Noua arma antibasesciana: prefraudarea ONG-ista

Andreea Pora | 29.10.2009

Pe aceeași temă

Traian Basescu este intruchiparea raului suprem. Nu mai e dubiu!  Ne-o spune non-stop coalitia PSD-PNL cu ai ei candidati siamezi Geoana si Antonescu, ne-o recita telenovelistic ziaristii inregimentati in slujba lui Vintu, Voiculescu si Patriciu, ne avertizeaza patru ONG-uri odinioara onorabile. Dictator, de filiatie hitlerista, stalinista si ceausista, terorist, traficant de arme si scandalagiu notoriu, lui Basescu ii lipsea din panoplia relelor doar cea de "fraudator". Cum ideea, lansata acum vreo sase luni pe piata abundenta a dezinformarii de Cristian Pirvulescu (un sondaj care masura perceptia romanilor despre posibilitatea fraudarii alegerilor), preluata sirguincios de moguli si slefuita de Dan Nica, nu a avut succesul scontat, trebuia sa se inventeze altceva. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus "prefrauda". Concret, Basescu "prefraudeaza", moral, e drept, prin suprapunerea alegerilor peste referendum.

"Prefraudeaza" pentru ca isi dezavantajeaza bietii contracandidatii, care nu-i asa, joaca extrem de fair-play cu patru canale de televizune in spate care le fac campanie non-stop si il diabolizeaza pe Basescu tot non-stop. "Prefraudeaza" pentru ca "schimba" temele de campanie, care nu pot fi legate decit de "monstrul Basescu" si de cum trebuie el sa plece de la Cotroceni pentru binele si linistea natiei, a mogulilor si politicienilor carora nu le va mai pune nimeni in discutie somnul si competenta parlamentara. "Prefraudeaza" pentru ca, vezi doamne, exista o singura "lista de prezenta" si nu doua sau trei. "Prefraudeaza" pentru ca nu da bine in plina campanie sa te dezici de o tema atit de populara, pe care, culmea, ai sustinut-o acum cinci ani. Iar culmea "prefraudarii" e ca n-a avut ea, "Coalitia anti", ideea de a sustine referendumul si de a face campanie pentru unicameral, ceea ce ar fi bulversat electoratul si ar fi redus beneficiul lui Basescu.

Ca asemenea "prefraudari" sint frecvente in multe tari democratice, care suprapun diferite alegeri peste referendumuri, nu mai conteaza in focul luptei antibasesciene. In tot cazul, sint mult mai frecvente decit este forma de vot uninominal inventata de Cristian Pirvulescu si perfectionata la masa cu PSD si PNL.

Si in ultima instanta, de ce s-ar mira contracandidatii si onor ONG-urile care ii sustin, ca Basescu "prefraudeaza" cu armele constitutionale de care dispune, cind ei fac asta de luni de zile? Nu este tot o "frauda morala" sa manipulezi, sa intoxici, sa minti si sa joci unfair? Cum se numeste campania feroce de spalare pe creier a electoratului dusa de trusturile lui Vintu si Voiculescu? Nu cumva tot frauda morala? La ce sa te astepti atunci cind utilizezi cele mai necinstite arme ca sa-ti infringi adversarul? Sau, poate, este democratic sa lansezi fara probe si sa mediatizezi acuze de "terorism international"? Sau sa pui stampila de "dictatura" in conditiile in care opozitia detine 65% din parlament, pica guverne si se ratoie 24 de ore din 24 pe toate ecranele? Spre deosebire de "prefraudarea" lui Basescu, nesustinuta deocamdata de nimic dovedibil, frauda morala a contracandidatilor este vizibila si demonstrabila.

Interesant este insa cine sint vestitorii "prefraudarii" si ce-i mina pe ei in lupta antibasesciana? Cele patru ONG-uri, despre care politicienii liberali si social-democrati afirma ca sint "cele mai serioase, cele mai independente si cele mai neimplicate politic", sint Pro Democratia, Tranparency International, Agentia de Monitorizare a Presei si Centrul pentru Resurse Juridice.  Primele trei sint vestite pentru "independenta" lor, in special cind e vorba de banii guvernamentali pentru diferite proiecte.

Domnii Pirvulescu si Alistar, care la ora la care scriu isi pledeaza neimplicarea politica pe ecranele mogulilor, sustin ca doar principiile si grija pentru democratie sint motorul de 3.000 de cai putere care i-a pus in miscare. Chiar asa? Democratia, dar mai ales unii parlamentari liberali in frunte cu Bogdan Olteanu (intrat in parlament de pe pozitia a treia cu putin peste 3.000 de voturi) au pentru ce sa-i fie recunoscatori domnului Cristian Pirvulescu. Ce sa mai discutam despre manipularea numita  "votul alb" de la parlamentare, cind s-au anulat 2% din voturi. Domnia sa este independenta personificata, tinind cont de felul infocat in care pledeaza de pe ecranele mogulilor impotriva lui Basescu. Revolta ong-istului impotriva unicameralului este cu atit mai de neinteles cu cit prin anii 2000 stringea semnaturi exact pentru unicameral si exact in perioada in care PSD facea acelasi lucru. Si de ce se rascoala Cristian Pirvulescu impotriva ipoteticei fraude morale prin referendumul lui Basescu si nu si impotriva fraudei morale practicate de contracandidatii sai prin intermediul televiziunilor mogulilor? Intrebare la care raspunsul ar putea fi unul singur: se afla de aceeasi parte a baricadei. Adica cea antibasesciana.

Victor Alistar, virful de lance al luptei impotriva coruptiei, lupta sponsorizata din greu de fostul cabinet liberal, asa cum fostul guvern PSD i-a sponsorizat lupta pentru o ANI  fara gheare si dinti, a ajuns in tribunal exact cu institutia (ANI) la sefia careia a dorit sa ajunga. Motivul, declaratia de avere. Democratia are si ea conflictele ei de interese, iar Victor Alistar un dinte impotriva presedintelui Basescu. Probabil ca ii este greu sa uite de raportul comandat de Basescu pe vremea cind era primar general al Capitalei, raport care viza modul dubios in care Alistar a primit o casa de la Viorel Lis, al carui consilier era. In plus, dragostea dintii-PSD- nu piere cu una cu doua, gindindu-ne ca in ultimii ani cum era liber scaunul de ministru al justitiei, cum aparea Alistar ca posibila propunere a PSD. Asta da impartialitate, neimplicare si ong-ism.

Cit despre Agentia de Monitorizare, cred ca nu mai este nimic de spus atita vreme cit se afla cu trei picioare in trustul lui Sorin Ovidiu Vintu. Iar parte din Catavenci, daca este sa ne referim numai la Liviu Mihaiu, au avut avantaje serioase in defuncta guvernare si dezavantaje pe masura in actuala. Ma gindesc la proiecte gen Salvati Delta, Vama Veche si alte locuri la fel de frumoase de pe harta tarii. Georgiana Iorgulescu, sefa de la Centrul pentru Resurse Juridice, este o apropiata a liberalei Renate Weber. Punct.

Dar, in sfirsit, e dreptul ONG-urilor sa sustina pe cine vor si sa fie impotriva lui Basescu, d-aia e democratie si nu dictatura. E dreptul lor de societate civila sa considere ca se "prefraudeaza" sau "postfraudeaza", daca va fi nevoie si asa va suna ordinul pe institutie.

Singura nedumerire e, repet, de ce nu mimeaza macar echidistanta si principiile pe care spun ca le sustin, condamnind la fel de ferm si "frauda morala" a contracandidatilor lui Basescu. De ce nu condamna "folosirea abuziva in scop personal" a televiziunilor mogulilor?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22