Pe aceeași temă
În cele din urmă, România a fost obligată să ceară unor instituţii internaţionale sub monitorizarea FMI un împrumut de aproape 20 de miliarde de euro pentru a face faţă unei situaţii financiare elucubrante, la a cărei creare nu a contribuit ca ţară cu aproape nimic, dar ale cărei oale sparte vor fi plătite, tocmai prin acest împrumut, de un popor cu nimic vinovat. Deşi în situaţia în care a fost împinsă, România nu avea alternative la respectivul împrumut, trebuie spus fără vreo ezitare că recurgerea la acesta semnifică probabil una dintre cele mai mari tragedii din viaţa poporului român.
Şi nu este vreo exagerare în această afirmaţie pentru că, prin respectivul împrumut, pe care nu are altcineva să-l plătească decât el însuşi, poporul român este pus să achite ravagiile pe care alţii, exact pe seama sa, le-au făcut. Acestui popor, care va achita oalele sparte, trebuie măcar să i se explice cum ajunge el să achite o factură care nu este a lui. O factură în contul căreia n-a făcut aproape nicio cheltuială şi n-a consumat mare lucru. Ba mai mult, este factura exact a celor care l-au vlăguit în ultimii ani şi pe care este împins acum chiar de ei s-o achite în modul cel mai aiuritor şi dizgraţios posibil.
După peste un deceniu postcomunist de ignorare aproape completă a României, capitalul occidental, în urma probabil a unei decizii politice, s-a hotărât, în urmă cu cinci ani, să preia România tout azimut! Rând pe rând, dar cu o viteză ameţitoare, au trecut în mâna capitalului străin exploatarea resurselor de petrol, exploatarea a jumătate din resursele de gaze, distribuţiile de carburanţi, gaze şi electricitate, metalurgia feroasă, metalurgia neferoaselor, industria materialelor de construcţie, întregul sistem bancar, întregul sistem de asigurări. Împreună cu puţinele implantări anterioare din telefonia fixă şi mobilă, din producţia de oţel şi ciment şi din industria auto, întreaga axă majoră a economiei a ajuns sub control străin.
În pas a avut loc acapararea sistemului comercial de către marile lanţuri retailiere occidentale, lăbărţarea ca o pecingine a subsidiarelor băncilor occidentale şi invadarea sectorului imobiliar de către diferiţi speculanţi financiari încârdăşiţi cu aceste bănci. Foarte puţine dintre aceste penetrări, implantări, extinderi şi dezvoltări în economia din România s-au făcut prin investiţii directe, respectiv cu bani din buzunarul propriu, şi încă şi mai puţine, chiar infime, s-au realizat prin investiţii de la zero. A fost folosită strategia: investiţii cât mai mici, chiar deloc, la profituri extreme!
Finanţările – fără de care totuşi nu se putea! – s-au făcut cu credite luate fie de la societăţile-mamă, fie de la diferite instituţii financiare, dar angajate fiind din România. Aceeaşi strategie a fost urmată atât de către bănci (care în general s-au împrumutat de la băncile-mamă), cât şi de societăţile nebancare (fie acestea industriale sau comerciale). Este vorba în total de peste 50 de miliarde de euro. Fiind angajamente financiare făcute din România, este vorba de sume ce trec în contul datoriei externe a României. Datorii private, şi nu publice, dar care compun datoria externă a României!
Fapt este că la sfârşitul anului 2004 datoria externă a României era de vreo 21 de miliarde de euro, în timp ce la sfârşitul lui 2008 aceasta a ajuns la 72,5 miliarde de euro. Deci, vreo 50 de miliarde de euro în plus în contul României, cu toate că nu statul român s-a îndatorat în străinătate, nu capitalul privat autohton s-a împrumutat în străinătate şi nu populaţia din România a luat credite din străinătate! Totul, dar absolut totul reprezintă angajamente într-adevăr din România, dar ale unor firme străine. Să nu ne ferim a spune întregul adevăr: nimeni din străinătate n-ar fi dat 50 de miliarde de euro în doar patru ani unor entităţi româneşti (fie firme, fie indivizi).
Şi pentru ca tacâmul să fie complet, grosul acestor 50 de miliarde de euro împrumuturi făcute în străinătate de către firme străine (şi nu româneşti) este constituit din credite pe termen scurt. Ca simbol al intenţiei de afaceri la distrugere, şi nu de afaceri serioase, stabile în România. Căci oricine înţelege că din creditele pe termen scurt (adică sub un an) nu se pot face investiţii, ci doar finanţări pasagere pentru capital de lucru şi, mai ales, speculaţii pe curs sau pe dobânzi.
Acum – din motive legate sau nu de criza financiară internaţională, dar care n-au oricum vreo importanţă din punctul de vedere al României – firmele străine din România (bănci şi societăţi nebancare), care au extras deja din ţară profituri uriaşe, nu mai pot sau pur şi simplu nu mai vor să plătească creditorilor lor din străinătate (chiar dacă este vorba de propriile societăţi-mamă) sumele scadente în 2009.
Peste 24 de miliarde de euro rambursări la creditele pe termen scurt vin la plată în 2009! Evident, dacă subsidiarele bancare sau nebancare din România ar plăti aceste sume, ar trebui să-şi declare falimentul şi să închidă taraba. S-ar duce însă afacerile de tip bananier din România. Şi atunci, nu este mai bine pentru ele să pună România să le preia povara?! Să se împrumute statul român pentru a face faţă situaţiei de pe piaţă! Îl şantajează cu faptul că retragerea lor din România ar însemna prăbuşirea leului la o optime sau chiar o zecime dintr-un euro. Şi-l pune să se împrumute la FMI pentru a le salva afacerile.
Păi, treabă e asta?! Este o treabă într-o lume jalnică. Din orice punct de vedere ai analiza acordul cu FMI, acesta este de râs. Şi din punctul de vedere al corectitudinii politice, şi din punctul de vedere al minimei morale şi, poate înainte de toate, din punctul de vedere al regulilor de piaţă capitaliste, care cer ca acela care se îndatorează, acela să fie şi cel care plăteşte. Ar fi, din toate aceste puncte de vedere, de râs, dacă n-ar fi de plâns!
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2024/11/Calin Georgescu Agerpres.jpeg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2022/02/calin georgescu fb.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/03/Proclamatia Timisoara.jpg)
Comentarii 9
D.D - 04-12-2009
Sigur ca statul roman nu trebuie sa preia obligatiile de plata ale creditelor externe ale oricaror firme straine. Indiferent de consecinte, nu putem sa ne ducem cu zambetul pe buze la zid fara a fi tras vreun folos. Acest imprumut era oportun numai pentru investitii in agricultura, zootehnie si industrie alimentara, spre a reduce aportul valutar imens al importurilor alimentare si ocuparea fortei de munca, etc. Cat despre preluarea afacerilor celor mai importante de catre firme straine, aici de vina este politicianul roman care numai de analize profunde economice si de tactici si strategii economice, dezbatute public si trecute prin Parlament nu se preocupa de doua decenii.
RăspundeT. Bucur - 04-09-2009
Asa dar: daca statul roman imprumuta de la FMI sau de la orice alta banca straina o suma de bani, cu care construieste o autostrada, statul roman va returna FMI sau bancii respective suma imprumutata, plus dobanda. Ramane insa autostrada, pe care o vom folosi toti. Ce se va intampla insa in cazul actualului imprumut de la FMI si UE? Cu ce vom ramane dupa returnarea sumei imprumutate? E vorba doar de pastrarea la BNR a sumei imprumutate, ca "centura de siguranta" in cazul ca vom avea nevoie de ei, dupa care vor fi inapoiati FMI, plus dobanda aferenta? Vor fi folositi banii respectivi pentru mentinerea in limite acceptabile a cursului Euro - Leu? (deci pentru cumpararea de lei, cum procedeaza si acum BNR, in acest caz BNR se va alge cu marirea depozitelor in lei?). Sau - Doammne fereste! - banii imprumutati de la FMI vor fi dati cadou bancilor, asa cum lasa sa se inteleaga d-l Serbanescu si alti analisti, urmand ca noi toti sa-i inapoiem apoi FMI? Bunul simt imi spune ca asa ceva e exclus. Ca atare, rog moderatorul sa solicite d-lui Serbanescu precizari care sa fie postate aici. Sau autorul sa faca precizarile in cauza in numarul viitor al revistei.
RăspundeDaniel - 04-09-2009
scrisul dlui serbanescu cam trage spre...stanga slaba analiza, oricum!
Răspundea - 04-09-2009
Este evident ca dl.Ilie Serbanescu are dreptate,chiar daca ar privi lucrurile "ex cathedra".Dar,stim ca nu este asa.Stiam ca d.sa a fost ministru(in domeniu),ca a privit lucrurile din interior,ca a negociat cu cei despre care acum scrie si- cu toate ca a fost un partizan fervent al "reformei"- daca acum scrie cum scrie stie si de ce o face.Si(acum) stie ca ideologia nu are nimic de a face in aceasta problema si ca nu este decat nada pentru fanatizatii decerebrati.De care e plin pamantul.
RăspundeLiviu - 04-09-2009
In general cred ca dl Serbanescu reprezinta o viziune a stingii care demult trebuia sa fie ascultata si in Romania. Tot in general imi plac articolele domniei sale. Dar acesta este cam al 4-lea ori 5-lea in aceiasi serie, si pare cel mai slab argumentat din serie,asa ca hai sa clarificam citeva lucruri: 1)Ivan T Berend, istoricul ungur actualmente la UCLA a scos recent o carte la CUP-From the Soviet Bloc to the European Union, in care spune ca forma asta de investitii directe, de care au beneficiat toate tarile ex comuniste central si est europene care au intrat in UE a facut ceva bine pentru etapa in care ne-am aflat (fara investitii directe nu ridicam macar la nivelul miniscul la care am reusit sa ridicam "mostenirea" lasata de comunism) in ultimii 20 de ani, dar nu compenseaza in etapa in care intram decalajul pe care il avem la R&D(cercetare/dezvoltare) fata de vest. Nici una dintre tarile central si est europene(chiar si Ungaria sau Cehia,care sint mult mai avansate ca noi in domeniu) nu au o politica in acest domeniu cu adevarat coerenta. Ca sa sintetizam, or fi facut banii capitalistii astia din vest pe sama Romaniei, si or fi (e evident ca sint) interesati doar de profit, dar fara EI si umbrela UE (sa reamintim ca UE a impus intr-un fel cedarea sectoarelor in care astia au intrat, dar sectoarele respective se aflau deja APROAPE vraiste in urma guvernarii post-comuniste care nu a avut nici un plan cum sa le dezvolte,nici o politica industriala, nimic....) eram mai rau decit sintem; 2) este evident ca cei care au avut cel mai mult de profitat au fost cei din vest (UE) care au intrat pe piata romaneasca. Dar nu cred ca este adevarat ca "biata populatie nevinovata" care "plateste acum oalele sparte" nu a profitat deloc de boom. Creditele au fost luate de "biata populatie", la boomul facut posibil de banii usor de obtinut s-a adapat "biata populatie", "biata populatie" era excitata acum doar un an de posibilitatile nemasurate in cale Romaniei,samd. Prin urmare, "biata populatie",asa inconstienta financiar cum a fost a profitat de boom, si, chiar daca va plati disproportionat oalele sparte ale boom-ului este incorect sa spunem ca nu a avut nici in clin nici in mineca cu toata treaba respectiva, pentru ca in realitate a avut. Fara dorinta ei de a se imprumuta nemasurat nici nu se acordau imprumuturi. 3) In fine, si ca un corolar al primelor, problema reala nu este daca populatia plateste nemeritat aceste 20 de miliarde(le va plati oricum) ci aceea ca banii acestia ar trebui investiti in "viitor", nu in "trecut". Cu alte cuvinte,nu ar trebui musai investiti pentru a acoperi pierderile din trecut ale unora-bancile-teoretic stiau ca risca sa si piarda (cu tot cu garantiile UE), ci mai degraba in dezvoltarea unor sectoare care ne-ar putea aduce profit in viitor (cum ar fi acela al C/D). Eventual si prin imprumutarea de catre BN a banilor respectivi bancilor cu strings attached (conditia ca ei sa fie imprumutati mai departe celor care f
RăspundeT. Bucur - 04-08-2009
Mesajul meu anterior nu inseamna in niciun caz ca articolul d-lui Serbanescu nu e important. Toate articolele sale sunt importante si interesante, cel putin pentru mine si pentru cei ca mine, nespecialisti in economie, dar doritori sa inteleaga aspectele economice. Altceva imi creaza disconfort: faptul ca il vad uneori pe ecran alaturi de acel tip slinos cu laptop. Brrrrr!
RăspundeT. Bucur - 04-08-2009
Am postat si saptamana trecuta la articolul d-lui Serbanescu pe aceeasi tema: acordul cu FMI. Din nou, reiese ca banii imprumutati de statul roman si care trec spre banci, ca sprijin pentru a face fata crizei, constituie un cadou al statului roman. Nu se spune expres asta, dar se subintelege. Nu sunt economist, incerc sa inteleg etapa in care ne aflam, dar nu pot crede ca este asa. Mi se pare de bun simt sa cred ca acesti bani vor fi folositi numai temporar de bancile in cauza, dupa care se vor intoarce la BNR. In paralel, statul roman va rambursa imprumutul catre FMI si UE. Poate ca asta e de la sine inteles si de aceea niciunul dintre analistii economoci - nici dl. Serbanescu - nu mai precizeaza acest fapt. Eu insa simt nevoia de a mi se preciza asta. Deci: ori se intorc la statul roman ca orice imprumut dat de BNR sucursalelor din Romania ale bancilor straine, ori statul roman va deveni actionar la acele banci. Ori altceva. Dar, pentru Dumnezeu, nu mai lasati lucrurile in coada de peste! Spuneti si ce se va intalmpa in final cu acesti bani care ne vor veni acum de la FMI si UE! Repet: reiese ca, in fapt, statul roman preia totul asupra lui. Dece nu clarificati lucrurile? Astept.
Răspundemarx - 04-08-2009
bun argument, d-le Serbanescu! vreau sa va semnalez un articol interesant pe aceeasi tema, relativ pe aceeasi tema... poate il citesti si tu obi?! iata-l: http://www.nybooks.com/articles/22556
Răspundeobi - 04-07-2009
Stingist incurabil si tot mai penibil.Cred ca doarme cu Capitalul lui Marx sub perna.Nu spune nimic despre jaful sistematic si capusarea "perlelor coroanei",dupa care plinge dl.Serbanescu pina la preluarea acestora de catre capitalismul strain veros.
Răspunde