Pe aceeași temă
“Lumea de ieri. Amintirile unui european” este testamentul unui scriitor a cărui biografie a putut părea aceea a unui copil fericit al sorţii. Născut într-o familie evreiască ce ilustrează, exemplar, sinteza austriacă, educat, rafinat şi poliglot, Stefan Zweig devine, în anii dintre cele două războaie mondiale, un autor de best seller-uri şi una dintre conştiinţele cele mai articulate şi profunde ale umanismului european. Şi totuşi, acestui edificiu organizat în jurul îngemănării dintre sensibilitate şi raţiune îi va fi dat să se năruie, o dată cu naţional- socialismul. Treptele tragediei sale sunt familiare în successiunea lor- mai întâi interdicţia şi arderea pe rug a cărţilor sale în Germania nazistă, apoi părăsirea, definitivă, a Austriei redusă la rolul de provincie a noului Reich. Statutul juridic de “apatrid” traduce, dramatic, coborârea în inferrn. Sinuciderea din 1942, în Brazilia ultimului exil, nu este decât epilogul căutării eşuate a unei alte patrii în locul celei europene şi austriece, pierdute.
Şi, ca şi în cazul unui alt austriac împins către exil şi moarte, Joseph Roth, părăsirea tărâmului natal se află la originea propensiunii creatoare ce dă naştere capodoperei. “ Lumea de ieri “ nu este doar biografia lui Zweig, ci şi una dintre acele expresiile geniului limbii şi culturii germane. La două decenii de la prăbuşirea Imperiului şi a finalului Marelui război, Zweig face să renască, în cadrul frescei sale, un continent de imagini, de sunete şi de concepte, continent pe care îl opune valului de fanatism pe care îl întruchipează mareea hitleristă. O fericită contaminare se produce între diferitele voci ale scriitorului. În ”Lumea de ieri” se întâlnesc, unite, fineţea de portretist a autorului de nuvele şi entuziasmul în apărarea libertăţii din cartea dedicată lui Castellio şi Calvin. Simbolic, acestei biografii a lui Zweig, înflăcărate în elogiul demnităţii umane şi în demonizarea tiraniei, N. Steinhardt îi va consacra una dintre paginile cele mai luminoase ale publicisticii sale din intervalul de după august 1944.
Fiu al unei lumi ce venerează progresul şi acordă raţiunii puterea de a străbate tenebrele, Zweig oferă, o dată cu legatul său auto-biografic, evocarea unui trecut ce pare ininteligibil celor de astăzi. Accelerarea istoriei şi ridicarea către suprafaţă a demonilor colectivismului acordă mitului austriac o poziţie privilegiată în imaginarul lui Zweig. Ca şi pentru Roth, cel din “ Marşul Radetzky”, imperiul şi împăratul muribund ipostaziază acel echilibru ce reconciliază contrariile. Viena culturii şi a muzicii este patria în care se trăieşte , de către Zweig şi de către contemporanii săi, un vis ce pare fără de sfârşit. Minunata vară a lui 1914, ultima vară de pace, este cântecul de lebădă al vechii Europe. Ceea se naşte, după convulsiile unui război devastator, nu mai poate fi decât un interludiu de pace. Dincolo de suprafaţa liniştitoare a epocii de până la 1933 se pot resimţi mişcările tectonice ale noilor credinţe telurice. Contrastul dintre umanismul liberal al lui Zweig şi decorul noii Europe este energia ce hrăneşte pledoaria sa pentru moderaţie şi lumină, într-o epocă a rătăcirilor.
Puţine texte ale secolului XX recuperează, precum “ Lumea de ieri”, această condiţie a exilului. Dezrădăcinarea, dispariţia familiarului, vecinătatea fanatismului ubicuu colorează paginile de final ale cărţii. Zweig trăieşte spre a fi martorul definitivei prăbuşiri a Vienei care îi fusese spaţiu matricial. Masificarea rasistă şi gustul violenţei de stat sunt mărcile timpului postbelic. Disperarea lui Zweig este disperarea umanismului liberal în faţa avansului, aparent de neoprit, al răului. Zweig este un Settembrini constrâns să trăiască în utopia carcerală imaginată de cei mai radicali dintre discipolii lui Naphta.
Există, însă, un nucleu de paradoxal optimism ce temperează pesimismul istoric al lui Zweig. În faţa nebuniei ce agită masele, în faţa pasiunilor ce dezumanizează, în faţa fanatismului ce exaltă rasele şi puritatea sângelui, se înalţă, doar aparent fragil, zidul de apărare al spiritului şi al artei. European şi occidental, Stefan Zweig este parte din linia nobilă a reflecţiei ce refuză barbaria. Recitit astăzi, testamentul lui Zweig este un îndemn la echilibrul culturii şi al libertăţii.
Stefan Zweig, “ Lumea de ieri. Amintirile unui european. “ , traducere de Ion Nastasia, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012.
