Pe aceeași temă
România face acum ceea ce a făcut Polonia în urmă cu 20 de ani, listează companiile statului la bursă. Pentru unele dintre companiile sale listarea este imposibilă, deoarece sunt tarate de faliment şi de datorii. Nu poţi aduce la cota bursei o afacere fără un istoric de profit.
Agenda de privatizări a companiilor statului declanşează stări emoţionale diferite în rândul comentatorilor. Unii demonizează aproape toate iniţiativele de transferare a „perlelor“ statului în ceea ce ei consideră că ar fi ghearele private, alţii se bucură copilăreşte de banii încasaţi de buget. O voce lucidă lansează ideea creării unui fond special al statului din banii atraşi prin privatizare.
Calendarul bursier va fi plin în acest an. S-a terminat listarea unui pachet de 15% din acţiunile transportatorului naţional de energie Transelectrica. Urmează listarea a 15% din Transgaz în luna iunie. Cele mai puternice acţiuni vor fi însă listări, în premieră, ale Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. În toamnă, în plin freamăt electoral, statul va lista la bursă câte 15% la cele trei filiale de distribuţie a energiei deţinute de Electrica. Câştigul imediat al acestei ample operaţiuni de aducere la cota Bursei de Valori a acţiunilor acestor companii este transparenţa, faptul că „perlele“ vor ieşi din cochilie la lumina zilei şi vor trebui să raporteze investitorilor toate întâmplările interne care ar putea avea un impact asupra preţului acţiunilor. Câştigul aşteptat este acela că presiunea investitorilor şi obligaţia de a raporta cifrele financiare vor impulsiona afacerile. Sub lupa investitorilor, companiile vor fi silite să devină mai eficiente; vor produce deci bani în plus pentru bugetele statului.
România face acum ceea ce a făcut Polonia în urmă cu 20 de ani, listează companiile statului la bursă. Pentru unele dintre companiile sale listarea este imposibilă, deoarece sunt tarate de faliment şi de datorii. Nu poţi aduce la cota bursei o afacere fără un istoric de profit. Aşa este cazul producătorului de cupru din Abrud, CupruMin, pentru care opţiunea de privatizare a fost licitaţia cu strigare. În ciuda sumei spectaculoase la care s-a oprit licitaţia, de 200 de milioane de euro, mulţi au ţipat ca din gură de şarpe că acolo s-ar ascunde o prestidigitaţie ingenioasă, marca Frank Timiş. Vă amintiţi? Miliardarul aventurilor miniere, cel care şi-a făcut mâna cu muntele de aur de la Roşia Montană. Avertismentele operează însă cu argumente speculative, nu e nimic concret. Compania câştigătoare n-are banii, se aud alte avertismente. Şi? Ce-ar fi neobişnuit în asta? În lumea afacerilor achiziţiile se fac, de regulă, cu bani împrumutaţi. Puţine companii au în conturile lor cash, aşa ca gigantul Apple, care are vreo 100 de miliarde de dolari prin bănci. În definitiv, preluarea afacerii Petromidia a fost înfăptuită tot cu bani împrumutaţi de la bănci.
În timp ce România încerca să vândă Petromidia pe câteva milioane de dolari, străduindu-se să găsească un om de afaceri dispus să achite facturile de datorii ale combinatului, Polonia lista la Bursa din Varşovia afacerea sa de cupru KGHM Polska Miedź SA. Statul polonez mai are şi astăzi un pachet de 31,2% din acţiuni KGHM, un colos industrial care face afaceri pe picior mare în lumea cuprului. Polonezii n-au avut ezitări şi au mai vândut, în plină criză, în 2009, încă un pachet de 10% din acţiunile KGHM pe bursă, fără să-i frământe vreo îndoială. Au luat pe el 600 de milioane de dolari. Faţă de suma asta, dată pentru cea mai mare afacere poloneză, cele 200 de milioane de euro câştigate de stat pentru vânzarea unei firme cu datorii de 71 de milioane de lei, cum este CupruMin, reprezintă o afacere de succes.
În ciuda unui profit operaţional afişat de CupruMin anul trecut, compania este tarată de datorii şi de perspectiva unor cheltuieli masive pentru protecţia mediului. În contrast, compania poloneză, al nouălea producător de cupru din lume, avea reputaţia celei mai bune performanţe la Bursa din Varşovia. În timp ce polonezii îşi listau la bursă companiile, noi preferam vânzarea „strategică“, adică livram afacerile către investitori specializaţi, interesaţi de preluarea acestora. Statul se proteja printr-un fluviu de condiţii şi criterii care alungau pur şi simplu investitorii serioşi. Actuala etapă de privatizare poate pune companiile statului pe o platformă de eficienţă, deoarece companiile vor deveni transparente, vor da socoteală pentru mişcările financiare şi ar putea lansa proiecte serioase de investiţii, fără de care viitorul miroase a faliment. E drept, însă, că există cluburi care pierd. În primul rând căpuşele, firmele acelea care trăiesc de 20 de ani din afaceri cu firmele statului, din care câştigă, miraculos, doar partenerii privaţi. Iar energia este, nu-i aşa, plină de băieţi deştepţi.
Polonia a demonstrat strălucit că listarea companiilor industriale la bursă este o soluţie de succes. Toată industria viabilă a găsit finanţare, statul a avut o sursă importantă de bani prin privatizări, companiile listate s-au înviorat, toate au acum management performant, specializat. Rigoarea bursei a pus companiile într-o situaţie financiară clară, uşor de finanţat de către bănci. E drept că Polonia nu a lansat o pepinieră de milionari de carton, care să facă bani mulţi din afaceri cu firmele statului. Va fi interesantă însă ieşirea din cochilie a „perlelor“ energiei, de a căror strălucire discretă se bucură acum un grup restrâns de băieţi deştepţi. „Perlele“, nu-i aşa, se îndreaptă către piaţa de capital, locul unde le poate spori valoarea, spre dezamăgirea căpuşelor. //
