România - temă de cugetare

Marţi, 3 iulie, Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România (AZIR) au organizat o dezbatere privind recentele evenimente de pe scena politică – trecerea Monitorului Oficial în subordinea guvernului, revocarea preşedinţilor celor două Camere şi a Avocatului Poporului, restrângerea atribuţiilor Curţii Constituţionale şi suspendarea preşedintelui României. Evenimentul face parte din proiectul intitulat România – temă de cugetare. Oameni şi instituţii, care îşi propune o analiză a principalelor instituţii publice. Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

TEODORA STANCIU (AZIR):

N-a trecut mult timp de când ne-am vă­zut la sediul GDS pentru o dezbatere re­feritoare la ordonanţa de urgenţă prin ca­re ICR era trecut în subordinea Senatului. La dezbaterea din această seară ne-am pro­pus să vorbim despre atacul asupra ins­tituţiilor şi primejdia care a luat un contur fără precedent asupra statului de drept.

O abordare profund nedemocratică

IOAN STANOMIR (GDS):

S-ar putea să vorbim despre acest stat de drept la timpul trecut dacă lucrurile vor merge pe această pantă, fiindcă deja există o accelerare fără precedent a eve­ni­men­te­lor. S-a trecut de la o predare-primire a unei puteri guvernamentale la o tentativă de preluare absolută a puterii în stat. În termeni foarte simpli, în locul unei coa­bitări, care ar fi însemnat un dialog între preşedinte şi guvern, avem o alianţă între guvern şi majoritatea din parlament îm­potriva unui inamic cu o identitate foarte variată: el poate însemna, pe rând, pre­şedintele republicii, Curtea Cons­titu­ţio­nală, Avocatul Poporului. Este cu ade­vărat periculos faptul că identitatea ina­micului, cum s-a întâmplat şi acum câteva decenii în propria noastră istorie, este stabilită de cei care deţin puterea, astfel că nimeni nu mai este întru totul la adă­post. Nu te poţi ascunde sperând că rân­dul tău nu va veni. Dacă se va continua pe această pantă, criteriile fiind foarte largi şi voinţa de putere aproape absolută, se poa­te să vină şi rândul tău.

Din păcate, regimul nostru politic şi cons­tituţional pune la îndemâna celor care do­resc să săvârşească asemenea abuzuri ins­trumentele de rigoare. Şi se poate spune că actorii acestei preluări a puterii, USL, perfecţionează nişte instrumente care exis­tau deja în Constituţia noastră. Astăzi, în sfârşit, lumea realizează că ordonanţa de urgenţă este un instrument care sub­mi­nează democraţia. Astăzi, în sfârşit, lumea realizează că nu poţi gestiona parlamentul în funcţie de majorităţi care se constituie netransparent. Astăzi, în sfârşit, lumea re­a­lizează că e nevoie de o Curte Cons­ti­tu­ţională credibilă, că e nevoie de un Avo­cat al Poporului care să aibă o coloană ver­tebrală, că e nevoie de o putere jude­că­torească şi de un Minister Public credibil. Din păcate, ceea ce se întâmplă acum este culminaţia unui proces care s-a desfăşurat pe parcursul câtorva ani şi care astăzi ajunge la paroxism. E limpede că se trece de la o confruntare personală, con­frun­tarea cu Traian Băsescu în particular, la o confruntare cu instituţiile statului. Dacă vă uitaţi pe televiziunile de ştiri şi vedeţi ce se întâmplă în parlament, vedeţi nu suveranitatea naţiunii în exerciţiu, ci su­veranitatea unui grup care s-a constituit prin aranjamente mai mult sau mai puţin transparente şi care care, de fapt, se sub­stituie naţiunii şi împiedică naţiunea să-şi exercite punctul de vedere în mod cons­tituţional. Această majoritate se comportă ca şi cum ar fi câştigat alegerile. Nu este firesc să anticipezi asupra eventualului re­zultat al unor alegeri. Ţin să amintesc că majoritatea actuală din parlament nu este rezultatul unor alegeri câştigate, ci al unor schimbări de echilibru la nivelul parlamentului şi al unei conjuncturi care a propulsat-o către putere. Or, a fi la putere, a administra o ţară nu înseamnă a o supune voinţei tale arbitrare. Mijloacele contează prea puţin. Aceste mijloace pot fi confecţionate de aceiaşi parlamentari care au contribuit cu acelaşi zel la su­pra­vieţuirea unei majorităţi anterioare şi, dacă vor fi aleşi, prin eroare, de către po­por, vor constitui în viitor alte majorităţi la fel de fragile şi la fel de interesate exclusiv în exploatarea resurselor ţării şi ignorarea intereselor publicului, astfel în­cât ne aflăm în faţa unui test asupra a ce­ea ce înseamnă democraţia. Avem două înţelesuri. Fie democraţia, în accepţiunea lor, înseamnă voinţa samavolnică a unei majorităţi de a face tot ce crede ea de cuviinţă cu oamenii şi cu instituţiile unei ţări, fie democraţia înseamnă exercitarea puterii în respectul unor valori şi principii care nu se negociază. Or, când porneşti de la premisa că o hotărâre a Curţii Cons­ti­tuţionale care priveşte rezolvarea unui con­flict între preşedinte şi prim-ministru este facultativă în ce priveşte aplicarea, în acel moment de fapt am scos prima că­rămidă de la edificiul statului de drept. Statul de drept, într-o traducere foarte simplă, înseamnă de fapt eliminarea ar­bitrariului şi acest sentiment de siguranţă pe care îl ai sculându-te dimineaţa cu spe­ranţa că, atunci când te duci la culcare, ţa­ra ta va arăta la fel.

Dacă există o bătălie cu privire la aceste lucruri, ea nu este o bătălie partinică şi nimeni din această sală nu cred că îşi arogă această calitate de a fi apărător al unui punct de vedere partinic. Cred că este o bătălie pentru valori, valori care trebuie să stea la temelia României, indiferent de cine se află la putere. Poate că d-l Crin Antonescu va deveni pre­şedintele României. Dar merită să dom­neşti peste un edificiu al statului pe care l-ai vandalizat cu bună ştiinţă? Merită să domneşti peste o Curte Constituţională care este înfricoşată de puterea executivă, peste un parlament înfricoşat de puterea executivă şi peste o putere executivă de fapt care guvernează doar în interesul per­sonal? Aceasta este întrebarea. Dacă dăm răspunsul că nu mă interesează în ce ţară guvernez, doar să fiu stăpânul ei, în­seamnă că trecem într-un tip de abordare profund nedemocratică.

Ori guvernezi respectând Constituţia şi, dacă vrei s-o modifici, te angajezi într-un proces complicat şi delicat de înlocuire a prevederilor constituţionale cu altele pe care le socoteşti superioare, ori guvernezi samavolnic. O guvernare samavolnică poa­te fi o guvernare care să dureze decenii, dar ea nu va putea stimula niciodată ata­şamentrul cetăţenilor. Va avea parte de o masă de oameni pe care îi stăpâneşte un arbitrariu, iar acest tip de ideal politic este profund străin unei societăţi despre care se spune că ar fi o societate eu­ropeană. Văzând ce se întâmplă la te­le­vizor în zilele acestea, am serioase îndoieli că accederea la UE a însemnat altceva decât o enormă iluzie. Nu ne putem de­lega dreptul de a dispune de propriul destin. România se construieşte aşa cum doresc românii şi misiunea noastră este de a ne exprima critic, indiferent de titularul puterii, păstrând acelaşi spirit al mo­de­raţiei şi al normelor democratice.

ALEX ŞTEFĂNESCU (critic literar):

Americanii îi monitorizează pe toţi oa­menii de pe planetă care au averi imense, de miliarde de dolari, pentru că o avere aşa de mare este un posibil pericol - un om care are miliarde de dolari poate an­gaja o armată sau să fabrice arme nu­cleare. În ţară la noi există oameni care au sute de milioane de dolari, câştigaţi în mod necinstit. Ei erau permanent o forţă latentă. Traian Băsescu, cu dorinţa lui jus­tiţiară şi, din păcate, şi cu o anumită bra­vadă, a stârnit toată această colecţie de şerpi înspăimântătoare. Toată ura de­clan­şată împotriva lui nu este, cum cred unii, ura patologică a lui Crin Antonescu sau enervarea cuiva că are ochii saşii, cum s-a spus într-un mod absolut infantil. De fapt, toţi aceşti oameni care se agită îm­potriva lui Traian Băsescu sunt manevraţi de cei foarte bogaţi, cu o putere imensă, care nu se pot împăca cu ideea că trebuie să se supună legilor. Sunt ca nişte rechini uriaşi care nu suportă că trebuie să stea la locul lor în reţeaua de legi care re­gle­mentează relaţiile dintre oameni.

O armă extraordinar de periculoasă este şi un post de televiziune. Dan Voiculescu, personaj dubios, dovedit de CNSAS drept colaborator al Securităţii, are posturi de televiziune care echivalează cu o armă nucleară, şi asta de ani întregi. Lăsăm o armă atât de periculoasă în mâna unui om iresponsabil şi care şi-a dovedit imo­ra­litatea de-a lungul timpului? Eu, ca să am dreptul să am un permis de port armă pentru un biet pistol cu bioxid de carbon şi cu bile uşoare cu care nu pot omorî pe nimeni, am petrecut trei luni făcând for­malităţi. Are Dan Voiculescu „permis de port televiziune“? Sunt mulţi oameni de bună-credinţă pur şi simplu intoxicaţi şi vorbesc cu ură de Traian Băsescu şi de cei­lalţi din jurul lui, numai pentru că aşa li s-a spus zilnic la televiziune. Suntem toţi vinovaţi că am asistat nepăsători la exis­tenţa acestor pericole latente, care acum au devenit active, şi măcar acum trebuie să facem ceva, să protestăm folosindu-ne numele, atât cât îl avem.

Spaţiul public funcţionează prin televiziuni

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI (GDS):

Cred că importanţa intelectualilor în viaţa unei societăţi s-a sfârşit. Cum spunea Burke, timpul cavalerilor a trecut: începe epoca administratorilor. Azi contează cei care ştiu să se organizeze pe ei şi sunt ca­pabili să îi organizeze pe alţii. În societatea noastră, intelectualii au jucat un rol im­portant în anii ‘90, anume pentru că spa­ţiul public s-a reconstruit, după 1989, prin ei; astăzi spaţiul public funcţionează prin televiziuni, fără ei şi, ca principiu, împotriva lor. De ce împotriva lor? De­oarece divertismentul şi informaţia super­ficială, care sunt esenţa televiziunii, re­prezintă contrariul alcătuirii intelectuale. În spaţiul public de azi, nu intelectualii au autoritate, cum se întâmpla în anii ‘90, ci animatorii de talk-show. Gabriel Liiceanu sau Ana Blandiana, în anii ’90, nu posedau nimic şi nu aveau nicio putere materială: influenţau numai prin forţa contagiunii etice. Oamenii televiziunilor zise de ştiri (Antena 3, România TV şi Realitatea TV), cu puţine excepţii, care trebuie însă sa­lutate, au pe mână în chip dicreţionar cel mai important instrument modern al in­formării şi dezinformării, ora de maximă audienţă. Fireşte, ei sunt stăpânii ins­trumentului cât timp rămân slujitorii pro­prietarului. Ei influenţează prin pro­pa­gandă, falsificare şi divertisment – deci, spă­lare pe creier. Au toată puterea. Dar şi toată aprobarea publică: jurnalismul An­tenei 3, de pildă, care se bazează masiv pe instigare şi dezinformare, a fost ani de-a rândul gratificat cu cel mai important pre­miu din televiziune, premiile APTR, de că­tre un juriu format din Lucia Hossu-Lon­gin (care consideră că procesul lui Adrian Năstase este la fel de nedrept ca procesul lui Iuliu Maniu), Dan Necşulea, soţul doam­nei, Nicolae Breban, Manuela Cernat şi fostul nostru coleg de Grup, Sorin Ilie­şiu. Domnul Ştefănescu spunea că ar tre­bui reglementat „portul ilegal de tele­vi­ziune“. El este reglementat, d-le Şte­fă­nescu, numai că instituţiile de control şi evaluare fie eşuează să sancţioneze, fie sunt complice cu infracţiunea de dezin­formare. Instituţia care eşuează să sanc­ţioneze este Consiliul Naţional al Audio­vizualului, pentru că judecăţile sale sunt viciate de lupta pentru putere dintre par­tidele care au reprezentanţi în conducerea instituţiei. Instituţia complice cu infrac­ţiunea este instituţia premiilor APTR, care premiază jurnalismul sordid şi des­cu­ra­jează jurnalismul de calitate.

Trebuie să înţelegem, cred, că noi nu mai suntem ca în anii ‘90, când vântul bătea în pânzele societăţii civile, când prin so­cietate civilă se înţelegea partea din so­cietate care milita pentru statul de drept, voia capitalism, lupta pentru justiţie in­dependentă şi protesta împotriva na­ţio­nalismului şi autoritarismului. Societatea de azi nu se mai recunoaşte în aceste idei. Ar da oricând statul de drept şi in­de­pendenţa justiţiei pe asistenţă socială ga­rantată. Politicianul de succes de azi, Crin Antonescu de pildă, este autoritar, de­ma­gog şi naţionalist. Noul tip de politician minte cum respiră, este complet imoral, nu e ghidat decât de mistica succesului per­sonal. Relativismul moral şi intelectual, care e acceptat azi ca doctrină naturală de toată lumea, este filozofia sa personală. Stan­darde nu mai există. Adevărul e un moft, pentru că faptele nu mai sunt obiec­tive, ci depind de tabăra care le invocă. Or, unde nu există consens asupra fap­te­lor, nu poate exista dialog privind inter­pretarea lor. Singura filozofie publică pro­pagată de televiziuni este atacul la per­soană, cu ingredientele sale naturale, mo­jicia iute şi mârlănia groasă. Intelectualul nu mai are, deci, niciun rol. Moravurile de tip Antena 3 au ocupat tot universul pu­blic.

Ce se poate face? Eu cred că epoca dis­cur­surilor s-a încheiat. Discursul, care în esen­ţă este o strategie retorică a ade­vă­rului, nu mai are loc în spaţiul public. Spa­ţiul public e dominat de comunicarea te­levizată, cu amestecul ei de manipulare con­simţită, divertisment ieftin şi violenţă căutată. Ceea ce transmit televiziunile nu se bazează pe discurs, ci pe instigarea pre-raţională la senzaţii tari. Problema gravă a momentului în care ne găsim este că foarte mare parte din opinia publică sprijină măsurile pe care le ia astăzi, cu o brutalitate incredibilă, grupul care a pus mâna pe parlament. Parlamentul e captiv grupului de la conducerea USL. Din două motive. Toată lumea acceptă ca de la sine înţeles fenomenul migraţiei par­la­men­ta­rilor în funcţie de corupţia cea mai avan­tajoasă. Totuşi, faptul e permis de Cons­tituţie, căci mandatul nu e imperativ. Nu asta putem reproşa, pentru că într-o lume coruptă de spiritul televiziunilor invocarea moralei nu produce efecte. E ridicolă. O masă de manevră de tip UNPR va exista mereu şi va fi mereu folosită, fără niciun scrupul, de toţi politicienii, când le va veni bine, oricât de rău ne-ar pica nouă, so­cietăţii. Ce se poate, deci, reproşa? Adop­tarea discursului naţionalist, populist ori a celui autoritar. Cazul Antonescu. De pildă, când Antonescu spune „Ne vom lupta […] cu ei aşa cum te lupţi cu un duşman, nu cu un adversar. Avem multe probleme să organizăm o asemenea ar­mată de asemenea anvergură, suntem me­reu în progres, [… ] ne vom bate cu ei aşa cum te baţi cu un duşman şi din punct de vedere politic îi vom nimici. Vom elibera această ţară de ei“ – e lim­pede că acest tip de discurs trebuie sanc­ţionat de toată lumea, chiar şi de cei care sunt de acord cu politica USL, deoarece este fără inhibiţii şi fără ipocrizie totalitar. Sau când nu mai ştiu ce lider USL afirmă că au tot dreptul să ia măsuri autoritare, deoarece ar fi primit mandat popular să îl elimine pe preşedinte la alegerile locale! Sau când se afirmă că majoritatea are tot dreptul să ia orice fel de măsuri, de vreme ce parlamentul (controlat de acea ma­jo­ritate) este suveran. Toate acestea sunt fal­se, în democraţie! Mai mult, reprezintă atacuri la substanţa ei! Democraţia trebuie revendicată în substanţa ei, constant, cu forţă, ca un limbaj de baraj şi de zăgăzuire a imoderaţiei cu care tratează USL so­cie­tatea. Nu, majoritatea nu trebuie să aibă puteri nelimitate (pentru că altminteri de­vine tiranică), iar rezultatul localelor nu conferă mandat popular nimănui să facă ceva, orice. Marele pericol, pericolul nou, sui-generis, care a apărut prin lucrarea de succes a televiziunilor de dezinformare în masă este alianţa dintre măsurile cezarice prin care USL ameninţă instituţiile sta­tului de drept şi sprijinul popular care le vine dinspre ura faţă de Traian Băsescu, care, prin intoxicare, a devenit un ade­vărat reflex pavlovian al multor oameni necăjiţi. Al doilea motiv pentru care par­lamentul este captiv USL este acelaşi cu motivul pentru care societatea e captivă măsurilor sale autoritare, pe care tinde să le justifice: ura inoculată zi de zi, din 2008 încoace, împotriva preşedintelui, îm­po­triva PDL de televiziunile zise de ştiri. Acesta e pericolul: aruncarea statului de drept peste bord, ca urmare a faptului că solidarităţile ultimilor cinci ai au fost construite pe ură şi pe ideea că ura jus­tifică totul, deoarece dreptatea urii ar fi ab­solută (nu sunt tăierea salariilor, di­minuarea pensiilor, creşterea TVA-ului, scăderea nivelului de trai etc. lucruri into­lerabile? dacă sunt, atunci avem dreptate să urâm — acesta este sofismul). Chiar dacă există motive care să o explice, ura nu are niciodată dreptatea pe care o in­vocă. Dar pentru că simte că nu o are, ea intră în spirala supralicitării, ca să-şi do­vedească, măcar emoţional, că are. Stat de drept? Mai bine să ardă toţi în dreptatea absolută a urii mele! — aşa strigă, din gât­lej, vocea celor care acceptă distrugerea statului de drept ca să obţină, cu ea, dis­trugerea celor pe care îi detestă. Acesta e pericolul.

SORIN ALEXANDRESCU (GDS):

Ce s-a întâmplat în ultima vreme este foarte grav, în sensul că în ţara asta nu mai există opoziţie politică. PDL s-a pră­buşit. Nu înţeleg nici acum de ce. Oricât s-ar fi vândut şi cumpărat voturile în par­lament, nu înţeleg cum de s-a putut asta.

Televiziunea a luat locul presei democrate din anii ‘90. Rezultatul este cu totul altul decât cel din anii ‘90 în ceea ce ne pri­veşte pe noi. Noi nu mai putem fi ins­ti­tuţie care vrea dialog social. Nu mai există dialog social. Trebuie să ne schimbăm ati­tudinea. Ori ne dizolvăm şi spunem să se salveze cine poate, ori ne hotărâm şi in­trăm în politică. Avem o ştiinţă a dis­cur­sului pe care mulţi dintre golanii care sunt acum la putere nu o au. Trebuie să în­văţăm să placem maselor. Băsescu a reuşit acest lucru - să vorbească intelectual ma­selor, să zâmbească, să facă bancuri şi să placă. Eu aş pleda pentru o activitate po­litică, dar nu singuri, pentru că suntem complet necunoscuţi marelui public şi uşor de discreditat, ci împreună cu nişte grupuri politice.

Lupta pentru normalitate va fi de lungă durată

SORIN IONIŢĂ (EXPERT FORUM):

Din păcate, nu avem o opoziţie pro­fesionistă care să-şi facă treaba în par­lament. Mai ales cu noua conducere re­cent aleasă, PDL face impresia că aşteaptă ca noi să-l dăm jos pe Ponta şi ei să preia ce urmează. La 24 de ore de când liderul opoziţiei, d-l Blaga ieşea şi spunea că
n-au ce să-i facă, a fost înlocuit. Ei sunt de­păşiţi cu trei ture de ceilalţi. Ăsta e stilul şi asta e capacitatea acestui partid.

Trebuie să facem acest sistem de reacţii pe extern, unde chiar contează şi enervează foarte tare când ei se duc pe acolo. În perioada Năstase-Severin aveau realmente un control foarte bun al relaţiilor externe, ştiau să facă networking, lobby, aveau in­trare, erau la un anume nivel, pe când acum chiar nu sunt şi îi doare orice critică atunci când ajung acolo.

STERE GULEA (GDS):

Părerea mea este că lupta pentru re­intrarea în normalitate va fi de lungă du­rată. Societatea civilă şi societatea în ge­neral sunt anesteziate. Zilele astea m-a obsedat ceva. Marin Preda, în cartea lui de eseuri, Imposibila întoarcere, are un articol care se cheamă Neobosita in­ven­ti­vitate a tipului infect, în care povesteşte cum, în adolescenţă, erau mai mulţi cu vitele pe islaz şi se luau la trântă. Şi când ceilalţi se luau la trântă cu unul dintre cei de acolo, care nu era cel mai solid, în mo­mentul când era pe punctul de a fi pus jos, cel aflat în superioritate ceda. Nimeni nu înţelegea de ce. Secretul era că acel individ abject strica aerul. Cam asta ni se întâmplă şi nouă. Noi suntem anesteziaţi de această pestilenţialitate din momentul de faţă. Cred că misiunea principală este a tinerilor, dar asta nu înseamnă că oamenii de bună-credinţă din toate generaţiile nu trebuie să fie prezenţi acolo unde există posibilitatea de a fi uniţi şi de a manifesta. Orice formă de protest, paşnic, evident, trebuie susţinută de către noi.

Pagini realizate de RĂZVAN BRĂILEANU