Pe aceeași temă
Da, fac politica “de grup”. Acum ar fi chiar culmea sa dezbatem asta! Personal, nu am ascuns niciodata ca sunt de dreapta, ca sunt dedicat familiei intelectuale de dreapta si ca doresc si lucrez pentru suprematia, prestigiul si prosperitatea acesteia. Mai mult, dincolo de spatiul intelectual, am fost pana de curand, vreme de doua decenii, asociat direct sferei politice, fara rezerve si ezitari. Deci nu ar trebui sa fie nici surprinzator, nici mare revelatie ca in buna parte interventiile mele publice au mize politice: fie ca e politica intelectuala, fie ca e politica propriu-zisa. E inutil sa mai batem moneda pe asta.
Oricum, in mintea mea era ca am scris articolul la care reactioneaza Horatiu, pentru ca am considerat ciudat ca unul dintre cei mai inteligenti si bine informati comentatori ai dezbaterii publice sa faca afirmatii care mi s-au parut incorecte si neinformate. Am cerut precizari suplimentare cu privire la ce idei de stanga, mai exact, se refera autorul. Si am identificat mai multe initiative si proiecte pe care, credeam eu, autorul ar fi trebuit sa le aiba in vedere in evaluarile sale. N-am scris articolul ca sa restaurez vreo poziţie “ameninţată” a „companionilor” doctrinari sau intelectuali. Asta din simplul motiv ca nimeni nu ameninta nimic. Sau daca ameninta, acel cineva isi ameninta singur caciula. Ceea ce poate fi amuzant, dar nu suficient de important pentru a necesita largi discutii.
Sigur, am observat ca sunt multi care, din exces de fantezie si timp liber, isi inchipuie ca ataca si cuceresc nu stiu ce pozitie intarita. Plevna, Smardan, Grivita, Vidin. Sau se duc in fiecare seara la culcare injurandu-i pe Tismaneanu, Liiceanu, Patapievici si Plesu, care le-ar fi uzurpat locul binemeritat in spatiul public, marginalizandu-i prin masinatiuni complexe si tehnici de control al mintii. Dar acestea sunt mai degraba fie (a) cazuri de psiho-patologie a vietii publice si intelectuale fie (b) cazuri de strategii personale sau de grup bazate pe notiunea clasica de creare de notorietate prin critica si atacul unor figuri preeminente la un moment sau altul in spatiul public. Sigur ca suntem fortati sa le mai discutam din cand in cand: sunt reale si afecteaza dezbaterea publica. Dar valoarea lor este una pimordial conjuncturala si clinica, si cu totul marginal intelectuala sau doctrinara.
Ce ma mira sunt urmatoarele: Ca Horatiu, vorbind despre „stanga” si construind o mitologie in jurul statutului ei curent in Romania, confunda un fenomen psiho-patologic si de inadecvare la realitate cu un curent intelectual. Ca intra naiv si fara sa fie probabil constitent de loc in capacana de a pune semnul egalitatii intre strategia „atac si castig” si un curent doctrinar real, fara sa realizeze ca de fapt tot ceea ce ar putea fi constructiv pe linie doctrinara la persoanele sau grupurile respective este subminat de obsesia strategica de a folosi ca parghie atacul si critica unui numar de figuri publice. Ca ajunge sa declare validitatea intelectuala a acestui amalgam fara sa o demonstreze cu exemple si argumente. Si in sfarsit, ca se autoamageste (si isi autoamageste cititorii) contribuind la legenda potrivit careia amalgamul psiho-somatico-strategic de mai sus ameninta un curent intelectual real (sau o famile de curente) care, de bine de rau, cu toate imperfectiunile si erorile inerente, incearca in mod serios sa-si identifice o genealogie, sa-si creeze o infrastructura institutionala si sa dezvolte un discurs adecvat momentului istoric si locului ocupat in lume de Romania secolului 21.
Cat despre judecata intunecata de spiritul de grup, habar nu am. Se poate. Toti suntem afectati de grupurile la care ne raportam sau cu care interactionam. Sincer sa fiu, prefer sa am judecata intunecata de spiritul cititorilor mei „dreptaci” de pe forum decat sa o am iluminata de G.M. Tamas. Dar asta e o optiune existentiala.
Cam asta e tot. Restul - cum e cu egalitatea si inegalitatea, ce-am vrut sa spuna Aligica sau Pepine si ce s-a inteles de fapt si cum ar fi trebuit inteles cutare sau cutare lucru etc. – e o poveste care ma dezarmeaza in acest moment.
O problema urgenta
Ce ramane in urma la toate acestea? Din perspectiva mea, o observatie cu adevarat importanta se degaja ca externalitate din acest schimb de replici. Anume problema validarii adversarului dreptei intelectuale romanesti: Pe cine valideaza curentele intelectuale de dreapta ca principal vector al pozitiilor adverse?
Datorita fortei si maturiatii sale, dreapta intelectuala romaneasca este azi in pozitia de a-si valida adversarul. Asta e. Place sau nu, s-a miscat mai repede, e mai bine organizata, mai inteligent asezata in teren si are figuri publice si lideri cu mult mai mare greutate. Acum, cand intra intr-o noua faza a dezvoltarii sale, problema sa este: cine sunt interlocutorii legitimi? Dat fiind faptul ca in 20 de ani stanga intelectuala s-a dovedit incapabila sa construiasca ceva solid in arena publica, ramane ca dreapta, prin simpla capacitate de a recunoaste si legitima adversari, sa ajute acest proces. Pur si simplu.
Problema este ca in interiorul curentelor si grupurilor dreptei nu exista unanimitate nici cu privire la beneficiarul legitimarii si nici cu privire la insasi ideea de validare. Sunt multe voci ce spun ca stanga trebuie lasata in starea jalnica in care se gaseste. Ca nu trebuie ridicata prin dialog public pentru ca nu merita si nu are nimic de spus. In ceea ce ma priveste, nu stiu daca aceasta alternativa nu e cumva foarte periculoasa. Lasata de capul ei, nisa stangii poate naste monstri.
Personal am fost admonestat pentru ca, luandu-i ca interlocutori, as contribui la legitimarea CriticAtac. Parerea mea este insa ca vidul de la stanga din Romania trebuie umplut cu ceva. Cred ca sunt alternative mult mai rele decat atacantii critici. Momentan, nimeni nu a propus o alternativa mai buna ca ei pentru a umple vidul. Astia sunt, cu ei defilam.
Ma repet si poate ma insel dar la ora asta nu vad o alta alternativa decenta pe culuarul in cauza. Daca este, ar fi cazul sa se anunte. Pana atunci, atacantii critici, asa cum sunt, ca vai de ei, cum de altfel confirma si Costi Rogozanu de curand intr-o disperata interventie publica, epuizati de foame, cu hainutele rupte si peticite, scriind aplicatii pana in zori, cautand necontenit si fara mare succes resursele necesare supravietuirii, cu fetele trase de oboseala si grija fata de om si cu ochisorii lor mari si naivi tulburi de concentrare proletara, sunt totusi activi. Au vointa publica. O manifesta. Vor sa fie, sa faca, sa se afirme. Chiar daca nu au resursele trebuitoare, aspiratiile si eforturile lor – mai ales ca sunt venite din partea unor oameni oropsiti de soarta pe atatea planuri - impresioneaza placut. Iar toate acestea, ne obliga, cred eu, la o recunoastere. Fie si numai din compasiune. Mai putin daruiti de ursita, merita si ei o sansa.
Ca om de dreapta, fac deci un apel catre colegi: Sa demonstram in mod practic, aplicat, ca intelegem problema saraciei, a inegalitatii, a inechitatii. Sa intindem o mana colegilor de la CriticAtac. Doar in felul acesta putem infirma cuvintele grele ce ni se aduc. Noi nu teoretizam inegalitatea. Noi contribuim activ, uneori prin pura compasiune, la indreptarea acestui rau social.
Concluzii
Este meritul lui Horatiu Pepine ca deschizand discutia despre stanga si dreapta intelectuala, despre saracie si despre inegalitate a impins in prim plan si aceasta discutie despre validarea stangii intelectuale romanesti. In siajul ei s-au ridicat probleme adiacente de mare importanta, cum ar fi statutul public si recunoasterea CriticAtac ca principal vector al ideilor stangiste in Romania precum si organizarea unui program de ajutorare morala si materiala a acestei comunitati de romani, ce o duce asa de greu in mijlocul nostru, neglijata si marginalizata.
Este neindoielnic ca un pas mare inainte se va face cand CriticAtac va primi deplina recunoastere publica a dreptei. Dar drumul lung spre emancipare nu trebuie sa se opreasca acolo. Stim din istorie ca emanciparea si recunoasterea publica, fara asigurarea resurselor necesare traiului si bunei functionari, nu inseamna mare lucru.
Implicatiile sunt clare. Dezbaterea trebuie sa continue! Numai astfel putem identifica intreg evantaiul de nevoi si probleme pe care trebuie sa le rezolvam pas cu pas, lista de eforturi si sacrificii pe care trebuie sa le facem pentru ca in final sa avem si noi, in Romania, o stanga intelectuala vivace si prospera, demna de lunga si bogata traditie a miscarii intelectuale stangiste internationale.
