Pe aceeași temă
Anul acesta, partitura cu subventionarea agriculturii a fost mai speciala. Printr-o lege, adoptata de catre Parlament, privind organizarea si functionarea pietelor produselor agricole si alimentare, s-a prevazut constituirea unui fond special, in parohia Ministerului Agriculturii, numit de orientare si dezvoltare a agriculturii si padurilor. Acest fond ar urma sa adune mii de miliarde de lei cuvenite bugetului de stat, astfel: o cota de 50% din cuantumul anual al taxelor vamale aferente importurilor de produse agricole si alimentare; o cota de 20% din volumul accizelor aferente bauturilor alcoolice si tutunului; o cota de 10% din taxa pe valoare adaugata aplicata produselor agricole, precum si taxa pentru eliberarea licentelor de fabricatie a produselor alimentare.
Potrivit legii, noul fond este destinat acordarii de subventii, de prime la export, dar si sustinerii preturilor, acoperirii cheltuielilor cu stocarea produselor excedentare, precum si altor mecanisme de sprijin si interventie. Si ca este vorba de demagogie, si nu de altceva, nu se mentioneaza in lege nici un criteriu de acordare a subventiilor, care sa motiveze in vreun fel necesitatea acordarii acestui ajutor de stat.
Tacamul ipocriziilor a fost de fapt complet. Bugetul pe 2002 fusese aprobat inca de anul trecut si tocmai pe articulatia acestuia s-a cladit acordul cu FMI.
Deci, era deja batut in cuie, nu mai suporta acte legislative care sa-i modifice conceptual prevederile si mai ales sa-i creasca, prin incidenta, cheltuielile. Acest lucru nu i-a oprit nicidecum pe parlamentari!
Mai mult, Guvernul isi luase angajamentul sa reduca numarul fondurilor speciale. Nici acest fapt nu i-a oprit pe parlamentari, care au stabilit, dimpotriva, sa se mai adauge un fond special. Si ipocrizie completa, reprezentantii Guvernului, care au participat la dezbaterea proiectului de lege, nu au scos nici un cuvant de avertizare! Daca faptul s-ar fi petrecut pe vremea fostei guvernari, care era o coalitie formata din partide cu interese diferite, n-ar fi mirat pe nimeni! Dar a avut loc pe vremea actualei guvernari, cu un Executiv monocolor si o sustinere parlamentara asiguratorie.
Solutia care pare sa se contureze consta in aceea ca Guvernul va adopta o ordonanta de amanare a aplicarii legii, ordonanta pe care Parlamentul probabil o va aproba! Si atunci, de ce acest circ? Raspunsul este simplu: poate ramane ceva, poate ca fondul ar urma sa inceapa totusi sa opereze din anul viitor! Bine ca exista legea, totul ar fi sa se prevada si banii, caci vedem noi ce facem cu ei, mai ales ca legea nu spune nimic precis in acest domeniu! In plus, aratam ca noi, parlamentarii, vrem, vrea de fapt si Guvernul, dar nu ne da voie FMI! Ce mai conteaza ca Guvernul s-a angajat altfel in fata FMI?! Poate ca retetele FMI nu sunt intr-adevar cele nimerite, dar, daca au fost asumate, trebuie respectate!
Nu aceasta este insa problema.
De fapt, subventionarea agriculturii nu este economic posibila! Dominata structural de ramuri energofage si in declin istoric, industria romaneasca nu este in stare, in ciuda unei anumite restructurari, sa se tina pe picioarele proprii si asteapta aport din partea agriculturii, intr-o perioada cand, dimpotriva, ar fi venit timpul sa intoarca agriculturii serviciile pe care aceasta i le-a facut. Caci dezvoltarea industriei s-a realizat pe seama agriculturii. Subventionarea agriculturii - ca transfer net de resurse intre sectoarele economice - este o iluzie in Romania, pentru ca nu exista vreun alt sector care sa fie capabil sa elibereze net aceste resurse. Aproape nici un politician roman nu scapa un prilej de a folosi insidiosul argument ca pana si tarile industrial dezvoltate subventioneaza agricultura, ignorandu-se pur si simplu faptul ca numai tarile cu o industrie dezvoltata fac un asemenea lucru, pentru ca doar in tarile respective exista un alt sector - si acesta este industria! - care sa fie in stare sa puna la dispozitie resursele necesare.
In Romania, subventionarea agriculturii este economic imposibila pentru ca industria nu numai ca nu are de dat agriculturii, ci si chiar pretinde mereu agriculturii, indeosebi prin preturile nerezonabile practicate.
Daca, de la bugetul statului, agricultura primeste subventii, imediat industria isi extrage supracompensator renta pe care o pretinde agriculturii prin sporirea preturilor la produsele si serviciile industriale necesare activitatii agricole. Este bine cunoscut "automatismul" cresterii preturilor la ingrasaminte si lucrari agricole, la orice anunt de subventii pentru agricultura. Dupa 1990, potrivit anumitor calcule, cresterea preturilor la produsele si serviciile industriale pentru agricultura a fost de peste 1,5 ori mai mare decat cresterea preturilor la produsele agricole. Aceasta spune aproape tot despre cine pe cine subventioneaza in relatia dintre industrie si agricultura in Romania.
Problema este de fapt aceea nu a subventionarii agriculturii, ci a incetarii subjugarii agriculturii de catre o industrie neperformanta. Cheia o constituie restructurarea prealabila a industriei. Pana atunci, subventionarea agriculturii, in conditii in care nu exista de fapt alte sectoare care sa puna la dispozitie resurse nete, este inselatoare. Si nu duce catusi de putin catre obiectivele pentru care in principiu este facuta, umpland, de regula si din pacate, doar buzunare care nu merita.
