Pe aceeași temă
Cu dobânda de 9,5%, BNR face un pas mic, dar important, coborând după aproape un an dobânda de politică monetară la o singură cifră (şi alta după virgulă). Un pas mic, pentru că în continuare leul este cea mai bonificată monedă europeană în ceea ce priveşte dobânda. Un pas mic şi pentru că nu se schimbă mare lucru în ceea ce priveşte creditarea după această decizie.
Importanţa deciziei vine însă din altă parte. Din partea Băncii Centrale am auzit de-a lungul ultimilor ani cele mai pesimiste aprecieri în legătură cu evoluţia economică a României.
De acolo se ridicau semne de întrebare şi toată creşterea economică din anii din urmă era privită cu suspiciune: nesustenabilă, periculoasă, inflaţionistă. Şi marele pericol invocat mereu era coborârea bruscă, „hard landing“, o coborâre care ar fi dat cu economia de pământ, aşa cum face un avion într-o aterizare forţată. Deciziile de săptămâna trecută şi întregul raport asupra inflaţiei prezentat de BNR susţin de fapt că această coborâre bruscă s-a produs, economia românească a fost dată de pământ, au existat victime în acest incident de trafic, dar momentul pare să fi fost depăşit. Dacă nu mai vine o furtună, şi din păcate prognozele nu prea pot să mai ajute, este momentul să ne gândim din nou la decolare. De unde vine acest sentiment de încredere, de vreme ce inflaţia nu a făcut paşi substanţiali înapoi şi, în funcţie de acest indice, lucrurile primesc o judecată pozitivă sau nu, mai ales la BNR? Faţă de decembrie 2008 avem chiar o uşoară creştere de 0,41 puncte procentuale şi stăm bine peste 6. Creşterea de preţuri a venit însă mai ales din preţurile administrate şi accize.
A fost o creştere decisă, şi nu indusă de procesul de cerere-ofertă. În linii mari, BNR e mai optimistă ca niciodată, pentru că cererea scade văzând cu ochii, vara în mod tradiţional inflaţia scade, preţurile la alimente sunt în scădere şi, mai mult decât orice, se mizează pe stabilitatea leului cu argumente serioase, adică cu 5 miliarde de euro în plus în visteria Băncii Naţionale, pentru că ziua reducerii dobânzii a fost prima zi când banii din tranşa FMI au intrat în gestiunea noastră. Cu aceste argumente la îndemână, pare uşor să se ia o asemenea decizie. În plus, a doua mare obsesie macroeconomică, deficitul de cont curent, se diminuează pe zi ce trece, aşa că, din perspectiva inflaţiei în scădere, a deficitului de cont în scădere, a politicilor salariale în scădere în sectorul public (graţie acordului cu FMI, care va reduce decalajul existent între salarii şi productivitate pentru toată economia), economia ar părea că încet-încet va intra într-o zonă de echilibru. Paradoxul face ca, în toţi anii de creştere spectaculoasă, de la BNR să vină mesaje pesimiste, în timp ce acum, pe scădere, să vină un mesaj mai degrabă optimist.
Un optimism care vine mizând pe un moment static. Acum economia românească descreşte şi tot ce poate să facă pe viitor este să stea pe loc. Un astfel de moment este mai uşor de determinat, de conturat şi de aceea pare mai predictibil. Dar esenţa unei economii, mai ales pentru o ţară ca România, obligată structural la un marş forţat de convergenţă, este tocmai dinamismul. Ce dinamism insuflă în economie o coborâre de 0,5%? În fond, decizia este în linia prudenţei totale. BNR a umblat mereu în vârful picioarelor, cu paşi mici. Aşa face şi acum. Problema paşilor mici este că nu te ajută să decolezi. Dacă, nici atunci când ai paraşuta de rezervă în spate, nu te gândeşti la decolare, atunci când? Din această perspectivă, surpriza deciziei BNR nu ar trebui să fie reducerea de dobândă, ci reducerea cu doar 0,5% a dobânzii de politică monetară şi păstrarea nemodificată a rezervelor minime obligatorii! Pasul prea mic, nu pasul în sine este adevărata surpriză, mai ales dacă se ţine cont de contextul dezinflaţionist, al reducerii deficitelor, al reducerii cererii, al scăderii propriu-zise. Dacă, la sfârşitul lui iunie, BNR nu va facă ceva paşi mai rapizi e clar că ne vom plimba mult şi bine pe pista de decolare–aterizare până când vom rata desprinderea.
Un singur argument are BNR pentru paşii timizi. Neîncrederea în politicile guvernamentale. BNR s-a fript de atâtea ori cu politicile bugetare şi fiscale, încât poate avea acum toate suspiciunile din lume pentru a continua cu paşii mici. Aceasta, deşi guvernatorul Isărescu părea destul de sigur pe capacitatea guvernului de a implementa un acord cu Fondul, un acord care lasă multă capacitate de manevră guvernului. Poate prea multă, de vreme ce, până acum cel puţin, guvernul nu pare dispus să pună umărul la împinsul avionului economiei blocat pe pistă şi e prins în negocierile salariale cu echipajul.
