Pe aceeași temă
Radu Filipescu: Din discutiile avute cu Ministerul Justitiei, care priveau organizarea acestei intalniri, am aflat ca exista o echipa care lucreaza la acest Cod Penal, ca pot fi puncte de vedere gresite, dar nu rau intentionate si ca viitorul este deschis oricaror imbunatatiri propuse de societatea civila. Un alt punct de vedere al ministerului este ca au fost foarte multe propuneri de discutii pe marginea acestui Cod Penal si atunci au organizat mai multe intalniri la Consiliul Superior al Magistraturii, unde urmeaza sa mai aiba loc consultari la care suntem si noi invitati sa ne prezentam un punct de vedere. Ni s-a spus ca foarte multe observatii vor fi avute in vedere pentru a doua lectura a CP.
Delicte contra demnitatii
Andrei Cornea: Din pacate, nu avem participare din partea oamenilor politici sau a institutiilor implicate in redactarea CP. Asemenea multor oameni care au urmarit aceasta dezbatere, am fost surprins de prezenta unor gafe, sa nu le spun derapaje venite din partea unor specialisti. Cu atat mai mult cu cat ele mergeau impotriva tuturor asa-ziselor integrari. Unele sunt mai putin grave, chiar scapari, dar altele par a fi nascute dintr-o gandire totalitara. Trec in revista cateva lucruri. La art. 199 se vorbeste despre “perversiune sexuala”. A disparut acel faimos art. 201, dar a ramas un articol care spune: “actele de perversiune sexuala savarsite in public sau daca au produs scandal public se pedepsesc cu inchisoare stricta de la 2-5 ani”.
Marturisesc ca nu stiu ce e aia “perversiune sexuala” si as vrea sa mi se explice. Apoi, putem sa discutam ce inseamna “scandal public” si toate celelalte lucruri. Cu art. 204 deja intram pe acest teren foarte minat numit “delicte contra demnitatii” si care se refera, de fapt, la problemele libertatii de expresie, la “insulta”.
Diferenta fata de forma veche este ca apar zile amenda. S-a comentat mult asupra posibilitatii ca zilele de amenda sa constituie o pedeapsa intr-un fel mai grava decat pedeapsa cu inchisoarea in anumite situatii, pentru ca pedeapsa cu inchisoarea nu se prea aplica. Ceea ce insa dispare in cazul insultei este proba veritatii. Mi se pare acceptabil, cand e vorba de persoane private, dar in cazul unor oameni politici, personalitati publice importante, e discutabil. In art. 206, care se refera la calomnie, paragr. 1, apare o modificare pozitiva: “Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii sau cu privire la care faptuitorul dovedeste ca a avut motive temeinice”. Poate formularea ramane vaga, dar e un progres, pentru ca faptul de “a crede” nu constituie infractiunea de calomnie. Daca reusesti sa dovedesti ca ai procedat “conform standardelor” meseriei de jurnalist, adica ai avut informatie si mai multe surse independente, poti sa nu fi condamnat, pentru ca ai avut motive temeinice. Insa paragr. 2 al acestui articol spune: “Proba veritatii faptelor referitoare la viata privata a persoanei, afirmate sau imputate ori dovada existentei motivelor temeinice de a crede ca aceste fapte sunt adevarate nu este admisibila”. Aici apare o problema extrem de grava, pentru ca, practic, despre viata privata a unui ministru, deputat sau presedinte al tarii nu se poate vorbi absolut nimic. Viata privata a unei persoane de dimensiuni publice nu poate fi protejata in felul in care protejam viata privata a unui om fara astfel de responsabilitati. In general, astfel de aparari nu sunt admise impotriva incercarilor unor jurnalisti de a deslusi anumite chestiuni ale vietii private ale personalitatilor publice importante. La art. 250 avem un lucru mai grav: “propaganda pentru razboi” - in contextul de acum e chiar greu de inteles: “Propaganda pentru razboi, raspandirea de stiri tendentioase sau inventate, de natura sa serveasca atatarii la razboi sau orice alte manifestari in favoarea dezlantuirii unui razboi, savarsite prin grai, scris... se pedepseste cu detentiune stricta de la 10-15 ani...”. Asadar, daca eu spun ca trebuie pocnit Saddam Hussein cat mai repede cu putinta - inchisoare de la 10 -15 ani, dupa caz. Problema e ca nu se spune ce inseamna “propaganda” sau “stire tendentioasa”. Exista un dictionar la sfarsit, un fel de glosar, dar nu cuprinde astfel de termeni.
In art. 255 se spune: “Comunicarea sau raspandirea prin orice mijloace de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate, daca fapta este de natura sa aduca atingere sigurantei statului sau relatiilor internationale ale Romaniei, se pedepseste cu inchisoare severa de la 2-5 ani”. Ce inseamna “informatii false”? Cine stabileste ca sunt false? Sa presupunem ca eu, fiind o persoana malefica si vrand sa fac un rau Romaniei, spun ca numarul copiilor din orfelinate este mult mai mic de fapt decat cel declarat, sau mult mai mare, sau ca acesti copii traiesc mai rau decat se spune. Asta inseamna de la 2-5 ani? Si tot aceleasi pedepse sunt date celor care comit violuri, furturi... Totusi, am impresia ca pedeapsa este cu mult mai grava, chiar si pentru cineva care indrazneste sa comunice informatii false. In art. 270 se spune ca: “Fapta de a aduce in public, prin cuvinte, scrieri, gesturi sau alte manifestari (ma intreb care sunt acelea) ofense natiunii ori statului roman, ori de a defaima tara sau natiunea romana, ori de a jigni sentimentul national sau de a aduce injurii eroilor consacrati ai neamului se pedepseste cu inchisoare severa de la 2-5 ani”. In paragr. 2 al aceluiasi articol se spune ca: “Aceeasi pedeapsa se aplica si pentru fapta de a raspandi in strainatate stiri neadevarate sau tendentioase...” Ce inseamna “tendentioase”? Nu sunt acelasi lucru cu cele “neadevarate”, pentru ca astea sunt separate. Ce inseamna “eroi consacrati ai neamului”? Pentru unii, Antonescu e erou consacrat al neamului, pentru altii Nastase sau Ceausescu. Se pedepseste cu inchisoare stricta sau severa si fapta celui care distruge insemnul national al unui alt stat, daca statul respectiv o cere. Sa zicem ca ardem steagul irakian in piata. Irakul ar putea sa ceara pedepsirea. Dar, daca ard steagul american, nu cred ca se va intampla, pentru ca asta, conform unei decizii a Curtii Supreme din America, poate sa o faca si un american.
Proba veritatii trebuie completata cu proba “bunei-credinte”
Peter Eckstein-Kovacs: As face cateva observatii la ceea ce ati spus dvs. La art. 204, “insulta”, nu se poate face proba veritatii, pentru ca insulta este daca eu spun ca dvs. sunteti hot sau tampit. La calomnie se poate face. Ceea ce m-a socat si pe mine este intregul capitol cu privire la infractiunile care se pot savarsi in legatura cu siguranta nationala.
In actualul Cod exista un articol referitor la ofensa adusa autoritatii, care a fost scos prin interventia organizatiilor internationale interesate in materie si s-a introdus pe usa din dos cu un continut mult mai larg, care aduce atingere libertatii de expresie.
O solutie buna cred ca ar fi de a delimita insulta si calomnia savarsite prin presa si de a introduce acel element prin care raspunderea penala subzista numai daca ziaristul a facut acele afirmatii neadevarate cu rea-credinta.
A. Cornea: Se face distinctie intre “motive intemeiate” si “buna-credinta”.
Manuela Stefanescu: Se mentine acea ordine rasturnata, care ar trebui sa fie normala intr-un proces penal, in cazul insultei si calomniei: ziaristul acuzat trebuie sa dovedeasca ca el are dreptate, in loc sa faca acest lucru acuzarea. Cred ca este singura parte din Codul Penal in care se rastoarna complet rolurile. Aceasta “proba a veritatii”, pe de alta parte, trebuie completata cu “buna-credinta”, in sensul dat de jurisprudenta Curtii Europene, care inseamna o verificare minima, “rezonabila”.
Exista o multime de articole in acest proiect al CP care contin exprimari de genul “de natura sa...”. Aceasta acopera orice. Daca vorbim “de natura sa puna in pericol siguranta nationala”, atunci trebuie inlocuita cu “care pune in pericol demonstrabil”.
A. Cornea: Eu inteleg bine ce inseamna “de natura sa...”, dar inteleg ca nu e in regula. Inteleg ca “de natura sa...” este ceva “care ar putea”...
M. Stefanescu: Da, pentru ca atunci nu incape sanctiunea penala care se da pentru ceva concret, practic, masurabil, demonstrabil.
Renate Weber: Sunt doua chestiuni mari. Prima este chestiunea procedurala in procesul de adoptare a acestui act de maxima importanta intr-o tara. A doua este chestiunea de substanta. In ceea ce priveste procedura, nu cred ca in acest moment mai exista pericolul ca el sa poata fi adoptat prin ordonanta de urgenta sau sa se asume raspunderea, pentru ca s-a facut suficienta presiune din partea presei si a unor organizatii si asta este deja o etapa consumata. Problema este ca MJ foloseste cuvinte carora probabil le da un inteles eminamente propriu. Pentru minister dezbaterea publica e cu totul altceva decat ce inteleg eu prin dezbatere publica. Dupa mine, aici este o dezbatere publica. A ma duce la minister si a sta cu trei membri care au lucrat dintr-o comisie, in spatele usilor inchise, nu e o dezbatere publica.
S-a semnalat de mai multa vreme ca tot acest capitol cu privire la siguranta statului, in realitate, incrimineaza intr-o masura covarsitoare libertarea de exprimare in cel mai pur sens al sau. Si totusi, de fiecare data, cand ma uit pe ecranele televizoarelor, cand apare fie d-na Rodica Stanoiu, fie d-l Antonie Iorgovan, care a lucrat la redactarea acestui text, nu vad decat cantonarea discutiei in insulta si calomnie. Mie mi se pare aici o capcana in care presa, din pacate, a cazut. De ce? Pentru ca la sfarsit va fi foarte usor sa dezincrimineze insulta, o sa faca din asta si capital electoral eventual, si cu asta “ramane cum ne-am inteles”, toate celelalte vor ramane acolo. In legatura cu proba veritatii, sunt insa intru totul de acord cu ce spunea d-l senator Eckstein-Kovacs, pentru ca nu pot sa fac dovada adevarului atunci cand emit judecati de valoare. Insulta inseamna parerea mea despre altcineva. N-am cum sa dovedesc ca parerea mea e adevarata.
Sunt doua aspecte acolo, stiu. Dar, atentie!, in realitate nici nu e adevarat ca a fost scoasa proba veritatii. Daca va uitati la cum este alcatuit capitolul Delicte contra demnitatii, veti vedea ca art. 206, care se refera la proba veritatii, din felul in care e dispus, in ordinea logica a textelor, acopera si art. 204, si 205, deci fapta de insulta si calomnie. Daca s-ar fi referit doar la calomnie, ar fi fost inca un alineat la art. 205.
Capitolul de infractiuni contra sigurantei statului face din aceasta tara o tara de infractori
A. Cornea: La art. 204, paragr. 2 spune: “Aceeasi pedeapsa se aplica si in cazul cand se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate...”, deci asta nu mai e o judecata de valoare.
R. Weber: La aceasta se referea si d-l senator, ca trebuie sa fie singura. Pentru ca nu este firesc sa platesc statului pentru astfel de fapte, dar este firesc, eventual, in cadrul unui proces civil, sa platesc despagubiri pentru daune materiale sau morale aduse celui care se considera victima si va face si dovada ca este victima. In schimb, pentru natiune, e o prezumtie de vinovatie. Capitolul de infractiuni contra sigurantei statului face din aceasta tara o tara de infractori. De ce? Avem un articol care spune “complotul se pedepseste”. Complot inseamna orice adunare in care spui lucruri care pot sa ofenseze natiunea, sa supere eroii consacrati, sa ofenseze sentimentul national etc. In conditiile astea, tot ce facem noi aici, daca ar fi sa ne luam dupa aceste texte, e complot. Mai e o infractiune de nedenuntare. Nedenuntarea este si ea la randul ei pedepsita. Asadar, ganditi-va la un profesor de istorie, de exemplu, care spune: “Copii, eu am ce am cu Mihai Viteazul. Nu e chiar unificator. E un aventurier din secolul lui, vedeti-va de treaba”. Copiii aceia, daca nu se duc sa-l denunte, daca au o varsta de raspundere penala, sunt si ei in egala masura pasibili de a fi sanctionati pentru o infractiune contra sigurantei statului.
Mai mult, o sa vina eventual d-l Iorgovan si o sa spuna: “Lasati judecatorul sa aprecieze el”, adica masurile obiective privind siguranta nationala sunt peste tot. Mai e un aspect. Ce inseamna siguranta nationala a unei tari care poate fi afectata de faptul ca eu am zis ca “Decebal era un pic cam las”?
Mai sunt cateva infractiuni foarte interesante si care n-au existat in actualul Cod Penal. E vorba de cele care se refera la atingerea adusa, printre altele, demnitatii reprezentantului unui stat strain. Dincolo de faptul ca in dreptul international nu exista formula “reprezentantul unui stat strain”, nu stiu ce e aia, e ambasadorul, e CI-stul, soferul, cel de la Relatii cu publicul? Din punctul acesta de vedere, putem chestiona competenta celor care au lucrat, insa atingerea adusa demnitatii este o infractiune. Actiunea penala se pune in miscare numai daca statul acela o cere. Peste tot in lume, unii il fac pe Bush in fel si chip. Nu va sfatuiesc, insa, sa-l faceti pe meleagurile romanesti, pentru ca, iata, e o infractiune. Desigur, statul american s-ar putea sa nu ceara, dar nu sunt sigura ca statul cubanez nu o va cere. Putin s-ar putea sa nu ceara, dar ucrainenii s-ar putea sa aiba o alta viziune, Belarus la fel etc.
Este socotit infractiune si acel tip de comportament care aduce atingere simbolurilor unui stat strain: arderea de steaguri irakiene sau coreene este o infractiune. Daca iesiti cu portretul lui Saddam in strada si protestati impotriva regimului de la Bagdad sau mazgaliti portretele lui veti fi pedepsiti. Tot ce se poate peste tot in lumea asta tinde sa nu se mai poata in gandirea celor care reglemeneteaza mersul societatii la Bucuresti.
R. Filipescu: E un caz care s-a judecat, cel al lui Vadim Tudor, care a declarat ca in Romania au fost antrenati teroristi arabi.
R. Weber: La acea data, ei l-au incadrat la raspandire de informatii false, aceeasi fapta care figureaza si azi in CP, pentru ca, din pacate, in ciuda protestelor noastre de prin 1996, a fost introdus atunci. In opinia mea, nu astfel de fapte pot sa aiba o urmare politica. Poti sa-i ceri in Parlament sa vina sa demonstreze aceste afirmatii, dar nu sa vina Parchetul sa investigheze. Sau povestea cu Armagedon II, cand a fost pus un raport pe Internet, in care se spunea ca primul ministru al Romaniei ar fi corupt. Cei care au fost suspectati ca ar fi produs acel raport au fost imediat ridicati si investigati pentru o infractiune contra sigurantei statului, adica exact aceasta, de raspandire de informatii false. La data aceea era probabil un fel de spagat juridic - vorbesti de premier, dai in siguranta statului, adica intre stat si primul ministru era pus semnul egalitatii. Mai exista multe articole. Acesta cu propaganda de razboi, acestea nici nu sunt derapaje, sunt aberatii. Dar uitati-va chiar si la primul: tradarea, care e prima infractiune prevazuta aici: “fapta cetateanului roman de a intra in legatura cu o putere sau cu o organizatie straina ori cu agentii acestora, in scopul de a aduce in orice mod atingere unitatii, indivizibilitatii, suveranitatii sau independentei statului se pedepseste cu detentiune pe viata sau detentiune severa 15-25 de ani”. In primul rand, formula de “putere sau organizatie straina” ne aduce aminte de 17 decembrie ‘89 - “agenturilii”, e clar ca asta este mentalitatea. Ce inseamna “a intra in legatura”? Ii strang mana comisarului Verheugen. Am intrat in legatura? Ii trimit un raport d-lui Verheugen sau d-nei baronese Nicholson. Vorbim despre a aduce atingere unitatii, indivizibilitatii, suveranitatii. Nu intamplator m-am referit la Verheugen si Nicholson, pentru ca a milita pentru integrarea Romaniei in UE inseamna a aduce atingere suveranitatii, pentru ca vreau un transfer de atribute de suveranitate de la noi catre ei. Asta e tradare? Daca vor sa mentina intr-adevar o astfel de fapta, ar trebui sa-si bata capul si sa vina cu o formulare care sa fie compatibila cu fenomenul globalizarii, cu dinamica relatiilor internationale de azi, cu programul de guvernare macar. Uitati-va la propaganda in favoarea statului totalitar. Nu exista definitii juridice ale statului totalitar, exista numai definitii doctrinare. Ei, ce-o sa-mi aleaga mie judecatorul? N-ai voie sa aduci atingere simbolurilor natiunii romane, ba, mai mult, “emblemelor institutiilor civile”. Care e emblema institutiilor civile si militare? E stampila Postei sau e cravata aceea guvernamentala pe care voia sa o introduca premierul la un moment dat? Realmente, tipul acesta de abordare, din punctul meu de vedere, ne duce in istorie undeva prin perioada 1946-’47. CP din 1969 nu mai avea rost sa aiba altfel de reglementari, iar formula cu “raspandirea in strainatate” cred ca va vorbeste despre angoasele pe care le au de la bun inceput unii oameni. Mi-e foarte greu sa mai fac azi diferenta intre ce e in tara si ce e in strainatate, dar formula este “raspandire in strainatate”. Daca aveti de dat mesaje in strainatate, rugati comisarii europeni sa-si deschida casute de e-mail in Bucuresti, dati-le rapoarte cand vin pe solul patriei, pentru ca altfel, daca va duceti la Bruxelles, e “raspandire in strainatate”. Nu importa ca la acest moment CP nu e adoptat, pentru ca acestea sunt doar niste propuneri la care un grup de 12 oameni, banuiesc furiosi, au lucrat.
Sistemul constrange la dare de mita
A. Cornea: In art. 302, alin. 3 se spune ca: “mituitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fie sesizat..., ori daca prin refuzul de a da mita ar fi avut de suferit o paguba”.
Codru Vrabie: Este evident ca prin refuzul de a da mita ar fi suferit o paguba, pentru ca n-ar fi obtinut ce isi dorea. Dar este absurd, pentru ca, de fiecare data cand imi doresc ceva, eu sunt constrans de sistem sa dau mita. Daca dau mita de fiecare data, cum voi mai reforma sistemul?
Un articol interesant este art. 416, alin. 1. Acest articol se ocupa de specula cu actiuni, cu bunuri, fara a le avea in posesie. Daca ramane acest articol in proiectul de CP, a doua zi dupa adoptare inchidem Bursa futures de la Sibiu, pentru ca va deveni ilegala orice tranzactie care se face acolo.
Art. 102, alin. 2, lit. c, referitor la raspunderea persoanei juridice, m-a facut pe mine sa ma gandesc la ideea unui cazier fiscal: “Interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice”. Acest articol spune ca o copie dupa dispozitivul hotararii se va da si altor autoritati. Se leaga acest punct cu ideea unui cazier fiscal sau cu principiul de black listing, de lista neagra a firmelor introdusa de Conventia de la Strasbourg privind descoperirea si confiscarea produselor infractiunii, care oricum este lege romaneasca ratificata prin Legea nr. 263/2001? Cum se face ca, acolo unde discutam de trafic de influenta, luare de mita sau foloase necuvenite etc., totul se refera la functionarul public?
Raspunderea penala a persoanei juridice
Flavius Baias: Lucrurile acestea se pot rezolva, poate, printr-o corelare a dispozitiilor Codului Penal, care vorbesc de aplicarea in spatiu a legii penale, cu Conventia internationala penala privind reprimarea faptelor de coruptie. Cealalta intrebare ma determina sa aduc in discutie chestiunea raspunderii penale a persoanei juridice. Cred ca intentia celui care a facut textul nu a fost aceea de a crea un anumit tip de cazier, ci chiar un cazier penal pentru persoanele juridice.
Chestiunea raspunderii penale a persoanei juridice este o chestiune controversata. Nu este lamurita nici in stiinta dreptului. Persoana juridica este o fictiune si e greu sa sanctionezi penal o fictiune. Exista o oarecare tendinta, in dreptul european, de a reglementa raspunderea penala a persoanei juridice, care, probabil, va fi acceptata si in Romania. Mi se pare ca, daca se doreste sa se reglementeze raspunderea penala a persoanei juridice si e eliminat pericolul care a fost sesizat de catre presa, acest lucru se poate face simplu. Asa cum proiectul, in art. 101, excepteaza de la dizolvare si de la suspendare persoana juridica ce desfasoara activitati in domeniul mass-media, la fel se poate prevedea in art. 98 o exceptie in ceea ce priveste aplicarea amenzilor.
Capitolul referitor la infractiunile contra sigurantei statului arata un Cod indreptat mai curand impotriva cetateanului, desi CP ar trebui sa-l protejeze.
Cateva articole din partea finala, referitoare la infractiunile de tip economic, mi se par decupate dintr-un Cod socialist, desi cred ca nu au existat in Codul din 1968, de exemplu: “Refuzul furnizorului de a incheia contracte de livrare a produselor necesare consumului populatiei stabilite prin hotarari ale guvernului si repartizate pe baza de balanta”, “Livrarea sau cumpararea fara repartitie a produselor prevazute la lit. i in defavoarea titularilor de repartitii”. Chestia asta cu repartitiile eu stiam ca a disparut din peisajul nostru juridic de vreo 13 ani, dar va fi reintrodusa.
In art. 428 alin. 1 se vorbeste de: “subminarea creditului statului”, “raspandirea in public de stiri false sau tendentioase”, “retragerea depozitelor din institutiile de credit si economie se pedepseste cu inchisoare stricta de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda”.
Este imposibil sa fie adevarat ceea ce scrie aici. Sunt variante de savarsire a faptei diferite. Prima varianta este: “Raspandirea in public de stiri false sau tendentioase”. A doua este: “Retragerea depozitelor din institutiile de credit si economie”, a treia: “Provocarea scaderii”... Probabil ca intentia legiuitorului a fost: “in scopul provocarii scaderii, crearii unei stari de neincredere”, dar din felul in care e formulat textul, pe care il am eu, nu rezulta acest lucru. Exista pericolul sa ne concentram doar asupra faptelor de insulta si calomnie, iar restul lucrurilor poate sa treaca nevazute. Mi se pare ca acest Cod trebuie citit articol cu articol, pentru ca multe din textele lui cuprind capcane la care as indrazni sa spun ca nici nu ne-ar fi venit vreodata sa ne gandim.
Dan Mihai: O sa incerc sa fiu avocatul diavolului, sa va prezint care ar fi plusurile acestui proiect, urmand sa comparam cu minusurile si sa facem socoteala.
Primul lucru care ar fi bun in acest proiect este aranjarea capitolelor. In regimurile de tip totalitar, primele infractiuni sunt cele contra sigurantei statului, apoi sunt infractiuni contra avutului public, sau obstesc, iar spre final sunt infractiuni contra libertatii si demnitatii persoanei. Al doilea ar mai fi regimul sanctionator. Sistemul actual este foarte ingust: inchisoare sau amenda. In proiectul CP exista mai multe modalitati diversificate de a aplica o sanctiune penala si e foarte bine.
Altceva bun in acest proiect ar fi un articol, in legatura cu eroarea de drept. Cand se admite eroarea de drept, cel in cauza poate invoca faptul ca n-a cunoscut legea sau o anumita reglementare legata de raspunderea sa. Au existat imediat reactii: ce ne facem, ca asa scapa marii corupti, invocand eroarea de drept? Dar marii corupti scapa si cu reglementarea de acum. In schimb, este un text foarte util. In afara acestor aspecte am gasit doar numeroase lucruri rele. De pilda, raspandirea de stiri sau informatii false.
Zoe Petre: In cazul CP, ca si in cazul Legii Invatamantului Superior, produsul aruncat pe piata de actuala guvernare este absolut in raspar cu filozofia UE. E vorba de o legislatie care pretinde ca merge in directia integrarii europene si care, de fapt, ne intoarce in galop intr-un trogloditism prerevolutionar care e absolut revoltator.
Exista declaratii frumoase de interzicere a propagandei sovine, de interzicere a propagandei in favoarea statului totalitar, dar exista tot acest nucleu de prevederi referitoare la demnitatea si simbolurile nationale care sunt clar o parghie prin care, la vot, se castiga voturile PRM-ului. Deci, cred ca sunt rezultatul unui calcul politic foarte precis, acela de a putea trece CP fara acordul opozitiei democratice. De asta cred ca nu e suficient sa le cerem politicienilor opozitiei actuale sa faca scandal, trebuie sa facem scandal impreuna cu ei, pentru ca singuri nu vor razbi.
