Pe aceeași temă
Baliverne - a spus, in disputa sa permanenta cu partidul de guvernamant, d-l Basescu, presedintele Partidului Democrat, primar general al Capitalei si negociator sef din partea Romaniei al primului acord de credit pentru sprijinirea de catre Banca Mondiala a restructurarii si privatizarii, PSAL I: explicatia reala a amanarii ar fi privatizarea ALRO Slatina altfel decat prin licitatie internationala, dupa cum se convenise cu Banca Mondiala, si incredintarea mai pe nimic si cu nepermise facilitati fiscale catre clientul politic al PDSR, Corneliu Iacubov, a RAFO Onesti, rafinarie despre care se convenise sa fie lichidata.
Banca Mondiala spune oficial doar ca guvernul roman nu si-a indeplinit toate obligatiile asumate. Iar in legatura cu faptul, de care de asemenea s-a vorbit, ca explicatia amanarii ar constitui-o nemultumiri nu propriu-zis ale Bancii Mondiale, ci ale FMI, determinate totusi de promise dar neefectuate disponibilizari de personal, reprezentantul FMI la Bucuresti a declarat ca acestea se refera foarte precis la disponibilizari din intreprinderi de stat producatoare de pierderi. Ca ar fi asa s-a dovedit ulterior, in masura in care Fondul Monetar International insusi a amanat discutarea continuarii acordului cu Romania si aproape oficial s-a mentionat ca motivele sunt identice cu cele care au determinat Banca Mondiala sa amane aprobarea programului PSAL II.
Realitatea este ca si actualul acord cu FMI, ca si cele precedente, urmareste, in vederea unei echilibrari, coborarea consumurilor din economie la nivelul resurselor prin doua categorii de masuri. Prima cuprinde masuri directe si cu efect relativ imediat pe linia comprimarii cererii interne, respectiv limitarea castigurilor salariale, inclusiv prin disponibilizari de personal. A doua categorie o reprezinta masuri indirecte si cu efecte pe termen mai indelungat pe aceeasi linie: majorari de impozite si taxe, restrangeri de cheltuieli (chiar daca este vorba de alocatii pentru investitii), revocari de facilitati care ajutau anumite sectoare sau activitati, dar prin care respectivele sectoare sau activitati scapau din chinga constrangerilor generale introduse in economie.
Pentru a obtine acordul cu FMI, autoritatile romane accepta ambele categorii de masuri, dar, in practica, retinandu-se de a le aplica pe cele in domeniul salariilor si disponibilizarilor, le adopta de fapt doar pe cele din a doua categorie. Cu alte cuvinte, cand se ajunge la nivelul intreprinderilor, actiunile, chiar daca necesare sau promise, sunt ocolite, adoptandu-se numai masurile care nu afecteaza imediat si brusc intreprinderile, cu toate ca, intr-o perspectiva nu foarte indepartata, tocmai acestea din urma le fac mai mult rau. In toate acordurile cu FMI, momentul corespunde cu obtinerea transei a doua din creditul convenit. Si nu intamplator, aceasta transa a ajuns fatidica, pentru ca nici un acord cu FMI nu a fost dus mai departe de transa intai, intrucat de fiecare data nu s-a trecut de la nivelul masurilor de la suprafata economiei la cele de la baza economiei.
Este exact ceea ce se intampla acum. Guvernul a evitat, din motive politice si electorale, sa disponibilizeze personal din intreprinderi producatoare de pierderi, desi se angajase in acest sens, dar, in schimb, a adoptat toate revocarile cerute de FMI in materie de facilitati in fiscalizarea profitului si in aplicarea TVA.
Si iese astfel cum poate fi mai rau! Caci si acordul cu FMI ajunge in aer, dar si, ceea ce este mult mai grav, economia ramane in aer, intrucat craca pe termen lung de sub picioarele acesteia este taiata. Pentru ca, evident, toate masurile care gatuie indirect si pe timp indelungat consumul si investitiile constituie tot atatea sanse compromise de redresare si crestere economica. Si, la o scurta perioada dupa aceea, va fi nevoie de noi constrangeri! Pentru ca, in favoarea unor obiective pe termen scurt, au fost sacrificate sansele pe termen lung!
