Pe aceeași temă
După o vară în care interesul oamenilor pentru teatru, pentru spectacole, în general, a fost satisfăcut mai degrabă de rețeaua teatrului comercial, extinsă și diversificată, a venit momentul să privim spre stagiunea care va începe nu peste multă vreme. În paranteză fie spus, realitatea afluxului de public la spectacolele realizate, cele mai multe, în regim privat, aproape singurele disponibile pe piață, reconfirmă necesitatea asigurării și pe perioada vacanței de vară a unei oferte mai consistente, dacă pretindem că ne preocupă menținerea interesului pentru cultură. Sunt, ce-i drept, instituții culturale care și-au onorat această menire, contribuind cu programe specifice la afișul verii, precum stagiunea în aer liber a TNB, SEAS – Stagiunea estivală a artelor spectacolului, megafestivalul organizat de Teatrul Dramatic din Constanța, stagiunea de concerte Vara magică a Ateneului Român, Grădina cu filme de la Teatrelli.
În pragul noii stagiuni 2025-2026, pe care vrem să o prospectăm, a gândi constructiv și în termeni de autodepășire devine însă o problemă. Climatul de nesiguranță și dezamăgire privind soarta culturii în cadrul reformelor instituționale în curs, accentuat de instabilitatea generată de moda interimatelor, nu ne inspiră în a pretinde teatrelor de repertoriu, bugetate, care în curând vor intra în procedura de concursuri, o viziune clară asupra a ce va urma. Mai concret, e greu să cerem în aceste condiții de la cei în drept informații cu privire la ce va fi să se întâmple pe scenele bucureștene sau din țară în privința repertoriului, a programului de spectacole și a altor activități care alcătuiesc osatura, eșafodajul substanței culturale de livrat.
Putem însă să glosăm idealist pe marginea a ceea ce îndeobște prin rapoarte e trecut la capitolul obiective, fiindcă, nu-i așa, orice activitate culturală în slujba societății are și obiective de îndeplinit. Cum ne aflăm într-un punct critic al evoluției societății noastre, care ar trebui să spere mult de la cultură și educație, orice instituție responsabilă din acest domeniu s-ar cuveni să se simtă mai angajată în raport cu dificultatea momentului.
Și fiindcă am pomenit de idealisme, iar în ceea ce ne privește am pledat întotdeauna pentru o cultură înaltă, demnă să stea la temelia unui proiect instituțional care vrea să capteze interesele publicului într-un sens elevat, am ales să ne aruncăm o privire asupra modului în care și-a proiectat stagiunea toamnă-iarnă 2025-2026, Comedia Franceză, mai ales pentru că informațiile sunt disponibile în detaliu încă de acum trei luni pe site-ul prestigioasei instituții.
La răscruce de mandate și predare de ștafetă între administratorii generali (așa se numesc managerii la ei), prima surpriză pentru un trăitor într-un spațiu ca al nostru care stă sub zodia incertitudinii e că această planificare la virgulă a fost posibilă chiar și în condițiile în care sala mare Richelieu a Casei lui Molière intră în renovare.
A doua observație e că, împotriva nesfârșitelor ciondăneli de pe la noi cu privire la statutul naționalelor și a părerilor potrivit cărora o instituție cu tradiție seculară ca aceasta ar geme de vechituri și tendințe muzeale, afișul Comediei Franceze etalează o mare deschidere spre preocupări diverse, nu doar în privința repertoriului, ci și a unor proiecte conexe de cert interes sociocultural. În ansamblu, acestea definesc instituția ca pol cultural de referință în peisajul național și european contemporan.
Iată câteva exemple privind preocuparea de contextualizare a activităților spectaculare de bază. Primul care atrage atenția e cel despre programul educațional național în sprijinul învățământului, despre care Eric Ruf, fostul administrator, vorbește cu mândrie. În acest cadru sunt programate în perioada următoare întâlniri dedicate lui Boris Vian, conferințe, filme, lecturi din romanul omonim Spuma zilelor, toate, în jurul personalității proteice a acestui artist. Un alt proiect din cadrul aceluiași program e dedicat dramaturgului suedez Jon Fosse, laureat al premiului Nobel, care va participa la întâlniri cu publicul și cu traducătorii și va asista la o nouă premieră cu patru piese scurte ale sale. Cu ocazia a 60 de ani de educație socioculturală în școlile agricole, Comedia franceză se adresează celor interesați cu un punct de vedere sociologic despre legătura dintre agricultură și cultură. Nu, nu e doar o rimă, e o idee inovativă, întemeiată.
Cu o ritmicitate studiată, apar în program și serile dedicate artei actorului sub genericul Portret de actor, unde artiști ai trupei participă la întâlniri cu publicul și admiratorii evocând munca la scenă și formarea pentru profesie.
Cum la Comedia franceză aflăm că sosesc pe stagiune circa 400 de texte, Biroul de lectură selectează pe sezon un număr, acum 9, care vor face obiectul unor spectacole-lectură chiar sub acest generic. Din prezentarea proiectului putem înțelege că interesul merge spre scrierile reprezentative pentru dinamismul schimbărilor din acest domeniu.
Cu titlul Singulis, apar în programul stagiunii viitoare și atrăgătoare spectacole de muzică și poezie, în care actori și cântăreți aduc la vedere compoziții pe versuri de Baudelaire, Rimbaud și Verlaine. Proiectul se bucură de mare succes, iar în acest sezon va avea în vedere poezia de dragoste.
La fel de interesante sunt și preocupările legate de memorialistica tangentă lumii spectacolului. Cu titlul Thèatre à la table, e programat în această stagiune un spectacol după Corespondența Doamnei de Sévigné, de exemplu. (Regretatul George Banu a dezvoltat un program asemănător pe tema romanelor teatrului.)
În fine, miezul activității oricărei instituții de spectacole e asigurat de repertoriu. Iar în această privință, titlurile și realizatorii de pe afișul onorabilei instituții sunt dincolo de orice îndoială, reprezentând cum se precizează în viziunea noului administrator, regizorul Clement Hervé Légér.
Atunci când pui pe afișul Comediei Franceze piese de Molière, Shakespeare, Cehov alături de contemporanii Jon Fosse, Eric Vuillard sau australianul Lachlan Philipott, când dai aceeași importanță dramaturgiei clasice și contemporane, pieselor de teatru, dramatizărilor, spectacolelor pentru copii, celor muzicale și consideri egale ca importanță și valoare creațiile muzicale, poetice, coregrafice și de mișcare, nu doar interesul publicului primește acoperirea necesară, ci și varietatea formulelor pe care le generează o asemenea deschidere. E adevărat, sunt și teatre, la noi și în lume, care-și afirmă predilecția pentru un anumit gen, stil, zonă istorică sau geografică, tinzând spre un profil recognoscibil, aici avem în vedere însă instituțiile publice cu răspunderi naționale și optică integratoare ca vectori ai culturii naționale.
Câteva exemple concrete ne vor ajuta să înțelegem de ce găsim pilduitor programul Comediei Franceze luat aici drept reper. Nelipsit în casa lui, Molière, prezent în repertoriu cu capodopere ca Vicleniile lui Scapin, Burghezul gentilom, Căsătorie cu de-a sila, Mizantropul, e ofertant cum se vede și pentru citiri contemporane, După Tartuffe-ul răsunător al lui Ivo Van Hove, Emma Dante cunoscută pentru regiile ei ingenioase va da o formă nouă comediei Femeile savante, concepută ca o confruntare între vechi (bărbații ) și noi (femeile ). Hecuba după un scenariu scris și montat de Tiago Rodrigues (Hécube, pas Hécube), care a cutreierat deja Europa, întărește ideea că marea cultură clasică poate servi mesajelor contemporane, ceea ce se va vedea cu siguranță și în noul Hamlet proiectat pentru 2026 în viziunea lui Ivo Van Hove, care se anunță un eveniment. În aceeași ordine de idei sunt programate și două dintre titlurile-emblemă ale tragediei clasice franceze, Berenice de Racine și Le Cide de Corneille. Bătălia cu clasicismul continuă deci și e pe mâinile lui Guy Cassier, cunoștință mai veche datorită premiului european Noi realități teatrale. Inedită e și descoperirea uneia dintre multele piese încă necunoscute ale lui Goldoni, Școala de dans, text cu profund caracter social, popular, ca și găsirea în Penthesilea de Kleist a acelor sugestii de interpretare actuală, folositoare înțelegerii și corijării comportamentului urii, de care societatea contemporană e invadată.
Sub semnul unor inteligente și inspirate selecții orientate spre o cultură a dialogului, strategiile repertoriale și de program ale instituțiilor teatrale pot fi vectori importanți de transmitere a unor mesaje indispensabile societății contemporane.
