Pe aceeași temă
Nevoia Uniunii Europene de a-şi asigura livrările de gaze naturale şi de a-şi cuceri independenţa faţă de furnizorul său principal, Rusia, pune România pe o poziţie centrală în regiune. Pe traseul aşa-numitului Coridor Sudic al gazului, concept lansat în vară de UE, România stă la robinetele a două conducte, Nabucco şi Whitestream.
România se găseşte într-un punct cheie, între furnizori şi consumatori, şi pe traseul gazului lichefiat şi este într-un stadiu avansat cu proiectul unui terminal la Constanţa. Deşi timpul este relativ în negocierile complicate din lumea energiei, strategia europeană are un orizont clar de finalizare, în 2020, an în care deja România va câştiga şi bani din avantajoasa sa poziţie geopolitică.
În practică însă puţine lucruri sunt clare, deoarece chestiunile legate de energie sunt intens politizate, proiectele sunt costisitoare şi sursele de gaze naturale sunt incerte.
Jocul este arbitrat şi de Statele Unite ale Americii, care consideră că securitatea energetică a Europei este esenţială pentru politica sa externă. Richard Morningstar, trimisul special pentru Eurasia al Casei Albe, a declarat în avanpremiera Forumului Economic şi Energetic al Mării Negre, organizat la Bucureşti de Atlantic Council, că Nabucco este piatra de hotar a coridorului sudic, dar nu este decât o piesă dintr-un puzzle.
El a recomandat ţărilor europene să-şi întărească interconexiunile, să construiască facilităţi pentru producerea şi stocarea gazului natural lichefiat şi să reducă risipa de energie. Pentru Morningstar însă, Nabucco este un proiect realist şi util, deoarece are sens din perspectivă economică.
Bucureştiul a purtat în ultimele luni negocieri intense cu posibilii furnizori de gaze naturale din zona Mării Caspice şi a primit prima ofertă concretă pentru alimentarea gazoductului Nabucco din partea Azerbaidjanului.
Tudor Şerban, secretarul de stat responsabil cu energia în Ministerul Economiei, a anunţat la Forumul Energetic al Mării Negre că o ţară din regiunea Caspică a făcut o ofertă României pentru furnizarea a 7,3 miliarde de metri cubi de gaze, pentru gazoductul Nabucco.
Vitali Bailarbaiov, vicepreşedinte al firmei azere de stat SOCAR, a confirmat oferta, spunând că ţara sa este interesată să susţină şi alte proiecte menite să deschidă piaţa europeană pentru gazul azer.
Cu toate că Tudor Şerban a dezvăluit că oferta este condiţionată de construcţia gazoductului înaintea conductei concurente South Stream, susţinută de Rusia, Bailarbaiov a explicat că ţara sa are rezerve suficiente pentru a pompa în orice conductă care se va construi. „Iubesc orice gazoduct pe care-l pot atinge“, a spus Bailarbaiov.
Nabucco s-ar putea alimenta cu gaze şi din Turkmenistan, care şi-a reevaluat resursele şi spune că deţine a patra rezervă de gaze a lumii. „Turkmenistan este gata să participe la proiectul Nabucco, aştepăm să intrăm pe piaţa europeană, evident, în condiţii avantajoase“, a declarat la forum Iagşigeldi Kakaev, director al Agenţiei Statului pentru Managementul Resurselor de Hidrocarburi.
Negocierile rămân complicate deoarece statele din bazinul Mării Caspice vor să deţină controlul gazului exportat, cer articularea unor mecanisme de gestionare a afacerii şi, nu în ultimul rând, au nevoie de tehnologie pentru a exploata resursele, multe aflate deocamdată doar în statistici.
Sunt însă şi voci sceptice, care nu cred că proiectele de gazoducte, inclusiv Nabucco, se vor putea finaliza cu success, dată fiind arhitectura complicată a acestora, dependenţa masivă de negocierile politice şi persuasiunea Rusiei, care nu vrea să piardă controlul robinetului european de gaze. Julia Nanay, director pentru Rusia şi regiunea caspică în compania PFC Energy, consideră că gazoductele sunt proiecte de planşetă. „South Stream are gaze, dar n-are finanţare, Nabucco are bani, dar
n-are gaze“, spune Nanay. Ea crede că dezvoltarea tehnologiilor moderne a pus pe un plan principal gazul lichefiat şi este mai ieftin să construieşti terminale, depozite şi să transporţi acest combustibil decât să investeşti în gazoducte. //
