Pe aceeași temă
Explozia deficitului de cont curent extern (consumul net de resurse din strainatate) catre sfarsitul anului 2003 a complicat puternic ecuatia proiectiilor macroeconomice pe 2004, care prevad coborarea inflatiei pentru prima data la o cota sub doua cifre si mentinerea unei cresteri economice sustinute de 5,5%. Majorarea severa a deficitului de cont curent extern - care tradeaza dezechilibre majore in economie - doar a complicat lucrurile, pentru ca realizarea concomitenta a obiectivelor, sa le zicem ambitioase spre a nu le spune nerealiste, privind inflatia si cresterea economica pentru anul viitor era si asa problematica, chiar daca in conturile externe n-ar fi intervenit periculoase debalansari. Agenda insasi a anului viitor contine incongruente. 2004 este un an electoral si, indiferent cine ar fi la guvernare, prioritatile ar distona cu cele pe care le impune realizarea cerintelor Uniunii Europene pe linia pregatirii pentru aderare. Divergenta fata de politicile obisnuite intr-un an electoral se evidentiaza macar si prin faptul ca satisfacerea unor criterii economice pentru obtinerea mult ravnitului (si necesarului in vederea aderarii) statut de economie de piata functionala presupune disponibilizari de personal si inchideri de intreprinderi neperformante (care in general sunt evitate tocmai in anii electorali). Nemaivorbind de faptul ca asa-numitele conditionalitati ale FMI - mandatat de Uniunea Europeana sa monitorizeze in continuare Romania pentru pastrarea echilibrelor macroeconomice - intra acut in contradictie cu politicile in general promovate intr-un an electoral, intrucat reclama tinerea in frau a cresterilor salariale si sporirea pe mai departe substantiala a tarifelor la energie.
In plus, Uniunea Europeana si FMI par sa fi ajuns cu cerintele privind reformele obligatoriu de intreprins la punctele esentiale, in care autoritatile romane nu mai au nici loc de intors si nu pot nici sa umble cu diverse tertipuri. Iata, in acest sens, cat de concis dar cuprinzator a fost chiar negociatorul sef al Comisiei Uniunii Europene pentru Romania, d-l Enrico Pasquarelli: "Ceea ce trebuie sa faca Romania anul viitor pentru a primi statutul de economie de piata functionala este foarte clar din punctul nostru de vedere. Trebuie ca inflatia sa fie mica, procesul de privatizare sa continue, iar problema arieratelor sa fie rezolvata. Si aici nu ma refer doar la problemele actuale, ci mai ales la faptul ca trebuie trecut la constrangeri bugetare tari. Adica toate firmele trebuie sa fie tratate la fel si tuturor sa li se impuna sa-si plateasca obligatiile la buget, indiferent de forma de proprietate". Schimbari majore ar trebui deci sa intervina in sensul acestor cerinte in politica economica, schimbari ce ar rasturna pur si simplu randuielile actuale care fac legea in sistemul politic, in economie, in societate, de la tolerarea neplatii de catre unii a obligatiilor la bugetele pulblice pana la devastajul banului public in interese politice si clientelare.
Realizarea unor asemenea schimbari profunde ar fi cu mult mai improtanta decat subordonarea cu ochelari de cal unei grile macroeconomice, pentru ca schimbari de acest gen ar oferi o baza mai solida si pentru stabilizarea macroeconomica pe termen lung, in locul fragilitatii celei actuale. De altfel, dupa cum se observa, in viziunea Comisiei Uniunii Europene, cresterea economica in sine nici nu figureaza, spre deosebire de inflatie scazuta, intre prioritatile pe care ar trebui sa le urmareasca Romania in 2004. Stoparea neplatilor la bugetele publice ar urma, de fapt, sa inchida una din sursele principale ale cresterii economice din ultimii ani, care a fost finantata prin arierate, reprezentand cresteri de activitate raportate de intreprinderi, de stat sau private, carora li s-a permis sa nu-si achite obligatiile financiare la bugetele publice sau la utilitatile publice. Decat o asemenea crestere economica, mai bine lipsa!
De altminteri, obiectivul de 5,5% crestere economica in 2004 nu este prin sine realist, in masura in care, din cauza anularii impozitarii privilegiate a profiturilor din activitati de export, cresterea economica bazata pe piata externa inceteaza, iar la folosirea pietei interne ca motor al cresterii economice nu prea se poate recurge. Pentru ca aceasta ar insemna dilatarea cererii interne prin sporirea salariilor si creditelor, ceea ce ar reinflama inflatia si importurile. Coborarea in continuare a inflatiei, care este prioritara, cere dimpotriva politici salariale prudente si temporizarea activitatii de creditare, in masura in care productia interna nu a dovedit ca reuseste sa faca fata unei expansiuni a cererii. Astfel ca mentinerea in chinga a salariilor si creditelor este indispensabila in incercarea de a duce inflatia cu 5 puncte procentuale mai jos la o singura cifra, intreprindere cu mult mai grea decat aceea de a cobori inflatia, chiar cu 10 puncte procentuale, dar de la 30% la 20%!
Explozia de deficit de cont curent extern, care apare de fapt in urma incercarilor de a induce crestere economica prin comutarea motoarelor de pe piata externa pe piata interna, constituie indiciul elocvent ca economia romaneasca nu este pregatita pentru asa ceva si ca, neavand alternativa la corectii severe ale importurilor, trebuie sa se multumeasca cu o crestere economica mult mai modesta, dar nepericlitanta: reala si sanatoasa!
