Pe aceeași temă
Pornind de la achiziţiile metodologice ale unei întregi literaturi, contribuţia lui Mircea Anghelescu inaugurează, în spaţiul românesc, un şantier de cercetare şi propune, cu acea erudiţie calmă şi neostentativă ce defineşte scriitura istoricului literar, o coborâre în adâncurile unui teritoriu în limitele căruia nimic nu este ceea ce pare a fi.
Mistificţiunile sunt un omagiu borgesian adus criticii şi literaturii înseşi: explorarea de tip superior-detectivist contribuie la un fecund efort de relectură. Între opera de artă şi dublul ei, istoricul literar se insinuează atent şi, pe urmele lui Cuvier, reconstituie fiinţa dispărută cu ajutorul unor indicii aparent modeste. Cuceritoare şi încărcată de sugestii fecunde, cartea lui Mircea Anghelescu este un roman poliţist ce ambiţionează să descifreze un mister al ideilor, mister ce se leagă de o evoluţie a ideologiilor şi formelor literare în spaţiul românesc.
De la inventarea modernităţii până la investigarea tabuurilor legate de sexualitate şi de transcrierea ei ficţională, excavările lui Mircea Anghelescu au capacitatea de a „insolita“ obiecte textuale mai mult sau mai puţin cunoscute. În acest teatru al iluziilor şi aluziilor intertextuale, istoricul literar devine, mutatis mutandis, un Vergiliu ce ghidează pe vizitator. Ochiul său iniţiat are potenţialul de a ghici, în spatele unor note de arhivă, destinul individual al creatorului, după cum din această extraordinară muncă de ordonare şi analiză se naşte un teritoriu pulsând de viaţă narativă şi de energia ideilor. Conceptele şi biografiile se reunesc în acest cadru al recitirii inspirate.
Pentru istoricul literar şi al ideilor care este Mircea Anghelescu, fiecare dintre obiectele încadrate în acest „policier“ intelectual este legat, prin mii de fire, de gramatica modernităţii româneşti. Mircea Anghelescu revizitează un teritoriu pe care l-a cartografiat timp de decenii. Graţie jocului subtil al mistificării, fiinţa romantică este expusă, cu toate articulaţiile sale, în vreme ce analiza unui scandal literar, precum cel dintre Caion şi Caragiale, pune în pagină portretul tragic al unui resentiment ce îşi devorează creatorul său.
Analizele lui Mircea Anghelescu sincronizează dezbaterea de la noi cu tip de discurs care îmbină, în spaţiul occidental, istoria ideilor, istoria literară şi cea a mentalităţilor. Graţie acestei noi lentile de lectură, obiecte atât de paradoxale şi încărcate de simbolism, cum sunt Cronica lui Huru, Testamentul lui Ştefan cel Mare sau Cântarea României, sunt redate unui context modelat de pasiunea inventării originilor. Fiecare dintre ingrediente este pus în balanţă – de la ambiţia unor familii de a-şi legitima, prin fals, nobleţea, până la tentaţia unor intelectuali de a confecţiona, retrospectiv, o identitate naţională colorată fantast.
În Occident, ca şi în periferia europeană, remodelarea trecutului este o miză esenţială în procesul de articulare a canonului local. Din acest punct de vedere, arheologia intelectuală a lui Mircea Anghelescu relevă originile unui discurs romantic de venerare a ruinelor şi strămoşilor. Admiraţia cu care un Kogălniceanu sau Eminescu se apleacă asupra fiecărei urme a mândriei naţionale ţine de o mecanică simbolică ce poate valida în anumite momente „falsul patriotic“.
În alte situaţii, unghiul de abordare al „mistificţiunilor“ permite recalibrarea unor judecăţi clasicizate. Relectura Însemnărilor lui Dinicu Golescu relevă, dincolo de neconcordanţe cronologice şi premeditare auctorială, un plan intelectual care se serveşte de convenţia jurnalului de călătorie pentru a disemina un program de reformă. Examinată din această perspectivă atentă la nuanţe şi la jocul de umbre, naivitatea călătorului este în întregime una jucată – în spatele acestei măşti de mirare şi admiraţie se ghiceşte un spirit care, asemeni lui Montesquieu, introduce alteritatea ca pe un reper în opera de reformă a moravurilor şi instituţiilor naţionale. Vestul Europei este, în transcrierea lui Dinicu Golescu, o autentică provincie pedagogică, în ale cărei virtuţi intelectualul întrevede calea de regenerare pentru propria sa comunitate.
Volumul lui Mircea Anghelescu beneficiază de o claviatură intelectuală ce îi permite să sfideze rigiditatea cronologică mortificantă a istoriei literare tradiţionale. Deconstrucţia modernităţii pune în pagină portretele cu o consistenţă ficţională ce trădează mâna prozatorului de idei. Caion sau Adrian le Corbeau sunt personaje animate de pasiuni şi vorbite de un limbaj al patimii şi puterii.
Şi dacă primul are imaginea unui Erostrat modern, cel de–al doilea este aproape tragic în încăpăţânarea cu care îşi urmăreşte visul de mărire parizian. Căci Adrian le Corbeau este, poate, cel mai macedonskian dintre personajele unei naraţiuni macedonskiene niciodată scrise. Lipsurile materiale nu anulează un delir al grandorii ce-l evocă, în cheie minoră, pe cel al maestrului său: în mica sa odaie pariziană se duce o luptă titanică pentru asumarea unei noi identităţi, aceea de scriitor francez. Recursul la fals, oricât de elaborat, este o simplă notă de subsol.
Un posedat al ideilor este şi Felix Aderca: odată cu el, Mircea Anghelescu redeschide un dosar fascinant în economia simbolică interbelică – scandalul din jurul volumului lui D.H. Lawrence este un ecou al unei bătălii europene care se duce în jurul unor repere identitare precise. Amantul doamnei Chatterley devine o hârtie de turnesol şi ocazia unei noi confruntări în jurul lui Hernani. Gestul lui Aderca de a imagina o continuare a romanului, atribuită unui imaginar prozator englez, este parte din tentativa intelectualului de a grefa pe trunchiul ilustru al textului originar propriile sale obsesii. Explorarea erosului se întâlneşte cu forţa de atracţie crescândă a unui model literar anglo–saxon: cazul lui Aderca este cel al unui eu proteic, în căutarea unei identităţi de adâncime.
Mistificţiunile lui Mircea Anghelescu fascinează prin graţie şi sobrietate. În jocul acestor recitiri, sistemul de oglinzi paralele expune unghiuri inedite şi redesenează siluete uitate: istoria literară este regândită, iar seducţia literaturii reafirmată, în contra oricărui scepticism pasager. //
// MIRCEA ANGHELESCU
// Mistificţiuni. Falsuri, farse, apocrife, pastişe, pseudonime şi alte mistificaţii în literatură
// Editura Compania, Bucureşti, 2008
