Pe aceeași temă
Criza financiară s-a atenuat, însă efectele ei persistă şi încurcă aproape constant aşa-numitele economii fragile. Cum noi trăim într-o ţară cu o economie fragilă, fapt dovedit de veniturile mici, de productivitatea scăzută şi de incertitudinile de tot felul, este probabil util să avem o perspectivă mai clară asupra momentului.
Uneori, nu e suficient să ai problemele tale pentru a bifa un eşec. Te poţi contamina. Şi atunci problemele tale se amplifică şi te trag la fund. Se poate mai rău? Ei bine, da. Să ne amintim de anii 90, în care salariile şi pensiile nu depăşeau suta de dolari, iar economiile au fost practic spulberate de o inflaţie la cote de război civil.
Săptămâna trecută, şeful Fondului Monetar Internaţional a comentat într-o şuetă televizată că România şi Ungaria trebuie să continue reformele, altminteri ajung în situaţia Greciei. Ceea ce ar fi dramatic, spunea Dominique Strauss-Kahn. Cum Grecia este exemplul deja clasic de pericol de intrare în incapacitate de plată, orice comparaţie cu economia elenă îngrijorează. Aproape imediat a sosit replica guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu. Mă rog, guvernatorul a susţinut ulterior că a fost o coincidenţă, nu o replică. Însă comentariile sale ample şi liniştitoare privitoare la structura datoriei României, la scadenţele de plată ale acesteia şi la vistieria cu valute a ţării au sosit la ţanc. Cinci ore mai târziu izbea declaraţia lui D. Strauss+Kahn. Pentru multe redacţii era prea târziu. Scotociseră intens după ceva declaraţii mai vioaie ale guvernatorului, ignorând expozeul, considerat, vai, prea tehnic, despre fluxul datoriei externe.
De-abia a doua zi lumea s-a dezmeticit. Mesajul guvernatorului se adresa pieţelor financiare şi suna răspicat: nu avem probleme cu plata datoriei externe, avem rezerve valutare în exces, iar masa monetară este subţire şi atenuează, prin dimensiunile sale reduse, un eventual atac speculativ. Acest ultim mesaj merită o detaliere. Isărescu spune că puşculita ţării are o cantitate limitată de lei, anume echivalentul a 11 miliarde de euro, şi, în cazul unui atac speculativ împotriva leului, rezerva rezistă. Adică dacă vor să intre în piaţă şi să cumpere lei, cu scopul de a-i plasa în depozite şi de a-i schimba apoi pe valută, zăpăcind pe acest traseu moneda, nu prea au un bazin adânc. Ceea ce, în linii mari, este adevărat şi, am putea spune, chiar că este o veste bună. Guvernatorul nu a atacat, în acest context, chestiunea depozitelor nerezidenţilor, cont doldora de valută, vreo 7 miliarde de euro, bani care, la o adică, zboară rapid din ţară.
Deci nu ne pândeşte vreun pericol de iminentă intrare în incapacitate de plată. Dar nici D. Strauss+Kahn nu vorbise de aşa ceva. El se referea la viitor. Şi asta e vestea proastă. Deocamdată nimeni nu are curajul să socotească în câţi ani România ar acumula o datorie de calibrul celei greceşti, dacă lucrurile se deteriorează în lume, iar cheltuielile continuă în ritmul actual.
Să nu ne închipuim că îngrijorările şefului FMI sunt chiar nefondate. Nu suntem imuni în faţa crizei de încredere arătate de pieţele financiare ţărilor cu datorii şi deficite mari. Lipsa noastră de imunitate poate fi explicată şi printr-o datorie privată consistentă, care nu este, deocamdată, periculoasă, dar care, avertizează chiar guvernatorul Isărescu, dacă este prost gestionată, poate crea probleme. Cum? Simplu, o devalorizare brutală a leului, de pildă, poate da peste cap multe socoteli.
Atmosfera întregii pieţe financiare rămâne tensionată. Explicabil, deoarece contemplăm capitularea Irlandei în braţele rigide ale FMI, eşecul Portugaliei în încercarea de a-şi reduce deficitul fiscal, ostilităţile dintre cele două state coreene şi îngrijorarea Chinei în faţa inflamării preţurilor alimentelor. Scepticii, în special britanici, contemplă chiar posibila dezintegrare a zonei euro, deoarece consideră că răbdarea şi, mai ales, puşculiţa nemţilor are o limită.
Ungaria, ţară avertizată şi ea de D. Strauss Kahn, dă fiori de gheaţă investitorilor, pieţelor şi chiar Comisiei Europene. Ultima năstruşnicie care le-a trecut prin cap guvernanţilor din Budapesta a fost o contrareformă a pensiilor. Pe scurt, guvernul ungar aproape că îi şantajează pe contribuabilii fondurilor obligatorii de pensii gestionate privat, cărora le cere să-şi transfere banii în conturile statului. În caz de refuz, adio pensie de la stat. Deocamdată, mai puţin de o treime dintre cotizanţi s-au arătat dispuşi să cedeze presiunilor guvernului ungar, iar mânuitorii de bani din toată Europa îşi strigă indignarea. E vorba, nici mai mult nici mai puţin, de o naţionalizare, spun reprezentanţii companiilor de gestionare a fondurilor de pensii. Miza încrâncenării este suma deloc neglijabilă de 10 miliarde de euro, care i-a hipnotizat pe guvernanţii din Budapesta. În rest, se poate constata în toată Europa periferică o temperatură ridicată a riscului politic.
Însăşi preşedinţia Franţei veştejeşte rapid zvonurile că economia sa ar putea fi afectată de criza provocată de degradarea situaţiei financiare a Irlandei. „Nu suntem în aceeaşi categorie cu Grecia şi Irlanda, grâce au ciel“, spune un oficial al palatului Elysée. Hopa! De fapt, Strauss+Kahn a trasat categoriile, ca la box. Altfel spus, din perspectiva datoriilor, luptăm la categoria semigrea, dar, din unghiul dezechilibrelor, candidăm la podium. Din păcate, nu există soluţii miracol într-o lume dominată de incertitudini. România, cot la cot cu alte ţări cu economii fragile, trebuie să-şi pună ordine în cheltuieli. //
Taguri:
Strauss-Kahn, FMI, Mugur Isarescu, Banca Centrala, Banca Mondiala.
