Pe aceeași temă
Romania risca sa ajunga din nou la mana FMI. Nu este vreo poveste de groaza, ci o posibilitate foarte concreta. Desi apare ca Romania nu doreste - dar cine este Romania in momentul de fata?! -, altii, din centrele de decizie ale lumii, s-ar parea ca, dimpotriva, vor. Si, desigur, va iesi ca ei!
De altfel, zvonurile din piata ca Romania ar putea incheia un nou acord de asistenta si chiar de finantare cu FMI nu au aparut din senin. Si, vorba aceea, nu iese fum fara sa fie foc! Mijloace occidentale de presa au dat acordul ca sigur. Il anunta ca posibil si cercuri bancare de la Viena. La Bucuresti, toata lumea il dezminte. Nici reprezentanti ai FMI nu-l confirma. Dar - lucru cert - o misiune comuna FMI-Banca Mondiala, in urma unei investigatii facute la Bucuresti (despre care se spune ca ar fi fost tocmita de guvernul roman, mai sa fie!) - ar urma sa dea o evaluare asupra starii sistemului financiar-bancar din Romania. Si sa nu uitam controversata degradare a ratingului de tara pentru Romania de catre Standard & Poors si Fitch, in urma careia Romania este lasata singura tara din UE fara asa-numitul "investment grade" (adica pragul la care se recomanda investitii in tara cu pricina) si care suna ca dracu de potrivit cu o pregatire de teren pentru un acord cu FMI. Apropo, mult hulita Ungarie are "investment grade"?! Raspuns: are! Conditii in care pentru Romania, care a ramas fara "investment grade", acordul cu FMI ar putea fi prezentat ca o adevarata salvare.
Evident, daca va fi un acord cu FMI, acesta va fi impus exact pe articulatia argumentelor Standard & Poors: deficit extern imens si nesustenabil in conditiile actualei crize financiare internationale, dependenta masiva a sectorului privat din Romania de finantarea externa, care se scumpeste in aceste conditii.
Sistemul bancar din Romania poate aparea solid. Dar nimeni nu poate sti de fapt situatia exacta. Pentru ca, in sistemul bancar din Romania, contrar regulilor clasice, nu s-au dat credite in masura depozitelor, ci cu peste 60% mai mult, diferenta reprezentand finantari din afara, adica ban extern despre care nu se poate sti exact, in noile conditii, daca va mai veni in continuare, daca va fi dat inapoi in calendarul stabilit sau daca vor exista presiuni pentru rambursari accelerate! Toate acestea depinzand, evident, de deciziile specifice, in functie de interesele proprii, ale unor institutii din strainatate, caci bancile din Romania sunt aproape toate subsidiare ale unor banci straine.
Cea mai controversata este insa problema indatorarii externe. Este drept ca statul roman este slab indatorat extern. Si, ca atare, nu va avea probleme de rambursari externe. Numai ca datoria privata angajata din Romania este imensa. Si, in noile conditii de criza, miile de componente ale acestei indatorari sunt tot atatea riscuri de dificultati de plati. Desigur, nefiind vorba de datorii garantate public, nu statul va trebui sa le acopere in cazul unor dificultati. Dar, daca aceste dificultati apar la entitati private din Romania - si nimeni nu poate garanta ca nu vor aparea -, faptul se repercuteaza cvasiautomat asupra tarii in general, prin scumpirea accesului la creditare externa si scaderea atractivitatii tarii pentru investitorii straini, nemaivorbind de faptul ca acestea pot fi pecetluite si exacerbate prin scaderi ale ratingului de tara. Si serviciul datoriei publice, ca si finantarea pe mai departe a acestuia se ingreuneaza si se scumpesc, fara ca statul in sine sa fi avut vreo implicare sau vreo vina directa.
Situatia datoriei externe a Romaniei este incurcata rau de tot. Nu este doar imensa (vreo 70 miliarde de euro!), nu are doar o componenta pe termen scurt extrem de mare si deci periculoasa! Dar, mai mult, coplesitoarea ei componenta privata (care merge spre 60 miliarde de euro) nici nu apartine unor entitati romanesti, ci unor entitati straine (companii sau banci) inscrise in Romania. Autoritatile din Romania nici nu pot sti exact care este soarta datoriilor acestor entitati fata de strainatate si nici care va fi strategia de gestiune a acestor datorii, pentru ca gestiunea apartine unor structuri care nu sunt romanesti si ale caror strategii sunt stabilite in alte tari.
Raportarea autoritatilor din Romania la datoria externa privata care trece in contul Romaniei, dar nu este a unor entitati romanesti, este foarte confuza pentru ca, din motivele mentionate, se afla pe un teren alunecos, instabil si neclar. Oricum, reprezinta un aspect necontrolabil. Ceea ce stiu autoritatile romane este despre datoria firmelor cu capital romanesc si a populatiei. Acestea au datorii nu in strainatate, ci la bancile straine din Romania, deci este vorba de datorii interne, si nu externe. Entitatilor romanesti - populatia sau firme - nu le-a dat de fapt nimeni din strainatate credite. Si daca ar fi fost numai dupa acestea, Romania ar trece ca are o indatorare externa privata absolut derizorie.
Culmea ar fi deci ca un acord cu FMI - despre care se vorbeste insistent, desi toata lumea il dezminte - ar putea viza controlarea unei situatii pe care autoritatile romane n-au nici o capacitate de a o stapani si guverna. Un nou acord cu FMI ar fi incheiat, ca si precedentele, intre aceiasi actori (FMI, pe de o parte, si guvernul si banca centrala de la Bucuresti, pe de alta parte), dar ar fi primul in care obiectul ar inceta sa mai fie economia romaneasca, ci o economie detinuta de straini pe teritoriu romanesc. Poate FMI sa fie mai capabil sa tina haturile unei asemenea economii decat autoritatile de la Bucuresti, care, evident, au devenit - obiectiv privind lucrurile - mai mult spectatori in privinta a numeroase zone de forta din economie.
Poate chiar mai mult, anumite cercuri ale capitalului international vizeaza prin FMI sa preia mai direct, in conditiile actualei crize financiare internationale, aceste haturi in tari ajunse in situatia Romaniei, iar incurcatura si disputele politice din Romania constituie imprejurarea ideala pentru capitalul international de a o reduce la statutul de teritoriu, si nu de tara.
