Capitalul strain fuge de bursa romana

Din pacate, doar o minune ar face ca aceasta cerinta nationala - exprimata atat de precis de d-l Basescu - sa se realizeze. Doar o minune, deoarece banii stransi pen­tru asa-numitele pensii private, din contributiile pentru pen­sii ale angajatilor din Romania, urmeaza a fi adminis­tra­te de societati de asigurari toate straine. Niciuna nu este intr-adevar romaneasca prin proprietate si, deci, de­ci­zie. Sunt societati straine, in general subsidiare ale unor companii multinationale care, prin sinea lucrurilor, a conformatiei si organizarii lor, cauta profitul la scara de ansamblu a retelei lor internationale. Romania este doar o piesa din ansamblu. Si, ca atare, pentru ele nici nu ar pu­tea exista vreo exigenta "nationala" romaneasca. Daca pentru ele exista vreo exigenta "nationala", atunci aceas­ta este eventual in raport cu tara lor de origine (unde isi au sediul central si de unde provin actionarii) si oricum nu in raport cu Romania.

Dupa cum a fost conceput proiectul Bancii Mondia­le in privinta pensiilor administrate privat - si acesta a fost aplicat ca atare in Romania -, statul roman si institutiile acestuia nu detin nicio parghie de a determina societatile de administrare a fondurilor private de pensii sa folo­seas­ca banii colectati in economia din Romania. Aceste societati sunt libere sa plaseze banii stransi in Romania sau aiurea, daca respecta niste baremuri structurale pen­­tru aceste plasamente (care pot fi bursiere sau ban­ca­re), dar nu exista baremuri pe piete. Si aceasta regula opereaza pe toata durata functionarii sistemului, adica in principiu nelimitat, respectiv decenii si decenii. In primii 20 de ani, nu se vor face decat incasari si niciun fel de plati, caci beneficiarilor potentiali nu li se pot elibera bani din propriile conturi decat dupa ce implinesc varsta de pen­sie, iar cei obligati acum sa cotizeze sunt cei care mai au cel putin 20 de ani pana la iesirea la pensie.

Singura legatura pe care institutiile statului roman o au cu aceste societati de administrare - dincolo desigur de cele pe linie fiscala, care reprezinta alta gasca, alta traista! - este aceea ca le pretinde asigurarea unui ran­da­ment relativ, adica un randament prin comparatie cu cele inregistrate de celelalte fonduri. Unei societati de administrare care asigura un randament prea mic, prin com­paratie cu celelalte, i se poate retrage chiar licenta de administrare. Dar, evident, daca societatile de admi­nis­trare se inteleg sa ofere randamente mici in general, niciuna nu este cumva amenintata.

Ca acest lucru n-ar fi posibil pentru ca, vezi Doamne, respectivele societati ar fi in concurenta unele cu altele este o poveste cu cocosul rosu! Din practica se stie - si cea din Romania se afla, din pacate, in frunte! -, profi­tu­ri­le realizate nu prin concurenta, ci prin intelegeri la ve­de­re sau in culise pe seama clientilor constituie regula in sistemele bancar si de asigurari.

Mai degraba, sa avem in vedere ca mentionata con­stran­gere cu realizarea unui barem relativ de randament va fi invocata de toate societatile de administrare pentru a-si justifica plasamentele in strainatate: pentru ca nu merg lucrurile ca lumea, n-avem cum sa realizam ce­ru­tele baremuri de randament pe bursa din Romania, asa ca tocmai de aceea mergem afara.

In mod curent, se spune ca o intrare semnificativa a fon­durilor de pensii pe piata de capital din Romania ar in­­vigora in sfarsit bursa. Nu este insa exclus ca, tocmai prin­tr-o implicare de forma, si nu de substanta pe bursa romaneasca, fondurile de pensii sa dea indirect lovitura de gratie bursei. O implicare de substanta, si nu de for­­ma a fondurilor de pensii ar insemna o schimbare de fond in ce priveste rolul rezervat pana acum bursei din Romania, nu de finantare, ci de speculatie. Si nu doar clien­telismul din Romania, care evident fuge ca dracu’ de tamaie de afacerile transparente, si nici chiar reti­cen­ta tot clientelara a statului roman de a face privatizari pe bursa sunt cele care explica rolul de pana acum si din prezent al bursei.

Este vorba si de pozitia si comportamentul capitalului strain fata de bursa din Romania. Pot fi numarate doar pe degetele de la o singura mana companiile straine care, odata implicate in afaceri in Romania, chiar in mari afaceri, sa fi intrat si la bursa. In schimb, pot fi numarate cu zecile companiile straine care, preluand prin priva­ti­zari societati care se aflau cotate in bursa, au facut tot po­sibilul sa iasa din bursa, probabil spre a nu fi nevoite, in virtutea transparentei cerute de bursa, sa dea vreo so­co­teala public sau in fata unor actionari minoritari de gestiunea interna si transferurile externe de profit.

E greu sa ai bursa - si ce sa mai vorbim de una in pli­na vigoare, care sa ofere randamente bune plasa­men­telor - in masura in care atatia dintre cei mai mari juca­tori din piata proprie, toti straini, nu sunt cotati, nu au nicio intentie sa fie cotati, ba, mai mult, fug ca de dracu’ de bursa!

Cat despre fondurile de pensii administrate de so­cie­tati straine, pana sa astepte o invigorare a bursei, care poate nici nu va veni, vor face plasamente in reteaua lor internationala, pe-acolo pe unde va fi mai profitabil, caci cel putin 20 de ani de aici incolo nici nu vor avea nevoie de bani in Romania, unde nu vor avea de facut plati, ci de unde doar vor colecta fonduri pe gratis.