Condiţia jurnalistului. Ingerinţele editoriale şi indiferenţa breslei

Miercuri, 26 septembrie 2012, Grupul pentru Dialog Social a organizat dezbaterea cu tema Poziţia jurnalistului în relaţia cu trusturile media, moderată de Magda Cârneci şi Mircea Toma. Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

MAGDA CÂRNECI (GDS):

Membrii Grupului pentru Dialog Social şi-au dat seama în cursul acestei veri atât de turbulente că există o mare problemă în societatea românească legată de această importantă putere în stat care este presa. Pe de o parte, presa are o poziţie excesiv de puternică, iar, pe de altă parte, cei care o practică, jurnaliştii, au o condiţie ex­trem de vulnerabilă. Ca urmare a deze­chi­librelor care s-au creat în societatea ro­mânească din cauza jocurilor politice, jur­naliştii au probleme de identitate, de mo­ralitate, de profesionalism şi de protecţie personală.

Ne-am gândit să provocăm această dis­cuţie datorită unui caz anume. Este vorba despre jurnalistul Stelian Negrea, care acum două luni ne-a trimis un mesaj aproape disperat să ne anunţe asupra si­tuaţiei sale. Ni s-a părut că acest caz e em­blematic şi că, plecând de la el, merită să provocăm această discuţie.

STELIAN NEGREA (jurnalist):

Am fost două luni şeful Departamentului de Investigaţii la Intact, la Antena 3, timp în care n-am simţit în viaţa mea atâta pre­siune: modul în care eram „îndemnat“, presat să fac ceea ce eu am denumit „şan­taj editorial“ la adresa oamenilor politici, la adresa companiilor comerciale. Practic, materialele pe care eu trebuia să le fac în­semnau să adun informaţii ba despre oa­menii politici care puteau schimba o ba­lanţă în Senat sau puteau trece alţi po­liticieni dintr-o tabără în alta, ba pe par­tea comercială, despre care nu se prea vor­beşte: şantaj economic. În acel trust me­dia, nu mai eram la dispoziţia interesului pu­blic, ci a intereselor private politice şi eco­nomice ale unui singur individ, care con­struieşte o instituţie media şi nu o mai pune în slujba comunităţii, ci prin ea îşi rezolvă punctual interesele politice şi eco­nomice. Dacă are nevoie de contracte co­merciale şi de publicitate pe o piaţă care se contractă, cum e acum în criza eco­no­mică, ia o trupă de jurnalişti, află nu ştiu ce informaţii despre o anumită firmă, se duce acolo, intră într-o oarecare negociere şi încep să curgă bani în conturile res­pectivului trust.

Pe lângă faptul că eram puşi să facem ches­tiile astea, mie mi s-a impus un contract prin care eram practic legat de mâini şi de picioare, nu numai pe moment, ci pentru nu se ştie cât. Eu nu aveam voie să critic pe cineva din conducerea actuală sau vi­i­toare a trustului Intact. Dacă aş fi făcut lu­crul ăsta, eram pasibil de clauze, pe­na­li­tăţi, sancţiuni imediate. Eu nu mai pu­team să merg în instanţă dacă aş fi semnat contractul ăsta. Practic, te luau, te îm­bălsămau şi deveneai un sclav. Le-am spus că nu vreau să semnez, măcar să scoa­tă clauzele alea, n-au vrut, după care a început prigoana. După nici două luni au început să mă ameninţe, să-mi trimită sancţiuni, să-mi trimită Garda Fi­nan­ci­a­ră, mi-au făcut plângere la poliţie, m-au dat în judecată în două procese. La unul am avut deja câteva termene, următorul începe undeva în decembrie. Finanţări pen­tru avocaţi n-am cerut nimănui, nu m-am dus nici la Clubul Român de Presă, dar n-am văzut absolut niciun gest de solidaritate. În afară de ActiveWatch, ni­meni n-a spus nimic. CNA s-a autosesizat la vremea respectivă, în 2011, m-au au­diat, mi-au cerut date, le-am trimis, după care mi-au trimis o hârtie, mi-au mul­ţu­mit şi mi-au spus că vor face o mo­ni­to­rizare pe care o vor discuta într-o şedinţă publică ulterioară. Asta nu s-a mai în­tâmplat.

MIRCEA TOMA (ActiveWatch):

Povestea pe care o auziţi e extrem de re­levantă nu doar sub aspectul dezvăluirii cu privire la comportamentul deviant al unei instituţii media. Este vorba despre un ziarist care a rămas singur în lupta asta împotriva corupţiei din media. Am mai avut situaţii din acestea ici-colo, în is­toria ultimilor 15 ani de presă mai în­verşunată, cu echipe care şi-au dat de­misia de onoare ba la Bacău, ba la Tg. Jiu, cu procese câştigate cu greu împotriva unor instituţii care practicau explicit cen­zura în acele situaţii. Dar înfruntarea cu fenomenul corupţiei în mass-media nu se poate duce izolat. De asta suntem aici, ca să gândim cum putem să nu rămânem singuri atunci când există situaţii de acest gen. La noi au venit ziarişti cu poveşti ase­mănătoare, dar care semnaseră con­trac­tele. Nu putem să le dezvăluim numele, dar sunt din trusturi egale ca dimensiuni. Nu este un fenomen izolat. Ceea ce este particular la Antena şi foarte relevant este că a fost adoptată instituţia şantajului.

MIRCEA DEACĂ (CNA):

Clubul Român de Presă e o organizaţie a patronilor de presă, nu reprezintă in­te­resele jurnaliştilor, iar sindicatul jur­na­liş­tilor este cvasiinexistent şi nu poate ajun­ge să cenzureze tipurile de contract. Deci, eu cred că un sindicat ar trebui să poată să le impună patronilor, celor care îşi dau banii ca să facă presă, un tipizat de con­tract, în care să nu existe clauze de con­fidenţialitate universală. Poţi să faci con­fi­denţialitate pe sistemul economic-finan­ciar al ziarului respectiv, eventual. Dar nu asupra definiţiei lui profesionale.

GELU TRANDAFIR (CNA):

Art. 6 din Legea audiovizualului ga­ran­tează independenţa editorială a trusturilor media şi spune că este interzisă orice imix­tiune din partea autorităţilor publice, a oricărei persoane române sau străine în con­ţinutul programului. Articolul acesta este trecut cumva la nivel de principiu în lege, nu are prevederi sancţionatorii şi a fost discutat de câteva ori în cadrul CNA. Prima oară de când sunt eu membru cred că a fost invocat în 2008, când d-l Sassu a blocat apariţia celui de-al doilea episod cu „Dosarul Caltaboşii“ de la Ştirile TVR. A mai fost pus în discuţie cazul a doi rea­li­zatori de la Radio România care îşi pier­duseră emisiunea după ce primiseră o sanc­ţiune de la CNA. Atunci s-au făcut precizări că nu CNA era de vină. Şi a mai fost discutat destul de amplu în primăvara lui 2011 în cazul Ursu la Realitatea TV şi în cazul Antena 3 cu Sorina Matei: de la Realitatea plecase Adrian Ursu, iar la Antena 3 Sorina Matei acuza presiuni şi blocarea unui interviu cu preşedintele Bă­sescu. În urma unor audieri, noi am decis să obligăm posturile să-şi adopte un cod, aşa cum scrie în lege, pentru că nu cons­tituie ingerinţe acele măsuri luate în baza unor coduri care se aplică în cadrul ins­tituţiilor media. Posturile au fost foarte re­ticente la această idee, era ca şi cum vine o instituţie a statului care îi obligă pe ei să-şi adopte o autoreglementare. Apoi, a fost interviul d-lui Stelian Negrea în Eve­nimentul Zilei, au fost mai multe dez­vă­luiri şi l-am invitat şi pe d-l Negrea să-şi spună punctul de vedere în cadrul acestor dezbateri. Decizia CNA este legată de ce apa­re pe ecran. CNA nu e în situaţia de a decide raporturile dintre post şi angajat. A încercat să facă acest lucru obligând pos­turile să-şi precizeze codurile etice şi să precizeze clar structurile editoriale, chiar înainte să aibă loc aceste audieri. Aso­ciaţia Română a Comunicatorilor Audio­vizuali, într-un târziu, a adoptat acest cod şi a reflectat această situaţie, in­vo­carea clauzei de conştiinţă şi independenţă editorială. Din punctul meu de vedere, nesatisfăcător, dar să zicem că a fost un prim pas de a recunoaşte aceste lucruri. În momentul în care CNA ar decide relaţia dintre radiodifuzor şi jurnalist, este la limita legii.

ANDREEA PORA (Revista 22):

Stelian Negrea e singur, poate mai puţin în raport cu instituţiile statului, care sunt încorsetate de lege şi judecă numai ceea ce este pe ecran, şi nu în spatele lui, dar el este singur din cauza lipsei de reacţie a societăţii civile, a ONG-urilor care se ocu­pă de chestiunile media, a celorlalţi jur­nalişti. Ce poate face un ziarist în situaţia lui Stelian Negrea, de unul singur, cu un trust ca al lui Voiculescu, cu bani, cu hoar­de de avocaţi? Ajungi la puşcăria da­tor­nicilor, evident, dacă pierzi.

Jurnalismul este în cădere liberă în mo­mentul de faţă în România. Şi aici, de fapt, este tot o lipsă de reacţie. Lucrurile astea se întâmplă pentru că nimeni nu spune nimic. ONG-urile nu iau atitudine, societatea civilă nu ia atitudine, ziariştii nu iau atitudine. Pentru că aici suntem între ziarişti şi ONG-uri, mă gândeam să propun formarea unei coaliţii, după exem­plul Coaliţiei pentru un Parlament Curat, la care unii dintre noi am lucrat, o coaliţie care să aibă două-trei obiective. Un obiec­tiv ar fi să-i sprijine şi să-i susţină pe jur­naliştii care acuză cenzură, presiuni edi­toriale, presiuni prin intermediul unor con­tracte care te leagă de mâini şi de pi­cioare, care încalcă evident codul deon­tologic, codul jurnaliştilor, la care toate aceste instituţii media au achiesat.

Cine mai îndrăzneşte acum să folosească clauza de conştiinţă? Ştim, au fost cazuri de plecări în masă în ultimii 10-15 ani, cazul Evenimentului Zilei, când am plecat de acolo 40 de oameni acuzând cenzura, dar acea epocă pare că a apus. Deci, sub această avalanşă a nonjurnalismului, noi rămânem efectiv fără niciun fel de răs­puns, niciun fel de reacţie. Active­Watch scoate o dată pe an acel raport de mo­ni­torizare. E foarte bine că se întâmplă lu­crul acesta. Dar, în mod evident, este in­suficient. Prin coaliţia pe care propun să o formăm ar trebui să încurajăm ziariştii, în special ziariştii tineri, să le explicăm ce în­seamnă această clauză de conştiinţă, să-i sprijinim, chiar şi din punct de vedere juridic, şi să facem o monitorizare extrem de drastică pe abaterile de la deontologie şi de la codul jurnalismului.

RĂZVAN MARTIN (ActiveWatch):

Clauza de conştiinţă e la ora actuală lege, face parte din contractul colectiv de mun­că negociat de sindicatul MediaSind cu patronatele. Jurnaliştii o pot invoca ori­când în instanţă, în orice conflict de mun­că cu patronatul. Însă nu există o con­ştiinţă de breaslă tocmai pentru că breasla este atât de divizată. Există aşteptări din partea ONG-urilor care nu sunt parte din breaslă. Suntem un ONG care se ocupă de media, dar nu suntem jurnalişti şi nu poţi cere unor entităţi externe să vină să re­zolve totdeauna problemele breslei. Cred că ziariştii trebuie singuri să-şi con­stru­iască asociaţii, mecanisme, coduri, norme care să le protejeze drepturile. Divizarea din interiorul breslei e o mare problemă, când ziariştii se poziţionează unii faţă de alţii în funcţie de raporturile dintre pa­troni.

MIRCEA TOMA:

Pragmatic vorbind, sindicatul este mai pu­ternic decât structurile asociative, pentru că el are o relaţie definită prin lege cu pa­tronatul şi, aşa cum a menţionat Răzvan, în negocierile care s-au purtat între Me­diaSind şi asociaţia patronală a fost inclus în contractul colectiv de muncă pe ramură un articol care priveşte clauza de con­şti­in­ţă, adică poţi să refuzi să faci ceva ce este împotriva a ceea ce tu consideri că sunt nor­me deontologice şi să nu ţi se poată întâmpla nimic rău. MediaSind a acţionat în destule situaţii ca sindicat autentic şi a făcut efortul să construiască un sistem nor­mativ. Ei au acceptat ce i-am rugat noi, să folosească contractul colectiv de mun­că şi la altceva, nu doar la reglarea salariilor şi a dreptului muncii pur şi simplu.

RADU FILIPESCU (GDS):

Ideea de a se crea o coaliţie e bună. Tre­buie asigurat suport juridic, chiar plata avocaţilor de către organizaţii, e foarte im­portant pentru jurnalişti să ştie că într-o astfel de situaţie există un fond, există un program prin care poţi să te aperi.

DAN GRIGORE (fost membru al CNA):

În momentul în care răul este vindecabil, el este insesizabil şi, când devine mai mult decât sesizabil, este aproape iremediabil. Ar trebui ca fiecare mic derapaj individual să fie sancţionat imediat cu maximum de randament de către ONG-uri, de către co­a­lizarea unor forţe ale societăţii care în­cearcă să ţină echilibru cu această lume mar­cată de degradarea demersului jur­na­listic. Dar nu e vorba numai despre de­mersul jurnalistic, ci de un întreg tip de comportament social, de modele care sunt impuse pe posturile de televiziune. Nu e vorba numai de şantajul jurnaliştilor, nu e vorba numai de echipe care îţi dau în cap pentru că nu le-ai băgat reclamă la bere, ci este vorba de degradarea limbajului, pen­tru că prin degradarea limbajului se pune stăpânire pe minţile oamenilor, atât cât mai au la purtător.

CRISTIAN DANILEŢ (CSM):

În urmă cu 5 ani, făceam o afirmaţie cri­minală pentru sistemul meu: există co­rup­ţie în justiţie. M-am trezit cu plângeri din partea colegilor mei adresate CSM: an­che­taţi-l pe cel care a spus asta, pentru că se aduce atingere reputaţiei sistemului. M-am simţit groaznic atunci, m-am simţit sin­gur. Sistemul meu m-a abandonat, deşi eram unul dintre cei care doream asanarea lui morală, în primul rând, integritatea morală a colegilor judecători şi procurori. Am găsit sprijin la jurnalişti şi la ONG-uri şi până la urmă m-am descurcat, am scă­pat de acea cercetare disciplinară. Azi tră­iţi un caz similar, d-le Negrea. Sunteţi an­chetat, cercetat, poate nu aveţi sprijinul co­legilor, dar trebuie să aveţi încredere în justiţie. Fiind un caz în curs şi înţelegând că aveţi mai multe dosare, nu-mi permit să le comentez. Important este să vă faceţi apărările cum trebuie în justiţie şi să vă găsiţi modul în care să vă exprimaţi co­e­rent, pentru ca un judecător, care nu are cunoştinţe jurnalistice, să înţeleagă ce se întâmplă în realitate în spaţiul dvs., care este un spaţiu de specialitate. De aceea, cred că ideea d-nei Pora, cu o platformă uni­că în care să găsiţi o posibilitate de re­acţie, este extraordinar de importantă. Pen­tru că probabil sunt nişte oameni în Ro­mânia care pot sprijini o astfel de plat­formă şi cred că sunt avocaţi care sunt in­teresaţi să o facă pro bono. Gândiţi-vă, sunt case mari de avocatură cu interese co­merciale covârşitoare, care se trezesc azi trântite de unele sau de altele dintre trus­turile media din varii motive şi cred că ar fi avocaţi care ar fi gata să facă lucrul acesta pro bono.

D-na Pora, aţi spus că nu ştiţi mo­tivele pen­tru care nu reacţionează jurnaliştii. Eu intuiesc că din cauza fricii - de pierderea locului de muncă, de un proces care ar antrena plata unor despăgubiri sau chel­tuielile judiciare foarte mari. Dar mai este o frică, pe care şi eu o resimt în ultima vre­me şi mulţi colegi de-ai mei judecători şi procurori, mai ales după ce s-a în­tâm­plat în această vară: frica de a nu intra în malaxorul presei, de a fi atacat pe nedrept şi a nu te putea apăra. Dvs., ca jurnalişti, nu aveţi acces la un alt trust care să vă ape­re. Asist de vreo două seri la un război fratricid între jurnalişti. Nu se mai luptă politicienii între ei, nu mai luptă poli­ti­ci­enii cu justiţia prin intermediul mass-me­dia, ci asist la un război halucinant în care jurnalişti atacă alţi jurnalişti. Îmi ima­gi­nam că presa poate să fie un organ de in­formare, de educare, de sancţionare prin oprobriul public. Acum constat că se duce un război care distruge în primul rând încrederea noastră, a privitorilor. Îmi e frică să las copilul în faţa televizorului singur, pentru că vede o grămadă de prostii, de la limbajul acela suburban până la informaţii denaturate. Cred cu tărie că o justiţie independentă şi o presă liberă pot constitui temelia unei democraţii au­tentice, o democraţie în care respectăm drep­turile omului. Libertatea de expri­ma­re nu înseamnă abuz de cuvinte. Liber­ta­tea de exprimare înseamnă să informezi în mod corect populaţia, respectând drep­turile celorlalte persoane, inclusiv drep­tu­rile celui vizat de un articol în media, să-i respect viaţa privată. Manipularea aceasta grosolană, execuţiile publice, linşajul me­diatic nu semnalează o presă sănătoasă. Gân­diţi-vă că poate pe termen scurt vă răfuiţi între dvs. şi distrugeţi o persoană, două, dar pe termen lung distrugeţi o so­cie­tate întreagă.

GINA STURDZA (Epoch Times):

Suntem foarte interesaţi în formarea unei coaliţii. Eu locuiesc în Canada şi pot să vă spun că în Parlamentul canadian există o asociaţie, Parlamentarii Prieteni ai Jur­na­liştilor, unde te poţi duce şi vorbi despre problemele pe care le ai. Vorbesc despre un cadru juridic care poate fi asigurat de avocaţi pro bono, cu o frecvenţă foarte bine stabilită. Cineva poate să propună şi în România înfiinţarea acestui grup par­la­mentar al prietenilor jurnaliştilor, în care să se asigure şi o asistenţă juridică şi să se poată discuta liber despre aceste lucruri. Este foarte greu la acest moment ca o vo­ce izolată să poată spune ceva. Evident, in­teresele sunt multe, dar cred că res­pon­sa­bilitatea fundamentală a jurnalistului este pentru a informa cititorul.

TEODORA STANCIU (AZIR):

Câtă consideraţie are fiecare jurnalist în mod justificat pentru el, tot atâta vor avea şi şefii sau trusturile în care ei se află. Ca atare, dacă frica despre care vorbea d-l Da­nileţ ne blochează, nu vom mai avea nicio consideraţie pentru noi şi oricâte coaliţii vom mai face, acei oameni nu vor vorbi. Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România va participa la sfârşit de oc­tombrie la Congresul Jurnaliştilor Eu­ro­peni, în Italia. Eu preiau cazul colegului Stelian Negrea, dacă-mi permiteţi, şi îl voi prezenta acolo. Probabil că cei din con­ducerea Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni vor avea o reacţie scrisă.

SABIN ORCAN (Adevărul):

După 22 de ani de presă, n-am văzut niciun fel de sindicat care să ia apărarea vreunui jurnalist vreodată, decât re­fe­rindu-se la câştigurile lui. Sindicatele nu prea s-au ocupat de clauza de conştiinţă. De-asta ideea Andreei Pora mi se pare mult mai bună. În 1997, când am fost con­damnat la puşcărie cu executare, am fost mai apărat, d-le Danileţ, de Ambasada SUA decât de breaslă, de ONG-uri şi de sin­dicate. Şi eram membru al Sindicatului Internaţional al Jurnaliştilor.

Cazul lui Stelian este revoltător. Dar să ştiţi că nu e singurul, cum s-a mai spus aici. Presiuni sunt în orice trust media. Vă dau un exemplu de la noi, unde am re­uşit să găsim antidotul. Conducerea trus­tului a scos de pe site un material şi, după 24 de ore, redacţia aia mare de la Adevărul şi-a găsit anticorpii şi a pus la loc materialul pe site. Sigur, cu riscul de a-şi pierde lo­cul de muncă.

Există 4 mari categorii de actori ai presei: există moguli, există oamenii numiţi de moguli, apoi redactorii-şefi din presă şi restul jurnaliştilor. Dacă vrem să avem suc­ces cu această formă de organizare, tre­buie să-i cooptăm şi pe redactorii-şefi.

TANIA RADU (fost director adjunct al ICR):

O altă formă de coalizare a oamenilor de presă ar putea viza creşterea jurnaliştilor tineri. Dacă nu se va face acest lucru din­colo de existentele noastre şcoli de presă care au statut de universităţi, atunci vom oferi, în continuare, angajatorilor din pre­să, moguli sau nemoguli, posibilitatea de a angaja – iertaţi-mi cuvântul, este foarte dur – mercenari. Aceşti oameni tineri vor fi angajaţi la infinit pentru a-i înlocui pe jurnaliştii care învaţă să se apere şi care în­vaţă să facă pasul de cealaltă parte a ba­ri­cadei, acolo unde pot să se lupte cu angaja­torii.

RADU F. ALEXANDRU (dramaturg):

Nu cred că este un război fratricid între ziarişti. Nu cred că este un război fratricid între patroni. Eu cred că există un război între forţele politice, care sunt re­pre­zentate de aceşti patroni. Ce spun ziariştii unii împotriva altora este ce vedem. Firele care manipulează aceşti ziarişti sunt lungi şi ajung la politică. Presa este o instituţie a statului de drept. Şi această presă, în mă­sura în care este nu stânjenită, ci cotropită şi transformată din ceea ce ar trebui să fie într-o unealtă de şantaj, într-o unealtă de manipulare la dimensiuni absolut fără precedent, trebuie apărată aşa cum sunt apărate toate celelalte instituţii cheie ale statului de drept.

Mi se pare că omitem din tot ceea ce vrem să facem un partener care ar putea fi foarte important: consumatorul de presă, consumatorul de media, omul de pe stra­dă, care are nevoie – absolut firesc, ca pes­te tot în lume – de media, ca să fie corect informat. Forţa şi necesitatea presei sunt probate şi susţinute în raportul cu omul de pe stradă, cu cetăţeanul.

LAURENŢIU DIACONU-COLINTINEANU (RFI):

După ce am activat în SRR în perioada de tristă amintire a Guvernului Năstase, am lucrat 5 ani în Germania. Tot timpul am să dau exemplul acestei ţări care, dacă suntem sinceri cu istoria şi cu noi înşine, a fost democratizată cu mitraliera ame­ri­cană. Atâta timp cât nu există nişte me­canisme care să prevadă extrem de clar toa­te sancţiunile pentru derapaje, inclusiv ale noastre, nu cred că vom reuşi să or­ganizăm această breaslă a noastră cum trebuie.

S-a vorbit aici despre o implicare mult mai mare în educarea tinerilor ziarişti. Am avut la RFI, în urmă cu o lună şi ju­mătate, o tânără practicantă care mi-a dat un material, din care am citit un paragraf. Şi am întrebat-o: de unde ai chestia asta, cine ţi-a zis asta? Ea a replicat: a zis-o domnul cutărică. Şi unde e menţionat aici că a zis d-l cutărică? Păi nu e. De ce nu e? Păi nu pot să iau şi să zic ca şi cum am spus-o eu? Vă spun că această tânără ter­minase facultatea de jurnalism şi făcea al doilea an de master. Deci era în anul 5 de jurnalism. Pentru mine a fost un şoc şi cred că, pe lângă faptul de a ne apăra de pa­tronate, să ne apărăm pe noi şi pe colegii noştri, ar trebui să ne ocupăm de viitorul presei care este dat de jurnalişti, de nişte oameni în carne şi oase.

O altă problemă pe care nu ştiu cum am putea să o rezolvăm este faptul că, în Ro­mânia, cei care sunt patroni de presă nu vor să facă afaceri de presă. Eu nu am ni­cio problemă că un trust de presă trebuie să scoată bani. E normal. Pentru că tre­bu­ie să ne primim şi noi salariile, să ne plă­tim facturile şi să trăim, dar că patronatul ajunge să dea directive în editorial este o problemă de care nu ştiu cum vom scăpa dacă nu schimbăm această noţiune de bussines de presă în România.

GELU TRANDAFIR:

Sunt două categorii de tineri jurnalişti: cei care sunt formaţi cu un sistem de valori chiar în şcolile de jurnalism, dar mai sunt şi alţii care sunt formaţi acum chiar de trusturile media, care au şcolile lor de jurnalism.

BOGDAN OPREA (Administraţia Prezidenţială):

Din punctul meu de vedere, ar trebui să privim spre componenţa presei, spre cor­pul jurnalistic. Cine sunt jurnaliştii astăzi? Se vorbea adineauri despre faptul că există jurnalişti cărora le este frică. Dar cred că în redacţii sunt foarte mulţi jurnalişti care nu au conştiinţa formată. Mă refer la ma­rea masă a jurnaliştilor. Şi cred că e masă de manevră pentru moguli care abuzează de instituţiile de presă pe care le au. Din punctul meu de vedere, aceste conştiinţe ne­formate, în afară de jurnaliştii vechi, sunt alcătuite din două componente im­portante: jurnaliştii fără experienţă şi jur­naliştii care folosesc instituţiile la care lu­crează ca pe o bancă de credit. Ştim cu to­ţii că există trusturi unde oameni cu pu­tere de decizie într-o redacţie au împru­muturi de zeci de mii de euro, au case cumpărate cu bani de la patron direct sau indirect. Cum poţi să mai fii atunci îm­păcat cu propria conştiinţă, să-ţi înde­plineşti rolul tău, misiunea ta de jurnalist, când tu ai altă misiune, ai rata aceea la bancă? În mod cert, raportarea ta morală nu se mai face faţă de conştiinţa ta, ci faţă de instituţia în care lucrezi.

A vorbit doamna Pora despre înfiinţarea unei coaliţii. Luaţi în calcul în această structură, dacă se va înfiinţa, şi purtătorii de cuvânt, nu numai jurnaliştii. De ne­nu­mărate ori, ca reprezentant al unei ins­tituţii publice, pe care, aşa cum îmi dic­tează mie conştiinţa, simt nevoia să o apăr, mi s-a întâmplat să fiu abuzat de jur­nalişti. Dacă le cer 5 minute de răgaz ca să pot să le ofer o informaţie, pentru că nu sunt depozitarul tuturor informaţiilor din instituţia în care lucrez, în 3 minute, pe post, se spune că am refuzat să răspund la întrebare.

CEZAR ION (TVR):

Prima întrebare de la care trebuie să pornim şi răspunsul pe care trebuie să îl dăm este cine este sau ce este jurnalistul. Accesul la această profesie nu este re­gle­mentat. În acest moment, în breasla asta, activează interlopi de presă fără nicio jenă, fără nicio ezitare, utilizând legi­ti­ma­ţii de jurnalişti. Şi nimeni, absolut nimeni nu îi poate împiedica. Nici justiţia, nici asociaţiile, nici ONG-urile, nici societatea civilă, nimeni. Dacă ne vom lămuri vreo­dată cine este jurnalist, începem să des­câlcim ghemul acesta de probleme de ti­pul celei a domnului Negrea. Nu există sta­tut juridic oficial al jurnalistului. Adrian Năstase este un jurnalist din puşcărie, este un infractor care scrie şi este publicat sub forma unei apologii a infractorului. Sunt politicieni jurnalişti, cu legitimaţie sau fără. Domnul Patriciu este şi dumnealui jur­nalist, că scrie editoriale.

Eu sunt un om care s-a judecat de 8 ori cu televiziunea publică până în momentul de faţă. Am câştigat toate aceste procese. Procesele au fost pe legislaţia muncii. O cunosc la perfecţie, pentru că, alături de avocatul meu, m-am implicat şi m-am interesat personal ca să înţeleg ce mi se în­tâmplă. Legislaţia pe care se bazează in­stanţele este Codul Muncii şi acolo sunt descrise toate modalităţile prin care poate fi încetat raportul de muncă între angajat şi angajator. Sunt o mulţime de repere foarte clar definite în legislaţie. Nu te ju­deci pe libertate de conştiinţă, pe cenzură sau pe alte poveşti, ci pe Codul Muncii, căci el se află la baza raporturilor care re­glemenetează relaţiile cu angajatorul.

CRISTIAN HRIŢUC (Administraţia Prezidenţială):

Aş vrea să vă reţin atenţia cu punctul de ve­dere al omului de marketing, care stu­diază clientul. Consumatorul este cel care trebuie să ajute presa în acest fenomen. Cred că suntem aproape într-o etapă a mu­ribundului, pentru că, dacă v-aţi uita pe statisticile sociologice, care apar în ultima vreme, v-aţi lua cu mâinile de cap. Dan Diaconescu este creditat cu 54% cre­dibilitate că poate cumpăra Oltchim. An­tena 3 a fost un fenomen creat împreună cu sociologi. Nu este o simplă lucrătură a politicului. Plecând de la toată această ti­pologie a consumatorului, putem spune că manipularea îşi face loc din ce în ce mai mult. România nu mai trăieşte an­co­rată într-o realitate. România este Antena 3. Procesul este extrem de îngrijorător.

MIRCEA TOMA:

Sunt perfect de acord că este foarte im­por­tantă o presiune morală pe care o exerciţi printr-o structură asociativă, cum sună a fi propunerea lansată aici. Dar ea nu are forţă juridică. Sindicatul are şi ar putea fi consolidat. E adevărat că, funciar, ziaristul român nu are nevoie de sindicat. Are o aler­gie la ideea asta şi din acest motiv ceea ce s-a născut nu este eficient ca sindicat. Eu consider că o structură care să pro­te­jeze ziaristul în raport cu angajatorul este totuşi una cu forţă juridică.

Unul dintre lucrurile foarte rele care se pe­trece este puterea excesivă a proprietarului de media. Puterea excesivă uneori înghite teritorii foarte mari, eliminând plu­ra­lis­mul. Dacă ne uităm la Antena 3, în vir­tutea audienţei pe care o are, este totuşi o formă de monopol. Există, în acest mo­ment, o iniţiativă legislativă la nivel eu­ropean pentru a combate potenţialii vii­tori Berlusconi în UE. Este o iniţiativă lan­sată de câteva organizaţii din Italia şi care au atras mai multe organizaţii din 9 ţări europene. Ar fi prima iniţiativă care ar vi­za o modificare legislativă prin PE, prin ini­ţiativă direct de la cetăţeni.

Pagini realizate de RĂZVAN BRĂILEANU