Strechea firava(din icoana rusa)

Doar mingea apropie jocul rus de lucrurile care înseamna fotbal, pentru noi, europenii, si sud-americani. In rest, un filtru fara margini închide culorile si opreste libera miscare a fanteziei. Datele de adancime descriu aceeasi curba de racire si în cazul fotbalului muncit de englezi si scandinavi, dar nimic nu se poate compara cu rictusul pietrificat al fotbalului rus. Imaginea a avut mereu încremenirea unei icoane lucrate cu linii rigide si vopsele cernite: un camp de joc vatamat de arsita sau ger si doua grupuri de oameni aspri care lupta amarnic, alergand darz în jurul blestemului care îi lipseste de gratie. Munca fara de sfarsit si, adesea, fara fruct, a fotbalului rusesc nu e o imagine accidentala. Un arhetip crancen muta în fotbal obisnuintele si osanda sub care traieste o lume ce nu reuseste sa puna lin o clipa langa alta.
O singura data s-a clatinat aceasta conditie densa: în 1986, cand multinationala sovietica a aparut la Campionatele Mondiale din Mexic, supraturata, supratalentata, si a încheiat suprafrustrata dupa o partida scandaloasa contra Belgiei.
A fost un meci cu fotbal pentru zece ani de exegeza si furt pentru un secol de puscarie. Suedezul Erik Fredrikssen, un arbitru prost si un hot masinal, a mutat, cu forta, linia antisovietica din politica în fotbal. De pe margine, s-au întristat doi întelepti: Guy Thys si Valeri Lobanovsky. Amandoi sunt acum sus, deasupra noastra, si împart locul anume lasat alesilor ce pot privi, printre nori, la mersul fotbalului, dupa înaltarea lor de la gazon. Fiind copilul lui Lobanovsky, URSS ’86 a fost o odrasla ucraineana. In acte scria clar: Dinamo Kiev + Daasaev, rusul din poarta. Asadar, Mexic ’86 n-a fost o fisura în icoana rusa, ci o pictura de împrumut, ferecata în Ucraina si omologata de stampile sovietice. Regula care face din fotbalul rus un loc muncit fara izbanda a stat, de fapt, tot timpul în picioare. Pana acum vreo doi ani, cand izbavirea parea sa fi izbucnit napraznic.

Silva Wagner Love de Sibneft

O înviere nu mai putin stranie decat stravechea logodna cu supliciul a cuprins fotbalul rus. Ea surade spre dovada fixata acum trei saptamani, în seara în care TSKA Moscova a castigat Cupa UEFA. Noua glorie a fotbalului rus nu are aerul unei exceptii. Ea nu se sprijina pe un singur meci. Un sir de cluburi tari, de la TSKA la Dinamo si Spartak Moscova, vor ataca, foarte curand, competitiile europene si o vor face bine înarmate. Datele tehnice ale noului arsenal rus nu sugereaza doar întremarea, ci, de-a dreptul, risipa. De peste tot, fostul ogor zbarcit e spalat de rauri doldora de bani. TSKA, sponsorizata de Sibneft, una din companiile prin care circula banii lui Roman Abramovici, a absorbit, anul trecut, un buget de 50 de milioane de dolari, mult peste ratia din care traiesc cluburi vest-europene de calibru. Evgheni Giner, presedintele clubului, se plange: TSKA a fost “silita” sa aleaga între Fernando Cavenaghi, cel mai bun tanar atacant argentinian, Carlos Tevez, cel mai bun atacant argentinian, si Silva Wagner Love, cel mai reusit nume de atacant din lume. Pana la urma, TSKA i-a cumparat pe Silva, Wagner si Love si a facut din ei un varf convocat la nationala braziliana.

Umilinta în public

Ceea ce nu înseamna ca Fernando Cavenaghi a ramas pe drumuri. La doi pasi de TSKA, pandeau Spartak Moscova si sponsorul ei. Lukoil s-a simtit dezonorat de agerimea Sibneft-ului si a pus în mana lui Cavenaghi 20 de milioane de dolari. Ceea ce nu înseamna ca Fedcominvest a acceptat sa se lase umilita, în public, de Sibneft, care nu a acceptat sa se lase umilita în public de Lukoil. Alexei Fedoricev, tata si nas al industriei de îngrasaminte chimice, e presedintele Fedcominvest si a sunat replierea. Firma care sponsorizeaza deja din greu AS Monaco s-a abatut cu toata puterea finantelor asupra clubului Dinamo Moscova. Intr-o demonstratie de forta vizibila doar uneori în marile gale de haltere, Fedcominvest a pus la bataie 300 de milioane de dolari. Primii 70 au fost cheltuiti într-o singura saptamana de cumparaturi, în Portugalia. Derlei, Maniche si Costinha au fost îndesati în valize, fara complicatii, cu banul jos si biletele de avion pe masa. Serghei Aleinicev, bine fixat la Porto, s-a suit în acelasi avion, dupa ce a comparat salariul curent cu promisiunea lui Dinamo. Aleinicev nu e singurul rus care face cale întoarsa. Viktor Onopko a jucat 7 sezoane grase în Spania, dar s-a întors, în oblastul Moscova, la FC Saturn, dupa ce a refuzat în drum pe Everton. Dmitri Sichev a lasat balta Olympique Marseille, de dragul salariului garantat de Lokomotiv Moscova. Ceea ce nu înseamna ca Norilsk Nikel a avut vreo clipa de gand sa se lase umilita, în public, de Fedcominvest, care nu s-a lasat umilita, în public, de Sibneft, care nu s-a lasat umilita, în public, de Lukoil (se întelege, îndata, ca publicul se bucura de mare respect în Rusia). Din pozitia asezat pe cateva miliarde de dolari, scoase, odata cu nichelul, din subsolul publicului de mai sus, Norilsk Nikel si-a pus in miscare clubul: FC Moscova. Asa a ajuns Iuri Belousov, directorul clubului, sa umble hai-hui, prin nordul, centrul si sudul Americii de Sud, la vanatoare de jucatori, cu sacul de bani într-o mana si cu o veste mare pe buze: în Rusia nu va asteapta omul de la fisc.

Hotel Hodorkovski

Odinioara, în Rusia veneau doar jucatori lihniti, în cautare de masa si casa. Acum vin veterani ai marilor contracte occidentale. Insa renasterea fotbalului rus nu a nascut nimic. In spatele acestei feerii agresive se ascunde un adevar neevoluat: rusii cumpara ce nu pot construi. In varianta sa contemporana acest motto e înca mai brutal: rusii cumpara ce n-au încercat sa construiasca. Aparitia acestui vortex care înghite jucatori din ce în ce mai titrati nu e decat reeditarea, în regim de mare viteza, a schizofreniei sociale ruse: centrul îsi procura fantasme aproape perfecte - restul face practica în feudalism. Dupa ce si-au adus Mercedes-urile cu care calca noroaiele, oligarhii au comandat fotbal occidental si acum li se pare ca-l au.
Aceasta gradina de orhidee despachetata în stepa e, însa, o streche firava. Adevarat, banii oligarhilor scutesc de multe griji, caci fotbalul rus nu depinde de drepturile de televizare si nu risca, astfel, declinul pe care l-a adus, în Occident, criza de public a canalelor de satelit. E putin. Deasupra, Stapanul poate plesni o data din procurori de se umplu închisorile. Mai sunt locuri la Hotel Hodorkovski. Vladimir Putin a declarat recent ca banii oligarhilor ar trebui sa se întoarca la popor. Maine s-ar putea ca sugestia sa devina lege, iar legea nationalizare, indiferent ce nume i se va gasi. In 24 de ore, gradina se va goli de orhidee, iar fotbalul rus va redeveni, oficial, ceea ce n-a încetat sa fie în dosul mastii: un joc în care recunoastem doar mingea.