Pe aceeași temă
Caci prevazutele scaderi "in general" ale contributiilor angajatilor la sistemele de asigurari de sanatate si de pensii vor fi de fapt finantate, pe de o parte, din cresterea contributiilor angajatorilor pentru sanatate, iar, pe de alta parte, prin sporirea contributiilor pentru pensii atat ale angajatilor, cat si ale angajatorilor, in cazul salariilor mai mari.
Desi dreptul la punctajul maxim de pensie ramane plafonat la 3 puncte de pensie, contributia pentru dobandirea acestui punctaj nu mai este plafonata si ea, cum ar fi normal, la nivelul celei corespunzand unui salariu echivalent cu 3 salarii medii pe economie, ci sporeste pana la 5 salarii medii pe economie. Cu alte cuvinte, in cazul acestor salariati, cu toate ca sunt pusi sa plateasca mai mult, li se recunoaste, chiar prin lege, mai putin! Halal economie de piata! O fi de la NATO citire aceasta poveste?! Sau de la sindicalistul-ministru Marian Sarbu citire?! Si mai spuneau unii si altii ca, prin intrarea in NATO, s-a semnat decesul oficial al comunismului in Romania!
Oricum, insa, chiar daca reducerile anuntate in fiscalitatea locului de munca nu ar fi fost o cacealma, efectele lor ar fi fost derizorii, caci ar fi fost prea insignifiante spre a conta realmente pentru contribuabili, iar pentru marea problema a fiscalitatii din Romania - evaziunea la vedere din partea marilor rau-platnici tolerati in mod inadmisibil in sistem - n-ar fi insemnat absolut nimic.
Nu reducerea fiscalitatii este problema problemelor in aceasta faza. Reducerea-cacealma este evident o aiureala, iar una reala nu este de fapt posibila bugetar si economic. Deci, solutia se afla in alta parte: in scoaterea din joc a rau-platnicilor. Si reforma sistemului de sanatate, care a presupus si un alt mecanism de finantare, a fost plina de invataminte pentru o asemenea solutie.
Este inca prematur poate sa se aprecieze cat a fost de buna aceasta reforma pentru sistemul de sanatate in sine, dar pentru reforma fiscalitatii in Romania a fost testul probator. Succesul fara echivoc al colectarii contributiilor pentru sanatate a aratat drumul pe care trebuie sa-l urmeze o eventuala reforma a fiscalitatii in Romania, de care se tot vorbeste: cine are de platit trebuie sa fie cel interesat sa plateasca! Prin reforma sectorului de sanatate s-a abandonat organizarea in sistem zis national, adica finantat integral de la bugetul statului, si s-a adoptat organizarea in sistem de asigurari, cu finantarea in cea mai mare parte din contributii ale beneficiarilor insisi. In respectivul sistem de organizare s-au strans pentru sanatate mai multi bani decat putea sa dispuna anterior sectorul prin alocatii de la bugetul de stat. Explicatia este simpla.
Inainte, resursele pentru sanatate erau distribuite din sacul bugetar dupa colectarile in contul acestuia din taxe si impozite. Iar marii rau-platnici nu-si prea achitau, unii chiar deloc, aceste impozite si taxe. In noul sistem, contributia pentru sanatate a fost, pe de o parte, separata de restul darilor si, pe de alta parte, individualizata si deci conditionand nemijlocit accesul la actul de ocrotire a sanatatii. Astfel ca inclusiv rau-platnicii au trebuit sa verse macar sumele colectate de la salariati in contul contributiilor pentru sanatate, deoarece altfel intrau in conflict cu propriii salariati.
De aceea, ramane un mare semn de intrebare de ce s-a urmarit cu obstinatie de catre actualul Minister al Muncii sa fie desfiintat practic acest sistem, prin sinistra unificare a contributiilor pentru sanatate cu cele pentru pensii si ajutor de somaj.
Insa nu doar o parte din contributie, ci intreaga contributie pentru sanatate, precum si, tot in intregime, contributiile pentru pensii si ajutor de somaj ar trebui sa fie platite din salariu de catre potentialul beneficiar. Problemele de inceput ale unei asemenea reglementari, legate de cresterea "pe hartie" a salariilor brute pentru acoperirea contributiilor sociale ce vor fi platite integral de angajat, trebuie acceptate pentru ca, pe termen lung, aceasta este unica solutie de scoatere din joc a angajatorilor rau-platnici. Vor fi in stare sa dea salarii din care angajatii sa suporte contributiile in sistem de asigurari pentru propriile pensii, pentru serviciile de sanatate, pentru ajutor in caz de somaj, vor fi in piata! Daca nu, vor fi scosi din joc de catre propriii salariati! Nu vor mai putea exista fals, ca acum, pe seama neplatii contributiilor de asigurari de pensii, de sanatate, de ajutor de somaj, deci pe seama altora, punand mereu si mereu in pericol insesi sistemele publice de asigurari de pensii, de sanatate, de ajutor de somaj si, de asemenea, bugetul de stat. Mai ales in conditiile informatizarii, persoanele juridice (adica intreprinderi si institutii) trebuie sa dispara ca intermediari de colectare in contul persoanelor fizice a impozitelor si, respectiv, a contributiilor la sistemele publice de asigurari, urmand ca organele de colectare sa aiba de a face direct, individual, cu persoanele fizice, platitoare de impozite si, respectiv, contribuenti la sistemele publice de asigurari.
Desigur, organizarea in sistem de asigurari nu poate fi generalizata. Dar in colectarea impozitelor si taxelor pentru bugetul de stat principiul "plateste cel interesat" trebuie pe cat posibil sa opereze. Profitul nu trebuie in principal impozitat la obtinerea acestuia de catre companii, ci la distribuirea sub forma de dividende (evident, ramanand neimpozitat, daca este folosit pentru investitii), iar impozitarea salariilor trebuie treptat relaxata pe seama fiscalizarii mai aspre a consumului (prin marirea cotelor TVA si a accizelor), dupa principiul sanatos "plateste nu cel care castiga, ci cel care consuma"!
