Răspuns colegilor Andrei Cornea şi Dan Alexe

Redactia 22 vrea sa raspund articolelor d-lor Cornea si Alexe. As face-o cu mai mare entuziasm daca interventiile d-lor ar aduce o valoare adaugata in dezbatere. N-aduc. Cu exceptia catorva zvacniri palide ale d-lui Cornea, pe care i le conced acum, la inceput, din eleganta, restul poate fi redus, fara prea mari pierderi,  la cele cateva teme si pozitii déjà consumate in rundele anterioare. In aceste conditii mi-ar fi usor sa ma spal pe maini de toata povestea. Alte nume, mai grele, mai serioase, mai respectate, au exprimat déjà idei inrudite sau similare cu ale mele. As putea pur si simplu sa le invoc, sa dau citatele si sa-mi las criticii sa se descurce ei cum stiu: Explicati-le, domnilor critici, astora cum vine cu extremismul, multiculturalismul etc., nu mie. Ce stiu eu!? Ma iau si eu dupa astia mai mari si mai destepti. Rezolvati cu ei intai si eu ma aliniez. Caz inchis.

E tentant. Dar nu-mi sta in fire sa ma ascund dupa niste nume. N-am de gand sa le mentionez si nici sa ma folosesc de autoritatea argumentelor lor. E meciul meu pana la urma. Nu ma satisface o victorie facila, prin delegare.  In plus, miza nu sunt eu. Miza e alta: Daca preopinentii mei reusesc sa ma vopseasca pe mine ca extremist, atunci oricine, dar absolut oricine din lumea asta poate fi stigmatizat, in orice clipa, ca extremist. Inclusiv cei care azi ma ataca.  Daca un liberal clasic, chiar si unul de rand, un publicist, chiar modest, dar care are totusi credentiale politice si doctrinare impecabile, se lasa intimidat si stigmatizat, atunci ce asteptari putem avea de la altii?!

Intru deci in disputa asta fara entuziasm dar in ideea ca ceea ce apare aici nu este propria persoana. Reprezint un principiu, dar mai ales ii reprezint, inainte de orice, pe criticii si acuzatorii mei: Maine, in noua lume corecta-politic pe care si-o doresc, ei ar fi primii tarati pe banca acuzatilor. Nu sunt suficient de nesimtiti, autoritari, avizi de putere si lipsiti de scrupule ca sa reziste in noua lume la a carei creatie contribuie acum de zor. La primele procese ale „deviationistilor” si „epurarile” asociate lor, ar ajunge rapid in primul lot de acuzati. Asta e logica. Acolo duce, fie ca ei inteleg sau nu.

Intru in lupta deci, pentru voi, dragi critici, chiar daca nu intelegeti ce fac si de ce o fac. Si mai intru cu speranta ca aceasta va fi ultima data cand mi se mai solicita o interventie de catre Revista 22 in termenii de a fi pus in fata unui fapt implinit, in preziua aparitiei unui text critic scris de un coechipier, desi sunt (sper) membru al echipei iar d-l Cornea are si d-lui, aceeasi conditie, de coechipier. Subliniez: Coechipier. Coleg.

Tentatia cliseelor

Bun. Acum dupa aceasta introducere frumoasa, ce e de facut? Ar fi bine sa avem ceva substanta de calitate de dezbatut, ceva la inaltimea vorbelor de mai sus. Dar nu prea e. Am facut, intr-o interventie anterioara, un mic inventar al artificiilor si stratagemelor folosite de retoricienii corectitudinii politice.  Domnul Cornea nu obisnuieste sa fie unul dintre ei. De asta sunt si un pic demotivat. Imi e greu sa discut, in acest context, un autor pentru care am un respect sincer si cu care sunt in acord mai tot timpul. Totusi punerea in pagina il dezavantajeaza. Caricatura de text a d-lui Alexe, cu abundenta ei comica de clisee ale discursului corectitudinii politice, nu face decat sa puna in relief, prin reflexie, acele puncte ale textului d-lui Cornea care pacatuiesc prin calchierea unor teme tipice genului.

Nu vreau sa ma repet. Dar tentatia de a lua la mana cele doua texte ca sa bifam realizarile, e mare:

„Cum e posibil ca Aligica sa utilizeze cutare cuvant cand termenul desemnat pentru a fi folosit in astfel de situatii e cutare?! Cum e posibil sa spuna cutare lucru cand aprobat, indicat si anticipat este ca in astfel de situatii sa se zica cutare lucru si numai cutare lucru?!” Bifat. „Nu realizeza Aligica ca daca zice “asta” inseamna ca zice si “cealalta” asociindu-se astfel celor mai odioase doctrine si personaje? Vrea el sa fie asociat lor?” Bifat. „Aligica zice: “afara ploua”. Nu realizeaza el ca in discursul sau din mai 1935, de la Baile Herculane, Hitler/Codreanu/Dracula/Voldemort a spus: “afara ploua”? Ce sa intelegem de aici despre Aligica?” Bifat. Si asa mai departe.

Dupa ce am sucombat, chiar si pasager, tentatiei, sa luam textele separat. Sa incepem cu micuta compunere a d-lui Alexe.

Compunerea paracioasa a colegului Alexe Daniel

Nu stiu altii ce vad, dar autorului de fata textul d-lui Alexe ii evoca urmatoarea situatie. Pe de o parte, examen de sfarsit de an la Scoala Profesionala de Comisari Ideologici ai Binelul Public si Corectitudinii Politice, de la Breaza. Tema: „Se da materialul urmator, semnat de asa-zisul Dragos Paul Aligica. A se intocmi un referat de demascare prin identificarea si asocierea sa cu Extrema Dreapta folosind toate tehnicile si procedurile de categoria A, studiate in cursul anului.” Pe de alta parte, acest elev, Alexe, nu e prea istet, dar muncitor. Nu prea intelege el bine contextul si subtextul chestiei dar aplica cu temeinicie (si oarece entuziasm) ce a inteles din notitele tocite acasa.

Rezultatul: O compunere nu grozava, dar pasabila. Distorsiunile, acuzele si fandarile indicate la manual sunt aplicate. Greoi, lipsit de imaginatie, incomplet si imperfect, dar aplicate. As zice cam de un 5. Pasabil. Nu mai mult, ca nu merita. Potentialul lui general in profesia asta e cam de 6. Minus. Dar mai are pana acolo si nu se stie daca o sa-l atinga vreodata. Oricum, compunerea in discutie nu e material publicabil, asa cum, de obicei, nici teza de trimestru sau raspunsul la subiectul de la bac nu sunt publicabile.

Acum serios, stimata Redactie, chiar nu inteleg ce asteptari aveti de la mine. Imi spuneti ca e o dezbatere de substanta. Ce substanta? Ca dincolo de faptul ca nu are nicio idee demna de interes, eu nu vad un rand in care d-l Alexa sa nu fi rastalmacit, distorsionat sau abuzat textul meu. Sa ma apuc sa fac acum exercitii remediale de lectura textului in beneficiul d-lui Alexa si spre plictisul cititorilor mei?! Nici nu stiu de unde sa incep.

Cu „dimensiunea morala”? I-o cedez toata. Am convingerea ca numai d-lui si cativa alesi rezoneaza moraliceste corect la incidentul de la Oslo avand simtaminte de magnitudini si profunzini corecte, pe care numai cuvinte precum „tragedie”, „drama”, „catastrofa”, „cataclism”, toate de dimensiuni „continentale”,  „planetare”, „galactice”, „cosmice” pot sa le cuprinda.
Cu speculatiile sale scolaresti in jurul unor termeni si teme care in mod evident il depasesc? Vad ca-i da zor cu niste “elite nelegitime” si apoi face o teorie intreaga pe langa asta.  Evident, este ce a inteles d-lui din conceptul de „deficit de legitimitate” folosit de mine in racord cu conceptul de „deficit democratic” - cu presupozitia ca textul meu e citit de oameni seriosi care stiu despre ce vorbim in propozitie. Sa ma apuc sa-i explic legatura intre legitimitate politica si democratie? Sau diferenta intre o cantitate absenta si o cantitate prezenta, dar in deficit? Ce sa fac, deci? Sa ma apuc sa-i spun ca nu e cazul sa intre in tangente despre „institutiile UE” sau daca intra, cel putin sa o faca la nivelul unui om matur? Adica nu cu zelul si excitarea unui scolar care abia a aflat ce e aia si cum functioneaza ”institutiile europene” si acum vrea sa fie sigur ca imparaseste intregului univers descoperirea sa: lui Mamaie, lui Tataie, lui unchiu´ Paul...

Nu. Prefer sa tac si sa-mi iau notite. Numai asa pot afla si eu chestii seriose, educative, cum ar fi de pilda, faptul ca, citez: „membrii parlamentului European sunt alesi prin alegeri universale, la nivel european” sau „ca functionarii europeni ajung in posturile lor prin concurs public deschis oricui” ori sa descoper tulburat de emotie intelectuala distictia dintre “musulman” si “islamist”. N-o stiti? Iata-o, prin grija d-lui Alexe: “Islamism implica militantism agresiv; musulman e doar practicantul unei religii.” Exact asa. Mai zi acum ceva daca poti.

Pai cand vezi una ca asta, iti trece toata supararea, uiti ca autorul te-a facut albie de porci, te-a asociat cu extremismul de dreapta si chiar, mai rau, te-a facut  „eseist politic provincial, traitor departe de dezastrele multiculturalismului pe care le denunta”. Te relaxezi, zambesti: Iti vine sa-l mangaii pe crestet, sa-l saruti pe frunte, sa bagi mana in buzunar si sa zici: „Daniel, manca-l-ar unchiu´ de baiat destept, poftim de la unchiu´ 10 lei si du-te la chiosc si cumpara-ti ce vrei tu ...”!

Textul domnului Cornea

Daca textul d-lui Alexe ma inveseleste, textul d-lui Cornea ma intristeza. Ma asteptam ca d-lui sa ma crediteze.  M-ar fi onorat si bucurat increderea sa. Sau macar, daca nu ma credita, sa ma considere, inainte de orice ca pe un  coleg de redactie asupra caruia –prin traditie de breasla- nu lansezi acuze nu tocmai corecte, fara preaviz, scrupule sau ezitare. Sau daca notiunea de colegialitate ii era indiferenta, cel putin sa nu ma ia chiar asa de jos. Sa nu-mi puna in fata niste obiectii si distorsiuni facile, anticipabile cu precizie matematica. Putea, cred eu, daca nu mi-a acordat nici increderea si colegitatea, sa-mi acorde macar acest minim respect intelectual. N-a fost sa fie.

Eu insa il creditez in continuare pe d-l Cornea. Nu vreau sa-i intorc insulta si abuzul cu care m-a tratat. Iata de ce nu voi intra in tangentele, elipsele si parabolele deschise de domnia sa. Voi sta concentrat pe esenta argumentului. Il voi relua, de dragul domniei sale, fara sa-mi pierd timpul (nici al meu, nici al cititorilor) cu discutii despre Burebista, recensamantul musulmanilor, organicism, citate din Biblie. Nici cu analogiile fortate si cu insultele adiacente, aruncate cu o usurinta ce ma lasa perplex. Eu voi merge direct la esenta argumentului. Sper ca din asta va intelege si d-l Cornea unde greseste si de ce. Daca are acest interes.

Daca. Argumentul deci:

Un argument in trei pasi

Pasul 1

Se da o elita politica E. Se da o politica P. Se da un camp social de aplicare al acelei politici, S. Se da un set de obiective inspirate de o ideologie I. Si se da un set de rezultate R. Intre aceste rezultate avem un sub-set de reactii negative, rezultate negative, RN ce decurg din consecintele aplicarii politicii P asupra societatii S de catre elita E.

Este schita unui inceput de model tipic  in politici publice. Observati ca n-am zis nimic concret despre ce politica P, avem in vedere. Poate fi economica, sociala, fiscala, demografica, culturala, educationala.

Intrebare: Este imaginabila o situatie in care politica  P este de asa natura ca incep sa apara semne ca tot mai multe elemente din societatea S devin tot mai refractare la P si la I? Si semne ca reactiile si rezultatele negative, RN tind sa devina preponderente in setul R? Este imaginabila o situatie in care in ciuda semnalelor tot mai dese cu privire la faptul ca in campul social S, politica P a atins o limita si devine tot mai mult o sursa de probleme, RN, elita E continua totusi sa preseze cu P, orbita fiind de ideologia I?

Eu zic ca este imaginabil. Intrebare: Este blamabil modelul pe vreun considerent ideologic? Nu. Este un model neutru. Identifica niste factori si un posibil scenariu ce leaga facorii in cauza. Deci avem liber sa aplicam acest model, fara sa fim acuzati ca incalcam vreo dogma moral-politica. Sa-l aplicam.

Pasul 2

Sa il aplicam, sa zicem, in economie. Este imaginabila o situatie in care in ciuda semnalelor tot mai dese cu privire la faptul ca in domeniul macroeconomic, politica fiscala (sa zicem, a impozitelor mari) a atins o limita si devine tot mai mult o sursa de reactii negative din partea S,  generand disfunctionalitati economic-bugetare, elita E continua sa preseze cu politica in cauza, orbita fiind de ideologia I?

Am zis ceva incorent politic? Imoral?  Socialmente periculos? Nu cred. Sa mai aplicam odata „modelul”. Cu politica monetara. Si inca odata, cu cea tarifara. Si inca odata, cu cea a educatiei.  Aplicam, aplicam, aplicam si se pare ca nu ne lovim de nimic care sa para incorent politic, imoral, socialmente periculos. E o radiografie sau mai bine zis un instrument pentru o radiografie. Poate exacta empiric. Poate inexacta. Dar e doar o radiografie. Nimic mai mult.

Pasul 3

Incurajati  de succes, si rasufland greu sub presiunea autocenzurii, sa-l mai aplicam odata. De data asta la problema noastra: Este imaginabila o situatie in care in ciuda semnalelor tot mai dese cu privire la faptul ca intr-o societate X, occidentala, politica multiculturalismului a atins o limita si devine tot mai mult o sursa de reactii negative din partea societatii S, elita E continua sa preseze cu politica in cauza, orbita fiind de ideologia I?

Evident ca este imaginabila. Daca scenariul de mai sus este empiric exact, e alta poveste. Momentan intrebarea este:  Am zis ceva incorect-politic, imoral etc. cand am formulat teza sau scenariul de mai sus? Avem voie sa sugeram prin implicatie logica ca poate ar fi bine ca elitele E sa aiba mai multa grija fata de S si reactiile RN? Este voie sa facem un apel la realism, la pragmatism?

Daca este, atunci avem voie sa facem si precizari si elaborari. Cum ar fi: Nu aplicati politica P ca si cum natiunile, comunitatile, instinctele de grup sau tribale, retelele sociale identitare, efectele perverse, violenta intrinseca fiintei umane, nu ar conta. Nu va purtati ca si cum ar fi inexistente, doar pentru ca ideologia voastra postuleaza o lume optima fara ele. E o precizare empirica, realista, factuala. Nu are nimic de a face cu ceea ce credem, bun sau rau, despre aceste fenomene nationale, comunitare, psiho-sociale. Nici cu faptul ca ne identificam cu ele sau le respingem.  Ele sunt un fapt social. Un element al realitatii. Altfel spus: Este parte a realitatii reactia occidentalilor la emigratie, sau nu e? Este parte a realitatii reactia occidentalilor la islamism, sau nu e? Daca da, tot ce spunem este atat: Nu faceti politici publice fara sa luati in seama aceste realitati! Atat.

Incalcam vreo dogma daca facem aceste observatii? Se pare ca nu. Bun. Deci am stabilit ca modelul in sine, structura argumentului care leaga niste cauze de niste efecte ipotetice este dincolo de orice suspiciune. Corectitudinea politica ne permite sa-l folosim.

Ce am invatat pana acum din cele de mai sus?

Am invatat, daca am fost atenti, ca atunci cand discutam o politica publica, un fenomen social, un caz politico-economic, distingem intre: Pe de o parte, (a) modelul abstract - P, S, I, R, RN si relatiile dintre ele, prezentate mai sus in cel mai general mod cu putinta, la Pasul 1. Si pe de alta (b) aplicarea modelului la context –specificarea elementelor modelului, concretizarea lui P, S, I, R, RN in functie de circumstantele locului si timpului unde e aplicat. Prezentat mai sus la Pasul 2 si 3.

De asemenea distingem intre:  Pe de o parte (a)  analiza empirica – adica incercarea de a vedea in ce masura relatiile postulate dintre P, S, I, R, RN exista in realitatea empirica sau nu. Si pe de alta (b) judecata morala – adica daca modelul sau aplicarea satisfac anumite standarde morale determinate de catre evaluator.

Revenim la textul d-lui Cornea

Acestea fiind spuse, sa revenim la textul d-lui Cornea. Recitind textul, impresia mea este ca d-lui scapa din vedere cumva existenta acestor planuri diferite. Le incurca. Le amesteca.  Pleaca pe unul, da-n altul.  Ca sa am o discutie constructiva cu d-l Cornea, ar fi bine sa inteleg mai clar ce constesta d-lui:

(a) Modelul – nu e de acord cu insasi ideea ca putem postula ca in campul social S, politica P a atins o limita si devine tot mai mult o sursa de probleme, RN, in vreme ce elita E continua sa preseze cu P, orbita fiind de ideologia I?

(b) Sau e de acord ca modelul este epistemic rezonabil dar obiecteaza moral la el din motive neclare mie (dat fiind faptul ca d-lui face cateva confuzii majore intre planuri cand isi articuleaza obiectiile)?

(c) Sau, contesta validitatea empirica a modelului? Adica zice ca relatiile si dinamica postulate in model nu se sutin in realitatea empirica?

Daca vrea sa discutam serios, atunci sa retinem un lucru: Un analist social intelege sa nu sara dint-un plan in altul, fara cap si coada. Un analist social stie care sunt limitele generalizarii si analogiei, stie care sunt constrangerile impuse judecatilor noastre atat de instrumentele teoretice cat si de realitate.  Domnul Cornea nu pare sa stie.  Sa fim clari: Joaca de-a analogia si generalizarea, mersul otova prin lume si istorie cu un model intr-o mana si o judecata morala in alta, facand asocieri si paralele nesustenabile epistemic si moral, nu numai ca e incorecta dar este si periculoasa.

Am retinut cu neplacere modul in care d-l Cornea a luat si a imbracat argumentul meu  intr-o retorica fortata, departe de natura lui. Sunt intristat si dezamagit de joaca de-a substitutia, de modul in care l-a denaturat si fortat sa circule comparativ prin istorie ca sa capete accente straine lui si autorului. Pot sa fac si eu astfel de jonglerii. Sunt facile. Pot sa iau un text al d-lui Cornea si sa-l fac sa sune ca Musollini, Stalin, Torqemada sau Tarzan. Pot sa fac si invers: „schimbati ce e de schimbat” in textul lui BinLaden si veti vedea ca arata ca discursul dlui Cornea. Si eu pot sa-l „traduc” pe d-l Cornea, asa cum ma „traduce” d-lui pe mine. Dar nu ma cobor la asta. Eu il creditez pe d-l Cornea. Eu il respect intelectual si uman. Dumnealui nu ma respecta. Si asta ma intristeaza.

Pe scurt, argumentul domniei sale, ambalat fiind si in tot felul de tangente, povete, anecdote, aluzii, citate si parabole, nu ma ajuta sa inteleg cu ce drept, cu ce logica si cu ce evidenta empirica imi aduce critici in plan epistemic, moral si politic. Oricum, daca are vreo neintelegere privind cele prezentate, si implicit pozitia mea, ma bucur sa discutam, luand ca punct de plecare intrebarile pe care i le pun mai sus. Daca insa vrea sa se joace si dumnealui, ca atatia alti oportunisti ideologici, de-a: „Aligica zice: afara ploua...”, imi pare rau, sunt nevoit sa raspund elegant ca nu are un partener de dialog in mine.

Spre un final mai optimist

Nu vreau insa sa inchei pe aceasta nota trista. Vreau sa inchei pe o nota de dialog. Mai ales ca stiu ca d-l Cornea nu poate sa-mi raspunda la intrebarile de mai sus. Motivul e simplu: Odata intrat pe calea unei discutii rationale, la obiect, straina de excesele retoricii si jongleriei ideologic-morale, nu poate sa-si sustina „argumentul” initial. In plus, odata aceptati termenii de discutie propusi de mine, diformitatile si nedreptatea modului in care a incercat sa ma trateze ar deveni pe cat de clare, pe atat de jenante. Deci sa ne oprim aici. Consider episodul inchis.

Am sa inchei cu o invitatie la dialog facuta intr-un fel prin care vreau sa arat ca eu il consider pe d-l Cornea un preopinent demn de a fi onorat cu o discutie intelectuala serioasa. Ca desi reactia mea la abuzul domniei sale e ferma, nu-i raspund cu aceeasi moneda. Ca il consider ca pe cineva cu care se poate discuta nu in marginalii la sabloane si jonglerii ideologico-morale, ci in termeni seriosi, umani si profesionisti.

Inteleg confuzia si frustrarea dumnealui. Nu stie de unde sa ma ia. Vede ca scriu tot felul de chestiuni care nu se plaseaza in niciun tipar cunoscut d-lui. E de inteles ca nestiind cum sa ma plaseze, cade peste niste clisee. Inteleg, dar nu scuz. Scuzele vin cand vor fi cerute. Ii vin totusi in intampinare. Sa discutam, d-le Cornea, despre mine. Despre pozitiile mele intelectuale. Ma deschid in fata dumneavoastra.

Pozitia mea este clasic liberala. Mai precis o reformulare a acesteia in lumina evolutiilor din ultimii 20 de ani din teoria institutionala si filosofia moral-politica de inspiratie neo-pragmatista. Sunt realist si pragmatist in teoria sociala – de aici apelul meu constant la realitate si datele contextuale ale problemei. Iar atacul meu la corectitudinea politica este de sorginte libertariana. O critica a acelor pozitii ce forteaza consensul cognitiv sau subordonarea intereselor indivizilor liberi in numele unor ratiuni abstracte legate de modele idealizate, monocentrice politic sau intelectual, ale ordinii sociale. Modele de obicei generate si impuse de elite sociale ce incearca sa modeleze opinia publica in directia omogenizarii ei. Principale tinte respectabile mai cunoscute dv: Rawls, Habermas si alti idoli ai stangii intelectuale social-democrate occidentale.

Pentru mine tema cheie in „teoria institutionala” (scriu o carte pentru Oxford University Press cu acest titlu) este problema heterogeneitatii sociale. Am publicat articole pe teme adiacente, am prezentat studii la conferinte pe teme adiacente si intamplarea face ca anul acesta sunt organizatorul unei sesiuni pe aceasta tema la conferinta anuala a American Political Sciences Association. Care sunt preocuparile mele in teoria sociala si institutionala: Cum putem organiza institutional o ordine sociala in conditii de diversitate si pluralism a intereselor, opiniilor si preferintelor, conditii in care consensul social nu e posibil? E usor sa creezi ordine cand toti gandim la fel si avem aceleasi preferinte. Ce facem cand avem idei si preferinte greu reconciliabile? Putem avea ordine sociala libera, cu oameni liberi, pentru oameni liberi in astfel de conditii? Precursor aici este I. Berlin. Sunt sigur ca sunteti familar cu numele. Multiculturalismul, vedeti deci, e o tema la care ma gandesc. In general cand intru intr-o dezbatere, stiu ce spun, nu intru acolo sa mi se explice cum funtioneaza „institutiile europene” sau sa aflu ca „cei mai mulți musulmani care trăiesc în aceste locuri nu propăvăduiesc și practică Jihadul” (O intepatura prietenesca, evident).

Banuiesc ca va mira referirea la elite. Sa va explic de unde vine. Intr-un interviu cu Cristi Patrasconiu pentru noua sa carte, am explicat in gluma ca sunt un „liberal paretian”. E o gluma...Vilfredo Pareto a scris despre circulatia elitelor, stiti... .In fine. Cand fac referire la elita occidentala si ideologia ei, ma ancorez in „teoria noii clase”. Bazata pe scrieile lui Daniel Bell si Herman Kahn.

Sunt editorul lui Herman Kahn. Am scos operele lui alese acum vreo trei ani. Am scris si o carte de autor despre teoriile sociale adiacente si problema ideologica a noii clase, carte ce foloseste ca vehicol tezele aceluiasi Kahn si ale lui Julian Simon.

Doctoranzii cu care lucrez studiaza la instigarea mea tema noii clase in Estul Europei, urmand scrierile sociologului american, de origine maghiara Ivan Szelenyi. O referinta importanta actuala este teza „clasei conducatoare” a lui Angelo Codevilla. O discutie interesanta si vie in Occident. Daca n-ati citit, America´s Ruling Class -- And the Perils of Revolution, cititi. Cititi si The Character of Nations, de acelasi. O sa va placa. Cititi si The Multiculturalism of Fear, a lui Jacob T. Levy. O sa va prinda bine.

Final optimist

Cam asta. Daca vreti, discutam in amanunt despre aceste aspecte ale identitatii mele intelectual-doctrinare. Sau altele. Onest, deschis, fara prejudecati si fara patima.  E o discutie, sper, edificatoare pentru cei care sunt onest interesati de profilul meu intelectual si politic. Oricum ideea e ca atunci cand vorbesc de „elitele occidentale”, „corectitudine politica”, „liberalism”, „multiculturalism”, am totusi ceva in minte. Ceva mai serios decat ultimele lozinci de pe gardul corectitudinii politice sau conspectele la operele comice ale lui Nae si Nichifor. Nu vorbesc asa, dupa ureche.

Nu e deci cum zice d-l Alexe. Nu va luati dupa d-lui. Nu stie ce spune. Evident, nu ma refer la cazul cand vorbeste despre functionarea institutiilor europene. Acolo e rege, imparat si voievod. Cine ar putea sa-l contrazica?! „Membrii parlamentului European sunt alesi prin alegeri universale, la nivel european”. Asta e o afirmatie pe care nici cei mai mari artisti ai distorsiunii, traducerii si interpretarii nu pot sa o mai dea la intors. Sper sa ne intalnim in spirit si armonie in aceasta concluzie optimista.