Pe aceeași temă
Ați vrea să citiți (și să ascultați) despre fotbal de la un tip foarte inteligent și mai mult decât atât – de la cineva pentru care, așa cum se spune mai nou, „rezultatele cântă”? Dar să știți – chiar dacă doare – care sunt limitele libertății în ceea ce, foarte inspirat, a fost denumit ca fiind „Republica digitală”? Poate că, dincolo de clișee, nu ar strica să știm – de la firul ierbii, cât se poate de descriptiv – cum stau lucrurile în Țara Soarelui Răsare.
De asemenea, după ce vom fi aflat despre fabuloasele povești ale pisicilor intelectualilor, parcă am vrea să citim câte ceva și despre câinii acestora, nu-i așa? Nu în ultimul rând: cum poate o țară care nu are încă, în statisticile oficiale, nici măcar 10 milioane de locuitori să poarte mai multe războaie deodată și să le și domine copios?
1. Fotbal & Il Lucce. Editura Junimea: o recuperare, într-o formulă generoasă, o ediție adăugită a uneia dintre cărțile elegante despre marele fenomen sportiv al ultimului secol, așa cum este, dincolo de orice îndoială, fotbalul - și anume, volumul (apărut în premieră în 1981, la aceeași editură) „Mirajul gazonului”, scris de cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor (totodată, unul dintre marii jucători de fotbal de la noi), Mircea Lucescu. Actual selecționer al naționalei noastre de seniori (apropo: a revenit în această poziție după 38 de ani de la precedenta experiență similară, fapt fără precedent în istoria mondială a fotbalului), în top 5 antrenori ai tuturor timpurilor din întreaga lume ca număr de trofee câștigate, Lucescu (alintat de apropiați și de presă „Il Lucce”) are și alura – precum și discursul – unui aristocrat al acestui sport. Nu e o exagerare dacă spunem chiar și așa: că e și intelectual al fotbalului. Cartea de față – scrisă nu de vreun (pardon de expresie!) „negru”, ci chiar de M. Lucescu (cel care, pe vremuri, avea rubrică la ziar și la radio) – reface, la nivelul reperelor esențiale, o carieră exemplară de fotbalist și începuturile unei cariere de antrenor, care a debutat exploziv și care a continuat magistral. „Nu cunosc alt cuvânt mai frumos decât lupta. (...) Când reușești luptând ești fericit. (...) Eu am fost întotdeauna un luptător, fie că obiectul luptei mele l-a reprezentat școala, fotbalul, oamenii sau îndoielile mele. Întotdeauna am avut ceva împotriva căruia sau pentru care să lupt”, scrie Lucescu senior, unul dintre marile personaje ale sportului românesc.
2. Probleme digitale & reale. Se înmulțesc reflecțiile despre impactul extraordinar - și revoluționar - pe care îl au noile tehnologii asupra oamenilor și asupra aranjamentelor instituționale imaginate până acum de aceștia. Am putea spune că această avalanșă de literatură despre lumea nouă (vai - poate chiar minunata lume nouă!) a noilor tehnologii și a inteligenței artificiale vine la pachet și cu fascinația pentru o mutație – nu doar tehnologică – fără precedent și cu temerile (tot mai justificate) că un asemenea fenomen va lăsa în urmă enorm de multe victime. Libertatea, bunăoară, poate fi – dacă nu cumva deja este – una dintre aceste victime de rangul cel mai înalt. „Republica digitală” – excelenta alegere a Editurii Corint, autor Jamie Susskind – vine să pună în discuție condiția complexă și generatoare de cearcăne (pentru cei care vor să o ia în serios în ceea ce privește consecințele sale cele mai importante) a acestei Republici digitale, a noii lumi (și a oamenilor noi) care rezultă din interacțiunile noilor tehnologii. Sunt câteva axe tematice pe care autorul le descrie cu mare rigoare: epoca republicii digitale; casa puterii; digital înseamnă politic; fantoma guvernării; fundamentele republicii digitale; contraputerea; deschiderea; giganții, datele și algoritmii; guvernarea rețelelor sociale. „Pentru a recâștiga promisiunea făcută de tehnologia digitală și a proteja lucrurile care contează cel mai mult pentru noi, va trebui să facem mai mult decât să ne pretindem moraliști sau să ne frângem mâinile”, notează Susskind în această carte-avertisment.
***
3. Zoom: Japonia. Sunt mai multe cărțile de pe piața editorială de la noi care au fix același titlu: „Arta japoneză de a trăi”. Poate că, la mijloc, e vorba și despre lipsă de imaginație, plus marketing, plus ceva care e inevitabil – formula aceasta e, pur și simplu, cea mai încăpătoare dintre toate cele posibile cu privire la o asemenea referință. În orice caz, în ediția originară, titlul volumului de la Editura Litera e ceva mai particularizant: „Be more Japan”. Așadar, o Japonie la firul ierbii în suita DK (modelată de Penguin Random House) cu mulți editori de proiect și cu și mai mulți colaboratori! „În vara lui 1853, patru nave americane au intrat în golful Tokyo, punând capăt celor 200 de ani de izolare autoimpusă a Japoniei. În următoarele decenii, Japonia va porni pe o cale ambițioasă spre modernitate, începând să se adapteze la obiceiurile lumii occidentale moderne, influențând, la rândul său, alte culturi prin artă, mâncare și prin literatura sa. Astăzi, atitudini avangardiste și tradiții străvechi înfloresc, în egală măsură, cu gheișe elegante, preoți îmbrăcați în robe, megastaruri J-pop și ingineri vizionari, toți, sub chipul autentic al Japoniei”, ne relatează autorii acestei cărți. Una prin care intrăm în Japonia pe următoarele „porți” tematice: Japonia atemporală, Japonia inovatoare, Japonia creativă, divertismentul în Japonia, Japonia gurmandă și Japonia sănătoasă. Bref: un ghid rafinat despre Japonia și chiar mai mult decât atât!
***
4. Nu pisici, ci câini! La început, e adevărat, au fost pisicile - și anume, în excelenta carte publicată cu un an și mai bine în urmă la Humanitas și coordonată de Radu Paraschivescu. Cine nu a citit „Ce vrăji a mai făcut pisica mea” nu știe ce (mult!) a pierdut! Vestea bună e că se poate recupera: titlul (există și un subtitlu: „Povești care torc, miaună și cer să fie alintate”) a fost un mare succes de public, dar se găsește în continuare, din belșug, în librării. Mult mai recent, de data aceasta sub coordonarea Tatianei Niculescu, a apărut – la aceeași editură (care, apropo, indică și printr-un dublu semn de carte relația de frățietate dintre cele două cărți) – volumul despre câini: „Ce pozne a mai făcut cățelul meu”. Și aici există un subtitlu sugestiv: „Povești care se bucură și dau din coadă”. Iată ce ne spune coordonatoarea acestui volum: „Cum se poate să ai atâta poftă de viață și de ghidușii și, în același timp, să întruchipezi modestia cumințeniei, odihna tăcerii, calmul înțelepciunii, fidelitatea fără cusur și faptul de a trăi, viu și alert, în prezent? Se poate, dacă ești câine. Acest volum este rodul unei indignări hazlii. Când am aflat că Editura Humanitas avea în pregătire un volum colectiv dedicat pisicilor, mi-am manifestat comic dezacordul, protestând în numele stăpânilor de câini. Protestul meu a devenit o carte cu poze și povești despre căței spuse de stăpânii lor. Iar cartea li se adresează tuturor iubitorilor de animale”. Iată și lista celor care spun aceste povești despre câini: Mihaela Bărbuș, Ioana Both, Marius Chivu, Radu Corozel, Wilhelm Dancă, Mihai Frățilă, Dorian Galbinski, Georgeta-Anca Ionescu, Selma Iusuf, Riri Sylvia Manor, Ciprian Măceșaru, Mihaela Miroiu, Liviu Papadima, Cătălin Pavel, Oana Pellea, Cristian Tudor Popescu, Cristian Preda, Dumitra Râșnoveanu, Gabriela Tabacu, Sara Turetta. Ham-ham zis!
***
5. Fascinantă! Mai întâi, e de spus că recuperarea numelui lui Edward N. Luttwak - și a cărților legate de acest nume – reprezintă o veste dintre cele mai bune. Minte strălucită - și de eseist, și de politolog, și de strateg, și de consilier – Luttwak a lăsat numeroase urme în domeniile sugerate de înșiruirea de mai înainte. Născut la Arad (Aradul din România!), dar plecat de mult din România, revine în românește – iată – cu mai multe titluri publicate la Editura Universității de Vest din Timișoara. „Strategia. Logica războiului și a păcii”, „Ascensiunea Chinei în față cu logica strategiei” și „Marea Strategie a Imperiului Roman din secolul I e.n. până în secolul III e.n.” au fost primele trei titluri cu semnătură unică apărute la Timișoara. Un al patrulea – o carte scrisă, de fapt, la patru mâini (alături de E.N. Luttwak pe copertă e și numele lui Eitan Shamir) este la aceeași editură: „Arta inovării militare. Lecții ale forțelor de apărare israeliene”. Fie spus într-o singură frază: nu cred că există vreo carte mai bună în limba română – mai bună, mai complexă, mai rafinată în analiza pe care o expune – despre fantastica armată a Israelului decât aceasta. Profesorul de științe politice Radu Carp, unul dintre mijlocitorii acestei suite de reveniri românești pentru E. N. Luttwak, notează în marginea acestui volum: „Ce legătură ar putea fi între strategie și inovație, subiectul celei mai recente sale cărți? Edward Luttwak și Eitan Shamir nu descriu o asemenea legătură, dar ea este implicită: fără inovație nu poate exista nicio strategie, forțele armate au nevoie de inovație pentru a se adapta din mers schimbărilor. Principiile strategiei sunt imuabile, însă doar inovația face ca acestea să poată fi aplicate într-o perioadă istorică sau alta. Parcurgând această carte despre inovație în cadrul IDF, cititorul poate să întrevadă strategia Israelului, de la fondarea acestui stat până în prezent. O artă – inovația – în interiorul altei arte – strategia”.
Comentarii 0