"Zile si nopti de literatura"

Gabriela Adamesteanu | 29.09.2003

Pe aceeași temă

Colocviul "Eu, celalalt"
editia a II-a - 2003

 

Cel mai ambitios proiect literar international promovat pana acum in si din Romania este acest festival care isi incheie azi, 24 septembrie, la Bucuresti, cea de a doua editie, inceputa la Neptun, la 18 septembrie, sub egida Uniunii Scriitorilor. El intentioneaza (si a si reusit pana acum) nu numai sa aduca in Romania scriitori de vizibilitate internationala, ci si sa definesca, prin intermediul unui premiu important, cum se situeaza scriitorii romani in raport cu valorile estetice si morale ale literaturii de azi. Acest lucru il explica Mircea Martin, presedintele juriului care a acordat anul acesta Premiul "Ovidius" scriitorului portughez António Lobo Antunes, in textul reprodus de 22, in exclusivitate. Nu exista premii fara o implicita competitie, nu exista premii care sa nu fie contestate, a spus scriitorul premiat si, totusi, premiile isi au importanta lor pentru scriitorii care "scriu in intuneric". La Neptun, participantii romani au descoperit in Antunes un mare prozator, de o caldura umana si o modestie impresionante: se vor convinge si cei ce vor citi interviul din numarul viitor. Au fost reale sarbatori si intalnirile cu Ismail Kadare, laureatul Trofeului festivalului (nominalizat, ca si Antunes, pentru Premiul Nobel), si Amos Oz, marele scriitor israelian a carui interventie a starnit cea mai mare emotie in audienta. Nivelul discutiilor a fost ridicat si, daca vom obtine copyright si sprijin financiar, speram sa demonstram acest lucru intr-un supliment.

Daca, dintre invitati, vedetele primei scene au fost romancierii, festivalul a numarat printre invitatii sai poeti de prima marime (Cengiz Bektas, Lev Berinski, Alain Brownjohn, Charles Carrère, Horacio Costa, Sean Cotter, Peter Curman, Stefan Hertmans, Riri Sylvia Manor, Hanan Awwad, Grzegorz Musial, Tomaz Salamun, Anni Sumari s.a.) care si-au citit textele in trei seri la rand, cu moderarea atenta a Ioanei Ieronim. Dar mai ales trebuie recunoscut meritul lui Eugen Uricaru, implicat in toate detaliile organizarii, cu ajutorul unei echipe restranse si devotate, care a demonstrat concret cat de utila poate fi o asociatie profesionala a scriitorilor.

Amatorii de discutii generationiste ar fi putut vedea ca cei implicati in acest festival apartin mai ales generatiei '70, formata in ceea ce Emil Hurezeanu numeste "scurt liberalism comunist", si gruparii Echinox, prima care s-a deschis cu program "in afara", prin traduceri reciproce. Premii internationale, stagii si granturi ofera cu generozitate scriitorilor straini fondurile publice si private din alte tari (nu doar Franta, Germania, SUA, Suedia, ci si foste tari comuniste - Slovenia a inceput acest lucru acum 15 ani). Ca sa aiba un efect de durata ca lobby pentru cultura din Romania (si, implicit, pentru Romania), acest festival trebuie insa sa continue.

Privindu-l pe Celalalt

Dar esti doar atat cat te vede Celalalt.
Fraza aceasta si-o spune singura o adolescenta a carei singura experienta importanta de viata de pana atunci fusese umilinta, saracia, frica, marginalizarea sociala, moartea prematura din familia sa. O adolescenta provinciala, complexata, a carei ambitie dubla (si in sens pragmatic, si in sens inalt) fusese declansata, alimentata de sentimente amestecate - frica, disperare, dorinta unei revanse sociale; de anxietatea celui care afla devreme de tot ce inseamna sa te ineci, sa te sufoci intr-un spatiu fara aer; de cineva constient de propriile defecte, de propria stangacie si totusi stiind ca faptura sa nu se rezuma la ele. Adolescenta era personajul central din prima mea carte, cea cu care (am aflat mai tarziu) "vii de acasa": cu ce ai trait, cu ce ai vazut si ai putut intelege pana la acea varsta. Scriitor devii (avea sa mi se spuna) de la a doua carte: la prima, insa, daca nu istoria personajului, macar ranile lui, iti apartin.

Dar esti doar atat cat te vede Celalalt.
Tinusem mult la fraza aceasta, ii facusem multe variante, o plimbasem dintr-un capitol intr-altul si nici pana la sfarsit nu am fost sigura (nici acum nu sunt) ca ea tradusese exact suferinta primei tinereti, momentul cand identitatea noastra, pe cat de larga, pe atat de fluida, este mutilata procustian si inghetata de privirea Celuilalt: adica Adultul / cel instalat intr-o certitudine sociala si psihica / cel de care depinde intrarea in normalitatea securizanta. Sau macar asta crede tanarul agatat de privirea straina.

Dar esti doar atat cat te vede Celalalt.
Adversativul "dar" este cuvantul de legatura cu o afirmatie anterioara care lipseste. Reticent, personajul meu nu si-a spus-o nici macar in gand: poate ca el nici nu stie bine cine / ce / cum este. Nu isi stie identitatea, dar simte cum il taie, cum il dizolva privirea Celuilalt. El, tanarul a carui spaima de viata e aproape egala cu lacomia, apetitul ei n-are cum inainta, n-are cum interactiona atata vreme cat privirea Celuilalt sta impietrita in suficienta obtuza. Privirea Celuilalt distribuie roluri inadecvate si definitive, te arunca intr-un colt intunecat, unde vei pieri nestiut de nimeni. Dar eu nu sunt doar atat cat ma vede Celalalt era de fapt sensul frazei mele, eu sunt mai mult, sunt altfel, sunt altcineva, sunt cineva care merita sa fie privit si inteles - voia de fapt sa spuna personajul. Dar a fost rezumat, a fost restrans ca sa nu para sensibil, sentimental. O autoare ambitioasa trebuie sa-si controleze emotiile mai mult decat un autor, ca sa nu fie rapid expediata la cliseele unanime: si ea este doar atat cat o vede Celalalt.

Mai tarziu avea sa mi se para ca aceasta fraza este o suferinta rezervata mai ales primei tinereti. Pe masura ce iti gasesti un loc (chiar daca nu este Locul) privirea simplificator-nedreapta te doare mai putin intens: ca un reumatism acutizat de vreme. Te apara pielea tot mai batrana, privirea care se tot stinge si devine tot mai neatenta, ponderea pe care o capata corpul tau latit. Cineva din tine scanceste mai departe ca nu esti doar atat cat te vede Celalalt - mai ales atunci cand o privire tanara, neatenta, nepasatoare te sterge in fuga, fara chef sa staruie asupra ta. Incepi sa intelegi ca vei deveni tot mai neglijabil. Comunitatile, popoarele repeta istoriile individuale, nu degeaba sunt ele personificate. Iata noul destin al frazei mele vechi, reluata de 13 ani in nenumarate variante.

Dar noi nu suntem doar atat, doar ce vad Ceilalti in noi.
O obsesie generala ca au trecut zece ani si vor mai trece de 10 ori 10 si noi, cei aflati in marginea unei lumi tot mai deschise, vom ramane mereu la fel de departe de poarta ei de intrare. O suferinta prin care au trecut si alti vecini dintr-un continent care nu mai avea Est, un continent care nici acum nu prea vrea sa il aiba: dar mai ales in care noi nu vrem sa ne aflam. Se vede ca suferinta vecinilor nostri a fost mai usoara, pentru ca ei ies, pe rand, din ea. Sau cel putin asa ni se pare noua, asezati sub zodia unui complex de inferioritate, a unei uri de sine careia Cioran i-a dat o sclipire eterna. Doar noi ramanem sa spunem resemnati, pasivi:

Dar esti doar atat cat te vede Celalalt.
Imi reamintesc personajul meu care voia sa fie vazut in unicitatea lui, nu topit intr-o identitate colectiva, intr-o meschina camera comuna, promiscua, intr-un aer incarcat de mirosuri grele. Esti doar atat cat te vede Celalalt - dar Celalalt nu e niciodata (in acest enunt) alaturi de tine, la fel ca tine - ci undeva departe, inainte, in fata pe scena. Celalalt e doar oglinda care mareste, in care speri sa te fixezi pentru eternitate, intr-o stabilitate imobila, aurita. Utopica, fireste. E in fraza aceasta (descopar, acum) un mod de a valoriza doar ceea ce se afla departe si de a dispretui ceea ce e alaturi, ceea ce te inconjoara.

E o boala a noastra pe care acum, cu experienta acestor 13 ani, pot s-o recunosc si pe care o impartasim, de fapt, cu multi altii, cu ceilalti aflati pe alte puncte cardinale. Toti, asteptand cu neliniste maxima sa fim priviti bine, sa fim vazuti bine - din Centru, de pe Scena. Toti asteptand ca Celalalt sa fie o oglinda maritoare cu o unica imagine: a eului tau care se reflecta.

Cand am terminat de scris, mi-am dat seama ca multa vreme Celalalt a fost pentru mine redus doar la privire: dialog era un cuvant care isi astepta timpul cand va intra in noua limba de lemn.

Sunt urmele acelui timp cand gura ramanea inchisa, vocea era soptita, iar comunicarea (si necomunicarea) erau rezervate privirii. (Text prezentat la Festivalul International, Neptun, 2003)

GABRIELA ADAMESTEANU

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22