Pe aceeași temă
Este greu de presupus că economia va tura cu o vigoare extraordinară, astfel încât guvernul să poată apăsa pe ambele pedale, ale măririi veniturilor şi scăderii taxelor.
Cabinetul Ungureanu intenţionează să guverneze ţara având, în esenţă, două priorităţi: menţinerea stabilităţii economice şi utilizarea a 6 miliarde de euro din fondurile europene alocate României. Deşi nu aprofundează chestiunea menţinerii stabilităţii, este de presupus că intenţia de a ţine economia în echilibru ascunde dezinteres pentru gesturi cu impact popular, cum ar fi majorări de venituri sau tăieri de taxe. Şi totuşi, programul nu exclude o recompensă pentru votanţi, undeva la mijlocul anului, când, probabil, în Europa se va lămuri chestiunea greacă şi impactul ei asupra clubului zonei euro se va consuma.
Într-o situaţie fericită, în care zona euro se echilibrează, depăşeşte recesiunea, iar, simultan, România are creşterea economică aşteptată, Cabinetul Ungureanu va avea de ales între majorări de salarii şi pensii sau reduceri de taxe. Dacă ar majora salariile şi pensiile, ar atenua ceea ce analiştii agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings numeau „oboseala austerităţii“. În plus, mărirea lefurilor în spaţiul public, de fapt readucerea lor la nivelul din primăvara lui 2010, ar întări capacitatea împrumutaţilor să-şi achite ratele bancare.
Ca atare, măsura ar calma o piaţă bancară care a „îngheţat“ banii de spaima muntelui de credite neperformante. Dacă băncile vor afişa profit, statul va beneficia de încasări mai mari din taxe şi impozite. Se va fortifica deci. Nu în ultimul rând, o readucere a salariilor din spaţiul public la nivelul avut în prima parte a lui 2010 ar impulsiona într-o oarecare măsură consumul. Ceea ce, la nivelul economiei, ar compensa eventuala scădere a exporturilor. Pe de altă parte, o reducere viguroasă a cotei de contribuţii sociale ar lăsa, la rândul ei, bani în buzunarele tuturor salariaţilor, nu doar al acelora din spaţiul public. Deci ar impulsiona sensibil consumul şi ar injecta mai mult calm în piaţa bancară. În plus, o tăiere a fiscalităţii pe forţa de muncă ar putea stimula companiile să facă noi angajări. Le-ar putea stimula chiar să-şi achite la timp obligaţiile faţă de stat. Ceea ce ar fi extrem de benefic pentru o Trezorerie căreia contribuabilii ezită să-i vireze taxele.
Un fenomen despre care se vorbeşte destul de puţin este sportul naţional al declarării stării de insolvenţă, care afectează nu doar bugetele statului, ci şi afacerile furnizorilor, care livrează mărfuri şi servicii şi, la vremea plăţii, constată că beneficiarul e insolvent. Firmele angajează avocaţi pentru a mai recupera ceva, cât de puţin, din pierderea suferită. O relaxare a fiscalităţii pe muncă, acompaniată de un control mai sever al Fiscului, ar putea fi un tratament optim pentru sănătatea şubredă a Trezoreriei statului.
Este greu de presupus că economia va tura cu o vigoare extraordinară, astfel încât guvernul să poată apăsa pe ambele pedale, ale măririi veniturilor şi scăderii taxelor. Astfel încât alegerea va fi destul de dificilă şi, probabil, va fi dominată de nevoia de popularitate. Majorarea veniturilor este o măsură cu efect vizibil imediat. Acesta pare a fi un preţ al perioadei electorale şi, în general, al democraţiei, care are reputaţia, spun criticii, că ar sili trezoreriile statelor să dea dea oamenilor mai mulţi bani decât încasează de la aceştia prin taxe şi impozite. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a evitat să împrăştie promisiuni. „Propun un mod de guvernare pragmatic, onest şi modern, în care fiecare cetăţean să se poată recunoaşte. Nu vin în vremuri grele să prezint promisiuni nerealiste“, a spus premierul. Cabinetul Ungureanu are însă şi o agendă inflexibilă de reforme, stabilite cu finanţatorii internaţionali şi impusă, în mare parte, de Comisia Europeană.
Continuarea reformelor este esenţială pentru ca economia românească să poată livra, în viitor, bunăstare propriilor cetăţeni, eventual chiar să reducă din decalajele imense între nivelul de trai de aici şi cel din ceea ce numim Occident. România trebuie să facă reformele care, în final, au ridicat nivelul de trai din Polonia sau din Cehia. Aici se înscriu listările la bursă ale companiilor statului, care astăzi sunt parţial finanţate cu bani publici. Bine gestionate, ele ar putea vira venituri consistente bugetului şi, nu în ultimul rând, ar putea plăti salarii mari angajaţilor. Deci guvernul trebuie să continue agenda de listări la bursă şi de introducere a managementului profesionist şi responsabil. Mişcarea va avea ca efect şi injectarea unor investiţii masive în companiile pe care statul nu le mai poate finanţa. O estimare recentă evalua la 40 de miliarde de euro suma totală de investiţii de care sistemul energetic românesc ar avea nevoie pentru a rezista în viitor. Bani pe care doar investitorii privaţi îi pot dirija către energie. Continuarea riguroasă a programului de privatizare în energie şi transporturi este şi un semnal de stabilitate şi de seriozitate pe care guvernul trebuie să-l transmită investitorilor străini, atât de reticenţi în aceste momente să-şi plaseze banii în Europa.
În esenţă, Cabinetul Ungureanu are deja un model de guvernare oferit de guvernul condus de guvernatorul Mugur Isărescu. Deşi guvernatorul a dirijat un cabinet de tehnocraţi şi poţi bănui că aceştia au fost insensibili la strigătele de sirenă ale politicienilor, Cabinetul lui Ungureanu are avantajul unei susţineri politice de care are mare nevoie în condiţiile unei agende de reforme complicate. În fond, guvernatorul Isărescu a pus ţara pe roate şi a însămânţat toţi germenii unei creşteri economice susţinute, care a durat opt ani şi care, în final, a livrat bunăstare. //
