Grecia pe marginea prăpastiei

Europa îşi reface socotelile, austeritatea trasează o linie clară în favoarea recesiunii, zgomotele electorale din multe capitale europene irită pieţele financiare, dar cheia viitorului se răsuceşte pe Acropole.

Europenii par dispuşi să ia mă­suri pentru stimularea eco­no­mi­ilor, fără a renunţa total la aus­teritate. Pentru a nu ştiu câta oa­ră, Grecia întinde la maximum ner­vii partenerilor eu­ropeni şi ai pie­ţe­lor financiare. In­capacitatea po­li­ti­cienilor eleni de a forma un guvern de coaliţie în­te­ţeş­te tensiunea, pe ca­re o extinde pâ­nă la jumătatea lu­nii iunie, când ar putea avea loc alte alegeri. Europenii dau în aces­te zile un ultimatum Greciei, e drept, la nivel retoric: dis­ci­pli­nă sau exit!

Electoratul elen a transmis ob­servatorilor un mesaj confuz: a penalizat partidele tradiţionale şi a împrăştiat voturile către cele extremiste sau, mai îngrijorător, către grupările antisistem. Cele mai mari partide ale Greciei, No­ua Democraţie, de orientare con­servatoare, şi PASOK, de res­pi­raţie socialistă, au câştigat îm­preună mai puţin de o treime (31,2%) din voturile alegătorilor, procent insuficient pentru a for­ma singure un guvern. O cădere brutală, dacă am compara-o cu rezultatul alegerilor din 2009, când controlau, împreună, 77,4% din voturi. Colapsul celor două par­tide poate fi atribuit atât mă­surilor severe de austeritate im­puse de Troika finanţatoare, pe care politicienii lor le-au aplicat, cât şi faptului că electoratul a penalizat corupţia şi ineficienţa guvernelor care au adus, în timp, Grecia în pragul falimentului.

Ritualul politichiei

În principiu, sistemul electoral elen favorizează formarea unei ma­jorităţi stabile, deoarece cei 300 de membri ai parlamentului sunt aleşi printr-un sistem care oferă 50 de locuri pentru partidul care a obţinut cele mai multe vo­turi, restul de 250 de fotolii par­lamentare fiind obţinute prin alo­care proporţională către partidele care au dobândit un scor mai ma­re de 3%.

Acest bonus înarmează partidul clasat pe primul loc cu po­si­bi­litatea de a avea o majoritate ab­so­lu­tă, situaţie ideală, condiţionată însă de jocul cifrelor: pentru a ajunge aici, un partid tre­buie să do­bân­dească cel puţin 39% din voturile exprimate. Nu a fost cazul de data asta, când electoratul a livrat sce­nei politice un vot extrem de frag­mentat. Noua Democraţie, afla­tă pe primul loc, împreună cu PASOK, calificată pe locul al treilea, au împreună 149 din cele 300 de locuri ale parlamentului, deci au fost nevoite să încerce formarea unui guvern de coaliţie. Fiecare partid care poate închega o coaliţie de guvernare are trei zile la dispoziţie pentru ne­go­cieri, însă dispersia locurilor este mare şi diferenţele ideologice sunt ample, iată de ce analiştii mizează pe organizarea unor alegeri anticipate. Noua De­mo­craţie şi PASOK susţin con­ti­nuarea relaţiei cu Troika, în timp ce toate celelalte formaţiuni o re­pudiază.

Efectele amânării

Oricare ar fi ideologia refuzului, Grecia are nevoie permanentă de bani. Ţara funcţionează cu infuzii semnificative de bani europeni şi de credite livrate sub ştampila Troikăi. Noilor forţe intrate pe scena politică a Greciei par să le fie indiferente chestiunile fi­nan­ciare. Atitudine romantică, amin­tind de legendara bătălie de la Ter­mopile, unde grecii au fost înfrânţi de armatele numeroase ale regelui Xerxes al perşilor, dar au rezistat eroic şi i-au smuls lui Xerxes o exclamaţie valabilă şi as­tăzi: „Pe toţi zeii, ce fel de băr­baţi sunt ăştia pe care ne-ai pus să-i înfruntăm? Ei nu se luptă pentru bani, ci pentru gloria vic­toriei“. Grecia are însă nevoie de bani. Noua rundă de alegeri, care ar putea avea loc pe 17 iunie, nu calmează pieţele, dimpotrivă. În toată această perioadă, incer­ti­tu­dinile se vor amplifica, iar spe­cu­laţiile privind o eventuală ieşire a Greciei din zona euro se vor in­tensifica. Europenii par să con­si­dere că Grecia este aproape im­posibil de reformat şi este de presupus ca finanţatorii oficiali să pună lacăt pe cufărul de bani. Sunt, de altfel, singurii fi­nan­ţatori ai Greciei. Dacă finanţatorii stopează fluxul de bani, Grecia ar putea avea probleme cu plata sa­lariilor şi pensiilor, deoarece gu­vernul are lichidităţi doar până la sfârşitul lunii iunie, situaţie ca­re ar putea pune o presiune în plus asupra voturilor.

Deşi votul din mai poate fi citit ca o respingere a planurilor de salvare puse la cale de Troika finanţatoare, totuşi majoritatea grecilor (între 70 şi 75%) nu vor să renunţe la euro. Noua rundă de alegeri va avea astfel şi re­flexele unui referendum, deo­are­ce de rezultatul ei va depinde ie­şirea din zona euro.

Actul retoricii

Politicienii europeni au început să lanseze avertismentul că o alungare a Greciei din zona euro nu este imposibilă, retorică ce ar putea avea un efect de dez­me­ticire asupra electoratului elen.

José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a lansat un avertisment fără echivoc într-un interviu acordat canalului italian de televiziune Sky TG24. „Res­pect democraţia elenă şi par­la­mentul Greciei, dar respect şi celelalte 16 parlamente. Uite cum stau lucrurile: dacă un membru al unui club nu res­pectă regulile, este mai bine să părăsească acel club“, a spus Barroso. Bancherii centrali ai zo­nei euro, prin tradiţie extrem de prudenţi în declaraţii, au lansat şi ei avertismente către greci, lă­sând să se înţeleagă că o frag­mentare a zonei euro, prin alun­garea Greciei, este o posibilitate analizată. Toate comentariile sunt însă rezervate şi aduc în lu­mină şi partea negativă a unui ase­menea exerciţiu, care este ne­dorit. „Tehnic vorbind, dacă Gre­cia iese din zona euro este o si­tuaţie care poate fi gestionată. Nu este în mod necesar o fa­ta­litate, însă nu este deloc o si­tu­aţie atractivă“, a comentat Pa­trick Honohan, guvernatorul băn­cii centrale a Irlandei.

Pieţele financiare reproşează pre­sei că speculează excesiv pe sea­ma unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro. „Mass-media con­tinuă speculaţiile privind ieşirea Greciei din zona euro, fără a lua cu adevărat în considerare ce ar putea însemna un ase­me­nea lucru. Pieţele financiare nu includ în evaluări un exit al Greciei în acest moment. Dacă ar fi făcut-o, atunci lucrurile ar fi arătat radical diferit pentru Portugalia, Spania şi Irlanda şi probabil pentru Franţa şi Italia. Tensiunile zonei euro ar fi des­tul de negative chiar şi pentru Germania“, spune economistul şef al băncii elveţiene UBS, Paul Do­novan. Într-adevăr, dacă Gre­cia cade, pluteşte întrebarea: ci­ne va urma?, deoarece, spune plastic Donovan, criza datoriilor este un pocal otrăvit, aflat pe multe mese simultan.

Mario, Angela, Barcelona

Săptămâna debutează cu două reuniuni europene în care se vor analiza focarele de criză. Grecia nu este singura problemă. Spa­nia, căreia i se impune o dietă severă, are mari probleme în sis­temul bancar, fragilizat de pră­buşirea pieţei imobiliare şi de am­ploarea şomajului, care a aruncat în incapacitate de plată 8% din­tre creditaţi. Spania ar putea avea nevoie de ajutor european pentru a-şi susţine băncile, sus­ţinere pe care o amână de teama tăierii ratingului. E un cerc vicios aici. Dacă cere bani de la eu­ro­peni, agenţiile de rating o pena­lizează imediat şi cresc astfel cos­turile împrumuturilor de stat, de­şi Spania nu are o problemă cu datoria publică, ci cu cea privată.

Capătă teren şi o relaxare a te­oriei austerităţii, considerată un panaceu anticriză. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Eu­ropene, vorbeşte de crearea unui pachet de măsuri care să sti­mu­leze creşterea economică a sta­te­lor europene, inclusiv de im­pli­care a Băncii Europene pentru In­vestiţii în finanţarea acesteia. Cancelarul german Angela Merkel digeră în acest moment re­zul­ta­tele alegerilor locale din Renania de Nord – Westfalia, unde par­ti­dul său a pierdut teren, pe seama a ceea ce poate fi un semnal ne­gativ care penalizează „aus­te­ri­tatea cu orice preţ“. Consiliul gu­vernatorilor BCE a menţinut do­bânda cheie la nivelul minim is­toric de 1%, la reuniunea de la Barcelona, cu scopul de a susţine creşterea economică şi de a ajuta sistemul financiar european.

Tra­gedia elenă, cu tot zgomotul ei electoral, a acţionat ca un psi­ha­nalist freudian, declara Do­no­van, scoţând la lumină tot felul de probleme şi apăsări refulate, cum ar fi pericolul recesiunii sau pro­blemele băncilor spaniole şi eu­ropene. //