Teatrul coregrafic la Gala Hop 2019

Doina Papp | 17.09.2019

Teatrul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu e o altă posibilitate de exprimare a actorului, mai complexă, provocatoare din perspectiva unor noi relații cu spațiul și timpul, chiar cu textul rostit.

Pe aceeași temă

Între conceptul enunțat - teatrul coregrafic - și realitatea din teren, ca și între acesta și natura poetico-ludică a celui care l-a lansat, coregraful și dansatorul Gigi Căciuleanu, s-a creat încet-încet un spațiu pe care timpul și dansul însuși îl umplu cu felurite stări. Dintre acestea, starea de dans, despre care ne vorbește asiduu creatorul conceptului, e cea mai importantă, iar când e vorba de actor îl include obligatoriu pentru a deveni dans-actorul, o altă inovație conceptuală a celui care se folosește de cuvinte nu doar când scrie poezii, ci și când încearcă să-și teoretizeze arta. Gest de magister ambiționând să-și perpetueze gândirea, când, de fapt, dincolo de lucrări precum Vânt, Volum, Vector – sau alte asemenea conținând regulile abstracte ale unui regulament strict -, important rămâne să putem ajunge cu privirea și sufletul zborul metafizic din dansul contemporan al maestrului.

Din fericire, la Gala Hop a UNITER-ului unde Gigi Căciuleanu a fost invitat să prezideze ca director artistic, provocându-i cu noi deschideri pe tinerii actori, teoria s-a topit în artă, chiar dacă s-a sprijinit ab initio pe cele câteva reguli importante pentru teatrul contemporan, aflate în orice abc. Corolarul rămâne însă importanța dobândită de dans, de studiul și exprimarea corporală pe scenele lumii în zilele noastre, arta dansului fiind astăzi, îndrăznesc să spun, în avangarda exprimării teatrale moderne. Prin sinteza de care e capabilă, prin dramaturgia postdramatică pe care o cultivă, eliptică, dinamică, deconstructivă, păstrând în același timp, cum rar reușește să facă teatrul, emoția implicită gestului asociat gândului.

Cei care au înțeles toate astea și au reușit să-l simtă pe Gigi Căciuleanu în ceea ce emană el ca poet al dansului, adică misterul, au putut profita de cele câteva zile de întâlniri sui generis de la Gala Hop 2019, prefațate de o preselecție la care s-au prezentat mulți concurenți și din care s-a născut și un frumos spectacol-happening, On the roof, o explozie de tinerețe, umor și fantezie.

Tema, respectiv Teatrul Coregrafic, s-a adresat evident celor care, în cunoștință de cauză privind felul în care concepe coregraful Gigi Căciuleanu drumul de la actorie la dans, aspiră să-și depășească condiția de actor cantonat în vorbe, mai ales că scena îi solicită azi pe actori în totalitatea mijloacelor de expresie, între care mișcarea corporală e una dintre cele mai importante. De aici însă și până la dans-actor e un drum pe care nu-l pot face decât cei care dovedesc aptitudini anume, proprii stării de dans.

Modelul pe care l-a proiectat Gala încă din prima seară, arătându-ne un film TV Work-in progress cu și despre Miriam Răducanu, a devenit emblemă, cunoscuta dansatoare fiind la vremea ei și mai apoi un fenomen de referință. Cu atât mai mult, cu cât atunci când era în plină glorie Miriam Răducanu reprezenta pentru publicul din România ceea ce Pina Bausch era pentru Germania și mai apoi Europa, anume cuceririle maxime în materie de teatralitate a dansului. Deși filmul e făcut când Miriam Răducanu avea 92 de ani (autor Mircea Albuțiu), mai poate fi citită în mișcările fluide ale brațelor ei o întreagă poetică a dansului, o lume întoarsă spre sine din care răzbate la suprafața imaginii tremurul interior, fiorul artei de a fi în și prin dans. Când, în 2016, Premiul Europa pentru Teatru i-a revenit dansatorului și coregrafului suedez Mats Ek, am văzut cum la peste 70 de ani, alături de partenera sa Ana Laguna, acesta ne spunea același lucru despre forța dansului care mizează și pe altfel de energii decât cele acrobatice. Din aceeași familie e și Carolyn Carlson, care uimește cu coregrafiile ei fluide și care la București, într-un recitalul unic, ne-a arătat cum se poate topi în valurile muzicii (piesa Apa).

În preajma și în trena acestor ilustre figuri ale dansului contemporan Gigi Căciuleanu dezvoltă teoria teatrului coregrafic, pandant al teatrului-dans prin care Pina Bausch acționa invers, ducând dansatorul spre teatru. Teatrul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu e o altă posibilitate de exprimare a actorului, mai complexă, provocatoare din perspectiva unor noi relații cu spațiul și timpul, cu textul rostit în unele cazuri. Dacă ar fi să-i dăm cuvântul citându-l din cărțulia pusă la dispoziție sub titlul Alchimia dans-actorului, am afla printre desenele naive cu care e ilustrată multe ziceri serioase, analize tehnice sau interpretări metaforice în sprijinul unei teorii a dansului pe care îl promovează în interiorul teatrului. Despre metaforă, improvizație, energie, ego-uri, rostire a mișcării și dans al vorbei, un adevărat curs de specialitate sintetizat în sintagma celor trei V-uri, deja citată.

Poate dacă ar fi citit la început broșura aceasta, înainte de angajarea în concursul Galei, tinerii participanți s-ar fi speriat, fiindcă în mod paradoxal pentru modul jucăuș, imaginativ prin excelență pe care-l cultivă Căciuleanu în viață și pe scenă, teoriile sale sunt abstracte, reci, seci, ca orice teorie. De aceea a simțit probabil nevoia să-și explice la un moment dat tabelele afișate în proiecție la exercițiile impuse, vorbind o altă limbă, a sufletului, povestindu-ne cum în aceste scheme rigide cu care în fond ne încorsetează viața fiecare trebuie să știe și să poată să-și spună micul lui adevăr, povestea sa omenească.

Din păcate, cele mai multe dintre evoluții n-au arătat înțelegerea exactă a acestui fapt și, cu câteva mici excepții, tinerii s-au străduit să arate prin dans idei uneori de neînțeles, fiind ori tautologici alergând adică în paralel cu textul, ori ermetici cantonați în coregrafii căznite, neasumate.

Cei care au ales să-l ilustreze pe Shakespeare sau Caragiale prin coregrafii asociate textului au eșuat, la fel de neinspirați fiind și cei care au ales texte cu un grad mare de abstractizare, parabole de Beckett ori Vișniec, cărora le-au suprapus propriile ideograme, așa încât mesajele s-au anulat reciproc. Mai rar am văzut propuneri originale sau inspirate din universul unui autor, fără a-l cita din abundență. Poate o proastă îndrumare, poate lipsa totală a acesteia au făcut să nu ne întâlnim decât rar cu ecouri ale unor experiențe gen D-ale noastre, de la Teatrul Național din București, ori Anotimpurile, de la Teatrul Național din Tg. Mureș, spectacole în concepția coregrafică a lui Gigi Căciuleanu. Așa încât la evoluții de reținut, personal nu o pot cita decât pe Roxana Fânață (Premiul Ștefan Iordache, acordat de Centrul Cultural cu acest nume al Sectorului 5) al cărei recital In Between, pe muzica execelent aleasă, Bleeding Hand of Jesus cu Tiger Liles, a impresionat prin dramatismul mesajului într-o exprimare plastică coerentă, deosebit de sensibilă. Actrița s-a jucat precipitând până la delir, cu un glob argintiu ascuns sub maieu asemenea destinului care ne strânge uneori ființa între a fi și a nu fi cel care ești sau ai vrea să fi. Poezie, har, idei generoase, așa cum așteptăm să primim de la teatru când se contopește cu dansul. L-am mai cita și pe Alin Potop, care nu a primit premiul pe care-l merita, pentru umorul lui, rara avis în această competiție, al cărui recital Propun să nu fim triști, după Gogol, i-a pus în valoare nu doar abilitățile plastice, ci și talentul actoricesc, într-o zonă a satirei care, bine abordată, poate servi teatrului coregrafic.

Momentul de grație al Nocturnelor de la Teatrul de Stat din Constanța, care a găzduit cu generozitate Gala Hop, l-a reprezentat duetul Caramitru-Căciuleanu, un recital în dialog cu titlul Rostirea mișcării și Dansul vorbelor, care ne-a arătat născându-se o mostră de ceea ce poate fi dialogul teatrului cu dansul pe mâna unor maeștri. Că Ion Caramitru e un recitator fără pereche știm de mult, că Gigi Căciuleanu știe să facă din prezența pe scenă un spectacol, de asemenea, dar că acești doi mari artiști se pot înțelege așa de bine cu vorbele lor sau ale altora, mari poeți și cărturari, am aflat-o acum. O mână rotunjită în aer a actorului, o volută, o piruetă grațioasă și adaptată a dansatorului septuagenar, o glumă bine plasată sau o amintire spontană s-au închegat în spectacol, la inspirația momentului și din prea plinul unor vieți de excepție pentru a ne fi dăruite cu generozitate nouă, spectatorilor, într-o seară magică. Păcat că din sală au lipsit tocmai tinerii, care aveau ce învăța. Dar, ei știu tot, nu-i așa?!

În calitate de prezentator, actorul Lari Georgescu, supranumit și Cațavencu, evocând succesul său în acest rol din spectacolul de teatru coregrafic D-ale noastre, a încălzit serile cu prezența sa delicată, amintindu-ne mai de grabă de Mozart din Eine Kleine Nachtmusik, o altă izbândă scenică marca Gigi Căciuleanu. //

Ion Caramitru
si Gigi Caciuleanu.
Foto: Maria Stefanescu

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22