Pe aceeași temă
Mai sunt câteva zile până la 1 iunie, zi care va fi un punct de inflexiune pentru guvern, funcţionari, pensionari şi, în general, pentru economia ţării.
Guvernul se pregăteşte pentru înfruntarea din parlament, unde va pune pe masa aleşilor probabil cel mai nepopular pachet de măsuri luate în România în ultimii ani.
Forţat să ia rapid un set strict de măsuri, care să ducă la un deficit fiscal de 6,8% din produsul intern brut (PIB) în 2010, guvernul va prezenta parlmentului un program de austeritate care va consta în reducerea salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi o scădere masivă a subvenţiilor.
În ciuda reacţiei agresive, dar previzibile, a sindicatelor şi a opoziţiei, măsurile de austeritate au şanse să fie acceptate în parlament, consideră analiştii pieţei financiare. „Este dramatic şi dureros, dar nu au de ales. Orice scenariu de austeritate presupune compromisuri“, spune Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank România.
Aproape toţi actorii scenei politice, sociale şi economice s-au înfruntat în platourile televiziunilor în ultimele zile, în căutarea scenariului ideal pentru o economie aflată în criză acută de bani.
Au apărut idei care s-au mişcat într-un teritoriu vast, de la abandonarea cotei unice în favoarea impozitului progresiv, considerat penalizator pentru salariile mari, până la impozitarea câştigurilor bisericeşti sau crearea unei noi bănci a statului, cu scopul de a acorda credite mai uşor pentru afaceri.
Până şi Dominique Strauss-Kahn, şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI), s-a pronunţat în chestiunea programului românesc de austeritate, susţinând că Fondul ar fi preferat majorarea birurilor, prin abandonarea implicită a cotei unice, şi omiţând partea cu reducerea cheltuielilor cu salariile funcţionarilor. În realitate, FMI nu a agreat niciodată modelul cotelor unice, cu ajutorul căruia multe ţări est-europene au depăşit tranziţia şi au atras investiţii străine. În definitiv, FMI este un club dominat de donatorii bogaţi, care nu văd cu ochi buni cum se mută fabricile din ţările lor în zone cu fiscalitate mai prietenoasă. Strauss Kahn face efortul de a prezenta Fondul ca pe un doctor al economiilor bolnave, însă presiunile pe care le exercită acesta asupra pacienţilor aparţin culiselor şi pot fi citite doar printre rânduri. Faptul că guvernul trebuie să prezinte rapid un program de reducere a deficitului fiscal poate fi interpretat ca o presiune extrem de rigidă, peste care alunecă, discret, discursul şefului.
În esenţă, România putea aplica trei scenarii în încercarea sa de a lupta cu criza de bani. Putea tăia din acele cheltuieli care cer cei mai mulţi bani, cum este cazul pachetului de măsuri pe care-l preferă guvernul, putea opta pentru varianta majorării taxelor sau pentru programul mixt, sugerat de FMI, în care măreşte birurile şi taie salariile. Există şi o a patra cale, aceea de a nu lua nicio măsură şi de a rula un deficit fiscal mare.
Scenariul 1: Mărirea birurilor, cu recesiune
Deşi acest aspect a fost superficial discutat, mărirea birurilor ar fi afectat în devălmăşie pe toată lumea, de la oameni de afaceri până la pensionari. Mărirea taxei pe valoarea adaugată ar fi scumpit instantaneu viaţa. Facturile de gaze, de electricitate s-ar fi mărit cu 5%, benzina şi transporturile s-ar fi scumpit, ca de altfel toate produsele şi serviciile. Abandonarea cotei unice în favoarea impozitului progresiv nu i-ar fi afectat pe cei bogaţi, cum îşi închipuie unii, ci ar fi atins salariile si pensiile relativ modeste. Ar fi muşcat din toate veniturile. Dar cel mai grav ar fi afectat economia în ansamblul ei. În primul rând, bugetul nu s-ar fi alimentat la nivelul aşteptărilor, deoarece o parte dintre contribuabili n-ar mai fi existat.
Multe afaceri ar fi dispărut subit sub povara birurilor, iar investiţiile străine s-ar fi repliat spre alte ţări cu fiscalitate mai avantajoasă. Fatalitate. Suntem înconjuraţi de astfel de ţări. Bulgaria atrage investitorii cu o cotă unică de 10%, iar Rusia îi momeşte cu 13%. Retragerea din România era o chestiune de timp. Evident, şomajul ar fi înflorit. Nu trebuie uitat că anul trecut aproape 710.000 de români au fost concediaţi, majoritatea din mediul privat. „Mărirea taxelor şi a impozitelor ar fi inflamat inflaţia, ar fi pus presiune asupra investiţiilor străine şi ar fi mărit şomajul. O asemenea măsură ar fi ţinut ţara în recesiune în următorii 2-3 ani“, spune economistul şef al Raiffeisen Bank. Inflamarea preţurilor şi a şomajului ar fi echivalat cu reducerea încasărilor bugetare, iar rezultatul imediat ar fi fost acela de a reduce drastic fie salariile bugetarilor, fie numărul acestora. Aşa se explică de altfel de ce FMI a sugerat varianta măririi birurilor la pachet cu reducerea salariilor cu 20% şi de ce insistă în continuare că România are 250.000 de bugetari în exces.
Când îţi spun experţii FMI că trebuie să reduci, în următorii ani, efectivul bugetarilor cu un sfert de milion, este clar că începi de mâine să faci treaba asta. În esenţă, scenariul măririi birurilor ar fi pus la podea toată România.
Scenariul 2: Stagnare, cu tăieri de salarii şi pensii
Pachetul de austeritate pe care guvernul îl propune bugetarilor şi pensionarilor are două dimensiuni: una, dureroasă, la nivel personal, deoarece salariile şi pensiile românilor sunt deja cele mai mici din Europa, şi o alta, la nivelul general al economiei, unde se va resimţi un recul de scurtă durată. Reducerea salariilor funcţionarilor şi a pensiilor va influenţa negativ consumul, ca atare riscă să menţină economia la pragul zero, al stagnării. Analiştii pieţei financiare au evaluat că, în ipoteza alegerii pachetului de măsuri de austeritate, economia ar putea totuşi să crească între 0,2% şi 0,4% în acest an. „N-au avut alternativă. Impactul este negativ anul acesta, deoarece pe termen scurt scade consumul, însă lasă speranţa că anul viitor vom ieşi din recesiune. 2010 este un an complicat în toată Europa. Dacă scazi cheltuielile, efectul este negativ anul acesta, însă sunt şanse de recuperare şi chiar de uşoară creştere a economiei. Poţi spera că economia îşi va reveni“, spune Ionuţ Dumitru.
Partea negativă a acestui pachet de măsuri este absenţa unui termen limită de aplicare a acestora, deoarece ar trebui ca amânata reformă a pensiilor să prindă viaţă şi să dea posibilitatea guvernului să nu întindă prea mult perioada de asceză a celor cu pensii mici. Este de aşteptat ca aplicarea Legii unitare a pensiilor să aducă venituri suplimentare bugetului de asigurări sociale, dacă va mări numărul celor care contribuie la sistem. Oricum, a devenit clar că, oricât de mult ar ţine unii la privilegiile sistemului de pensii, ele se dau pe spinarea celor mulţi.
Scenariul 3: Menţinerea statu-quo-ului
Desigur, există şi varianta menţinerii statu quo-ului. Ne putem bălăci în continuare în aceleaşi cheltuieli, căutând între timp diverse soluţii de avarie, pe care le putem aplica începând de anul viitor. Este însă alternativa în care FMI îşi face bagajele şi suspendă acordul. „Costurile unui acord deraiat cu FMI sunt enorme. Deficitul se duce la 9-10% din PIB şi nu va putea fi finanţat. Nu ai cu ce să plăteşti, iar FMI nu ne va mai da bani“, avertizează Ionuţ Dumitru. Efectul imediat s-ar simţi în buzunarele celor care au credite în valută, deoarece leul s-ar prăbuşi într-un scenariu în care FMI suspendă acordul. Ar fi o chestiune de zile până ce agenţiile de evaluare financiară ar penaliza România, deoarece ţara şi-ar pierde credibilitatea reconstruită prin acordul cu Fondul. Ministerul Finanţelor ar alerga după bani în ţară, deoarece nimeni din piaţa financiară globală nu se arată dispus să finanţeze acum o ţară cu probleme. Dacă Finanţele caută bani exclusiv în piaţa locală, este de aşteptat să se repete povestea anilor ’90, când statul era principalul client al băncilor şi dobânzile urcau la cer.
Problema e că băncile nu măresc dobânzile doar pentru împrumuturile statului, ci în mod uniform, la toată suflarea creditată. Actuala atmosferă încinsă împinge spre un asemenea scenariu, al dezastrului, care ar putea întoarce România în urmă cu 10-15 ani. Orice evaluare a efectelor pe care le-ar avea asupra economiei o atitudine de noncombat este optimistă. //
* * *
Piaţa financiară
Cel mai confortabil scenariu pentru piaţa financiară este reducerea pensiilor şi salariilor, deoarece orice altă opţiune ar fi afectat-o. Bugetarii nu deţin o pondere semnificativă a creditelor către bănci, iar pensionarii au fost în foarte mică măsură clienţii acestora. Cel mai riscant scenariu ar fi însă suspendarea acordului cu FMI, de care depinde şi menţinerea banilor băncilor în România, conform înţelegerii de la Viena.
Vânzătorii de iluzii
Pensionarii sunt victimele iluziilor electorale vândute în anii electorali 2007-2008, când s-au suspendat legile aritmeticii, susţine economistul şef al băncii centrale, Valentin Lazea. „Când ai 4,5 milioane de contribuabili la sistemul de pensii şi 4,8 milioane de pensionari, iar angajaţii contribuie cu 32% din salariile lor, prin regula de trei simplă, rezultă că pensionarii nu pot primi mai mult de 30% din salariul mediu“, consideră Lazea.
