Pe aceeași temă
Când a fost lansat proiectul colaborării între Teatrul Naționa I L Caragiale din București și Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău, inițiat și păstorit de regretatul Ion Caramitru, nu era greu de făcut legătura între cei doi mentori spirituali tutelari care domină calendarul lunii ianuarie. Și Caragiale care guvernează simbolic prima scenă a țării din România și Eminescu ales drept apărător al limbii române la Chișinău au fost invocați și probați la început de an drept stâlpii solizi ai acestei întreprinderi de anvergură care vreme de un deceniu a adus împreună cei doi poli de spiritualitate românească.
Pe terenul teatrului, artă de for public, fenomenul a devenit repede popular producând efecte și o tradiție consolidată care se îmbogățește cu fiecare an. Spectacolele moldovenilor la București și ale Naționalului din Capitală la Chișinău sunt în același timp o frumoasă ocazie de a duce conlucrarea în direcția unui schimb cultural mai larg ce depășește calendarul strict al acestor evenimente. ( Vezi Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău, sau festivalul similar de la Cluj) Cunoscându-se mai bine artiștii și autorii din ambele țări devin nu doar ambasadorii unor branduri naționale ci și ai unui mesaj umanist, cultural comun comunicat prin aceeași limbă care face dialogul organic.
Zilele acestea, prezent mai întâi la Iași și apoi la București cu două spectacole de anvergură, TNME din Chișinău a umplut sălile cu un public fidelizat pe parcursul anilor, transformând turneul într-un eveniment. Bine alese cele două titluri : Grădina de sticlă după romanul Tatianei Țibuleac și Chirița în concert după Alecsandri, muzical de Ada Milea, ilustrează potențialul trupei și preocupările repertoriale al naționalului moldovean privind reconsiderarea istoriei și culturii țării de peste Prut .
În aproape trei ore de spectacol, regizorul Petru Hadârcă aduce în fața publicului cu implicare emoțională substanța dramatică a unei cărți de referință, distinsă cu premiul Uniunii Europene pentru Literatură în anul 2019. Grădina de sticlă de Tatiana Țibuleac în dramatizarea pentru scenă a Marianei Onceanu urmărește istoria tragică a deznaționalizării practicată de fosta URSS în țările ocupate. Povestea spusă de autoare la persona întâi este a unei micuțe orfane plasată spre întreținere și educație în brațele unei vașnice saviețkaia jenscina ( femeia sovietică) în adopția căreia ajunge și alături de care crește și trăiește vremurile unor manipulări atroce cu consecințe în direcția pierderii de identitate. Drama e adâncită în plan uman pe fundalul unei evoluții sentimentale firești între două suflete care impart necazurile și durerile vieții din acele timpuri. „Ambivalența care constă în intențiile aparent bune de a-i asigura viitorul fiicei sale adoptive cu prețul dezrădăcinării sale identitare este, cred , una dintre cele mai dureroase teme ale trecutului sovietic în spațiul basarabean, care a găsit reflectarea atât în roman, cât și în spectacol”, remarcă în cronica sa Ivan Pilchin. Mai mult decât atât Grădina de sticlă este o poveste despre supraviețuire, cum scrie Mariana Marin în caietul program, dar și despre acel vehicul important care e limba maternă, singurul care pre-limba lui Eminescu și Nichita Stănescu o împacă aici pe eroină cu propriile ei origini și pe care cartea îl elogiază cu asupra de măsură.
Sentimental și patetic pe alocuri spectacolul de la Chișinău a fost răsplătit cu aplauze și flori pe scena mare a TNB unde actorul Mircea Rusu le-a înmânat la sfârșit oaspeților placheta aniversară a acestei frumoase înfrățiri artistice. Urmează în curând replica bucurestenilor așteptați ca în fiecare an la frumosul sediu al acestui teatru.