Pe aceeași temă
„Mă cheamă Wan, dar îmi poţi spune Peter. Ăsta este numele meu european.“ Wan este unul dintre chinezii străluciţi care au studiat în Elveţia, atras de industria turismului, în care lucrează, de altfel. Este fascinat de Europa, însă s-a întors în China şi conduce acum un mic restaurant deschis într-un imens spaţiu comercial întins pe zeci de hectare în subsolul Beijingului. Un restaurant chinezesc, care poate oferi, la cerere, şi specialităţi Chjaponeze. Zecile de magazine din împrejurimi, în care forfotesc mii de oameni, sunt, în mare parte, buticuri de lux cu marfă europeană. De la Armani la Hugo Boss, toate mărcile de renume ale lumii sunt expuse în acest univers comercial care şochează prin lux, prin bun-gust şi, nu în ultimul rând, prin preţuri. Cine cumpără? Chinezii din clasa de mijloc, spune Peter, sau Wan, cum preferaţi. „În ultimii ani salariile au crescut, chiar s-au dublat. Desigur, un funcţionar, care câştigă în medie 3.000 de yuani (aproximativ 460 de dolari pe lună), va cumpăra ocazional o marfă europeană de lux. Însă China are o clasă de mijloc în expansiune şi destui oameni ale căror afaceri au prosperat“, explică Wan.
Expansiunea bunăstării
Într-adevăr, pe străzile Shanghaiului sau ale capitalei, Beijing, se simte bunăstarea. Pentru Shanghai, oraş cosmopolit, deschis afacerilor private şi investiţiilor străine, bunăstarea este aproape firească. Câteva semne sunt însă relevante. Primul semnal al expansiunii clasei de mijloc apare pe aeroport. Aici trebuie amintit faptul că aeroporturile din Shanghai şi Beijing sunt, deopotrivă, opere de artă şi capodopere de arhitectură. Este un flux nebun de avioane care pleacă şi vin din toată lumea, iar majoritatea călătorilor ţin în mână un paşaport chinezesc.
Intru de curiozitate într-o agenţie de turism din Beijing. Destinaţia momentului este Europa, iar unul dintre cele mai scumpe trasee este un tur al vinurilor din Franţa, care costă aproape 10.000 de yuani (aproximativ 1.500 de dolari). „Este o efervescenţă a călătoriilor în străinătate. Acum, că Japonia nu mai este atractivă, de teama radiaţiilor, lumea se orientează către Europa. Multe sunt trasee culturale, dar clienţii îşi aleg de multe ori destinaţia dacă au fost impresionaţi de imaginile unui film, cum e cazul traseului viticol. Fascinaţia pentru zona Bordeaux a fost declanşată de succesul filmului Eternal moments, filmat acolo“, spune Hua, o tânără doamnă care zâmbeşte prietenos, rezervat şi parcă timid.
Export de 70 de milioane de turişti
Într-adevăr, datele Administraţiei Naţionale de Turism confirmă fenomenul şi, într-un fel, şi amploarea expansiunii clasei de mijloc. China a „exportat“ anul trecut peste 57 de milioane de turişti, devenind a treia ţară din lume în clasamentul turismului internaţional. Pentru acest an, estimările agenţiei naţionale indică o creştere robustă a numărului de turişti chinezi care vor călători prin lume: 70 de milioane, cam trei Românii şi jumătate. Nu poţi să nu te întrebi ce şanse avem noi să-i atragem. Ar fi ceva şanse, neexplorate însă. Populaţia adultă din China păstrează o imagine extrem de agreabilă despre România. „În anii 70, singura ţară din care aveam imagini era România şi ne uitam atent la moda româncelor.
Pentru noi era un etalon. Desigur, era şi singura ţară cu adevărat prietenă cu China“, mi-a spus o jurnalistă din Shanghai. Nostalgiile vârstnicilor faţă de România sunt chiar mai profunde. Ei preferă călătoriile culturale şi cele pentru odihnă şi relaxare. Vârstnicii chinezi sunt o piaţă turistică adâncă, fie şi pentru că excursiile lor peste mări şi ţări sunt finanţate de copii. Datele statistice indică faptul că mai mult de o treime (40%) din călătoriile părinţilor sunt plătite de copii. Reflex al confucianismului, care spune că respectul pentru părinţi este cea mai înaltă datorie din viaţă.
Contrazicerea lui Confucius
Dar ceea ce te izbeşte este ritmul în care oraşele se dezvoltă pe verticală. Shanghaiul este ameţitor şi peste tot vezi blocuri în construcţie. Majoritatea sunt proiecte private.
China se schimbă de la an la an şi, uneori, îşi revizuieşte chiar setul de valori tradiţionale. De pildă, tentaţia consumismului este un aspect tratat de filosofia veche cu dispreţ. „Cel care nu economiseşte va agoniza“, spunea Confucius. Acum chinezii renunţă la prudenţa confucianistă şi se aruncă în braţele deschise ale magazinelor. Este o filosofie încurajată chiar de stat, care vede în inviorarea consumului intern un suport solid pentru dezvoltarea economică. De altfel, pentru economia chineză cota joasă a consumului, de numai 40% din prosusul intern brut (PIB) al ţării, este deja o preocupare.
Autorităţile chineze evaluează lucid viitorul, în care creşterea exporturilor va frâna, mai ales pe termen scurt, din cauza problemelor pe care le are Japonia, al treilea partener de comerţ al Chinei. Separat de problema japoneză, exportatorii chinezi fac faţă simultan unei creşteri a costurilor de producţie, datorată măririi salariilor şi scumpirii componentelor, reducerii cererii de la partenerii externi şi întăririi monedei naţionale. La acestea se adaugă recomandarea guvernului de a inova şi de a moderniza producţia, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare. Ca atare, stimularea consumului intern poate asigura economiei un ritm de creştere robust.
Pasiunea pentru aur
Dacă este dificil de cuantificat apetitul pentru moda europeană şi, mai ales, cheltuiala care-l susţine, un lucru este evident în privinţa consumului. Pasiunea pentru aur. Aurul se vinde în magazine de mare lux şi aici, în ciuda tradiţiei, niciun preţ nu este negociabil. „Există o atracţie veche de milenii pentru aur. Acum însă, clienţii consideră bijuteria de aur o investiţie. Zeci de milioane au bani, însă nu au, în mod obligatoriu, o atracţie pentru speculaţii financiare. Inflaţia a speriat multă lume şi se refugiază într-o valoare certă“, spune Wen. Şi aici statisticile confirmă observaţia. În anul trecut, China a cumpărat 579,5 tone de aur, potrivit World Gold Council. Pentru a avea o dimensiune a cererii de aur a populaţiei, putem observa că tot anul trecut, Banca Industrială şi Comercială a Chinei (Industrial and Commercial Bank of China-ICBC), cea mai mare din lume din perspectiva valorii de piaţă, a vândut 15 tone de aur. Fenomenul s-a accelerat însă în primele luni ale anului, pe de o parte, din cauza refugiului împotriva inflaţiei, pe de alta, din pricina sărbătorilor, când se fac daruri preţioase. Guvernul încurajează cumpărarea metalului preţios. Anul trecut autorităţile de la Beijing au anunţat măsuri pentru promovarea şi reglementarea pieţei locale şi a mărit numărul băncilor care pot importa aur.
Calitate vs. cantitate
China îşi nuanţează deci filosofia economică şi se reorientează de la cantitate către calitate, spune ministrul adjunct Sun Dawei, de la Administraţia Generală pentru Calitate, Supraveghere, Control şi Carantină. Norme de calitate sunt impuse astăzi producătorilor şi, în special, exportatorilor. Autorităţile vor ca ţara să exporte intens produse de mare valoare, care se vând mai scump. Aici se întâlnesc două filosofii de afaceri similare, aceea chineză, dispusă să capitalizeze arta şi talentele locale, şi cea a bătrânei Europe, care şi-a şlefuit deja strategiile pentru promovarea calităţii. Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a fost, timp de o săptămână, vedeta presei chineze, pe traseul unei călătorii în care a promovat produsele agricole cu identitate regională, adică acelea care au ştampilă de calitate. China vrea să-şi plaseze produsele pe rafturile magazinelor scumpe. Dar deschiderea Chinei faţă de Europa este mai amplă şi ţine în echilibru interesele reciproce, deoarece ambele tabere sunt conştiente că lumea trece prin schimbări profunde, e confruntată cu provocări puternice, cu incertitudini şi cu factori destabilizatori. China, acest industriaş al lumii, a fost un punct de echilibru în vremuri de criză. Paradoxal, criza financiară declanşată în 2008 a grăbit dezvoltarea economiei Chinei. //
* * *
Boom imobiliar
Preţurile locuinţelor sunt şi ele un indicator viguros al expansiunii chinezilor cu bani. Într-o agenţie imobiliară din Shanghai aflu că un metru pătrat costă, în medie, aproape 23.000 de yuani, adică în jur de 3.500 de dolari, mi se explică. Desigur, e vorba de proprietăţi noi. Proiectele rezidenţiale sunt chiar mai scumpe, între 73.000 şi 140.000 de yuani, însă acestea nu sunt numeroase, îmi explică brokerul imobiliar.
... şi auto
Mai mult de un sfert de milion (227.938) de maşini premium şi-au găsit în 2010 cumpărător, dublu faţă de piaţa americană, ceea ce a propulsat China pe locul doi în lume. Cooper-ul pare să fie o marcă favorită a clasei de mijloc chineze. Însă China este o piaţă enormă pentru maşinile europene şi japoneze scumpe, aşa-numitele premium. Statisticile confirmă impresiile de pe stradă. Anul trecut vânzările de maşini premium au urcat cu 43,3%.
Citeste si despre: China, investitii, turism, imobiliare, Confucius.
