A treia recesiune

În cel mai dur scenariu actuala criză globală este comparată cu Marea Depresiune din anii ’30, însă România a avut propriile ei crize de dată recentă, în perioda cunoscută sub numele de tranziţie către economia de piaţă. De fapt economia românească a mai cunoscut două perioade de recesiune, care s-au prelungit pe mai mulţi ani, au spulberat averea personală a populaţiei şi au prăbuşit micile afaceri ale întreprinzătorilor. Sunt diferenţe majore între cele trei perioade de recesiune, care se simt atât la nivelul general al economiei cât şi în buzunarele oamenilor. Studiate mai atent însă, cele două recesiuni anterioare pot sugera nişte lecţii utile actualilor guvernanţi. Totodată o comparaţie atentă a celor trei recesiuni ne-ar putea arăta că de data asta suntem suficient de bine poziţionaţi pentru nu ne zvîrcoli în criză mai mult decât restul lumii, consideră analistul economic Aurelian Dochia.

Perspective optimiste

“Recesiunea actuală are cause externe, este o consecinţă a crizei globale şi va dura exact cât aceasta”, spune Dochia. El avertizează însă că, aşa cum efectele recesiunii s-au transmis cu întârziere asupra economiei româneşti, recuperarea se va petrece de aceeaşi manieră, cu o întârziere de câteva luni. “O stabilizare a economiei se va putea observa din trimestrul al treilea al acestui an, când se va manifesta o contracţie, dar de intensitate mai redusă”, estimează Dochia.

Perspectiva unei atenuări a crizei este descrisă şi de Ilker Domac, economistul pentru regiunea centrală şi est europeană al Citigroup, care estimează o cădere cu 6% a economiei româneşti în acest an, urmată de o creştere cu 1,3% în 2010.

Argumentele care susţin perspectiva pozitivă asupra evoluţiei economiei româneşti sunt date atât de contextul general global, mai relaxat, cât şi de consistentul pachet comun de ajutor pus la dispoziţie de Fondul Monetar Internaţional şi de Uniunea Europeană. “În ciuda unor riscuri semnificative de implementare – în particular pe frontul fiscal- după cum economia este estimată să se contracte cu 6% în acest an, noi credem că programul FMI-UE va îmbunătăţi perspectiva pe termen scurt a economiei. Reamintim că în joc sunt mai multe lucruri în afară de temperarea crizei. O implementare credibilă a programului FMI-UE ar trebui să plaseze România într-o poziţie mai puternică pentru intrarea în 2012 în mecanismul ratelor de schimb (ERM2), etapă obligatorie înainte de adoptarea euro”, spune Domac.

Reformele amânate

Prima recesiune, practic un colaps al economiei centralizate, s-a derulat între 1991 şi 1994 şi nu putea fi evitată, ea derulându-se, cu intensităţi diferite, în toate fostele ţări comuniste din regiune, spun analiştii. O mare parte din ingredientele crizei din anii ’90 au dispărut astăzi. “Atunci cauzele erau interne şi structurale. S-a prăbuşit un întreg sistem economic, care s-a reconstruit cu greutate. Reformele au fost amânate. Populaţia a suportat şocul brutal al recesiunii într-o măsură pe cre n-o mai putem întâlni azi: în 1993 preţurile creşteau nebuneşte-inflaţia ajunsese la 300%”, spune Dochia. Mai mult, românul obişnuit lupta cu criza cu buzunarele goale, iar de credit nici nu putea fi vorba. În timp ce preţurile creşteau cu 300%, salariul mediu era echivalent cu 67,50 euro (78,50 dolari), iar România avea peste un million de şomeri. Acum salariul mediu depăşeşte 325 de euro, iar numărul de şomeri la jumătate.

Recesiunea notei de plată

A doua recesiune era şi ea inevitabilă, a fost consecinţa amânării reformelor, a efortului statului de a ţine în viaţă, pe socoteala bugetului, a unor companii de stat falimentare. “A doua recesiune a debutat odată cu instalarea cabinetului Ciorbea şi a durat până în 2000. În 1997 a apărut chiar ameninţarea intrării în incapacitate de plată. Atunci s-au făcut însă reformele care au susţinut apoi economia. Costurile au fost enorme, inclusiv în sistemul financiar. Cursul de schimb s-a liberalizat, dar se prăbuşea Bancorex. În 2000 economia s-a redresat pe baza a ceea ce se făcuse înainte”, spune Dochia. Populaţia a plătit dur şi această notă de plată a celei de-a doua recesiuni. Păstrându-ne umorul să ne reamintim că în 1998 deveniserăm toţi milionari. Salariul mediu din acel an, de 1,3 milioane de lei, era echivalent cu 104 euro, deci trăiam cu vreo trei euro pe zi.  În timpul celei de-a doua recesiuni  numărul şomerilor a urcat progresiv, de la 702.000, în ianuarie 1997, până la 1,1 milioane în aceeaşi lună din 2000.

România a intrat a doua oară în recesiune în timp ce în lume se prăbuşea piaţa asiatică, fără ca acest blocaj al pieţelor lumii s-o afecteze într-un fel. Economia sa era închisă şi imună la influenţele globale. Rădăcinile celor două recesiuni anterioare au fost adânc înfipte în propriile probleme interne şi anume în ignorarea şi amânarea reformelor structurale. Doar statisticile descriu starea românului obişnuit, deoarece atunci nu îndrăznea aproape nimeni să pipăie opinia omului de pe stradă cu privire la recsiune. Acum însă majoritatea românilor este conştientă că România este afectată de criza economiei globale şi resimt puternic efectele ei în viaţa de zi cu zi. Probabil cea mai mare spaimă atît a populaţiei cît şi a autorităţilor este intrarea individuală a firmelor şi a populaţiei, în incapacitate de a-şi rambursa la timp ratele bancare. Înţelegând diferenţele majore între recesiunea actuală şi cele anterioare se poate explica de ce România îşi va reveni odată cu restul lumii, mai ales cu principalul său partener de afaceri, Uniunea Europeană. Este însă esenţială respectarea traseului schiţat de programul FMI-UE, de care depend şi alte finanţări europene ulterioare: România poate primi de la UE până în 2013 suma de 32 miliarde de euro, iar banii ăştia singuri alungă recesiunea.

Despre viitor, fără panică

Criza pare să fi atins un punct de inflexiune, dincolo de care economia ar putea să-şi revină. Deşi zgomotul politic provocat de spectacolul alegerilor prezidenţiale din acest an ne poate sugera panică, se pare că lucrurile se vor schimba în bine, spune un analist al Citigroup. Va veni, probabil, a doua tranşă de bani de la FMI, iar Uniunea Europeană ne-a dat în avans primii bani din propriul pachet de ajutor.

Aceşti bani atenuează presiunea pe leu, susţin plata datoriei externe şi dau startul investiţiilor în infrastructură. Au mai venit bani de la Banca Mondială şi de la băncile instituţionale europene. Rezervele valutare ale băncii centrale acoperă datoria externă scadentă în acest an.

Deci suntem într-o poziţie financiară mai bună şi, dacă ne păstrăm capul pe umeri în următoarele luni şi facem ceea ce trebuie pentru susţinerea mediului de afaceri, începem anul viitor sub auspicii mai bune. Nu foarte bune - deoarece vom supravieţui, nu va fi vorba de un reviriment în forţă al economiei, cum au stat lucrurile înainte de aderare. Nu vor mai exploda salariile şi nici piaţa imobiliară, dar lucrurile se vor aşeza. Acestea par estimări optimiste şi probabil vor fi ignorate în vâltoarea alegerilor, deoarece unora le convine panica. Dă substanţă discursului politic şi justifică promisiuni. În această recesiune, a treia prin care trece economia noastră după comunism, oamenii politici au o singură manevră de îndeplinit: evitarea exceselor. Celelalte două recesiuni prin care a trecut în ultimii 20 de ani România pot da cel două lecţii. Prima este evitarea cheltuirii banului public pentru susţinerea afacerilor neviabile, iar a doua este gestionarea prudentă şi austeră a ţării după modelul impus de Mugur Isărescu, atunci când a guvernat şi ţara, în anul de graţie 2000, cînd a pus economia în poziţie de start. Totuşi nu poate fi ignorat un sfat venit recent de la viceguvernatorul băncii centrale a Japoniei, Kiyohiko Nishimura, care ştie din experienţa ţării sale cum stau lucrurile în criză. “Trebuie să fim atenţi să nu devenim foarte optimişti”, recomanda Nishimura, pe fondul actual de atenuare a crizei globale şi, de ce nu, de stopare a recesiunii marilor economii ale lumii.

Zgomot politic

Cursul leului a fost influenţat şi de “mărirea intensităţii zgomotului politic înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie”, spune Domac. Reducerea deficitului de cont current, pachetul generos de 20 miliarde euro de la FMI-UE şi sensibilitatea Băncii naţionale a României (BNR) faţă de volatilitatea pieţei valutare vor susţine leul în următoarele luni. Domac estimează o depreciere a leului cu 9% în 2009 şi un curs de 4,12 lei pentru un euro la finalul anului.

1,5 miliarde euro pentru investiţii

România a primit prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul de 5 miliarde euro de la Comisia Europeană.  Banii vor a fi folosiţi integral pentru investiţii şi acoperă aproape un sfert din investiţiile totale programate de Guvern în acest an. România va primi banii în cinci tranşe, care vor fi condiţionate de respectarea termenilor acordului de împrumut semnat cu FMI. A doua tranşă, de un miliard euro, ar putea fi acordată în trimestrul al patrulea, iar restul în 2010.