Pe aceeași temă
După o săptămână tensionată, în care drama se desfăşura în paralel, atât în agora Atenei, cât şi în parlamentul ei, europenii au decis să livreze un ajutor de urgenţă de 12 miliarde de euro. Banii ăştia, care reprezintă o tranşă din aranjamentul de împrumut stand-by negociat de Grecia cu tripleta formată din Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană, au o dublă destinaţie. O parte din bani se vor topi aproape instantaneu în buzunarele creditorilor, iar alta va achita facturile curente ale guvernului. Pentru că Grecia trebuie să achite datoriile scadente, însă rulează în continuare cu un deficit fiscal consistent, iar diferenţa dintre cât cheltuie statul şi cât încasează din taxe trebuie împrumutată. Ultima speranţă a Greciei erau partenerii săi europeni, deoarece nimeni în piaţa financiară nu-i mai împrumută bani şi, probabil, n-o va face în următorii ani. În faţa imensei sale datorii publice de 340 de miliarde de euro, care cântăreşte aproape o dată şi jumătate din cât poate produce economia într-un an, fluxurile de bani au îngheţat. Băncile sale au finanţat statul până la limita maximă de expunere şi nu mai fac faţă nevoilor permanente de finanţare ale statului elen.
Această tranşă de bani pe care o livrează europenii cumpără ceva timp, însă nu rezolvă problema Greciei. În faţa pieţei financiare, Grecia este insolvabilă, adică investitorii se tem că nu va avea capacitatea de a-şi achita datoriile, deci nu va mai putea avea acces la finanţare. Vor trece ani până când Ministerul de Finanţe elen va putea lansa vreun împrumut în piaţa financiară. Ca atare, Grecia va trebui să-şi pună ordine în finanţe, oricât de mult ar detesta asta propriii cetăţeni înfuriaţi de incapacitatea statului de a continua să livreze bunăstare.
Rădăcinile statului providenţial grec trebuie căutate în istoria sa, destul de frământată. Şi datoriile sale imense sunt, în parte, rezultatul acestei frământări. Nu doar factura de salarii a unui aparat birocratic, imens pentru nevoile ţării, au umflat datoriile la nivelul actual, de nesuportat, ci şi tensiunile între Grecia şi Turcia, care au dus la finanţarea unei adevărate curse a înarmărilor. Acum grecii au un salariu mediu pe economie de aproximativ 1.600 de euro, potrivit unor rapoarte ale Alfa Bank. Nu e rău, e chiar de vreo patru ori mai mare decât cel din România. Problema e că, pe măsură ce creştea, o mare parte din el era finanţat din împrumuturile statului.
Deşi protestele care au căpătat accente de violenţă par să transmită un mesaj de refuz total al vreunei măsuri de austeritate suplimentară, în realitate, grecii au disconfortul unei datorii imense care apasă pe umerii fiecăruia dintre ei. În definitiv, populaţia de 11,3 milioane de oameni are o povară individuală a datoriilor care depăşeşte 30.000 de euro pe cap de locuitor.
Grecia are o istorie modernă în care strada a biciuit politicienii, care, pentru a fi aleşi, au cedat sistematic în faţa protestelor. În 2005, la trei ani după intrarea în zona euro şi sub apăsarea revelaţiei că au adoptat moneda unică măsluind statisticile, parlamentul a luat o primă măsură de stăvilire a cheltuielilor. Legislaţia muncii a fost modificată prin eliminarea prevederii constituţionale care asigura pe viaţă locul de muncă la stat, dar decizia a fost acompaniată de proteste în stradă şi de greva transportatorilor.
Un an mai târziu, intenţia guvernului de a modifica legislaţia asigurărilor sociale şi de a lansa un program de privatizare pentru a susţine finanţele publice a fost şi ea penalizată cu o grevă a salariaţilor statului. În toamna lui 2008, în plină criză financiară declanşată de prăbuşirea băncii americane de investiţii Lehman Brothers, sute de mii de greci au declanşat greve şi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva unui nou program de privatizare, a încercării guvernului de a limita creşterea salariilor şi a unei anunţate reforme a pensiilor.
În primăvara anului trecut, povara datoriilor a cocoşat guvernul de la Atena şi acesta a cerut ajutorul Uniunii Europene, pentru a evita un colaps naţional. Uniunea a reacţionat destul de lent, mimând surpriza, şi s-a aşezat la masa negocierilor însoţită de FMI, care a cerut, după modelul clasic, reforme severe în schimbul banilor.
Refuzul constant al străzii de a accepta programele de austeritate au creat impresia că nimic nu s-a făcut în Grecia, cel puţin din 2010 încoace. Lucrurile nu stau chiar aşa. La o analiză atentă, putem observa că statul grec a impus reforme de neînchipuit în vremuri normale, în acest interval. Statul şi-a tăiat cheltuielile dramatic, a redus salariile, a secerat bonusurile şi a micşorat pensiile. Doar anul trecut, de pildă, factura de cheltuieli a statului s-a redus consistent, cu 5% din produsul său intern brut (PIB). Deficitul public a coborât de la 15,5% din PIB, cât era în 2009, la 10,5% în 2010. Nu era posibilă o reducere a deficitului fiscal fără reforme. Dar efortul din ceasul al 12-lea nu a fost suficient pentru a salva situaţia. Spirala datoriilor pare să prăbuşească finanţele ţării. În primele patru luni ale acestui an, deficitul bugetar al Greciei a fost de 7,2 miliarde de euro, bani pe care statul a trebuit să-i împrumute, sporind astfel datoria.
Din păcate, toate aceste măsuri de austeritate au fost ecranate de căderea economiei ţării, care a scăzut cu 4,35% în 2010, în timp ce rata şomajului a urcat la 14,8%. Grecia are o economie centrată pe câteva domenii, e adevărat, profitabile. Turismul produce direct şi indirect 15,8% din PIB-ul Greciei, estimează Consiliul Mondial al Turismului. Criza financiară declanşată în 2008 a redus apetitul turiştilor cu bani pentru călătorii, iar grevele şi protestele de stradă au avut şi ele un efect negativ în acest sens. A atribui însă recesiunea severă a Greciei exclusiv turismului este o viziune simplistă.
Guvernul şi-a redus dramatic toate cheltuielile şi asta s-a văzut în factura generală. Imaginea de ţară aflată în faţa unui impas şi lipsa de încredere în capacitatea cetăţenilor săi de a accepta austeritatea au scumpit dramatic împrumuturile Greciei. Datoria sa va urca până la un ameţitor nivel de 153% din PIB la finalul acestui an, estimează analiştii. Scumpirea împrumuturilor a fost ştampilată de deteriorarea ratingului de ţară. Ar fi fals însă să atribuim exclusiv agenţiilor de evaluare financiară îndepărtarea Greciei din pieţele de bani. Investitorii urcaseră deja până la nivele aproape intangibile costul împrumuturilor. Un alt element care a contribuit la căderea economiei elene a fost lipsa de încredere a propriului popor în capacitatea ţării de a-şi reveni. Grecii şi-au redus consumul, iar firmele au tăiat investiţiile.
Ce se va întâmpla de acum încolo? Este momentul acesta, în care politicienii greci au acceptat noi reforme şi adâncirea în austeritate pentru a reduce cheltuielile, iar europenii au livrat banii care cumpără timpul necesar, un punct de inflexiune? O răsturnare a situaţiei în sens favorabil ţării, moment numit în tragedia antică Peripeteia? Sau guvernanţii şi politicienii vor da semne de oboseală şi vor abandona lupta?
Speranţa rezolvării situaţiei stă într-un nou set de reforme austere şi într-un pachet de privatizare aprobat de parlament. Guvernul de la Atena speră ca vânzarea unor pachete de acţiuni pe care statul le deţine la diverse companii să aducă 50 de miliarde de euro în vistierie, bani care să poată susţine rambursarea unei părţi a datoriilor. Totodată, oficialii greci sunt conştienţi că modelul economic al ţării trebuie schimbat. Grecia este cea mai insularizată ţară europeană, cu cel mai jos nivel al investiţiilor străine. O eventuală deschidere pentru investiţii ar ridica şansele ţării de a încasa impozite şi taxe şi ar reduce şomajul. Dar criza datoriilor arată că modelul care trebuie abandonat este apetitul de a stoarce şi, simultan, de a păcăli statul. Mai mult de o treime (35%) din tranzacţiile economiei elene nu sunt înregistrate în statistici. Autorităţile de la Atena trebuie să declare război total corupţiei şi birocraţiei pentru a evita falimentul ţării. //
* * *
Plan de salvare
Europa pregăteşte un nou pachet de ajutor financiar pentru Grecia, estimat la 85 de miliarde de euro. Europenii discută şi o posibilă schemă de refinanţare a datoriei Greciei de către băncile private, plan lansat de francezi. Ideea este ca datoriile să fie reeşalonate pe un interval de 30 de ani, lucru cu care băncile ar fi de acord, însă Grecia insistă pentru o dobândă mică, de 5,5% pe an, fixată până în momentul în care economia îşi va reveni.
Sacrificiul
Noul plan de austeritate votat în parlament se bizuie pe reducerea cheltuielilor statului cu 26 de miliarde de euro, simultan cu mărirea încasărilor bugetare, în principal prin lupta împotriva evaziunii fiscale. Tăierile de cheltuieli presupun o reducere a angajaţilor statului cu 10% pe an, obţinute prin blocarea posturilor şi introducerea contractelor temporare în sectorul public. În paralel, săptămâna de lucru va creşte de la 37 la 40 de ore. Banii vor veni însă din privatizare.
Citeste si despre: criza greceasca, bancile grecesti, masuri de austeritate, datoria publica, deficit fiscal.
