Se termina privatizarea si n-avem macar o "poveste de succes"!

Premierul Nastase a spus nu de mult ca privatizarea la APAPS (Autoritatea pentru Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului) s-a cam terminat si ca institutia ar putea sa-si incheie activitatea inca in 2003. Oricat ar putea parea de curios intr-o tara in care s-a privatizat doar vreun sfert din patrimoniul de stat, premierul are dreptate. FPS-ul - care, sub guvernarea Nastase, a fost transformat in APAPS dupa formula "aceeasi Marie, dar cu alta palarie" - a primit, la infiintare, pentru a privatiza doar 45% din patrimoniul de stat, respectiv acea parte organizata in asa-numitele "societati comerciale", restul patrimoniului fiind considerat neinstrainabil si ramanand, in forma organizatorica de "regii autonome", sub jurisdictia ministerelor, deci a Guvernului. Din acest segment, in fond minoritar, FPS/ APAPS a privatizat ceva peste 40%. Intr-o proportie de vreo 30% patrimoniul atribuit este considerat imposibil de privatizat, iar restul - alte 30 de procente -, cuprinzand intreprinderi inclusiv producatoare de pierderi, dar apreciate a avea totusi sanse de a fi vandute, se afla in programele de privatizare convenite cu Banca Mondiala, stabilindu-li-se deci agenti de privatizare care cauta cumparatori si propun formulele potrivite de vanzare. Daca vor fi gasiti cumparatori inseamna ca se vor privatiza. Daca nu se vor gasi, se va chema ca s-a incercat tot ceea ce era posibil pentru privatizare, urmand ca statul sa decida soarta intreprinderilor respective, eventual lichidarea lor.

Oricum, si in acest ultim caz, rolul APAPS - de privatizator - inceteaza. In ce masura grosul patrimoniului de stat, aflat sub jurisdictia ministerelor, va fi scos spre privatizare, asta este, din punctul de vedere al APAPS, o alta problema! Caci de asta nu se ocupa APAPS, ci ministerele Industriei, Transporturilor, Agriculturii, Turismului.

APAPS isi va incheia deci activitatea - menirea sa de a privatiza urmand sa ramana fara obiect - si, in acest fel, in Romania se va fi privatizat vreo treime din fostul patrimoniu de stat. Fara ezitari, se poate spune, un esec! Nu trebuie sa fii catusi de putin partizanul privatizarii in sine si nici al abordarii ca totul trebuie sa fie privat si nimic de stat pentru a admite ca, din punctul de vedere al privatizarii, cel putin ca obiectiv urmarit oficial si cu osardie de ultimele doua guvernari, este vorba de un esec.

Conditii in care, din partea organismelor financiare internationale, se va auzi mereu si mereu reprosul imbecil privind "ritmul lent" al privatizarii. Imbecil, pentru ca problema este pusa de parca privatizarea ar depide numai de vointa vanzatorului-stat, si nu si de existenta cumparatorilor. In conditiile oferirii spre vanzare a unei industrii invechite, din care multe componente sunt pur si simplu producatoare de pierderi, a cere "accelerarea" privatizarii este o aiureala, iar asumarea acestui obiectiv constituie ceva neserios!

Privatizarea din Romania nu are nevoie nici de "accelerare", nici de "urgentare"!, ci de reusite in privatizari, reusite reale care, prin exemplul lor, sa convinga, sa stearga imaginea esecurilor sonore numite RomTelecom, IMGB, Combinatul Siderurgic Resita, Combinatul Otelul Rosu si atatea altele asemenea. Astfel incat sa nu mai prefere oamenii a lucra la stat, si nu in structuri private! Realmente nevoie este de ceea ce se numeste un "success story"! Se termina privatizarea si macar o poveste realmente de succes nu exista!