Pe aceeași temă
În Polonia afacerile de extracţie a cărbunelui sunt rentabile, iar companiile implicate sunt listate la Bursa de Valori din Varşovia. Asta s-a întâmplat însă în urmă cu aproape 20 de ani, timp în care s-au făcut investiţii în retehnologizare. Noi am stat şi ne-am întrebat ce este de făcut în tot acest timp.
O vreme nimeni nu a ştiut, sau nu a îndrăznit, să desfacă nodul gordian al muntelui de datorii care s-au acumulat în conturile Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani. Compania de minerit datora diverselor bugete ale statului o sumă totală care depăşea miliardul de euro. Probabil nicio firmă nu mai făcea afaceri cu CNH deoarece era de presupus că aceasta îşi va achita cu mare lentoare facturile. Locurile de muncă au fost decimate în timp. Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban estima în urmă cu 2 ani că în România mai lucrau atunci doar 21.000 de mineri, dintr-un total de 200.000, câţi erau în anii 1995-1996.
Geneza acestor datorii se pierde în negura tranziţiei. Încă din primii ani ai economiei de piaţă, la începutul anilor ‘90, compania făcea datorii şi avea nevoie de injecţii de bani de la bugetul statului, deorece vindea cărbunele la un preţ care nu acoperea costurile. Momentul în care o companie de stat vinde un produs pentru care cheltuieşte mai mult decât încasează este cel în care se instalează germenii falimentului. Iată de ce, în contemporaneitate, acţionarul minoritar al Hidroelectrica a făcut atâta zgomot din cauza contractelor aşa-numiţilor „băieţi deştepţi“, parafate la preţuri care ameninţau să nu mai acopere cheltuielile gigantului energetic. Într-o asemenea situaţie nu se pune doar problema profitului mic, ci şi a viitorului companiei. O companie energetică, fie că extrage cărbune, fie că îl procesează sau vinde energia hidro, are permanent nevoie de investiţii masive în tehnologii şi cheltuieşte o mulţime de bani pentru întreţinere.
Cât de bine a fost gestionată afacerea minieră din Petroşani rămâne o întrebare deschisă. Practica modernă arată că minele de cărbune sunt mai puţin rentabile, iar producerea energiei cu ajutorul cărbunelui este intens poluantă. Şi totuşi, în Polonia afacerile de extracţie a cărbunelui sunt rentabile, iar companiile implicate sunt listate la Bursa de Valori din Varşovia. Asta s-a întâmplat însă în urmă cu aproape 20 de ani, timp în care s-au făcut investiţii în retehnologizare. Noi am stat şi ne-am întrebat ce este de făcut în tot acest timp. Criza a forţat mâna autorităţilor române pentru a rezolva chestiunea mineritului din Valea Jiului. Sau, mai bine spus, Comisia Europeană a somat România să-şi prezinte bugetul şi deficitul său pe standarde europene, ceea ce presupunea să introducă în calcule banii transferaţi din conturile statului în cele ale companiilor unde acesta este acţionar. Iar CNH subzista din banii contribuabililor. FMI a monitorizat situaţia şi a impus un calendar pentru rezolvarea ei. Banca Mondială ar fi putut interveni, prin braţul său investiţional, International Finance Corporation, dar n-a făcut-o. Iniţial, ideea a fost de includere a CNH într-o companie mamut creată pe scheletul Hidroelectrica. Experţii de la Franklin Templeton, compania care gestionează Fondul Proprietatea, au sărit ca arşi şi au respins, energic, soluţia. Argumentul lor era acela că o contopire a unei afaceri falimentare într-una cât de cât profitabilă ar sfârşi prin a o distruge pe ultima. Reprezentanţii Ministerului Economiei şi şefii CNH i-au curtat pe investitorii chinezi pentru a-i atrage în afacere, însă nimeni nu a muşcat o ofertă tarată de datorii de peste un miliard de euro. Ca atare, s-a născut o nouă soluţie, mai suplă şi mai puţin periculoasă pentru Hidroelectrica.
Crearea a două companii miniere, Complexul Energetic Hunedoara, care va rezolva situaţia din Valea Jiului, şi Complexul Energetic Oltenia.
Noua companie energetică cu sediul în Hunedoara va include minele rentabile din CNH şi va fi construită prin fuziunea Electrocentrale Deva şi SC Electrocentrale Paroşeni, la care se adaugă, după restructurarea CNH Petroşani, exploatările miniere viabile din Valea Jiului. De altfel, experţii industriei energetice observau că ideea separării minelor de termocentrale a fost nefericită, deoarece primele livrau cărbune ieftin, iar banii cei mai mulţi erau încasaţi de producătorul de energie. Chestiunea datoriilor a fost şi ea rezolvată, printr-un mecanism în care se desprind minele viabile din CNH, iar ce rămâne este lichidat de Fisc. Fiscul va putea vinde apoi companiei energetice Hunedoara activele de care aceasta ar putea avea nevoie. Cele trei mine considerate neviabile vor fi închise, treptat.
Operaţiunea de închidere se va întinde pe un interval de timp mare şi va fi finanţată cu bani europeni. Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 1,17 miliarde de lei (aproximativ 270 de milioane de euro) pentru închiderea minelor de cărbune Petrila, Uricani şi Paroşeni ale CNH. În paralel, Comisia Europeană promite asistenţă financiară pentru ca locuitorii din zonă să poată crea noi afaceri şi pentru specializarea acestora în alte meserii, potrivit negociatorului şef pentru România, István Székely. Se sparge astfel un blocaj care a stins speranţele locuitorilor din Valea Jiului. În zonă afacerile se pot înviora, măcar prin injecţia de 270 de milioane de euro, bani care vor intra însă treptat în joc. Afacerile legate de mineritul de cărbuni au intrat însă într-o logică economică. CNH intră, oficial, în faliment şi se va dizolva. Din cenuşa acesteia afacerea de minerit poate renaşte, ca Pasărea Phoenix. Depinde însă cum va fi condusă şi mai ales gestionată. Pentru a rezista, are însă nevoie de tehnologie modernă, de investiţii, deci de bani. Ca atare, compania are nevoie de investitori pe care-i va căuta la Bursă, potrivit informaţiilor oficiale. Şansa de a găsi bani şi de a prospera depinde de privatizarea companiei. //
