Germenii unei noi ecologii politice

Actuala criza financiar-bancara ce tinde spre recesiune economica globala pune in discutie modelul de dezvoltare dominant, al carui esec este deja anuntat si demonstrat, si declanseaza dezbateri asupra cailor de iesire din impas si a prefigurarilor unui nou proiect mondialist. Chiar daca preocuparile economice par le a pune intr-o anumita eclipsa pe cele ecologice, locul central pastrat de problematica energetico-climatica face ca marii lideri politici ai lumii, amintind de situatia din 1930, sa gandeasca la si sa se pronunte pentru un Green New Deal. Uniunea Europeana insista pe conversiunea energetico-environmentala, Franta accelereaza aplicarea Grenelle de l’Environnement, sub socul ecologic al Jocurilor Olimpice, China elaboreaza noi planuri in care dimensiunea environmentala devine tot mai perceptibila, iar in SUA, "independenta energetica" a reprezentat o tema prioritara a alegerilor prezidentiale. In acest context de tulburente, se pot identifica si germenii unei noi ecologii politice, ca un raspuns specific la acest nou cutremur socio-economic.
Daca acceptam ideea ca depasirea crizei multidimensionale presupune intoarcerea la real, la nivelul ideologiilor trebuie sa revenim asupra vechiului verdict conform caruia am fi asistat deja la "sfarsitul ideologiilor". Nimic nu este mai important acum decat sa regasim pasiunea ideilor si prin aceasta sa opunem unei lumi prefigurate, ca o ipoteza generala, certitudinea anticipata a unui cu totul alt curs al lucrurilor.
Dupa esecul afirmat al paradigmei autoreglarii interne prin actuala criza financiar-economica in curs, noua ecologie politica gandeste economia, politica si ecologia nu numai ca sisteme deschise unul catre altul, dar si determinandu-se reciproc. Intr-o pozitie, pe care am putea-o denumi moderata, se accepta ca este posibila si preferabila o cale a dezvoltarii umane fara a sacrifica ecosistemele terestre, cu conditia de a ridica nivelul nostru de exigenta democratica. Teoria autoreglarii, bazata pe o conceptie inchisa a economiei, inverseaza prioritatile spre libertatile economice, in detrimentul celor politice. S-a ajuns astfel la demonetizarea rolului statului traditional si al functiilor sale normative si de control public, la aparitia guvernantei, rezultata din corporate governance, degenerata uneori in "dictatura actionarilor". Revenirea la economia deschisa si reglementarea externa presupune reevaluarea rolului politicului si al dreptului, implicit al libertatilor politice si al democratiei reprezentative in guvernarea socio-economica. Asumarea acestei ideologii, in contextul afirmarii proiectului unui Green New Deal, acceptat la nivel mondial, presupune corecturi majore la nivelul conceptiei si functionarii sistemului politico-democratic, luand in calcul diversitatea manifestarilor sale concrete si absenta unor solutii unice, absolute.
Intr-o pozitie radicala, actuala criza mondiala absolutizeaza contradictia majora dintre capitalism, care urmareste productia infinita a bogatiei, si finitudinea resurselor vitale ale Terrei, iar depasirea sa impune trecerea la o noua economie, care le inglobeaza pe toate celelalte (de piata, politica, semiotica, simbolica s.a.), cea a viului. Principiul toxic al autoreglarii, prezentat ca panaceu universal, a aratat ca liberalismul dereglementat nu duce decat la privatizarea castigurilor si socializarea pierderilor, iar impasul major de azi demoleaza credinta ca interesele egoiste private se armonizeaza prin autoreglarea spontana.
Rezolvarea radicala a problemei ar presupune, in planul care ne intereseaza, ruptura totala cu capitalo-parlamentarismul traditional (A. Badiou) si gasirea unui nou model de participare (a individului si a colectivitatii) la gestionarea problemelor generale, configurand un nou stadiu al democratiei, cea participativa. De altfel, asemenea evolutii sunt inregistrate de cateva decenii in domeniul "guvernantei environmentale", unde informarea, accesul la justitie si participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul au dobandit valoarea unui principiu de actiune si a unui drept fundamental al omului. La nivel international, se tinde spre "o ordine fondata pe o participare globala" (Jitsuro Tereshimo), cum o demonstreaza, de pilda, faptul ca, la reuniunea G8 de la Toyako (Japonia) din iulie 2008, principalele puteri nu au reusit sa impuna lumii marile orientari ale unei politici environmentale globale, trebuind sa negocieze, pe aceasta tema, cu tarile cu economii emergente (China, India, Brazilia) sau cu cele in curs de dezvoltare.
Pornind de la constatarea ca ne aflam la intersectarea mai multor crize (financiara, bursiera, economica, dar si ecologica), eurodeputatul Daniel Cohn-Bendit, lider istoric al Verzilor europeni, propune relansarea activitatii sprijinita pe criterii ecologice si sociale si actionand la nivelul Uniunii Europene. Dupa cum Comunitatea Carbunelui si Otelului a consolidat nucleul vest-continental, dupa cel de-al doilea razboi mondial, astazi trebuie sa construim o Europa a energiei regenerabile si a economiilor de energie. Aceasta ar presupune investirea a mai multe sute de miliarde de euro in reforma energetica majora, renovarea habitatului ori restructurarea transporturilor si, inainte de toate, reintoarcerea la economia reala, cea a productiei de bunuri materiale in consonanta cu exigenta ecologica. Din aceasta perspectiva de proiect si in vederea alegerilor europene din 2009, Cohn-Bendit a lansat initiativa "Adunarea Europei Ecologice", care sa duca la strangerea tuturor fortelor socio-politice favorabile unui asemenea obiectiv. Magia proiectului ar putea sa atraga, in Franta, de exemplu, personalitati de la militantul anti-OMG (Organisme Modificate Genetic) José Bové, la Eva Joly, si pana la Nicolas Hulot, astfel incat ecologistii sa reediteze succesul de la scrutinul european din 1999, cand au obtinut 9,3% din voturi, acum sperand ca 10% sa fie pragul minim. La dilema daca un asemnea demers de "larga concentrare ecologica" nu ar "ucide" partidele verzi autentice, raspunsul eurodeputatului este categoric: nu, dimpotriva, le-ar transforma in formatiuni cu adevarat importante!
Desi suntem inca la inceputul unui proces care se anunta de lunga durata, necesitatea si unele contururi ale unei noi ecologii politice sunt deja evidente. Conditiile fondatoare din anii 1970-1980 s-au schimbat radical, iar ecologia nu mai este acea imprecatie marginala sau cresterea verde, un simplu slogan protestatar. Acum, in numele depasirii crizei generale, ea devine o ideologie a schimbarii, a trecerii la o economie noua, care stie si accepta ca mediul este o investitie, un instrument al competitivitatii. Obiectivele sale coaguleaza si promoveaza adevarul ca nu mai poate fi acceptata o lume care se construieste in jurul efemerului ori al irealului, ci una noua, edificata pe bazele unui proiect solid, pe termen lung, care ofera o noua conjugare a justitiei sociale cu progresul, a acestuia din urma cu exigentele ecologice, echilibrul si compatibilitatea fiind cheia tuturor lucrurilor. O viziune in care aspiratiile generatiilor se inlantuie si se potenteaza reciproc in succesiunea temporala, iar etica actuala a comportamentelor (ecologia insasi contine o dimensiune etica) proclama urgenta climatica si environmentala si influenteaza major dimensiunea politica a societatii postmoderne. In asemenea solutii gasim in mod necesar germenii noii ecologii politice.