Pe aceeași temă
Este indubitabil că bucureştenii au parte de cel mai murdar oraş din România. Iată de ce:
30% dintre locuitorii Capitalei nu-şi plătesc serviciul de salubritate.
25% dintre străzile urbei sunt de fapt uliţe neasfaltate. Aportul acestora la cea mai inestetică zăpadă din Europa poate fi observat, mai ales după ninsoare, urmărind cromatica traseelor auto dinspre periferie spre centru.
Circa 400 de tone de praf şi noroi se depun anual pe fiecare km pătrat al Capitalei (estimare optimistă).
Coşurile de gunoi lipsesc în mod inadmisibil de pe mai toate arterele de circulaţie. Iar când există, sunt suprasolicitate.
Bucureştiul este şi poluatorul numărul 1 al Dunării. Zilnic, circa zece vagoane de fecale umane autohtone alimentează canalul dâmboviţean subteran care nu-şi epurează apele menajere. Şi nici pe cele industriale. Se infestează astfel, în aval, Argeşul, Dunărea cu Delta sa şi Marea Neagră.
Multe alte materii organice similare necanalizate sunt mutate de colo-colo printr-o vidanjare catastrofală pentru biodiversitate şi sănătate.
Marea majoritate a şantierelor generează noroi şi praf. Fără frontiere.
Spaţiile verzi, care au cât de cât iarbă pe ele, nu-şi delimitează perimetrul printr-o borduire menită să reţină praful şi noroiul emulsionate şi antrenate după fiecare ploaie.
De multe ori, stropirea zonelor verzi se face cu furtunuri sub prea mare presiune, de către persoane nepricepute.
Există zone teoretic inierbate (de exemplu, în cartierul Colentina), cu noroaie având profiluri de 10-15 cm înălţime, pe care se parchează maşini. Aici, ca şi în alte sute de părţi ale metropolei, mersul pe trotuar a devenit imposibil.
Autoturismele, care sunt parcate de obicei la marginea carosabilului sau pe trotuare, reuşesc să imobilizeze mari cantităţi de praf şi gunoaie ce nu pot fi colectate de salubritate. Siguranţa pietonilor nu este respectată.
Fecalele celor circa 100.000 de câini, cu şi fără stăpâni, lasă zilnic cel puţin 150.000 de amprente inestetico-mirositoare. La fiecare 5 metri de trotuar, există cel puţin o mărturie a bunilor prieteni ai omului. Efectul paraziţilor intestinali ai patrupedelor este semnalat în van de către medici.
Ritmul anual de dispariţie a peste 100 de ha de spaţii verzi diminuează dramatic numărul de arbori aspiratori de noxe.
Substituirea filtrelor naturale cu betoanele plantate iraţional scade speranţa de viaţă a bucureştenilor, şi aşa mai mică cu cinci ani decât media pe ţară.
Pentru fiecare autoturism nou înmatriculat dispar 1–2 arbori.
Toaletările copacilor, reţinători naturali de noxe, se execută neprofesionist. În loc de 30%, aşa cum prevede legislaţia din domeniu, coroana arboricolă este amputată în proporţie de circa 70–80%. Astfel, se micşorează şi cantitatea de oxigen. Ca şi termostatarea binefăcătoare din zilele căldurose.
Garda de Mediu şi Poliţia reacţionează la sesizări cu întârziere sau deloc. Ca şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Se observă o tendinţă acută de cocoloşire a agresării mediului de către Poliţia Comunitară din fiecare sector. Interesele şefilor locali au prioritate.
Lipsa a circa 750.000 de arbori de aliniament face ca aspiratorul natural al mizeriilor din atmosferă să funcţioneze cu cel puţin 50% sub capacitatea sa. Este mult diminuat şi sistemul natural de drenare a surplusului păgubos de apă, constatat după fiecare ploaie mai consistentă. Canalizarea învechită e suprasolicitată de negândite construcţii noi.
Azbestul, un material dovedit cancerigen, interzis de a fi utilizat de peste 30 de ani în lumea civilizată, este încă prezent pe acoperişuri, în izolaţii sau în conductele de azbociment.
Pierderile de apă potabilă sunt estimate la circa 50%. Conductele vechi şi ciuruite sunt corodate rapid de apa clorinată. Consecinţele: blocări de circulaţie şi şantiere ad-hoc generatoare de urâţenie şi insalubritate. Să pomenim şi despre bolile generate de halometani sau despre buzunăreala adiacentă?
Cantitatea de praf este de peste două ori mai mare decât prevăd normele admisibile. Cantitatea de hidrocarburi cancerigene scăpate din ţevile de eşapament depăşeşte de peste 6 ori limita maximă admisibilă.
Arhitecţii de la sectoare şi din structurile Capitalei îşi aprobă, unii altora, devalizarea în ritm frenetic a zonelor verzi. Şi consilierii municipali sunt coautori la deşertificarea rapidă a Capitalei.
Curăţenia din pieţele agroalimentare este sub orice limită. Pe locul I în acest top al mizerabilităţii se află Piaţa Obor. De circa 5 ani acest mastodont agroalimentar european a ajuns una dintre cele mai inestetice, inospitaliere şi jalnice arii de cumpărături din România.
Sutele de mii de mucuri de ţigări din staţiile RATB, cât şi fumatul şoferilor din aceste mijloace de transport în comun sunt alte dovezi ale grijii municipalităţii pentru curăţenia şi sănătatea locuitorilor Capitalei. Gările Capitalei sunt alte mari depozitare ale indolenţei unor fumători.
Mărturii vii ale mizeriei bucureştene sunt câinii murdari şi agresivi, mai ales pe timp de noapte. Vrăbiile, ce pot să se spele des în băltoace maronii. Turturelele noastre care sunt cu mult mai cenuşii decât suratele lor de prin alte părţi. La fel şi pescăruşii. Porumbeii au culori de camuflaj.
Doar două gropi de gunoi din aria adiacentă Capitalei sunt autorizate. Restul de câteva zeci sunt denumite „spontane“ şi neamenajate.
O altă dovadă, uşor de remarcat, este şi decolorarea de la gri intens spre gri pal a zidăriei blocurilor, dinspre parter spre etajele superioare. Gravitaţia, ploaia şi vântul contribuie la cenuşiul zugrăvelii.
Salba lacurilor de pe Colentina, nedrenată de mai bine de 70 de ani, are un strat de aluviuni şi mizerii depozitate de peste doi metri înălţime. Iarna, această înnoroire gigantescă e şi mai vizibilă, şi mai migratoare, în urma intemperiilor.
Zi de zi, odată cu realizarea înghesuită a fiecărui nou proiect urbanistic, obiectivul atingerii celor 26 mp de spaţiu verde/locuitor, recomandat de OMS şi UE, se îndepărtează. Arhitectul-şef al Bucureştiului, Gheorghe Pătraşcu, şi nu numai, consideră OUG 114/2007 (care a legiferat această ţintă pentru anul 2013) drept „o prostie“.
Am aflat că Consiliul General al Municipiului Bucureşti a atribuit 300.000 de lei pentru un studiu de fezabilitate privind înverzirea teraselor de pe blocurile din Bucureşti! Penibil... În schimb, Normele de Protejare a Zonelor Verzi, iniţiate de ONG-ul Eco-Civica, devenite HCGMB nr. 304/31.08.2009, sunt terfelite de primăriile de sector. La fel ca şi Legea mediului. Părerea ONG-urilor care încearcă să mai echilibreze actualul dezastru ecologic e considerată de către autorităţi „amestec în treburile interne“. Practic, toate proiectele care capătă girul Agenţiilor de Protecţie a Mediului (locală, regională şi Ilfov) îşi modifică ulterior procentajul de spaţiu verde. Beneficiarii, vinovaţi de aceste ilegalităţi, nu păţesc niciodată nimic.
Deciziile materializării unor proiecte ce aduc impact calităţii mediului, dezbătute şi de comisiile de avizare tehnică de pe lângă Agenţiile de Protecţie a Mediului, sunt luate în final de către directorul de agenţie, subordonat politic.
Studiile de impact, obligatorii în cazul proiectelor ce pot afecta calitatea mediului, sunt realizate părtinitor, doar în avantajul beneficarului. Sau, în funcţie de relaţii, sunt evitate. În acest sens, amintim proiectul „Dâmboviţa Center“, care, amplasat pe aproximativ 10 ha ale unei foste zone verzi, nu ia în calcul morfologia freaticului zonei şi noile coordonate ale traficului. Şi nu numai. Etapa de dezbatere publică, obligatorie în cadrul proiectelor mai sus-menţionate, trebuie să ia în consideraţie părerea riveranilor şi a celor care se simt afectaţi de o viitoare investiţie.
Pădurile Băneasa, Snagov, Corbeanca şi alte arii împădurite adiacente Capitalei au fost căsăpite. Corupţia şi traficul de influenţă au avut un rol esenţial. Fosta Zonă de Protecţie Sanitară Periurbană a Bucureştiului a devenit o amintire. Studiul făcut pentru Bucureşti, la nivelul anului 2003, de către Institutul de Sănătate Publică, conform căruia anual în Capitală se produc 10.000 de decese cauzate de influenţa factorilor de mediu, este depăşit. Estimăm că, actualmente, zilnic mor din cauza mizeriilor îngurgitate din aer, apă sau din produse acumulate de solul infestat circa 40 de oameni. Mai mult decât numărul de victime cauzate de războiul din Irak.
O concluzie, păstrată în sertarele autorităţilor sanitare şi ale Institutului de Sănătate Publică: bucureştenii născuţi în ultimii 10-15 ani constituie prima generaţie mai nesănătoasă decât cea a părinţilor lor... //
Cuvinte cheie: Bucuresti, noxe, maidanezi, poluare, atmosfera.
