Ar fi prea frumos

Ideea de a gasi o formula legislativa prin care sa fie scoase la suprafata averile reale ale ziaristilor (poate cu un accent apasat pe averile jurnalistilor de top sau, ma rog, a celor care poarta numele de „jurnalisti de top”) e generoasa.

Sa ne imaginam, pret de citeva fraze ca o asemenea initiativa ar avea, din punct de vedere juridic, sanse de reusita si sa proiectam imaginea plina a paharului.

Ce am putea vedea? Am avea, doar in zona de presa care are atingere cu politicul, neaparat cam asa ceva: jurnalisti si sefi peste jurnalisti care sint ecoul perfect al comenzilor politice ale patronului – pe bani multi!; pretinsi jurnalisti de prime-time care vin seara la TV ca sa laude politicianul pentru care au lucrat peste zi – pe bani!; jurnalisti „echidistanti” – care functioneaza pe bani, dar si de la unii si de la altii! (sa iei bani si de la un partid, si de la rivalul acelui partid da ceea ce, artificial, se numeste „echidistanta”); jurnalisti detasabili – care incaseaza semnificativ, cash sau pe card, din mai multe zone in acelasi timp; jurnalisti carora li se livreaza bani in cont dar care nu pot si nu vor spune de unde anume, asa cum, atunci cind primesti un apel de pe „numar privat” nu iti dai seama cam de unde vin acei bani.

Ar mai fi, desigur, santajistii politici – unii, nume inca rezonante. Santajistii politici- vinduti, de asemenea, in prime-time, ca „analisti politici” – santajeaza, incaseaza, primesc taxa de protectie. Sint mai multe ligi – va e proaspat in minte, sper, scandalul stenogramelor din campanie cind doi dintre acesti santajisti politici chiar se mindreau cu liga lor „mare”! Ar fi si „consultanti politici” deghizati in moderatori si neaparat oamenii din umbra cu vile somptuoase si cu masina la scara - editori-sefi, producatori, redactori-sefi), insi fara fete, care nu se vad, dar in mina carora sta mare parte din puterea unei institutii de presa! Salariul, pentru acestia, la fel ca si pentru alte categorii de „presari” de top, ar fi doar o mica atentie.

La virful breselei suma tipurilor prezentate mai sus (e o suma la care se mai pot adauga inca de cel putin trei ori pe atitea „specii”!) ar da, e o credinta de-a mea, regula. Putine ar fi exceptiile – doar, cum se spune, ca sa intareasca regula! 

Punerea in aplicare a unei initiative care ar incerca sa scoata, pe aceleasi principii cu cele care subintind chestiunea declaratiilor de avere si a celor de interese ale politicienilor, e usor de demontat si de barat. Presa – „a patra putere in stat” - nu e o putere de acelasi rang juridic cu celaltel trei.

Pe de alta parte, problema surselor care au dat averi considerabile ale jurnalistilor de top sau ale decidentilor din jurnalism – avere adesea invers proportionala cu valoarea profesionala „pe bune” a acestora! – ramine in picioare. Cum sa faci sa le scoti la iveala eficient e inca de aflat.