Pe aceeași temă
La altceva poate n-o fi fost bun, dar la faptul ca a facut cunoscute public cifre si actiuni ale autoritatilor romane, ascunse cu buna stiinta de acestea, FMI a avut o contributie binevenita si salutara. Probabil ca o inertie
comunista, autoritatile de la Bucuresti, indiferent care au fost acelea, au ezitat sa faca publice anumite date, caci nu de strainatate, ci de propriul popor s-au ferit! Nu intamplator, avand in vedere filiatia comunista mai directa si mai puternica, autoritatile aflate acum la guvernare au dus la limita incendiarului dosirea de date si cosmetizarea celor facute publice. Mai precis, cele imposibil sau de nedorit a fi dosite au fost pe cat s-a putut cosmetizate. Fara a intra in detalii si explicatii asupra modalitatilor de calcul, inflatia din statistici este mai mica decat cea care ii arde pe oameni la buzunare, iar cresterea economica este mult mai borcanata decat cea care este resimtita realmente in sistemul economic si in bugetul statului. In schimb, datele deranjante care nu faceau parte din raportarile obligatorii si curente au fost facute "uitate". Paroxismul a fost atins cu datele privind arieratele pe economie, adica datoriile restante, ajunse la scadenta, dar totusi neplatite. Rapoarte ale Ministerului de Finante, intocmite pe baza bilanturilor, permiteau evaluari din 6 in 6 luni. Cartea alba a preluarii guvernarii de catre PDSR in anul 2000 insista tocmai pe cresterea alarmanta a arieratelor in perioada trecutei guvernari, estimand ca, pe ansamblul economiei, acestea ar fi ajuns in anul 2000 la 45% echivalent PIB. De atunci, lacatul a fost pus pe datele privind arieratele. Nici rapoartele anuale ale Ministerului de Finante nu au mai fost publicate, nici evaluari oficiale cu privire la stocul de arierate n-au mai fost mentionate. Motivele erau de presupus: in perioada actualei guvernari, arieratele crescusera in continuare si, probabil, inca si mai abitir decat in trecuta guvernare! Daca ar fi scazut, datele ar fi fost facute publice si trecute rapid-rapid in contul "realizarilor" noii guvernari.
In timpul actualei guvernari, nici nu se putea altfel decat ca arieratele sa creasca. Factori obiectivi si subiectivi au concurat in aceasta directie. Pe de o parte, o serie de constrangeri impuse extern obligau fie la masive si severe restructurari, fie la neplati ale furnizorilor si statului ca ultima sursa de finantare. A fost aleasa de catre intreprinderi cea de-a doua varianta, pur si simplu pentru ca li s-a permis politic. Asanarea si privatizarea sistemului bancar au inchis accesul la finantare bancara pentru intreprinderile de stat falimentare si societatile private neperformante. In acelasi timp, scaderea inflatiei, in urma unei lupte cu mijloace monetare, dar nesustinute suficient de restructurari economice, a inchis accesul si la o alta sursa indirecta de finantare (inflatia), sporind tentatia intreprinderilor de a folosi "creditul fortat" pe care il constituie neplata obligatiilor financiare. Pe de alta parte - si aici este factorul subiectiv pe care il reprezinta contributia nemijlocita a actualei guvernari -, nu a existat vreodata o deschidere mai mare, oficiala si institutionalizata, fata de tolerarea neplatii obligatiilor financiare. Au fost inventate tot felul de reglementari de plata esalonata cu facilitati si chiar de intronare a principiului stergerii de penalitati si majorari de intarziere la arieratele "istorice" in cazul platii datoriilor curente. Mai rau, au fost incurajate activitati de productie bazate pe finantari indirecte, respectiv din credite fiscale (neplati ale obligatiilor la bugetele publice) sau din ajutoare de stat (neplati ale obligatiilor financiare la utilitatile energetice aflate in proprietatea statului). Nicicand nu a existat un asemenea rai pentru rau-platnici, intreprinderi de stat si societati private cu acoperire politico-clientelara! Toate acestea nu puteau duce decat la cresterea arieratelor, care s-au aglomerat, pe de o parte, la bugetele publice (transformate in adevarate paradisuri pentru evaziunea fiscala la vedere), iar, pe de alta parte, la utilitatile energetice care, de stat fiind, n-au fost lasate politic sa intrerupa aprovizionarea rau-platnicilor. Suspiciunile ca, in perioada actualei guvernari, arieratele crescusera si ca tocmai de aceea cifrele privind evolutia lor fusesera puse sub obroc au fost confirmate de FMI, care le-a dat in vileag. Ceea ce autoritatile romane au putut ascunde populatiei, n-au putut ascunde FMI-ului. Acesta vine acum si spune raspicat ca ansamblul arieratelor este de aproape 40% echivalent PIB, in ciuda creseterii PIB in anii din urma si in ciuda stergerilor masive de arierate "istorice", stergeri decretate de guvernul Nastase in ultimii ani in special pentru intreprinderile care urmau sa se privatizeze (in numele unei mariri a atractivitatii lor). Cu un an in urma, adica la mijlocul lui 2003, arieratele globale fusesera, potrivit FMI, cu 4,3% mai mari decat la sfarsitul anului 2001, respectiv cu peste 2 miliarde de euro mai apasatoare.
Guvernul o tine insa pe a lui! Ca replica la raportul FMI, ministrul Finantelor a spus ca "din totalul arieratelor estimate, doar 4% reprezinta arierate bugetare. Noi (a continuat ministrul Finantelor) ne-am luat angajamentul sa reducem aceste arierate cu 0,5% din PIB, pana la 30 iunie, si, in urma analizei si masurilor luate la cele 72 de societati de stat monitorizate, reducerea a fost de 0,8% din PIB." Confuziile deliberate sunt folosite pentru a escamota situatia. Datele FMI evalueaza stocul de arierate. Oricum, din acest stoc, estimat la 40% echivalent PIB, arieratele bugetare nu reprezinta doar o zecime, respectiv 4% echivalent PIB. Dimpotriva, dupa arieratele la utilitatile publice, cele mai importante sunt tocmai arieratele la bugetele publice, rau-platnicii gasind in clementa guvernamentala supapa preferata a iesirii din constrangerile de plati. Dar nu despre arieratele bugetare este vorba in angajamentul guvernamental. Acesta viza reducerea cu 0,5% echivalent PIB a aportului nou de arierate, sa le zicem arieratele "proaspete", ce se adauga anual stocului de arierate "istorice", aport anual care se ridica la 4% echivalent PIB. Respectiv cam atat reprezinta ceea ce anual bugetele si utilitatile publice ar trebui sa incaseze deocamdata si nu incaseaza. Stergand arierate "istorice" nu se obtine de fapt o reducere reala a arieratelor. O asemenea reducere nu se poate realiza decat diminuand aportul de arierate "proaspete". In acest domeniu, Ministerul Finantelor nu si-a onorat angajamentul si, nu intamplator, cand a fost sa foloseasca pentru cheltuieli sociale o serie de fonduri rezultand din incasari suplimentare la buget generate de cresterea economica, FMI s-a opus folosirii integrale in acest scop a fondurilor respective, obligand guvernul Nastase sa utilizeze o parte din fonduri pentru micsorarea deficitului bugetar, adica a deficitului transparent dintre veniturile si cheltuielile statului. Cu un deficit bugetar sub 2% echivalent PIB, Romania este obligata aparent la constrangeri neuzuale, numai ca deficitul real din conturile statului roman nu este doar de 2% echivalent PIB, ci de 5-6% echivalent PIB, adaugandu-l pe cel, numit cvasifiscal, care reprezinta aportul nou anual de arierate "proaspete" rezultand din neincasarile tolerate la bugetele publice.
