Pe aceeași temă
Indiferent de ceea ce se va intampla pana la urma, mai precis daca va ramane fara obiect, in caz ca ordonanta guvernamentala care i-a oferit suportul legal va fi sau nu aprobata de parlament, contractul incheiat de guvernul Tariceanu cu firma canadiana Sterling Resources pentru concesionarea unor masive perimetre din Marea Neagra pentru prospectiuni si exploatari petroliere si gazeifere a dovedit inca o data ca, in materie de protejare a intereselor nationale si de securitate economica nationala, totul este vraiste prin Romania. Inca o data, de parca mai era nevoie! Stiam, cred, cu totii acest lucru! Si atunci, ce a produs atata emotie, manie si dezgust?
Contractul dintre Agentia Nationala de Resurse Minerale si firma Sterling Resources a fost facut pe la spate, sub acoperirea usilor inchise, dupa o serie de smecherii si incalcari de proceduri, care, cand au iesit la iveala, au socat. A produs dezgustul celor care s-au saturat de mult sa mai fie fraierii platitori si a trezit mania celorlalti politicieni care s-au vazut deposedati de oportunitatea de a fi fost ei promotorii. Si i-a facut sa tresara de emotie pe cei rosi de invidie ca s-au gasit "baieti destepti" care preluau kilometri patrati din Marea Neagra pe cand ii prosteau pe altii la televizor cu grija lupului moralist de banul public.
Si, in plus, momentul a contribuit in mod decisiv. Toata tarasenia a iesit la iveala tocmai cand - cu justificare sau nu, dar in mod cert fara o documentare solida - romanii se bucurau de interpretarea ca o victorie a sentintei irevocabile a Curtii Internationale de Justitie de la Haga prin care, dintr-un perimetru de circa 12.000 km patrati aflati in litigiu intre Romania si Ucraina pentru jurisdictie in materie de exploatare a unor eventuale resurse minerale, se atribuisera Romaniei vreo 80%. Si cum sa nu fii socat cand afli ca ceea ce ai castigat fusese deja dat de propriii tai conducatori nu se stie cui, poate chiar vreunui ucrainean! Caci aceasta este esenta contractului incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si compania Sterling Resources. Nu mai conteaza acum ca existau sau nu abordari cu sanse mai mari pentru Romania sau ca sentinta Curtii de la Haga era un compromis care sa impace si capra, si varza si nu constituia chiar vreo mare victorie pentru Romania. Nu mai conta pentru ca, si daca era o victorie, ii fusese deja scoasa samanta pentru a rodi la altii.
Dar, fara o justitie reala in Romania, nu se putea spera la nimic!
Oricat am fi insa de revoltati de contractul cu Sterling Resources, trebuie sa admitem ca, in materie de lipsa de respect fata de resursele nationale, acesta nu-l egaleaza pe cel din cazul privatizarii Petrom. Contractul cu Sterling Resources, desi montat serpeste in spatele usilor inchise (fara licitatie, fara aprobari parlamentare etc.), urmeaza in esenta protocolul unui contract de concesiune: se atribuie dreptul de explorare (pe cheltuiala firmei concesionare) si, in caz de descoperire de resurse, dreptul de exploatare. Ca pentru statul roman conditiile in caz ca se ajunge la exploatare sunt mizerabile, asta este o alta problema. La privatizarea Petrom insa, despre care cei implicati insista sa sublinieze ca totul s-a facut dupa procedurile internationale, continutul concesiunii este, potrivit standardelor internationale, ridicol. S-a concesionat exploatarea unor resurse a caror exploatare era deja pe rol. Caz unic in lume, caci nimeni nu concesioneaza resurse ce se afla deja in exploatare, ci concesioneaza prospectarea si apoi exploatarea unor resurse potentiale. Si ce sa mai vorbim in cazul cu pricina de conditiile batjocoritoare in privinta redeventei. Cazul Petrom va ramane unic in lume, caci este greu de crezut ca vor mai exista autoritati statale, indiferent de pe ce continente, care sa-si bata joc intr-un asemenea hal de resursele nationale pe care le-a lasat Dumnezeu popoarelor lor.
Si, oricat am fi de revoltati de d-l Tariceanu, care a parohiat contractul cu Sterling Resources, trebuie sa observam ca acest contract a putut fi de fapt incheiat doar in urma schimbarii in trei randuri a Legii petrolului. Schimbare care a avut loc pe parcursul mai multor ani. Legea cu pricina, care prevedea initial doar "impartirea productiei" intre statul roman si firmele concesionare, a sfarsit, dupa ce cu fiecare dintre cele trei schimbari s-a mai adaugat ceva in defavoarea statului roman, sa excluda impartirea productiei si sa mentina pentru statul roman doar o redeventa minima intre 3,5 si 13% din productie. Aceasta minunatie de lege este opera nu doar a d-lui Tariceanu, ci a intregii clase politice postdecembriste.
Drepturi de autor revin insa exclusiv d-lui Tariceanu pentru un singur lucru. Domnia sa a scos la mezat si viitorul. A vandut exploatarea nu numai a ceea ce Romania avea ca jurisdictie, ci si a ceea ce ar putea sa aiba in jurisdictie, indiferent daca acest ceva va ajunge sau nu sa ii intre in jurisdictie.
Sa recunoastem, nu-i putin lucru! Nu stim cine ii va da d-lui Tariceanu drepturi de autor, dar poate d-aia voia d-l Boc sa desfiinteze drepturile de autor...
