Un congres in tara laponilor

Ce se va discuta la al 70-lea congres PEN din septembrie, pe care Centrul Norvegian il organizeaza la Troms
Vor fi doua teme principale: Scriitorii in exil si Scriitorii in limbi minoritare. La prima tema vor fi invitati si scriitori care au ramas in exil desi tarile lor s-au eliberat?
Nu, dar avem exemple de acest fel la noi. Am un foarte bun prieten, un romancier ceh. A fost unul dintre primii semnatari ai Cartei 77 si a fugit din Praga in ianuarie 1977. S-a insurat in Norvegia, are copii. Parintii lui din Cehoslovacia au murit. El si-a spus "de ce sa ma intorc acolo, nu mai cunosc pe nimeni". Scrie acum in norvegiana. Sunt si chilieni care au trait ani intregi in exil. Atunci cand s-a democratizat Chile nu se mai simteau cu totul chilieni, bineinteles, nu erau nici cu totul norvegieni. Exilul, cred eu, nu este niciodata usor.

Cat priveste a doua tema, cum congresul se va desfasura in zonele arctice, vom vorbi si despre scriitorii laponi.
Nu stim foarte multe despre laponi. Sunt in jur de 50.000, impartiti intre Norvegia, Suedia, Finlanda si Rusia. Aproape jumatate traiesc in Norvegia. Au fost oprimati pana in anii '70, limba lapona era interzisa in scoli, in biserici, in administratie. Astazi lapona este una dintre limbile oficiale ale Norvegiei, se incurajeaza literatura si invatamantul in lapona. Sarbatoarea nationala a laponilor e recunoscuta ca zi oficiala de sarbatoare a Norvegiei. Laponii au propriul lor parlament, o anumita autonomie pentru regulamentele locale etc. Traditional, ei au trait in partea cea mai nordica a Scandinaviei. De-a lungul coastei, au trait din pescuit, in interiorul tarii au trait in principal datorita renilor. Acum traiesc la fel ca si restul populatiei. Orasul norvegian cu cea mai mare populatie lapona este Oslo. Departamentul cel mai nordic al Norvegiei, Finmark, este mai mare decat intreg teritoriul Danemarcei. Dar in el traiesc 70.000 de persoane, dintre care, poate, 20.000 de laponi.

Sunt laponi si la Troms?
Da. Chiar daca administratia laponilor se gaseste mai mult in nord, Troms? e un centru administrativ si cultural lapon. Acolo este Universitatea, este si un institut lapon pentru literatura si istoria lapona. Au chiar si un institut al pescuitului la Universitatea din Troms.

Care au fost motivele pentru care Congresul International PEN se va desfasura la Troms?
Ne-am uitat pe protocoalele vechi ale PEN Clubului din Norvegia si am descoperit ca prima oara cand s-a organizat la Oslo un congres mondial a fost in 1928. Fusesera congrese la Londra, Paris, Bruxelles, si primul oras care nu era in acest triunghi era Oslo. Am mai organizat un congres in 1964, tot la Oslo. Acesta este deci al treilea organizat de Centrul PEN din Norvegia. Ne-am gandit ca la Oslo ar fi un congres fara nimic special. Ne-am spus sa organizam un congres la Troms? unde putem face multe lucruri. Cooperam cu autoritatile municipale pentru un festival literar anual, inchinat libertatii de expresie. Vicepresedintele nostru de la acea vreme era nascut la Troms?, deci a sustinut mult ideea la Congresul International de la Londra, in 2001.

Ce inseamna PEN Club pentru Kjell Olaf Jensen

Ce inseamna pentru tine PEN Club?
Este un raspuns foarte personal. Inseamna posibilitatea de a face un lucru cu adevarat important pentru cateva persoane de pe lume. De exemplu, acum doua saptamani am fost la aeroport ca sa intampin un scriitor cecen, impreuna cu sotia sa. Initial, ei plecasera din Cecenia, unde situatia a devenit imposibila, si se aflau intr-un lagar de refugiati dintr-o tara vecina. Autoritatile ruse au inchis lagarele ca sa-i forteze pe refugiati sa se intoarca in Cecenia. Din septembrie anul trecut, acest scriitor cecen a fost arestat de doua ori, o data de politia locala, o data de serviciile secrete ruse. Cum se stia ca are contacte in Europa occidentala, a fost torturat pentru a i se lua banii. Are un foarte bun prieten, un scriitor cecen refugiat in Norvegia, care-i trimitea bani: prima data 500 de dolari, a doua oara, 700. Am primit semnale de alarma, am fost intrebati daca putem face ceva ca sa scoatem aceasta familie chiar atunci de acolo, altfel totul se va termina foarte rau. Am avut o intalnire cu directia de emigranti de la Oslo, le-am explicat situatia si le-am cerut sa-i ajute pe acesti oameni. E urgent! 20 de ore mai tarziu am primit un e-mail de la directia de emigranti: s-a decis, va avea statutul de scriitor refugiat. Ambasada norvegiana de la Moscova a fost deja anuntata ca familia trebuie sa obtina vize imediat ce ajunge. Am anuntat si organizatia din cadrul ONU care se ocupa de emigrarea refugiatilor sa le dea bilete de avion de la Moscova la Trondheim. Deci imediat ce se vor prezenta la ambasada norvegiana de la Moscova, totul e organizat. Au ajuns la Trondheim si autoritatile municipale i-au asteptat la aeroport. Cum totul s-a petrecut atat de repede, nu aveau interpret. Nimeni nu stia sa vorbeasca ruseste. Cand l-am intalnit, peste cateva ore, mi-a spus prin interpret ca au fost primiti de oameni care nu vorbeau rusa, nu se intelegeau, dar le zambeau. "Era prima oara de ani intregi cand cineva ne zambea! Am inteles ca ajunsesem unde trebuia. Va multumim, ne-ati salvat viata!" PEN Club pentru mine asta este: posibilitatea de a face ceva cu adevarat important pentru niste oameni din lume. Colegii mei din PEN imi spun ca sunt fericiti sa poata participa la aceasta activitate importanta. Dar pana acum vreo zece ani, PEN Clubul norvegian era doar un club literar, de discutii literare. Nu e nimic rau in asta. E foarte bine si asa. Nu e nici un motiv de a vorbi de rau despre aceasta latura. Dar eu am incercat sa facem amandoua lucrurile. Incercam sa facem cinci sau sase intalniri de discutii cu scriitorii pe an. Sunt bineinteles intalniri internationale. Dar, desigur, daca exista persoane care nu sunt membre ale PEN Clubului care vor sa participe, sunt binevenite. Nu inteleg de ce ar exista o exclusivitate. Stiu ca sunt si PEN Cluburi care isi pastreaza cu gelozie exclusivitatea: PEN Clubul francez, PEN Clubul italian, dar eu nu inteleg. Problema este doar ca nu avem mijloace pentru a da anunturi in ziare etc. Deci trimitem invitatii prin e-mail si prin posta membrilor, spunandu-le ca, daca cunosc pe cineva care e interesat, sa-l anunte. Adeseori se discuta lansari de carte. Daca sunt scriitori straini interesanti care vin la lansarea traducerilor cartilor lor, incercam sa facem o intalnire cu ei etc.

Colaborati cu asociatii literare, cu Uniunea Scriitorilor?

Da. Dar nu facem intalniri impreuna. Oricum, majoritatea membrilor Uniunii Scriitorilor sunt si membri ai PEN Clubului. Reciproca nu e valabila pentru ca in PEN Club sunt si multi membri care nu sunt scriitori: jurnalisti literari, critici, traducatori, editori etc. Avem trei sute de membri in prezent. Daca sunt deja membri ai Uniunii Scriitorilor, ai Uniunii Editorilor sau ai Uniunii Traducatorilor, presupunem ca au calificarea garantata. Daca nu, discutam fiecare caz. Nu cerem sa fie vorba despre un scriitor de renume. Trebuie sa fie un scriitor sau jurnalist sau traducator etc. real.

Valoarea nu conteaza prea mult?
Valoarea literara? Nu pot spune ca valoarea literara nu conteaza, ar fi con-trar tuturor opiniilor mele de critic literar, dar pentru a deveni membru al PEN Clubului nu e un criteriu.

Atunci care este criteriul?
Sa fie scriitori adevarati. Adica sa fie scriitori care publica intr-adevar carti. Nu inseamna ca este o carte excelenta, dar nu poate fi orice carte.

Limitele libertatii de expresie

Dar exista restrictii politice? Daca sunt un scriitor nationalist, am sanse sa intru in PEN Club?

Nu am avut inca astfel de probleme. Dar a existat aceasta situatie in PEN Clubul suedez si in cel danez si a pus probleme grave. In Suedia, in urma cu cativa ani, un membru al PEN Clubului, un scriitor foarte cunoscut si foarte prost, dupa gustul meu, a laudat revolutia culturala a lui Mao si pedeapsa cu moartea in China. Bineinteles, au fost cereri de a-l exclude din PEN Club. Conducerea a discutat situatia si nu a reusit sa se decida. Deci au considerat ca trebuie organizata o adunare generala extraordinara si li s-a cerut membrilor sa voteze pentru sau contra excluderii acestui membru. Majoritatea simpla a votat excluderea. Dar statutul PEN Clubului suedez prevede ca pentru a exclude un membru e nevoie de doua treimi din voturi. Deci nu putea fi exclus. In acea majoritate care vroia excluderea acelui scriitor au fost persoane care au acuzat conducerea clubului ca nu au reusit sa-l excluda etc., chiar daca conducerea procedase corect. Astfel un numar de membri, foarte cunoscuti unii, chiar vicepresedinti ai PEN Clubului international, s-au retras din PEN Clubul suedez. Unul a devenit membru al PEN Clubului american, celalalt al PEN Clubului german. Apoi s-au intors, dar acest lucru a cutremurat PEN Clubul suedez. In Danemarca a fost un caz relativ paralel. Dateaza numai de cateva luni. Un scriitor-jurnalist, cunoscut pentru parerile sale sa le spunem rasiste, anti-islamice mai degraba, a facut cerere pentru a deveni membru al PEN Clubului danez. Conducerea nu stia foarte bine ce sa faca, deci au vrut sa faca acelasi lucru ca in Suedia, sa organizeze o adunare generala extraordinara. Acest lucru a creat un soc in presa, in mass-media. Scriitorul respectiv si-a retras candidatura. Guvernul actual al Danemarcei este intre dreapta si extrema dreapta a spectrului politic. Ministrul Culturii a profitat de ocazie ca sa retraga orice subventie acordata PEN Clubului danez care depindea in mare masura de acestea. La noi nu au existat inca astfel de probleme. Desigur, se poate intampla oricand. Nu pot sa vorbesc pentru ceilalti membri ai conducerii, dar opinia mea personala este ca toti membrii ar trebui sa poata semna Carta PEN Clubului international. Daca pot semna Carta, cu ce drept as spune eu "nu cred ca ai opinii suficient de corecte"?

Carta sustine un spirit de toleranta, de cooperare, de solidaritate internationala. Dar daca sunt membru al unui partid care, in ideologia sa, sa luam cazul romanesc, este impotriva ungurilor sau impotriva rromilor, nu ti se pare incompatibil sa fiu membru al acestui partid si al PEN Clubului?
Da, dar incercam totusi sa luptam pentru toleranta si libertatea de expresie.

Adica poti sustine orice?
In principiu da, dar exista bineinteles limite care pun probleme. Solutia nu e evidenta.

Am atunci dreptul sa sustin teroristii, chiar daca ei omoara persoane nevinovate?
Este o intrebare dificila. Sa luam exemplul scriitorului Céline. E destul de dificil sa ne dam seama ce gandea cu adevarat. Se spun despre el doua lucruri: ca era profund antisemit, dar in acelasi timp era medic, a ingrijit copii evrei din Paris, saraci, fara sa fie platit. E dificil sa judeci oamenii plecand de la ceea ce scriu. E dificil si sa-ti acorzi dreptul de a judeca astfel oamenii. E opinia mea personala. Marturisesc ca e o problema reala. Cred ca, personal, as merge cat mai departe cu putinta pentru a sustine libertatea de exprimare si pentru acesti oameni.

Sa vorbim despre lucruri mai simple, de pilda finantarea PEN Clubului.
Despre finantare pot sa-ti raspund mai usor. Cea mai mare cheltuiala a noastra este salariul secretarului, care lucreaza cu jumatate de norma. Acest lucru e posibil datorita subventiilor care vin de la celelalte organizatii, mai ales de la Uniunea Editorilor, dar si de la celelalte organizatii pentru scriitori: Uniunea Scriitorilor pentru Copii, Uniunea Scriitorilor Dramatici, Uniunea Traducatorilor, Uniunea Scriitorilor de Opere Non-fictionale, Uniunea Criticilor, Uniunea Librarilor. Am lucrat timp de zece ani pentru a deveni un fel de fatada internationala pentru toate aceste organizatii in toate chestiunile care privesc libertatea de expresie. Am reusit sa fim considerati parteneri.

Adica munciti pentru aceste subventii?
Da, bineinteles, muncim tot timpul pentru scriitori, pentru editori, pentru Uniunea Jurnalistilor. Deci ei au recunoscut ca munca pe care o depunem este utila in ceea ce ii priveste.

Va ocupati si de lucrurile care se petrec in Norvegia si lezeaza drepturile acestor categorii profesionale?
In principiu da. In practica, trebuie sa spunem totusi ca sunt mult mai putine probleme in ceea ce priveste libertatea de expresie in Norvegia decat in Belarus, de exemplu. Este vorba in primul rand de o munca pe care o depunem pentru colegii din tarile dificile ai celor din aceste organizatii. Bineinteles, am discutat cu ei, am argumentat de ce facem o munca dubla, ei fac asta, noi facem asta, noi avem totusi o retea internationala, putem face lucruri care lor le-ar fi mai dificile. Astfel am putut strange finantele necesare pentru a avea un secretariat de... 6-7 metri patrati, la Casa Drepturilor Omului de la Oslo si un secretar cu jumatate de norma care lucreaza excelent, de altfel i-am dat de curand titlul de secretar general. Da mai multa greutate cand reprezinta PEN Clubul in fata altor instante. Intre noi fie vorba, suna putin comic sa fii secretar general cu jumatate de norma si singurul angajat. Exista de asemenea si multe proiecte, de exemplu delegatii pentru observarea proceselor in Turcia, delegatii pentru incercarea de a constitui un PEN Club si o Casa a Scriitorilor in Afghanistan, la Kabul etc. Pentru acestea sunt diferite surse de finantare. Avem o cooperare buna cu Ministerul Afacerilor Externe si cu o fundatie privata, idealista, care are foarte multi bani. Uneori ne adresam direct unor edituri. De exemplu, daca e vorba de un scriitor turc care a fost publicat in traducere de o editura de la Oslo, este normal sa ne adresam acestei edituri intreband-o daca vrea sa faca ceva pentru autorul lor sau pentru colegul lor, editorul x sau y din Istanbul etc.

Exista un premiu pe care PEN Clubul il ofera in fiecare an?
Da, acordam in fiecare an un premiu pentru libertate de expresie: o persoana sau o institutie sau o organizatie care a depus o munca speciala pentru libertatea de expresie. Premiul se acorda cuiva care a realizat o munca de cursa lunga, nu e de ajuns sa faci o actiune. Premiul e compus numai dintr-o gravura a unui artist norvegian foarte cunoscut care ne-a dat tot tirajul unei anume gravuri, 150 de exemplare. Deci nu sunt bani.

Bled, 24 mai 2004
* critic literar, presedintele PEN Norvegia