Variatiuni pe o tema data

CHICAGO, de Maurine Dallas Watkins?
Cu: Stefan Banica jr., Maia Morgenstern, Ilinca Goia, Monica Davidescu, Anca Turcasiu, Ioan Andrei Ionescu, Radu Captari, Orodel Olaru, Ileana Olteanu, Oana Daniela Ionita - si Cor ansamblu, Orchestra “Chicago Band”, Cor
Libretul: Fred Ebb si Bob Fosse
Muzica: John Kander
Versurile: Fred Ebb
Coregrafia: Ana Eva Cruellas
Regia muzicala: Dan Ardelean
Scenografie si costume: Catalin I. Arbore
Adaptare text: Liviu Dorneanu
Adaptare cantece: Liliana Stefan
Regia: Ricard Reguant
Teatrul National Bucuresti
Stagiunea 2005-2006

Dupa opt decenii de la lansare, un musical de celebritate internationala poposeste pe scena Nationalului bucurestean, intr-o montare ce se anunta un eveniment. Atat prin amploarea proiectului, cat mai ales prin cutezanta indepartarii de asteptarile create cu obstinatie in ultimii ani. A reconsidera identitatea unei institutii intrate, din pacate, deja in folclorul care nu minte pare sa fi constituit miza mai nou-vechiului colectiv. Pentru ca, iarasi tranzitia e de vina, structurile sunt greu modelabile, iar inertia, un dat ce tine de natura stabilimentului. Asa se face ca spectacolul regizorului spaniol Ricard Reguant, recomandat drept un profesionist al genului, e, in pofida impresionantei investitii financiare a coproducatorilor, completata prin aportul unor sponsori autohtoni si adunand nume sonore ale scenei romanesti, reflexia palida a modelelor de peste Ocean la care publicul nostru a avut acces gratie unor capodopere de pe marele ecran ori reprezentatiilor televizate. Comparatia se impune. Fie si pentru ca, prin raportare, in locul exuberantei si autenticei atmosfere de sarbatoare, stilului neafectat, bucuriei muzicii contopind o diversitate de modalitati expresive, ceea ce ni s-a oferit e mai degraba o colectie de sketch-uri intr-o scenografie conventionala, amintind in buna masura clasicul teatru de estrada. Regia muzicala are de altfel aici o experienta concludenta. Ca si o parte din interpreti, unii dezavantajati de voce in scenele cantate, altii marcati de neajunsurile dotarii actoricesti. Exceptiile sunt relevabile, desi nu pot suplini discontinuitatile manifeste. Repovestite de un Maestru de ceremonii, personaj intruchipat de Anca Turcasiu, avatarurile ucigaselor Velma Kelly (Ilinca Goia) si Roxie Hart (Monica Davidescu) in custodia patroanei inchisorii, Mama Morton, interpretata in maniera expresionista de Maia Morgenstern, cu excese altfel familiare, constituie tema acestei adaptari pigmentate de gag-uri si “carlige” la public. Astfel actualizata, piesa scrisa de jurnalista americana Maurine Dallas Watkins pornind de la evenimente care au ocupat prima pagina a ziarelor epocii e, dupa gustul comun, o dramoleta edulcorata, prilejuind momente artistice aplaudate ca atare. Cu o buna prestatie, Stefan Banica jr. e, in rolul avocatului veros Billy Flynn, un rasfatat. Oricum, cel mai consecvent in complexitatea mijloacelor interpretative pe care le stapaneste prin formatie, desi excentric genului in cauza. Spectacolul se bizuie pe scenografia conventionala compusa dintr-o piramida cu laturi mobile sustinand pe platforma orchestra denumita pompos “Chicago Band”. Cateva module cu iluminatie inclusa sunt plimbate pe podium in secventele vietii de puscarie. Toata lumea canta, rade si danseaza, solo sau in grup. Trupa de balerini, coordonata de un coregraf cu o semnificativa carte de vizita, se prezinta sters, intr-o costumatie de teatru de revista si garderoba refolosita. Alaturi de actori, vor lua cu asalt treptele succesului ce flancheaza sus-mentionata piramida. Pentru efect, sunt intens utilizate microfoanele la purtator, incat un suspin reverbereaza socant, iar vocea guturala a unei actrite ignora limitele stridentei. In genere, lipsa de coeziune a reprezentatiei se datoreaza statutului de vedeta de care regizorul s-a lasat impresionat pana intr-atat incat i-a acordat credit absolut. Un fel de libertate discretionara. Nici starurile de pe Broadway n-ar putea visa la un asemenea privilegiu, ideea fiind tocmai de a resuscita, acum si aici, conditia de star. Este, la urma urmei, visul oricarui slujitor al scenei si, dupa indelungata perioada dominata de culoarea cenusiului, ambitiile afisate pareau legitime. Chiar si cu acest comercial, a carui anvergura n-ar trebui masurata dupa cei 1,5 milioane de euro oferiti de partenerii iberici daca productia realizata ar fi depasit proportiile unei premiere discutabile de inceput de stagiune. Ca un fapt divers, in caietul program sunt inserate pagini intregi de publicitate pentru sponsorii din tara, apropiati ai UNITER. E si aceasta o premiera, desi nu reusim sa-i descoperim ratiunile. Decat poate prin pregatirile in curs ale Festivalului de Teatru “I.L.Caragiale”, intr-o noua editie organizata de TNB, conform deciziei fostului ministru al Culturii comunicata cu prilejul ultimei Gale a Uniunii. Gurile rele se vor grabi poate sa catalogheze spectacolul - un show bulevardier. Pentru multi, o reintalnire cu vedetele preferate.