Pe aceeași temă
Floyd Landis a castigat Turul Frantei. Ati citit o propozitie memorabila. Cu atat mai memorabila, cu cat toate elementele acestui enunt sunt adevarate si false, naturale si sintetice, cursive si inverse, intense si indiferente, înalt tehnologice si degradante (i-ati citit pe Marx, Bakunin si Sorel? - daca nu, îi scrie, chiar acum, pentru a-i prezenta viitorului, în editie noua si larg inteligibila, vreun tanar, fara alta scoala decat revolta si resentimentul fata de sporturile vremurilor noastre). Propozitia miracol cu care s-a încheiat a 93-a editie a Turului e una dintre acele rusini desavarsite prin care omul sporturilor globale si-a închipuit ca poate forta desavarsirea. Floyd Landis a castigat cu totul altceva decat si-a închipuit, în dupa-amiaza zilei de 23 iulie, cand a intrat, în mare viteza si activitate hormonala, pe Champs-Elysées. La 30 de ani, Landis e, deja, campionul unei acumulari fastuoase pe care ciclismul, sportul si epoca i le-au pus la dispozitie, spre încheierea curburii care scoate din circuit: ciclismul, sportul, epoca. Pe scurt, propozitia cheie (Landis a castigat Turul Frantei) e un exercitiu de epigrafie absurd. Putem descifra inscriptia, nu îi mai întelegem Sensul. Filologic, totul poate fi reconstruit. Subiect: Landis. Predicat: castiga. Obiect: Turul Frantei. Sens: zero.
Poetica
Propozitia amintita descrie un deznodamant care nu are legatura cu clasamentul final al Turului Frantei, ci doar cu enorma cursa pe care setea de ideal fabricat i-a întins-o limbajului, din clipa în care triumful a devenit o forma autonoma de entertainement, si-a dat mana cu tehnologia si a renuntat la potrivirea clasica între spuse si continut. Caci Landis a castigat un Tur al Frantei pe care l-a trisat si umplut de testosteron sintetic (EPO, eritropoetina - poetina vine de la poetica prin care grecii întelegeau a face, iar noi a preface lucrurile naturale în satisfactii mecanice). Landis a biruit, însa, fara a se abate de la regula noua a ciclismului si atletismului care spune ca sportul a devenit parte a farmacologiei cotidiene. Landis a castigat prin frauda, adica, în termenii noii noastre etici, a castigat. Frauda nu mai e recunoscuta în acele ramuri si paliere ale sportului si ale muncii intelectuale si politice care cad, una dupa alta, la pace cu noua nonetica a competitiei. Gabriel Liiceanu a scris o carte minuscula si pretioasa ca o miniatura Despre Minciuna, adica despre infiltrarea neadevarului calificat între practicile politice ale omului modern. Ideea e vasta si demonstratia superba. Pana la acest gen de sinceritate intelectuala cumplita (care apropie ganditori risipiti între Leo Strauss si Gabriel Liiceanu), nimic n-a fost mai gresit înteles decat productivitatea salvatoare a minciunii remorcate de un ideal comun si înalt. Minciuna si chiar faradelegea pot si sunt obligate sa salveze binele în fata raului înzestrat cu putere si viclenie, fie ca vorbim de Normandia circa 1940, fie ca privim spre Libanul eviscerat live! de Hezbollah. Insa minciuna cealalta, minciuna fara alt mobil decat propria victorie si iradierea ei în prestigiul provocat al ierarhiilor permanente (de la cea mai mare piesa rock scrisa vreodata, la cele mai mari încasari de film, la Mari Români) e un dezastru subtil pentru chiar societatile pe care crede ca le electrizeaza. Aici, pe acest circuit mortal, au alergat Landis si marii sai înaintasi dopati care au distrus ciclismul, atletismul, înotul si alte forme de competitie care fac din publicul global o turma de scribi la o epopee plasmuita.
Eroul
Landis a fost dovedit de doua teste pozitive, la 8 zile dupa ce a urcat pe podiumul de pe Champs-Elysées, dar dovada nu mai rusineaza. Caci Landis a încalcat reguli moarte si a respectat tot ce e mai nou, mai mandru si mai agreat în lumea pe care o începem. Landis s-a conformat eticii noi. El e marele ciclist care nu mai urca în sa decat sustinut de sinteza chimica pe care o urzesc si o recomanda setea de performanta ultima a unei epoci care a pierdut gustul ierarhiei, pentru ca vrea doar senzatii terminale. In primul rand, impresia ca se învecineaza, în fiecare clipa si prin oricine, cu perfectiunea. Dupa Lance Armstrong, omul care a cucerit, nedepistat, sapte Tour de France si ne-a obligat sa credem în prostia puritatii lacome de glorie, Landis e înca un erou adevarat al timpurilor noastre. Armstrong s-a dopat intens si sigur, ca într-un program militar secret dintr-un film prost. Nedovedit, desi adus în pragul falimentului moral de anchetele ziarului Le Monde, Armstrong a reusit turul de forta: mitul campionului fara varsta si fara rateuri, altfel spus mitul campionului fara corp, al omului fara esecuri si al esecurilor fara valoare umana. Mitul lipsei de sens. Landis a încoronat decesul ciclismului si a scos sporturile atletice din randul ocupatiilor naturale ale omului.
Copii în sa
Landis a plusat, cu un cinism pe care sportivul l-a învatat agale, dupa ce unda perversa a culpei transformata în virtute a coborat lent dinspre sistemele de convietuire colectiva spre sporturi. Landis a început Turul Frantei constient ca problema dopajului a devenit o criza manifesta. Turul pornise cu o suspendare în grup a favoritilor, surprinsi în diverse grade de betie amfetaminica. Exact în aceasta situatie, Landis s-a dopat cu mai multa încredere. Multa lume ar putea banui ca a te dopa în plin scandal de dopaj e o perversiune, un act diversionist premeditat. Cine mai are timp de controale si chef de scandal în toiul altui scandal? Nu e asa. Landis a facut-o, tocmai pentru ca a simtit ca balanta e în pragul dezmembrarii, ca scara de valori se va desira si ca, în curand, îndrazneala lui va fi glorificata ca eroism ilegal. Sigur, Landis va pierde titlul de castigator al Turului, editia 2006, dar triumful lui e deplin. El pierde laurii unei competitii care a încetat sa mai existe. Ciclismul si-a încheiat scurta trecere printre inventiile demne ale omului si a iesit dintre sporturi, spre a se încolona între prizonierii enormei noastre indolente în fata lucrurilor simple. Nu ne mai ramane decat un optimism strain de orice profesionism. Atata vreme cat copiii vor sa mai urce în sa, e bine. Atata vreme cat se vor lua la întrecere, opintindu-se spre marginea satului, vom avea ciclism. Singurul.
