Pe aceeași temă
La inceputul anului electoral 2004, viitorul Romaniei se vedea clar si nu arata deloc roz. PSD se instalase confortabil in punctele nodale ale societatii si nicio amenintare serioasa la adresa puterii sale discretionare nu se intrezarea la orizont. Putinii ziaristi care aveau curajul sa puna la indoiala integritatea premierului Adrian Nastase erau invitati cu generozitate sa-i numere demnitarului ouale. Baronii locali guvernau precum fostii conquistadori, convinsi ca si-au castigat dragostea eterna a bastinasilor cu mici, bere si lautari. Parlamentul se transformase intr-o performanta masina de votat orice, iar justitia functiona in functie de "listele de cumparaturi" pe care gospodina Rodica Stanoiu le primea la sedintele de partid. O dictatura matura, asezata, vegheata cu intelepciune de Ion Iliescu din dealul Cotrocenilor, ai carei stalpi de competenta, integritate si viziune politica nu trebuie uitati: Adrian Nastase, Nicolae Vacaroiu, Dan Ioan Popescu, Serban Mihailescu (Miki Spaga, pour les connaisseurs), Octav Cozmanca, Miron Mitrea, Marian Oprisan, Dumitru Sechelariu, Nicolae Mischie. Si astazi, dupa patru ani, simpla rememorare a perioadei de final a guvernarii PSD starneste fiori de groaza pe maduva sirei spinarii. Dincolo de gluma, celebra zicere cu emigrarea in Congo, in cazul in care Adrian Nastase ar fi castigat alegerile prezidentiale din anul 2004, indica destul de precis starea de exasperare la care ajunsese populatia.
Si totusi, alegerile din anul 2004 au adus o neasteptata schimbare de putere. Niciun analist politic serios nu si-ar fi riscat, la vremea respectiva, averea pariind pe un asemenea deznodamant. Silviu Brucan, de pilda, spera cel mult la o coabitare intre un presedinte de o anumita culoare politica si un Executiv alcatuit de rivalii sai politici. Spre surprinderea generala, in urma alegerilor din anul 2004, dreapta a castigat (aproape) totul. Iar cartea castigatoare s-a numit Alianta D.A.
Unificarea dreptei este un proiect la care Valeriu Stoica trudeste cu tenacitate inca din anul 2000. In numele acestui proiect fundamental pentru structura scenei politice romanesti pe termen mediu si lung, se poate spune ca si-a sacrificat propria cariera politica, a infrant orgoliile identitare ale unor oameni incapabili sa simta mizele cu adevarat importante, a adus in aceeasi barca politicieni intre care comunicarea parea imposibila, adepti ai unor doctrine politice ireconciliabile.
Proiectul Aliantei D.A. a pornit de la constatarea dezechilibrului major in care ajunsese scena politica romaneasca dupa alegerile din anul 2000. In conditiile in care Conventia Democratica ramasese in afara parlamentului, scena politica era compusa dintr-o stanga supradimensionata, avand ca opozitie o dreapta mai degraba anemica, alcatuita din Partidul National Liberal si Partidul Democrat. Alianta D.A. a aparut ca urmare a necesitatii construirii unei contraponderi a dreptei la ceea ce reprezenta PSD pe stanga esichierului politic si este meritul presedintilor PNL si PD din perioada 2003-2004 (Theodor Stolojan si Traian Basescu) ca au inteles miza jocului si au sprijinit acest proiect, care in final s-a dovedit a fi castigator. Din pacate, dupa castigarea alegerilor prezidentiale si parlamentare si alcatuirea unui guvern DA-UDMR-PC, in loc de o consolidare a structurilor Aliantei, s-a produs o escaladare a tensiunilor intre reprezentantii PNL si cei ai PD. Aceste tensiuni au culminat cu excluderea reprezentantilor PD din Executiv si sustinerea de catre PNL a procedurii de suspendare a presedintelui tarii, in pofida avizului negativ al Curtii Constitutionale. Pentru a se putea mentine la guvernare, PNL a fost nevoit sa faca tot mai multe concesii PSD si aliatilor oficiali sau din umbra ai acestui partid (PRM si PC). Cei care nu au sustinut aceasta linie politica (anuntata de Dinu Patriciu inca din timpul alegerilor din anul 2004 si confirmata prin finantarea masiva a PSD - la vremea respectiva adversarul oficial al PNL - in timpul respectivei campanii electorale) au fost exclusi din partid sau au plecat singuri, alcatuind Partidul Liberal Democrat (PLD) care, dupa alegerile europene de la sfarsitul anului 2007, a fuzionat cu Partidul Democrat, alcatuind Partidul Democrat-Liberal (PD-L).
Unificarea dreptei este o istorie a perioadei cuprinse intre inceputul anului 2000 si sfarsitul anului 2007, scrisa de Valeriu Stoica din perspectiva acestui proiect esential pentru configurararea sistemului democratic romanesc pe termen mediu si lung. Au fost opt ani in care, printr-o munca adesea discreta, dar perseverenta, strategul politic Valeriu Stoica nu a obosit in eforturile de a risipi mefienta unora, de a trece senin peste ostilitatea altora, de a aduce argumente si de a da replici acide celor care se straduiau sa compromita proiectul prin zvonuri si dezinformari. Mintea sa este una cat se poate de limpede si ea desfiinteaza senin toate cliseele de gandire care domina viata politica. In societatea romaneasca se face inca foarte mult caz de trecutul comunist al unora sau altora dintre actorii politici. Pornind de la ideea ca toti cei care au trait o parte din viata in regimul comunist au fost atinsi intr-o proportie sau alta de virusul acestuia, Valeriu Stoica propune un alt criteriu de delimitare intre alb si negru: "Problema este: s-au eliberat, au reusit sa inlature inertiile mentalitatii sistemului trecut? Reusesc sa se adapteze unui joc politic nou? Asta e marea provocare. Tarile din jur n-au avut ambitia puritatii si acolo, practic, partidele comuniste sau sistemul s-au desfacut in doua, unii s-au dus pe o parte, altii pe alta. Si unii dintre ei au reusit, incet-incet, sa inlature inertiile sistemului trecut. Din pacate, Romania este astazi intr-o intarziere de 17 ani fata de tarile foste comuniste vecine, care au avut curajul sa spuna: nu suntem unii puri si altii impuri si facem democratie cu astia care suntem. Problema e de ce parte te situezi de-acum. Pentru ca, degeaba iti inventezi un pedigree extraordinar, daca esti in tabara cu Voiculescu, daca esti in tabara cu Vadim Tudor" (p. 224). Fie ca este vorba de analize propriu-zise, interviuri, discursuri la evenimente de partid sau documente programatice, gandirea lui Valeriu Stoica este intotdeauna setata pe acordul fin. El ia in permanenta in calcul posibilele beneficii, dar si pierderile, atuurile si vulnerabilitatile. Mereu lucid, nu se imbata niciodata cu apa rece, o rezerva de prudenta ramane la vedere chiar si in momentele de maxima euforie.
Cu siguranta, o carte precum Unificarea dreptei nu are cum sa fie pe placul actualei conduceri a PNL. Termenii in care sunt descrise performantele politice ale lui Calin Popescu Tariceanu, Crin Antonescu, Dinu Patriciu si ale altor lideri ai PNL nu sunt din cale afara de magulitori. Foarte interesanta si nuantata este imaginea pe care autorul o are despre presedintele Traian Basescu. Ea este cu atat mai demna de interes, cu cat explica si motivele pentru care o serie de intelectuali de mare audienta publica sustin astazi proiectele politice ale presedintelui. Scrie Valeriu Stoica: "Nu am pretins niciodata ca Traian Basescu este un om politic fara repros. De altfel, de-a lungul timpului, au fost cateva perioade in care legaturile dintre noi au fost tensionate sau chiar conflictuale. Trebuie sa recunosc insa ca, dupa ce a devenit presedintele Romaniei, pozitiile lui Traian Basescu in chestiunile de principiu de maxima importanta au fost corecte. Putini ar fi avut curajul sa se pronunte cu atata hotarare impotriva oligarhiei transpartinice si sa sustina cu fermitate lupta impotriva coruptiei si actiunile pentru condamnarea crimelor comunismului si deconspirarea structurilor fostei Securitati. Aceste pozitii explica faptul ca multi intelectuali publici au intervenit in momente de criza cu declaratii nu in favoarea presedintelui, ci in favoarea valorilor sustinute de acesta, chiar daca au fost supusi, dupa aceea, unor atacuri murdare" (p. 71).
Unificarea dreptei, de Valeriu Stoica, este o carte scrisa cu buna-credinta, care explica, din perspectiva unuia dintre principalii sai promotori, logica si pasii necesari pentru infaptuirea celui mai important proiect politic din ultimul deceniu de democratie romaneasca. Un proiect care, in urma cu patru ani, a schimbat cursul istoriei si care ar putea juca un rol major in viata politica romaneasca multe decenii de acum inainte. O carte de maxim interes, obligatorie pentru toti cei care doresc sa inteleaga resorturile vizibile si mai putin vizibile ale bataliilor politice pe care le urmarim cu sufletul la gura in paginile ziarelor si in emisiunile posturilor de televiziune.
Valeriu Stoica, Unificarea dreptei, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008, 310 pag.
