„Subiectivitatea sovietică”: hard și mai ales soft

Cristian Patrasconiu | 07.01.2020

Cărțile despre Rusia sunt o prezență tot mai abundentă pe piața noastră editorială în ultimii ani.

Pe aceeași temă

„Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin” este, cu siguranță, una dintre cele mai complexe, mai laborioase, mai erudite și mai provocatoare lucrări de istorie apărute în limba română în ultimii ani. Nu îi aparține unui istoric român, ci unuia britanic – foarte cunoscut. Înainte însă de a intra, foarte schematic, în materia cărții, e necesară o punere în context care conține și un binemeritat elogiu.

Cărțile despre Rusia (cu un accent pe Rusia ultimului secol și, evident, pe avatarul acesteia, Uniunea Sovietică) – mai ales subsumate istoriei, ca disciplină distinctă – sunt o prezență tot mai abundentă pe piața noastră editorială în ultimii ani (5-7 ani, în mod accelerat). În această cadență – pe care se cade să o găsim și lăudabilă, și profesionistă –, proiectul editorial dedicat istoriei Rusiei pe care îl derulează Editura Polirom (cu preponderență în cadrul excepționalei serii „Historia”, coordonată de Mihai-Răzvan Ungureanu) iese în mod distinct în evidență. Și prin cantitatea lucrărilor publicate aici, și prin calitatea acestora. Foarte rapid, doar câteva semnale/sugestii în acest sens: lucrările lui Stephane Courtois (între acestea, „Comunism și totalitarism” și, cea mai recentă, „Lenin. Inventatorul totalitarismului”), cărțile lui Simon Sebag Montefiore (două excelente volume – mai mult decât biografii istorice – dedicate lui Stalin) și, desigur, cărțile lui Orlando Figes. De altfel, pe zona aceasta de literatură (sensul termenului este cel general) dedicată Rusiei, Orlando Figes are și cele mai multe titluri la Polirom – nu mai puțin de cinci cărți (până acum). Și, paranteză în paranteză: doar conaționalul său Niall Ferguson are, la această oră, mai multe titluri decât O. Figes publicate în colecția „Historia” de la Polirom.

Orlando Figes, unul dintre cei mai în vogă istorici britanici ai momentului, specializat în istoria modernă și contemporană a Europei și, aș zice, hiperspecializat în istoria modernă a Rusiei, are numeroase lucrări dedicate acestui areal tematic. Aproape jumătate dintre acestea, cinci la număr, cum spuneam și mai înainte, există deja și în versiune românească. Și anume, în ordinea intrărilor acestora pe piața de carte de la noi: „Revoluţia Rusă, 1891‑1924. Tragedia unui popor” (2016), „Dansul Nataşei. O istorie culturală a Rusiei” (2018), „Crimeea. Ultima cruciadă” (2019) şi, cele mai recente, apărute cam în același timp, la finalul anului trecut, „Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin” (2019) & „Să-mi trimiți un cuvânt din când în când. O poveste de dragoste și supraviețuire în Gulag” (2019).

„Vorbind în şoaptă...” nu e o carte dedicată, în primul rând și în mod fundamental, istoriei mari – deși evidența este izbitoare, reperele mari ale istoriei comuniste (mai ales comunist-staliniste) rusești sunt prezente aici cu generozitate. Metodologic, eforturile majore de construcție țin de specificul istoriei orale; putem însă, cu temei, să spunem că, pe tematica aceasta a comunismului, ce face în acest volum Orlando Figes este o abordare de tip „transversal” – avem, între altele, istorie orală (mai ales, dar nu numai), avem istorie culturală în chip evident, avem istorie politică, avem sociologie, avem antropologie. „Nu este o carte despre Stalin – deși prezența lui se face simțită pe fiecare pagină – și nici, în mod direct, despre politica regimului său; ea cercetează modul în care stalinismul a pătruns în mințile și în sufletul oamenilor, afectând valorile în care credea și relațiile dintre ei”, notează istoricul britanic. Și adaugă: „Nu-și propune să dezlege enigma originilor Marii Terori sau să traseze evoluția și decăderea Gulagului, ci să explice cum statul polițienesc a putut să prindă rădăcini în societatea sovietică și să atragă în sistemul său milioane de oameni obișnuiți, ca martori tăcuți și colaboratori. Adevărata forță și moștenirea durabilă a sistemului stalinist nu sunt reprezentate nici de structurile statului, nici de cultul conducătorului, ci, așa cum remarca la un moment dat istoricul rus Mihail Ghefter, de stalinismul care a pătruns în noi toți”. A cerceta însă din perspectiva profesionistă a istoricului o asemenea temă nu se putea face oricând. De altfel, cartea, se confesează autorul, a avut o naștere în trepte. Ideea l-a vizitat prima oară pe Figes la mijlocul anilor ’80, în perioada în care acesta era cercetător doctoral la Moscova. A fost însă numai o primă etapă, în condițiile în care accesul la eșantionul de populație pe care îl reclama o cercetare riguroasă precum aceasta era atunci în mod drastic îngrădit. Pentru a intra în narativul „stalinismului care a pătruns în noi” era nevoie, în mod evident, de mult mai multe surse. În mod obiectiv, ele nu puteau să apară până la căderea comunismului și destrămarea URSS-ului. Până în 1991 cel puțin, așadar. În anii 2000, notează Orlando Figes, lucrurile începuseră să se schimbe în mod vizibil: „În anii din urmă, o serie de istorici și-au concentrat atenția asupra subiectivității sovietice, subliniind, după lectura unor documente private și texte literare (mai ales jurnale), măsura în care viața interioară a individului era dominată de ideologia regimului”. Și, tot în cuvintele istoricului britanic: „Potrivit unora dintre ei, era practic imposibil pentru cetățeanul sovietic să gândească și să simtă în afara termenilor definiți de discursul public al politicii sovietice și orice alte gânduri sau emoții erau cel mai probabil resimțite ca o «criză a sinelui», din care personalitatea trebuia să iasă”. Dar ce va rezulta, ca medie (prețioasă) în urma cercetărilor laborioase făcute de Orlando Figes (împreună cu o echipă numeroasă, care a acoperit mai multe zone din Rusia de astăzi), va fi ceva ușor diferit. Figes: „Asimilarea valorilor și ideilor sovietice a fost, într-adevăr, o trăsătură caracteristică a multora dintre eroii cărții de față, deși doar puțini dintre ei s-au identificat cu sistemul stalinist în mod autoperfecționist care, potrivit acestor istorici, ar fi fost reprezentativ pentru subiectivitatea sovietică. Mentalitatea sovietică despre care se vorbește în cartea de față ocupa, de cele mai multe ori, o zonă a conștiinței în care vechile valori fuseseră suprimate sau suspendate; ea era adoptată nu atât din dorința arzătoare de «a deveni un om sovietic», cât dintr-un sentiment de rușine și de teamă”.

Pentru a pune o asemenea concluzie – una căreia îi este, cred, totalmente străin maniheismul -, Figes a analizat sute de arhive de familie (scrisori, jurnale, documente personale, memorii, fotografii, artefacte) și, nu mai puțin important, a produs (împreună cu echipa sa de cercetare) mii de ore de interviuri de profunzime cu cei care au supraviețuit sistemului comunist. „Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin” reconstituie și interpretează mai ales povestea (să spunem mai bine – istoria?) „generației născute în primii ani ai revoluției, în general între 1917 și 1925, și a cărei viață a urmat așadar traiectoria sistemului sovietic”; foarte inspirat și, așa cum ne spune abc-ul istoriei orale, profesionist desăvârșit, „în capitolele finale, cartea dă cuvântul și urmașilor acestei generații, căci o abordare multigenerațională este importantă pentru a înțelege moștenirea regimului”.

„Nu poți să faci o omletă fără să spargi ouă” – aceasta este una dintre cele mai cinice, mai sinistre și faimoase formule care i se atribuie lui Stalin, cu contextul de rigoare: încercând să explice, în stil propriu, de ce regimul comunist e așa de violent. Cartea lui Orlando Figes este exact împotriva acestei logici criminale – e o carte despre oameni și despre familii. Mai precis (șirul de întrebări care vor urma sunt, totodată, „întrebări de cercetare” care se vor regăsi, în infra, în carte): „Cum și-au păstrat convingerile și tradițiile, cum le-au transmis mai departe copiilor, dacă aceste valori intrau în conflict cu obiectivele proclamate public și cu moravurile sistemului sovietic popularizate în rândul tinerei generații prin școli și prin instituții precum Comsomolul? În ce fel erau afectate relațiile intime de traiul într-o societate guvernată de teroare? Ce gândeau oamenii atunci când soțul sau soția, mama sau tatăl erau arestați pe neașteptate ca „dușmani ai poporului”? Cum rezolvau, din postura lor de cetățeni sovietici loiali, conflictul lăuntric dintre încrederea în cei dragi și credința într-un sistem temut? Cum au putut sentimentele și emoțiile omenești să rămână vii în vidul moral al regimului stalinist? Care au fost strategiile de supraviețuire, tăcerile, minciunile, prieteniile și trădările, compromisurile morale și «aranjamentele»‑ ce au modelat milioane de vieți?”.

Cine citește această carte – lectura ei, trebuie spus, e o investiție semnificativă de timp, dar una garantat rentabilă – va avea, așa cum a recunoscut și Simon Sebag Montefiore, „o amintire de neșters”. Pentru că, citez acum dintr-un text publicat în The New York Times Book Review, „datorită lui Figes, supraviețuitorii regimului stalinist nu mai vorbesc în șoaptă, ci își fac auzit glasul”. Pentru că, direct spus și cu admirație, „Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin” este o carte mare, mare de tot. Vreau să cred și să sper că e și o lecție foarte importantă. //

Orlando Figes

Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin

Traducere: Justina Bandol și Mihaela Negrilă

Ed. Polirom, 2019, 600 pag.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22