Teatrul şi cărţile lui. Efectul de bumerang al scrisului

Andreea Nanu | 23.11.2021

FNT 31 a adus laolaltă, democratic şi elitist, o selecţie interesantă de spectacole noi, dar şi înregistrări de arhivă, argumentându-şi astfel tema aleasă, dialogul dintre creaţie şi re-creaţie.

Pe aceeași temă

Tocmai s-a încheiat ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru. Şi, în spiritul ludic al refrenului compus de Ada Milea, chiar dacă nu am respirat în aceeaşi sală, chiar dacă pandemia ne-a limitat întâlnirile teatrale la lumea virtuală, ne-am bucurat „să vedem, să revedem şi să re-revedem... Ce? Spectacole vrem. „Cum vă place”, ar fi spus Shakespeare, fiindcă FNT 31 a adus laolaltă, democratic şi elitist, o selecţie interesantă de spectacole noi, dar şi înregistrări de arhivă, argumentându-şi astfel tema aleasă, dialogul dintre creaţie şi re-creaţie. O întâlnire privilegiată la care a contribuit secţiunea specială dedicată cărţii de teatru. „Cărți, Gazete, Publicații” a completat spectacolul cu memoria lui culturală, păstrată prin scris. Teatrul şi memoria lui pot căpăta diverse chipuri, de la relatarea realistă la transfigurarea ficţională. Mă voi opri, de această dată, asupra portretelor prin care teatrul îşi imortalizează în timp propriul chip. „Portretul e la modă”, notează regizorul Andrei Şerban în prefaţa cărţii recent lansată la Polirom, Niciodată singur. Portretul este, în expresia rafinatului eseist George Banu, datoria de onoare a martorului Horatio, care îşi zugrăveşte prietenii, regizori şi actori, „pentru a conserva moştenirea de care mă simt responsabil”. Pe fondul izolării în pandemie, departe de sălile arhipline în aşteptarea premierelor şi de degajările „corale” de energie în repetiţii, criticul şi regizorul ne oferă spre delectare o galerie impresionantă de portrete.

Artistul se confesează prietenului, martorului care ascultă, îi cunoaşte şi înţelege opera, având capacitatea să o comunice în adevărul ei publicului, sublimând Clipa în Cuvânt. Acestea sunt rolurile consacrate ale regizorului şi criticului de teatru, poziţiile de pe care creatorul şi creatorul de ordin secund îşi comunică, într-o reciprocitate fecundă, experienţa spectacolului. De data aceasta, cei doi parteneri, prieteni atât pe scenă, cât şi în viaţă, criticul George Banu şi regizorul Andrei Şerban, intră în rezonanţă asumând calitatea dificilă de portretişti. Amândoi împărtăşesc condiţia de martor într-un gest de solidaritate faţă de cei care i-au format, i-au însoţit în carieră şi le-au conturat aventurile teatrale. Eseurile lui George Banu şi schiţele lui Andrei Şerban sunt „galerii de portrete”, „portrete şi mărturii”, fragmente sau, aşa cum am perceput eu însămi spectacolele din arhiva lui Andrei Şerban în Eternitatea. Şi încă o zi, „tablouri dintr-o expoziţie” care, aşezate împreună în carte, ne restituie unitar un peisaj divers ce conservă emoţia căutărilor, a descoperirilor artistice şi umane. Jerzy Grotowski, Peter Brook, Radu Penciulescu, Antoine Vitez, Eugenio Barba, Tadeusz Kantor, Giorgio Strehler, Peter Stein şi mulţi alţii ne întâmpină în Povestirile lui Horatio pe un ton amical, în montura personală a întâlnirilor memorabile şi, mai ales, a frazelor pe care George Banu le-a primit de la cei pe care-i portretizează. Astfel, marii regizori, actorii celebri sunt coborâţi de pe „piedestalul” faimei pentru a fi integraţi unui edificiu mai nobil şi grăitor, cel personal-afectiv. Dintre paginile volumului Niciodată singur, „muzeu personal” compensatoriu alcătuit în timp de pandemie, respiră prezenţa prietenilor Priscilla Smith, Ana Maria Narti, Aureliu Manea, Ulla şi Niky Wolcz, Roberto Alagna, Gellu Naum, Bill Segal, Ion Caramitru, a maeştrilor şi profesorilor Sanda Manu şi Radu Penciulescu, Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie, Peter Brook şi Ellen Stewart. Spirite alese, pe care însuşi regizorul le-a ales pentru a-şi ilustra „marile aventuri între prieteni”, dar şi natura generoasă a Teatrului, „una din activităţile umane în care e imposibil să fii singur.”

Cum să faci portretul unui prieten devine o întrebare dificilă, un gest la fel de evanescent ca versul lui Jacques Prévert, „cum să faci portretul unei păsări”. Asemeni unei păsări – reale sau imaginare – al cărei spirit rămâne pururi liber, imposibil de ţinut în captivitate – într-o colivie sau într-o pagină scrisă –, prezenţa prietenului se înalţă din melancolia evocării, din duioşia experienţei împărtăşite, pe scenă şi în viaţă. Expresia lui George Banu o surprinde cel mai bine: „entre-deux”. Corespondând cu Andrei Şerban pe marginea portretului unui prieten, i-am împărtăşit regizorului gândul meu: „Să faci teatru este o experienţă diferită de aceea de a scrie despre el. Se nasc două întrebări, poate la fel de dilematice: cum este şi cum vrem să rămână cel potretizat în amintirea cititorilor? Cine sunt eu şi cine este celălalt, având în vedere că portretul e, de fapt, un autoportret? Este efectul paradoxal, de bumerang, al scrisului”. Scriindu-i aceste rânduri, mi-am amintit cuvintele pe care Andrei Şerban le spunea în anii ‘90 actorilor care repetau Troienele la Teatrul Naţional din Bucureşti: „Electra este spectacolul luminii, în care totul se vede. În Medeea se vede foarte puțin, fiindcă concentrarea este pe lumânări și pe întuneric. Aici vedem absolut orice, fiecare mișcare, fiecare gest, totul se vede în aceste spații cosmice deschise, foarte generoase. Și dacă voi, ca actori, nu aveți generozitatea asta, se vede – se vede lipsa de generozitate a actorului respectiv”. Aspiraţia spre lumină şi generozitate în portret (al sinelui sau al unor personaje antice!), prietenul George Banu i-o dăruieşte într-o „Prietenie de tinereţe”: „A apărut dintr-odată, ca Oreste în lumină”. În Niciodată singur, Andrei Şerban îi răspunde: „Cu inima vibrând, cu mintea trează, el observă cu atenţia vie şi privirea plină de afecţiune. (...) Strehler a sesizat un mare merit al lui când a spus: George Banu ascultă cel mai bine! Şi adevărul e că ştie să-l facă pe fiecare să se simtă auzit şi considerat”.

Pe lângă faptul că îşi portretizează prietenii şi se oglindesc reciproc în prietenia care-i leagă de-o viaţă, criticul George Banu şi regizorul Andrei Şerban construiesc, fiecare în parte, un portret impresionant al celui mai dificil personaj: teatrul, „Prinţul Teatru”, în expresia personajului asumat Horatio. Iar acest portret al celei mai misterioase şi riscante dintre arte se compune din reflecţii pe care şi le-au împărtăşit, le-au asimilat şi le‑au păstrat în rama nobilă a memoriei afective. Astfel, din cartea lui Andrei Şerban reţinem: Teatrul înseamnă „să nu faci ce ţi se spune” (Radu Penciulescu), „A recunoaşte talentul cuiva e în sine un talent şi o formă de normalitate” (Sanda Manu), „Teatrul este exact punctul în care se întâlnesc marile întrebări ale umanităţii – viaţa, moartea – cu aspectul de meşteşug.” (Peter Brook). În acelaşi spirit, „martorul Horatio” surprinde misterioasa pasăre a teatrului în zborul „frazelor dăruite” de marii regizori, prietenii fideli: „N-am venit să descopăr ceva nou, doar ceva uitat” (Jerzy Grotowski), „A rămâne la acelaşi nivel te face să decazi” (Peter Brook), „Vreau să fac un teatru la înălţimea staturii umane” (Radu Penciulescu), „Îmi place să nasc, nu să moştenesc actori! Visez la un mare teatru de exerciţiu” (Antoine Vitez), „Caut un teatru profund şi uşor” (Klaus Michael Grüber) şi „Teatrul este Arta prezentului” (Andrei Şerban). Vii sau dispăruţi, artiştii care fac posibil teatrul continuă să lumineze ca tot atâtea „lumini în inima nopţii”, iar metafora candelabrului (şi el, un adevărat personaj!) ramificat de George Banu în chipurile celor pe care-i poartă fidel cu sine păstrează vie promisiunea regăsirii, intensifică dorinţa comuniunii.

Prévert îşi imaginează pasărea sub semnul libertăţii; de aceea, ultima tuşă a portretului o reprezintă uşa lăsată deschisă. Splendidă poetica uşii şi geografia ei intimă, explorate de George Banu la graniţa dintre teatru şi viaţă, dintre vizibil şi ascuns! La fel, Andrei Şerban lasă uşa deschisă amintind în postfaţa cărţii numele celor care ar putea completa „o nouă galerie de portrete”: actori, directori de teatre, colaboratori din România şi SUA, colegi generoşi care i-au dăruit regizorului flacăra prieteniei lor, amintindu-ne că arta teatrului, pe scenă şi în afara ei, e hrănită de „arta de a crea legături” a lui Antoine de Saint-Exupéry. Lecţia de viaţă a teatrului rămâne aceea a solidarităţii, fără de care spectacolul nu poate exista, nici supravieţui în timp. „Lumea e o scenă”, spune Shakespeare, în care suntem şi actori, şi spectatori. Privim şi ne lăsăm priviţi. Graţie schimbului de roluri, căpătăm perspectiva asupra a ceea ce suntem, dar şi intuiţia misterioasă a „ceea ce putem deveni”. Urmărind un spectacol. Dar şi revizitându-l, accesându-i memoria păstrată în cărţi. Într‑adevăr, scrisul are efect de bumerang. Poate Artaud ar fi de acord că pagina rămâne o oglindă mai crudă decât teatrul; ne portretizează aşa cum suntem, shakespearian, măsură pentru măsură. Răsfoind cărţile prietenilor, criticul George Banu şi regizorul Andrei Şerban, dar şi propriile mele restituiri teatrale, toate sub semnul fragmentarului, descopăr misterioasa generozitate a efectului de bumerang: darul timpului consacrat prietenilor surprinşi în aceste portrete se întoarce asupra noastră. Fragmente de spectacole, de oameni, de întâlniri, de revelaţii, de căutări. Fragmente pe care teama noastră de a nu fi singuri, sau simpla bucurie de-a (ne) comunica, le-a adunat între două coperți – un „muzeu personal”. Deși poate cu efect limitat, travaliul e consolator, nobilul Horatio are dreptate... și inima inteligentă cu care el scrie unifică, conferă demnitate fragmentarului – Vieții și Teatrului. Parafrazându-l pe Orhan Pamuk: oare scopul muzeelor, al cărţilor, nu este tocmai să transforme frânturile noastre de fericire într-una universală, din care să ne putem împărtăşi împreună? Teatrul ne răspunde, prin cărţile lui. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22