Tocăniţa englezească şi Revoluţia română

Codrut Constantinescu | 15.05.2012

Patrick McGuinness este un scriitor puţin cunoscut în spaţiul cultural românesc sau, cel puţin, a fost până la publicarea volumului Ultimele o sută de zile. Născut tocmai în Tunisia în 1968, mama lui fiind belgiancă francofonă

Pe aceeași temă

Patrick McGuinness este un scriitor puţin cunoscut în spaţiul cultural românesc sau, cel puţin, a fost până la publicarea volumului Ultimele o sută de zile. Născut tocmai în Tunisia în 1968, mama lui fiind belgiancă francofonă, iar tatăl său cetăţean bri­tanic cu descendenţă ir­lan­deză, după cum numele său o relevă indubitabil, a crescut şi trăit în Ve­ne­zu­e­la, Iran, Anglia, Belgia şi România, experienţa pe care a folosit-o pentru a pu­blica anul trecut primul său roman, The Last Hundred Days, care a cunoscut un re­lativ succes în spaţiul anglofon, fiind răs­plă­tit chiar cu pres­ti­gi­o­sul premiu britanic Costa Book Awards. Traducerea rapidă a lucrării în limba ro­mână rămâne lău­da­bi­lă, căci ne oferă po­si­bi­litatea de a ne privi trecutul recent în oglin­dă. Însă este această oglindă una autentică sau doar tremuratul unei ape care, ştim bine, dis­torsionează imaginea celui care se oglin­deş­te? Atunci când deschizi o carte al cărei titlu este Ultimele o sută de zi­le, iar subtitlul, cel de prezentare, Un roman despre sfârşitul comu­nis­mului în România, ai anumite aş­tep­tări justificate, mai ales dacă este scris de un străin care s-a aflat în acele momente de cumpănă în Re­pu­blica Socialistă România, având po­si­bilitatea de a observa, oarecum de­ta­şat, dar atent, prăbuşirea unei lumi corupte până în măduva oaselor şi naşterea alteia, cam la fel de viciate, din start.

Firul narativ al cărţii este cât se poate de simplu, chiar dacă autorul încearcă să-l transforme într-unul com­plicat şi complex (nu este!): un lector englez ajunge în România lui Ceauşescu la jumătatea lui aprilie 1989 pentru a preda limba şi lite­ra­tu­ra engleză la Universitatea din Bu­cu­reşti. Prima observaţie: din aprilie până în 22 decembrie 1989 sunt mai multe zile decât cele o sută clamate în titlul cărţii. O altă metodă pentru a atrage atenţia publicul anglofon? Passons. Dacă volumul ar fi rămas netradus, ar fi reprezentat doar o al­tă descriere insolită a dictaturii lui Ceauşescu, una exotică, nebună şi totalitară, amestec de stalinism so­vie­tic cu influenţe nord-coreene, im­posibil de înţeles de către cititorii an­glofoni care, până la urmă, nu au ex­perimentat niciodată un asemenea sistem kafkian, pe propria lor piele. Versiunea românească a cărţii pre­su­pune un risc destul de mare tocmai pentru că noi, românii, cam ştim (sau măcar avem iluzia că ştim) ce s-a întâmplat în anul 1989, de aceea nu putem să nu remarcăm nu­me­roa­sele inadvertenţe istorice pe care autorul le livrează cititorilor (Eu­ro­news ar fi transmis Revoluţia din de­cembrie 1989; „În faţa gării, o sta­tu­ie a Tovarăşului, din marmură al­bă, domină pu­ţi­nă­tatea îm­pre­ju­ri­mi­lor“ – nu ţinem min­te ca România să fi fost împânzită de statuile lui nea Nicu, nu încă, ur­ma, probabil; „Pe vremuri, ţăranii care trăiau în apro­piere de graniţe îşi construiau bisericile pe roţi, ca să le poată muta ori de câte ori erau călcaţi de turci“; un cutremur de­vastator de pământ ar fi avut loc în ajunul Revoluţiei, oferind regimului comunist un nou prilej pentru a dă­râma vechiul centru istoric al Bu­cu­reştiului; grevele muncitoreşti din Timişoara ar fi declanşat eve­ni­men­tele din capitala Banatului, „lu­cră­to­rii de la uzina petrochimică Timiş oferiseră armatei un ultimatum: ală­turaţi-vă nouă sau părăsiţi ora­şul; dacă nu, detonăm uzina şi, oda­tă cu ea, mare parte din oraş“ şi ar fi fost urmate de alte greve mun­ci­to­reşti în Bucureşti; în ajunul Re­vo­lu­ţiei, Constantin Manea, nomen­kla­tu­ristul umanist de la Interne, care mi­ro­sise bine de unde bătea vântul schim­bării, foloseşte metoda fostului ministru al Apărării, Victor Stăn­cu­lescu, pentru a fugi de răspunderea implicării în represiune - piciorul în ghips -, iar la reşedinţa acestuia, ză­pada era dată cu lopata în zilele pre­mer­gătoare Revoluţiei, când toată lumea ştie ce vreme frumoasă a fost atunci, fără strop de zăpadă! etc.). Este drept, acest talmeş-balmeş is­toric, condimentat totuşi şi cu in­for­maţii exacte despre evoluţia Ro­mâ­niei din acele momente, poate fi scu­zat cu uşurinţă prin recurgerea la ar­gumentul că volumul nu este unul de literatură memorialistică sau o ana­liză istorică exactă, ci un roman în care ficţiunea poate lucra aşa cum doreşte, recompunând elemente dis­pa­rate pentru a oferi imaginea de an­sam­blu dorită de autor. De acord, în­să atunci când jonglezi cu date şi eve­nimente istorice uşor verificabile, o minimă coerenţă trebuie avută în vedere.

Acţiunea, relatată la per­soa­na întâi, este un amestec eterogen între un thriller poliţisto-politic şi o po­ves­te de dragoste (autorul tră­ieşte un scurt, dar intens amor, foar­te improbabil, cu fiica mi­nis­tru­lui adjunct de Interne, Constantin Manea, al cărei prenume este şi mai fatasmagoric, Cilea, şi care se ter­mi­nă rapid, pentru că Cilea revine la mai vechea pasiune faţă de un alt ma­fiot dubios, Belanger, cel căruia autorul i-ar fi luat locul de lector), cu ample referiri la situaţia societală dezastruoasă din România lui Ceau­şes­cu. La aceste ingrediente se ada­u­gă şi implicarea britanicului în miş­ca­rea de rezistenţă anticomunistă in­filtrată de Securitate, ample referiri la demolarea vechiului Bucureşti şi incursiuni în istoria comunismului ro­mânesc, totul aşezat pe fundalul unei societăţi în descompunere, dar care avea să-şi revină rapid tocmai sub conducerea nomenklaturiştilor nemulţumiţi, reuniţi în Frontul Sal­vă­rii Naţionale, a cărui constituire este mult antedatată. Pentru această corespondenţă, McGuinness fo­lo­seş­te prototipul lui Trofim, care nu este nimeni altcineva decât un Silviu Brucan profund umanizat.

Singurele bârne care susţin edificiul na­rativ al cărţii sunt tocmai cele ex­trase din realitatea istorică neal­te­ra­tă, brută şi brutală, imaginile unei Ro­mânii aflate la capătul suflării şi răbdării, România anului 1989: „Aici, în România lui Ceauşescu, totul era lipsă şi ab­senţă, spaţiu neumplut, iar lumea supra­abun­den­ţei materiale părea la fel de extra­te­restră precum legile fizicii în Star Trek“. Autorul descrie pertinent com­plotul care a dus la preluarea puterii de către forţele no­men­kla­tu­riste reciclate, dar mar­şează şi pe ide­ea existenţei a două tendinţe în Securitatea lui Ceau­şescu, Secu­ri­ta­tea bună şi patriotă versus Se­cu­ri­ta­tea vicioasă, violentă, sadică, ceea ce este greu de dovedit, chiar dacă o întreagă pseudo­lite­ratură apo­lo­ge­tică, al cărei cap de afiş a fost, în mod incontestabil, Pavel Coruţ, a făcut totul pentru a demonstra existenţa unei Securităţi patriote! De asemenea, este im­po­sibil de precizat care dintre cele două a învins (dacă au existat două), cert este doar că Securitatea a reuşit să se substituie oricărei forme de justiţie popular-revoluţionară, ba, mai mult, să preia o bună parte din controlul României politice şi economice post­de­cem­brist. Con­cluzia lui McGuinness îşi păstrează actualitatea şi s-a dovedit a fi fost realitatea postdecembristă cu exac­titate: „La bordel nou, aceleaşi curve bătrâne... la urma urmei, experienţa e de apreciat la o curvă...“.

Dacă Patrick McGuinness s-ar fi mulţumit să se concentreze doar asupra celor trăite în mod real şi nemijlocit în perioada în care a fost în România ultimelor luni ale re­gi­mului ceauşist, ar fi conferit cărţii o doză de autenticitate memorialistică de prim ordin, iar volumul său nu ar fi fost un eşec, în opinia noastră, cel puţin. Lectura cărţii sale ne lasă impresia că McGuinness a căutat mai degrabă obţinerea recunoaşterii literare în spaţiul anglofon. În ce măsură a reuşit rămâne un subiect care merită dezbătut, însă cititorul român va fi destul de greu de captivat cu relatarea ficţională a unor evenimente care au avut, în mod logic, o cu totul altă semnificaţie pentru el, mult mai profundă şi directă. Vorba aia, tocăniţa englezească (celebra the stew) nu prea seamănă cu ghiveciul românesc! //

 

// PATRICK McGUINNESS

// Ultimele o sută de zile

// Editura Polirom, 2012

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22