Sistemul isteric

Citind cateva randuri din rezumatul filmului Sistemul nervos (2005), mi-am zis ca de data asta Mircea Daneliuc da lovitura. Mi-am zis ca nu se poate sa nu scoata ceva dintr-un asemenea subiect si m-am oprit din citit, ca sa nu-mi alung surpriza vizionand filmul. "Batrana Nica, in gospodaria ei de la tara. Face ce face si trage cu ochiul la micul ecran. Il pandeste pe Paul, prezentatorul de stiri, de care s-a indragostit in secret. Din singuratate, din prea mult stat la televizor, se inchipuie uneori eroina de telenovela. Acestor mici fantezii li se dedica in secret, deoarece se teme ca starnesc imediat hazul altora." Asa incepea sinopsisul, care m-a facut sa ma gandesc la o multime de filme cu o psihologie foarte fina, din acea zona inefabila a surprinderii sensibilitatii si fragilitatii umane, exacerbate la varsta a treia.
Din pacate, n-a fost asa cum ma asteptam. Inca de la primele cadre, batrana Nica ne arata mai mult partea ei semi-isterica si artagoasa - nu e deloc batranica blajina, pierduta si rusinos indragostita de un baiat cu 30 de ani mai tanar ca ea. Iar haosul ce guverneaza in film se face simtit tot din primele cadre, cand batrana Nica bolboroseste mai tot timpul incomprehensibil si insira vulgaritati gratuite, asa cum insiri covrigii pe ata. In aceasta parte a filmului, haosul e inca suportabil. Pentru ca, pe masura ce povestea avanseaza, pe masura ce batrana Nica merge la Bucuresti, la fiica-sa, si da peste ginere-sau al doilea si peste nepoata-sa facuta cu un cubanez, din cate ne dam seama, si pe masura ce toti par sa bea intruna urina (laitmotivul filmului, de altfel), lucrurile sunt tot mai neclare, isteriile tot mai pronuntate si obositoare, mahalagismele tot mai gratuite si abundente.
De la jumatate nu se mai intelege chiar nimic. Nu stim daca e intentionat sau nu, dar nu mai ai nici un reper al lumii reale vis-à-vis de cea virtuala - ce e doar in mintea batranei fata de ceea ce se intampla cu adevarat. Nu-ntelegi daca ea chiar pleaca la munte ori doar isi imagineaza, daca nimereste in mijlocul unor manifestanti ori daca doar in mintea ei tulburata se-ntampla toate astea. Tot ce intelegi e ca nu mai intelegi nimic. Ca e o confuzie de nedescris si ca toata lumea se agita pe ecran fara nici un rost, injurand, evident, cat poate de mult si gesticuland cat poate de amplu. Iar dragostea batranei pentru Paul este si ea acolo, pierduta printre istericale.
Daneliuc a dat un rateu monumental si de data asta. La nivel tehnic, sunetul e ceva mai bun decat la Ambasadori, cautam patrie, dar sunt in continuare pasaje intregi ce ar trebui subtitrate pentru a se-ntelege replicile. Daneliuc a vrut probabil sa ilustreze arta poetica a lui Arghezi, conform careia si pe balegar cresc flori. Numai ca pe balegarul lui Daneliuc nu cresc flori. Balegarul lui Daneliuc pute atat de tare, incat floarea iubirii batranei Nica pentru tanarul Paul, care ar fi trebuit sa fie una mare, frumoasa si puternic mirositoare, s-a ofilit inainte sa rasara.
Pe de alta parte, Daneliuc are intentia sa faca radiografia societatii romanesti haotice si debusolate de astazi, prin cateva exemple tipice de oameni simpli. Ar trebui sa vada filmele lui Mike Leigh (spun sa le vada, nu sa le copieze!) ca sa-si dea seama cum se poate vorbi intr-un mod comprehensibil despre haos, nu pe cele ale lui Zulawski. (Dar, ca 99% dintre cineastii romani, Mircea Daneliuc probabil ca nu mai vede film de multe zeci de ani...) Si-apoi sa-ncerce sa puna putina ordine in propriul haos. Dar, cum continua in aceeasi cheie a incoerentei si isteriei, e poate mai bine sa se lase de film. Ori cel putin sa nu mai cheltuiasca bani publici pe asemenea rateuri. Caci, personal, prefer ca impozitul pe care-l platesc din salariul meu sa mearga la o autostrada ori la niste balansoare pentru copii, intr-un parc, decat pe filme ca Sistemul nervos (+99% din restul productiei cinematografice romanesti). Ar fi mult mai util.