Peisaj cu ONG-uri

Alexandru Lazescu | 01.11.2009

Pe aceeași temă

Cele patru ONG-uri reunite in Alianta pentru Statul de Drept, e vorba de Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia Pro Democratia, Centrul de Resurse Juridice si Transparency International Romania, au intrat in mod explicit in lupta politica atunci cind au descris initiativa presedintelui Traian Basescu de a derula referendumul privind reformarea Parlamentului simultan cu alegerile prezidentiale drept o incercare de „fraudare morala” a acestora. Ele si-au asumat astfel deschis rolul de purtator de mesaj ai principalilor contracandidati ai actualului sef al statului care nu au dorit sa se opuna pe fata unei initiative cu mare priza la public.

Nu este prima manifestare a rupturii din interiorul societatii civile aparute in ultimii ani, in principal dupa spargarea aliantei dintre PNL si PD, dar este probabil una dintre cele mai spectaculoase. Asta pentru ca atit cele patru organizatii cit si unii dintre liderii lor au un mare relief public. Nu ruptura in sine e neaparat de regretat, la urma urmei e normal si e chiar sanatos ca inclusiv in zona societatii civile sa existe dispute, chiar pasionale, in jurul unor teme mari din societate, ci faptul ca ea urmareste aceeasi logica primitiva a faliei pro si anti Basescu care sufoca intregul peisaj al politicii romanesti.

Demersul celor patru are putina consistenta in plan tehnic, mai peste tot in lumea democratica referendumurile sunt de regula asociate altor alegeri, locale sau generale, si, mai important, are un mare deficit de credibilitate. Nu pentru ca in sine ideea de frauda morala asociata actiunii politice nu ar fi un subiect legitim. La urma urmei, politicienii care se ingramadesc pe la marile sarbatori religioase pentru a fi vazuti la televizor sau adopta poze martiale la depunerea de coroane de flori din acelasi motiv nu fac nimic altceva decit sa incerce un transfer de imagine pozitiva prin participarea la evenimente cu care de cele mai multe ori se identifica doar in foarte mica masura sau deloc. Pina si Ion Iliescu, un autodeclarat liber cugetator , a ajuns la un moment dat sa calce, evident din calcul politic, pragul bisericilor. Chestiunea e atit de generalizata incit poate fi comentata, poate fi incriminata, dar tocmai din acest motiv nu poti singulariza si arata cu degetul doar unul dintre jucatori. Si cu atit mai mult sa o faci arborind demagogic steagul luptei pentru salvarea statului de drept.

Ar fi naiv sa ne imaginam ca Traian Basescu nu a gindit sa obtina un avantaj politic declansind un referendum in aceasta perioada. Dar asta e esenta jocului politic: sa exploatezi oportunitatile pe care ti le ofera la un moment dat contextul politic si social. De cealalta parte publicul se uita si, daca nu-i place, da sanctiuni electorale pe masura. In plus, referendumul e pe de-antregul compatibil cu viziunea sa privind reformare a clasei politice si a institutiilor statului.

Principala problema legata de demersul celor patru ONG-uri e caracterul sau asimetric. La fel ca si in cazul dezvaluirilor legate de coloborarea cu securitatea avem acelasi tip de actiune selectiva. Cu acel prilej in timp ce Mona Musca a fost expulzata din politica si Carol Sebastian din mass media deputatul liberal Ioan Ghise sau Sorin Rosca Stanescu, acuzati de lucruri mai grave decit de a fi semnat citeva informari benigne, se plimba linistiti pe ecranele televiziunilor, combat cu sirg si dau chiar lectii de morala. Ca sa nu mai vorbim de Dan Voiculescu, unul dintre oamenii cheie din sistemul vechii Securitati care e in prezent vicepresedinte al Senatului si joaca cu carti mari in politica autohtona.

Iata de ce daca Alianta pentru Statul de Drept ar fi sanctionat in egala masura nu doar legarea referendumului de alegerile prezidentiale ci si, de pilda, imensa intoxicare masiva si concertata dintr-un larg segment al presei autohtone a carei tinta o reprezinta demonizarea presedintelui – un exemplu tipic de frauda morala, acuzele pe care le-au lansat acum ar fi avut o alta valoare. Cu atit mai mult cu cit unul dintre ONG-urile semnatare se ocupa explicit si cu prioritate tocmai de apararea libertatatii de expresie si de respectarea standardelor deontologice in jurnalism. In plus, se pare ca in cazul uneia dintre organizatii liderul acesteia a semnat apelul cu pricina nu numai fara a avea abilitarea formala de a o face ci si incalcind o hotarire luata in adunarea generala care prevedea cu totul altceva.

Ceea ce numim in general societatea civila e a fost o buna bucata de vreme un jucator important in spatiul public romanesc. Influenta sa se baza pe citeva elemente importante intre care actiunea concertata a unui numar de 10-15 organizatii vizibile (cu precadere in momente dramatice precum mineriada din 1999), racordarea stirnsa la mass media prin liderii formali sau informali ai acestor ONG-uri si sprijinul extern, mai ales de la Bruxelles si Washington, care mai ales pina la aderarea tarii la Uniunea Europeana in 2007, a fost o pirghie cheie de presiunea asupra decidentilor politici de la Buxcuresti.

In mare acest context s-a schimbat dupa 2007. Ceea ce nu e neaparat o drama. O scindare de pozitii pe teme majore, cu o pronuntata incarcatura ideologica, ar fi chiar un semn de maturitate. Ar genera o dezbatere sanatoasa de care Romania duce lipsa in multe domenii. Cum ar fi, de exemplu, chiar tipul de proiect european pe care il dorim. Sau disputele privind legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Din nefericire insa jocurile de interese, tentatiile financiare si umorile personale sunt cele care au provocat si largit faliile din societatea civila romaneasca si nu batalia de idei. Peisajul oferit de societatea civila care a ajuns sa semene in tot mai mare masura cu cel cu care ne-a obisnuit politica autohtona. Iar demersuri de tipul celui mentionat anterior nu fac decit sa decredibilizeze in si mai mare masura un segment din spatiul public de care Romania are inca mare nevoie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22