Pe aceeași temă
Deşi banca centrală are muniţie pentru a proteja leul, acum că-şi mişcă mâinile în vistieria blindată cu monede forte şi aur în valoare de 32 de miliarde de euro, un eventual atac speculativ poate răvăşi atât rezerva de valute, cât şi moneda naţională.
Grecia ar fi putut fi vârful unui aisberg care ar fi avut capacitatea de a transforma Uniunea Europeană într-un Titanic al secolului XXI, dacă statele membre ar fi întârziat să-i sară în ajutor. Ajutorul a sosit însă sub forma unei linii de creditare deschisă de statele Uniunii şi completată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), iar pieţele financiare s-au calmat. Temporar. Grecia a câştigat timp pentru a-şi face ordine în cheltuieli, deoarece suma disponibilă, de aproximativ 45 de miliarde de euro, este insuficientă pentru nevoile sale imense, Germania, Franţa şi Elveţia au evitat un colaps al propriilor bănci cu expunere mare în Elada, iar România răsuflă uşurată, deoarece se atenuează oarecum presiunea asupra leului.
Ceea ce se întâmplă în Grecia ne afectează pe mai multe planuri, lucru de care banca noastră centrală pare a fi conştientă. Pericolul imediat de care este pândită România, în eventualitatea, improbabilă, a unui colaps al economiei elene este căderea leului, care, fiind o monedă fragilă, se află permanent sub presiunea pieţelor suspicioase. Săptămâna trecută, când îngrijorările privind datoria publică a Greciei au inflamat costurile împrumuturilor acesteia, urcându-le cu 3,7% peste nivelul la care se împrumută Germania, leul s-a depreciat rapid şi masiv, căzând cu 2,5% într-o zi. „O depreciere semnificativă, o volatilitate de proporţii a leului, care a părut că se revarsă asupra monedei noastre naţionale“, aprecia Nicolaie Alexandru Chidesciuc, economistul-şef al ING Bank România.
Calmul relativ care s-a instalat în pieţele financiare după anunţul de sprijin al UE faţă de Grecia se transmite însă, mai ales, pieţei bancare. Băncile elene au plasat în România credite în valoare de 19 miliarde de euro, sumă considerabilă din perspectiva pieţei financiare româneşti, şi sunt semnatarele acordului de la Viena şlefuit sub bagheta FMI, în care au promis că îşi vor păstra banii în România. Guvernatorul Mugur Isărescu poate răsufla uşurat, însă cei mai veseli sunt colegii săi din Germania, Franţa şi Elveţia, ţări faţă de care se împrăştie mare parte din datoria externă elenă. O eventuală intrare în incapacitate de plată ar fi zguduit băncile din aceste ţări, care au finanţat masiv împrumuturile Greciei. Potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale, Franţa are o expunere de 79 de miliarde de dolari faţă de Grecia, egală cu aceea a Elveţiei, ţară care nu este membră a UE, deci nu pare a participa la mecanismul de ajutor, iar Germania 43 de miliarde de dolari. Sumă stânjenitor de mare pentru a atenua îngrijorările de substanţă ale Bundesbank, banca centrală a Germaniei, care critică un acord realizat fără consultarea băncilor centrale şi care are un potenţial periculos de contagiune.
Momentan, piaţa financiară europeană se echilibrează, însă nervozitatea rămâne la cote înalte, deoarece povara datoriei externe nu este o exclusivitate a Atenei, ci un pericol care înlănţuie şi restul grupului cunoscut sub acronimul PIIGS, care mai include Portugalia, Spania, Irlanda şi Italia. Marele câştig al aranjamentului de ajutor orchestrat de UE cu FMI este însă crearea unui mecanism de susţinere financiară adaptat momentului de criză profundă pe care încearcă să-l depăşească economiile lumii.
Criticat sau nu, mecanismul de ajutor de astăzi este ceea ce a lipsit Germaniei în timpul Marii Depresiuni, când ţara a intrat în faliment, făcând victime colaterale. Istoricii consemnează acum că problemele Germaniei au declanşat un cutremur financiar în regiunea central şi est-europeană, care a culminat, în iunie 1931, cu prăbuşirea băncii austriece Credit Anstalt şi a zguduit din temelii piaţa financiară globală.
Contextul general al pieţei financiare este important pentru economiile de mică adâncime din regiunea central şi est-europeană, cum este şi România, deoarece acestea au propriile probleme. Economia românească se mişcă însă ca un melc, cu performanţe minimaliste, sesizate mai degrabă de statistici decât de cetăţenii săi. Evident, calmul pieţelor financiare nu poate fi decât benefic pentru o economie care dispune de atât de puţini bani, cum este a noastră. Diverse analize au căutat asemănări între ceea ce se întâmplă acum în Grecia şi starea economiei româneşti. Sigur, sunt lecţii de învăţat, deoarece România părea să fi copiat cu râvnă modelul risipei, predate strălucit de autorităţile de la Atena. Totuşi, ceea ce salvează ţara noastră acum este nivelul redus al datoriei noastre externe, raportat la dimensiunea economiei, şi frâna pe care autorităţile vor să o pună extinderii cheltuielilor.
O contribuţie esenţială la redresarea economiei o are şi costul banului, extrem de scump la Bucureşti, comparativ cu restul UE. Banca centrală a redus sistematic dobânda sa de politică monetară, până la un nivel anual de 6,5%, însă afacerile şi cetăţenii nu beneficiază masiv de ieftinirea creditelor, deoarece există un ingredient de risc asociat economiei româneşti, care scumpeşte creditarea. Deocamdată, verdictul agenţiilor de evaluare a riscului financiar au penalizat România şi o menţin la limita de grad investiţional. Penalizarea este nuanţată, în funcţie de aversiunea faţă de risc a agenţiilor de rating, însă realitatea din teren indică dobânzi ridicate la Bucureşti. Este de aşteptat ca românii să poată lua credite tot atât de ieftine ca şi polonezii sau grecii, de pildă, de abia când agenţiile de rating vor semnala un risc mai redus. Vestea proastă este că, până în 2012, nu se întrezăreşte nicio ridicare de rating, estimează analiştii de la ING Bank. An în care se va înviora şi piaţa muncii, dacă lucrurile merg spre bine.
Şeful Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy, estimează că vor fi necesare, în teorie, 18 luni de relansare economică pentru a se înviora piaţa muncii, însă avertizează că revirimentul nu va recupera integral pierderile de locuri de muncă. Cotidianul francez Le Monde citează şi sfaturile lui Lamy privind măsurile care ar trebui să acompanieze reducerea şomajului, care presupun „eforturi mari în domeniul inovaţiei, educaţiei şi pregătirii forţei de muncă“. Iată cum se leagă lucrurile şi cum sfârşesc ele prin a explica de ce am avea noi, românii, nevoie de o reformă a educaţiei. //
Cuvinte cheie: Atena, Grecia, banca centrala, creditare, financiar.
