Pe aceeași temă
Aderarea la UE va aduce importante cresteri de preturi, indeosebi la produsele agroalimentare, pentru ca acestea vor trebui sa inglobeze sporirea facturii energetice, legata de obligatia desfacerii energiei la costuri si nu sub costuri, cheltuielile pentru prezervarea mediului, precum si cresterea costurilor de operare pentru conformizarea la normele europene de calitate si la cele sanitare de protectie a consumatorului. Toate acestea insa reprezinta doar o parte a schimbarilor dramatice de preturi pe care le va antrena aderarea. Aceasta, se poate spune, va determina o adevarata revolutie in domeniul preturilor, indeosebi ale acelora la produsele agroalimentare!
Si iata de ce! Discrepante substantiale exista astazi in nivelul absolut si relativ al preturilor la produsele agroalimentare intre Romania si membrii vechi, de baza, ai Uniunii Europene. Sunt discrepantele care exista in general in domeniu intre tarile subdezvoltate, precum Romania, si tarile industrial dezvoltate, precum Germania, Franta, Belgia, Olanda sau Marea Britanie. Totul porneste de la performantele economice ale agriculturii, care, in esenta, nu sunt conditionate atat de nivelul inalt al productiilor, cat mai ales de numarul celor ocupati in agricultura.
Unde lucratorii agricoli sunt putini, este economic posibil ca eventuala lor intretinere sociala sa fie suportata de restul populatiei, aflata intr-o covarsitoare majoritate. Dar acolo preturile la alimente sunt inalte, pentru ca tocmai prin asemenea preturi are loc transferul net de resurse catre agricultura. Populatia majoritara nu resimte insa preturile inalte, fiind prospera gratie performantelor din alte sectoare si indeosebi din industrie. Unde insa lucratorii agricoli sunt in pondere mare, ei nu pot pur si simplu sa fie intretinuti social de restul populatiei, care nu se afla in covarsitoare majoritate. Economic nu este posibil! In aceste cazuri, preturile la alimente pot fi mai mici pe piata, dar, cu cat sunt mai mici, cu atat agricultorii sunt mai napastuiti. Caci ei nu produc de fapt competitiv, si preturi mai mici inseamna doar ca isi compenseaza mai putin din costuri.
Cazul romanesc este pe deplin semnificativ. Admitand ca statisticile oficiale descriu fidel realitatea, aproape 40% din populatia ocupata activeaza in agricultura. Ar fi imposibil din punct de vedere economic ca aceasta sa fie intretinuta social, prin subventii directe de la buget sau prin preturi inalte mentinute pe piata, de catre restul de 60% din populatia ocupata, mai ales ca sectoarele in care activeaza aceasta din urma nu sunt cu mult mai breze decat agricultura, ca productivitate si eficienta. Daca proportia ar fi nu de 40/60, ci de 10/90, lucrurile s-ar schimba!
Lucratorii agricoli din Romania nu produc eficient. Si acest lucru se vede de indata ce doresc sa iasa pe pietele externe. Pe piata interna insa, preturile practicate la produsele agroalimentare sunt mai mici decat cele din Occident. Daca n-ar fi asa, atunci populatia neagricola - care in majoritatea ei este si asa saraca si care, de aceea, percepe preturile la alimente ca fabuloase - n-ar mai putea sa-si acopere necesitatile alimentare nici cat o face acum. Pretul mai mic pe piata romaneasca este posibil tocmai prin vinderea sub costuri a produselor agricole de catre producatorii agricoli. Cum este posibil asa ceva?! Este posibil prin subretribuirea fortei de munca din agricultura! Orice taran, cand isi face socoteala cat l-a costat recolta de pe un hectar de grau, are in vedere aratul, samanta, eventual (dar rar) ingrasamintele, recoltatul si, daca reuseste sa-si acopere cheltuielile din cat a obtinut pe graul vandut, se considera multumit. Dar propria sa munca nu prea este luata in calcul. Cat face de fapt aceasta, dincolo de asigurarea, de altfel la limita, a supravietuirii in sine a taranului in cauza si, eventual, a familiei sale, nimeni nu poate spune. Nici macar el insusi!
Daca agricultura romaneasca incearca sa smulga conditii mai bune, fie prin subventii, fie prin pret, populatia neagricola nu mai face fata si, direct sau indirect, consumul, pana la urma, scade, iar preturile la produsele agricole cresc mai incet decat preturile la produsele industriale si la servicii, astfel ca situatia se echilibreaza la nivelul pe care economia il poate permite.
Ce se va intampla in momentul aderarii la UE?!
In mod normal, odata cu si pe baza dezvoltarii general-economice, se desfasoara, ca proces istoric, deplasarea de la un model catre celalalt, in forme si variante diverse. Productivitatea din agricultura creste, prin aportul treptat de inzestrari (input-uri) industriale si indeosebi pe seama disponibilizarii de forta de munca, ce este absorbita in alte sectoare (industrie si servicii). Preturile la produsele agroalimentare cresc substantial, pe de o parte pentru ca includ pe drumul pana la consumator mereu mai multe inzestrari industriale, iar, pe de alta parte, pentru ca, in conditiile estomparii discrepantelor initial enorme de productivitate a muncii, nu prea mai pot avea loc subretribuirea sau subvalorizarea fortei de munca din agricultura. Ba mai mult, daca fenomenul disponibilizarilor de forta de munca din agricultura ia o alura riscanta, societatea, din motive de securitate alimentara, ia in timp masuri pentru sustinerea directa sau indirecta a veniturilor celor ce lucreaza in agricultura. Cu timpul, sustinerea devine economic posibila, mai precis din momentul in care cei din agricultura ajung vadit minoritari si pot fi in parte intretinuti economic si social de populatia neagricola devenita coplesitor majoritara. Preturile inalte la produsele agroalimentare si eventuala sustinere economica si sociala a lucratorilor din agricultura nu afecteaza populatia neagricola pentru ca aceasta are venituri inalte gratie productivitatii ridicate din celelalte sectoare, precum si pe ansamblul economiei. Dimpotriva chiar, in ciuda preturilor inalte la produsele agroalimentare, cheltuielile cu alimentele din cosul zilnic scad puternic ca pondere, din cauza veniturilor generale ridicate.
Toata aceasta deplasare de la un model la altul dureaza decenii. Aderarea la UE a unei tari ca Romania, care se afla inca in faza ce ar putea fi numita "clasica" a modelului economiei agroalimentare subdezvoltate, va precipita in multe privinte procesul, riscand sa produca desecventializari si dezechilibre ce vor fi greu resimtite economic si social. Problema este ca totul va incepe cu o sensibila crestere a preturilor la produsele agroalimentare, generata de introducerea dintr-o data in costuri a noi inzestrari industriale (legate de respectarea normelor de mediu, de calitate, de protectie sanitara a consumatorului), precum si a foarte multor altor cheltuieli de natura administrativa si birocratica. Aceste cresteri de preturi vor interveni pe cand economia nu va fi inca in masura sa le poata suporta fara debalansari. In esenta, veniturile populatiei nu vor fi crescut intr-atat incat sa poata absorbi aceste cresteri de preturi. Si, ca atare, pentru o parte din populatia neagricola, preturile la produsele agroalimentare vor deveni prohibitive, ceea ce va adanci contradictiile sistemului agroalimentar in angrenajul economic si va accentua dificultatile rezolvarii principalei probleme pe care o constituie eliberarea a circa 3 milioane de oameni din agricultura pentru acomodarea la standardele europene minime, care implica cresterea productivitatii muncii din sector si asezarea pe un alt loc a agriculturii in structura economiei.
Neacoperita de o crestere in pas a veniturilor populatiei neagricole, cresterea puternica a preturilor la produsele agroalimentare va antrena o deloc neglijabila scadere a cererii. Iar aceasta scadere a cererii nu va duce la o fireasca si asteptata coborare a preturilor, pentru ca sporirea acestora a fost impusa nu de piata, ci de reglementari administrative legate de respectarea normelor amintite. Toate acestea vor complica problemele de adaptare si supravietuire ale producatorilor si procesatorilor romani pe o piata unica, precum este cea a UE. Indeosebi se vor adanci dificultatile legate de identificarea unei solutii economice si sociale pentru cei ce nu isi vor mai gasi loc in agricultura. A gasi alte ocupatii pentru cei disponibilizati din activitatea agricola va fi o sarcina teribila. Daca insa va trebui sa se faca asa ceva, in mod suplimentar, si pentru cei care si-ar mai afla un loc in agricultura, dar nu vor reusi sa-l ocupe, din cauza cererii scazute si imposibilitatii de a face fata noianului de norme existente, va fi prapad social.
