SRS: povestea continuă

Cititorii de cursă lungă ai revistei 22 tre­bu­ie să știe că acronimul SRS nu este perfect identic cu lichelismul, șantajismul de pre­să, infracțiunea documentată, ticăloșia bi­ne organizată și generos remunerată; nici, de asemenea, cu spiritul securistic-co­mu­nist în acțiune. Eu însumi mai mai scris, la început de septembrie în 2015, despre ceea ce, sub această sintagmă, este lu­mi­nos; textul de atunci se chema SRS la debut.

SRS – reiau citatul pe care l-am dat și acum doi ani pentru că are valoare programatică și merge direct la țintă – este acesta: „Înfiinţată în 1973 în Sta­tele Uni­te, Societatea pentru Stu­dii Ro­mâ­neşti (The So­ciety for Ro­ma­ni­an Studies –society4romanianstudies.org) este o aso­ciaţie interdisciplinară care a ajuns să do­mine câmpul studiilor româneşti pe plan internaţional. Societatea reuneşte cer­­cetători, studenţi, practicieni şi ofi­ci­ali guvernamentali interesaţi de istoria, politica, sociologia, antropologia, econ­o­mia, geografia, lingvistica şi cultura ro­mâ­nească. În rândurile sale se află un nu­măr mare de membri şi colaboratori ca­re lucrează în diverse universităţi din Ro­mânia şi Republica Moldova şi din stră­­inătate“.

Una dintre „liniile de business“ academic pe care le dezvoltă SRS în România ține de ad­mi­nistrarea unui portofoliu editorial în co-partidă cu Editura Po­lirom, sub for­ma unei colecții denumite Stu­dii ro­mâ­nești. Colecția aceasta este co­or­donată de Irina Livezeanu și Lavinia Stan și, până acum, numără cinci titluri. Ia­tă care sunt, în ordinea apariției, cu men­țiunea că asu­pra celor mai recente do­uă voi insista pu­țin. Așadar: 1) Roland Clark – Sfântă ti­ne­rețe legionară; 2) Vla­di­mir Solonari – Pu­ri­ficarea națiunii. Dis­locări forțate de po­pu­lație și epurări et­ni­ce în România lui Ion Antonescu, 1940-1944; 3) Alex Drace–Fran­cis: Geneza cul­turii române mo­derne. Instituțiile scri­su­lui și dezvoltarea identității naționale (1700-1900); 4) La­vinia Stan (editor și co­ordonator) & Diane Vancea (editor & co­or­donator): România postcomunistă – pre­zent, trecut și viitor; 5) Cristina Vățulescu – Cultură și poliție secretă în comunism.

După cum menționam mai sus, revin, pentru câteva paragrafe mai aplicate, la cele mai re­cen­te două volume publicate în aceas­tă co­lecție. În România post­comunistă – pre­zent, trecut și viitor scriu 18 autori: Ka­therine Verdery, Marius Stan, Vladimir Tis­măneanu, Duncan Light, Craig Young, Le­vente Salat, Csaba Zoltán No­vák, Mi­haela Miroiu, Peter Gross, Ro­nald F. King, Radu Cinpoeş, Cosmin Ga­briel Marian, La­vinia Stan, Diane Vancea, Tom Gallagher, Dennis Deletant, Cristina E. Părău, Mo­nica Ciobanu. Scriu adesea în texte / stu­dii „la patru mâini“ pentru a fa­ce bilanț, retrospectivă, dar și – formula, foarte ins­pi­rată, îi aparține lui Angelo Mit­chievici, cel care face prefața ediției ro­mâ­neștii a cărții (în premieră publicată în 2015, la un sfert de secol de la decembrie 1989, și în 2017 la Polirom) – pentru a pu­ne „perspectivă“ asupra temei pe care eseurile antologate aici o survolează din foarte multe, spectaculoase și fecunde, sub raportul cunoașterii, perspective. Exis­tă, de asemenea, în cadrul acestui volum, o introducere semnată de Lavinia Stan, pre­fața ediției originare, precum și un apa­rat bio-bibliografic semnificativ.

Grosul volumului este configurat de studiile grupate în patru ca­tegorii tematice – și un re­zu­mat, fie și foarte sumar, este cât se poate de binevenit. Iată despre ce este vorba, în cuvintele Laviniei Stan, cea care sin­tetizează principiile de­signului editorial pentru acestă carte: I) „explorează spe­ran­ţele iniţiale legate de un viitor demo­cratic într‑o serie de scri­sori compuse în timpul revoluţiei din 1989 sau imediat după aceea, alături de marile probleme ri­dicate de moştenirea represiunii co­mu­nis­te, care au îngreunat dreptatea de tran­ziţie“; II) „principalele pro­cese le­gate de remodelarea identi­tă­ţi­lor etnice şi de gen, impactul radi­ca­li­ză­rii, frag­men­tării şi polarizării discur­su­lui public, precum şi rolul mass‑media. Prin ur­mare, atenţia este îndreptată aici spre trans­formările care au afectat so­cie­tatea în ansamblul său“; III) „problemele de re­prezentare a cetăţenilor în procesul po­litic, alături de rolul partidelor politice şi al preşedinţilor – cu alte cuvinte, ac­to­rii principali ai jocului politic – şi trans­for­mările instituţionale majore care au afec­tat aparatul de stat“; IV) „cel mai im­por­tant factor extern care a afectat viaţa Ro­mâniei postcomuniste şi i‑a marcat, cel puţin la nivel formal, consolidarea de­mo­cratică: Uniunea Europeană. Această îm­părţire a materialului ne permite să con­­siderăm îndeaproape dezbateri te­o­retice esenţiale şi să le situăm în con­textul mai larg al îndelungatei tranziţii postco­mu­niste“. O singură observație, sumară și în registru pozitiv, despre aceas­tă carte care ar merita multe serii și tipuri de dezbateri: alături de alte titluri cu tematică similară (dar nu foarte multe – și, semnificativ, bu­nă parte dintre ele rea­lizate de autori care sunt în SRS sau care gravitează în jurul acestei organizații), România post­co­mu­nistă – prezent, trecut și viitor e un re­du­tabil, rafinat, remar­ca­bil și, cred, de ne­ocolit manual de istorie con­temporană a României.

Cristina Vățulescu, autoarea vo­lumului (deocamdată, cel mai re­cent din această serie de Stu­dii românești – a apărut în ro­mânește în a doua jumătate a lui 2017) Cultură și poliție secretă în co­mu­nism, nu e un nume foarte cunoscut pen­tru spațiul public autohton. Foarte pe scurt despre domnia sa: este profesor aso­ciat la Departamentul de Literatură Com­pa­rată, Universitatea New York. Are un doc­torat în literatură la Universitatea Har­vard (2005). De asemenea, informația e preluată de pe site-ul Polirom: „Cultură și poliție secretă în comunism a obținut Premiul Barbara Heldt 2011, AWSS (Asso­ciation for Women in Slavic Studies, SUA), Titlul Academic de Excelență 2011 (Choice: Current Reviews for Academic Libraries, SUA) și a fost nominalizată pe lista scur­tă de patru titluri pentru Premiul Wayne S. Vucinich pe 2012 (Association for Sla­vic, East European and Eurasian Studies, SUA)“. Așadar, un comparativist – care vine dinspre literatură – și care lucrează / cercetează / analizează / proiectează / sin­te­tizează / interpretează cu privire la po­liția secretă. Doamna Vățulescu ne și aver­tizează, de altfel, în prologul cărții: „Ar putea părea că lectura literaturii și lec­tura dosarelor de poliție sunt chestiuni paralele sau că emit pe lungimi de undă diferite. Dar chiar și Europa Liberă și pos­turile de radio finanțate de stat se in­tersectau uneori și, așa cum remarca iro­nic Vladimir Nabokov, dacă liniile pa­ra­lele nu se întâlnesc, aceasta nu este pe­n­tru că nu pot, ci pentru că au altceva de făcut“. Sunt trei domenii, deci, convocate, pentru a intra, în sumă, cumva „prin la­te­ral“ într-o tematică deloc demodată (chiar dacă, aparent, ea aparține, istoric, mai degrabă de secolul trecut): literatura, filmul și narațiunile despre poliția secretă. Urmarea acestei atât de fecunde intersecții e un studiu și o carte așa cum, pentru mi­ne, nu e niciun dubiu, nu avem în ro­mâ­nește. Mai precis: nu aveam până la acest volum.

P.S. SRS organizează, o dată la câțiva ani, extraordinare conferințe internaționale – iar proxima conferință din această serie va fi peste numai câteva luni (26-30 iu­nie), în prezența câtorva zeci bune de oa­meni care, din diverse universități, centre aca­de­mice sau pur și simplu din alte cen­tre de decizie ale lumii, știu /scriu / gân­desc des­­pre România. Detalii despre acest mo­ment de excelență ce se anunță foarte in­teresant care se va con­su­ma la final de iu­nie găsiţi aici.